În țara noastră, coruptă și mică,

Un președinte, un guvern, o frică.

Legile se-nclină, dreptatea se-ngroapă,

Iar noi, poporul, tăcem și suferim.

În țara mea, unde speranța-i doar un vis,

Un prim-ministru, ales de-un sfert, ne-a promis,

Un finanțator, de șase la sută ales,

Ne-a dus în praf, cu legi nefirești.

Ministrul de interne, cu zece la sută-n spate,

Ne-a umplut de frică, cu o mână grea de stat.

Președintele, cu judecători-n buzunar,

Ne-a luat libertatea, fără niciun zâmbet.

Curtea Constituțională, un ecou al puterii,

Ne-a luat dreptatea, cu legi făcute-n întuneric.

La mulți ani, țară mea, cu atâta durere,

Când oare vom mai avea o viață mai senină?

Dar nu-i totul pierdut, nu-i totul în zadar,

Căci în fiecare suflet, încă mai arde un jar.

Un jar de speranță, de dreptate și-nțelepciune,

Să schimbăm viitorul, cu o nouă conducere.

În țara noastră, coruptă și mică,

Un președinte, un guvern, o frică.

Legile se-nclină, dreptatea se-ngroapă,

Iar noi, poporul, tăcem și suferim.

La mulți ani, țară mea, cu atâta durere,

Când oare vom mai avea o viață mai senină?

Albă și neașteptată, iarna s-a întors,

Cu fulgi de nea și ger, ne-a surprins pe toți.

Natura, adormită, a fost trezită brusc,

De vântul rece și ninsoarea ce-a căzut.

Copacii, goi de frunze, s-au îmbrăcat în alb,

Casele, acoperite, par castele de cristal.

Pe străzi, copii se joacă, fac oameni de zăpadă,

În timp ce adulții se grăbesc spre case, la căldură.

Soarele, palid, se ascunde după nori,

Lumina zilei scade, se lasă întunericul.

Dar iarna are farmecul ei, nu-i putem nega,

Cu peisajele ei magice, ne încântă privirea.

Așteptăm primăvara, cu soare și căldură,

Dar până atunci, ne bucurăm de iarnă, de zăpadă.

Să ne amintim de copilărie, de jocurile în zăpadă,

Și să ne lăsăm purtați de magia iernii neașteptate.

În Ianuarie, când gerul mângâie pământul,

Luna veghează, un orb luminescent,

Cu stele ca diamante în mantia-i argintie,

În nopți reci și tăcute, cu farmec persistent.

În noaptea-i stelară, fulgii dansează ușor,

Coborând cu delicatețe pe lumea adormită,

Prin geamuri înghețate, lumina se strecoară,

Ianuarie, o poveste de iarnă nesfârșită.

Pe ramuri goale, se așează zăpada albă,

Ca un pled de poveste peste copacii singuratici,

În liniștea nesfârșită, se aude doar adierea,

A vântului ce șoptește în taină printre crengi.

Oamenii își adună gândurile în larma anului nou,

Cu promisiuni și vise, ca stelele pe cerul senin,

În Luna Ianuarie, speranța răsare ca un soare,

În inimi încrezătoare, în suflete de dorințe pline.

Pe străzi pustii, pasul răsună în zăpadă,

Cu ecouri de pași hotărâți și drumuri neumblate,

Ianuarie, poarta către visuri și începuturi,

Cu frigul său aspru, dar și cu inima încălzită.

În Luna Ianuarie, când albul acoperă totul,

Se scrie o poezie a frumuseții efemere,

Cu file de zăpadă ce dansează în vânt,

O poveste ce rămâne veșnic în inimile noastre sincere.

Octombrie-n prag, cu aerul-n schimbare,

Pictează-n nuanțe calde, peisajul întreg.

Strugurii copți, în coșuri se adună,

Mustul dulce, fermentează, în liniște-și spune.

Frunzele-n roșu, galben, aurii, dansează,

Și-n vânt se-mprăștie, ca fluturi voioase.

Miros de pământ umed, de fân și de mere,

O simfonie-n aer, ce inima o umple.

Soarele-apune, cu raze de aur,

Și-n pădure, umbra-și întinde, ușor.

Toamna e-un tablou, pictat cu măiestrie,

O poveste-n culori, de o frumusețe rară.

Frumoasa mea, ce drum frumos ai ales

În viața ta, acum către stele pornești

O nouă carieră strălucește în fața ta

Și eu sunt mândru să te văd cum uiți de greutate.

Cu pasiune îți urmezi visul cu flacără

Și în inima mea, dragostea pentru tine e-ncreștinată

Sper că fiecare zi să-ți aducă bucurie și izbânzi

Ca tu să fii mereu fericită și împlinită.

Drumul poate fi lung și uneori anevoios,

Dar știu că vei reuși cu puterea ta,

Fiindcă iubirea mea te va purta mereu în brațe,

Chiar și când zorul se ivește în calea ta.

Sub cerul vast, cu stele strălucitoare,

Un pământ sfânt, moștenire străbună,

Aici s-au înălțat visuri și rugăciuni,

Și s-au scris pagini de istorie străbună.

Într-un colț de lume, unde râurile curg,

Și vântul șoptește povești de demult,

Trăim cu mândrie, sub același cer,

Un popor unit, cu sufletul neînfruntat.

Naționalismul, flacără ce ne aprinde,

Ne leagă de trecut, de pământ și de neam,

Ne dă putere să visăm și să zidim,

Și să păstrăm vii tradiții și obiceiuri.

Suveranitatea, coroana pe care o purtăm,

Ne face stăpâni pe destinul nostru,

Să ne hotărâm singuri calea pe care o urmăm,

Și să ne construim viitorul luminos.

Dar naționalismul, ca orice foc,

Poate arde și distruge, dacă nu-l stăpânim,

Iar suveranitatea, dacă nu o respectăm,

Ne poate conduce spre prăpastie.

Așadar, să fim uniți, dar și deschiși,

Să iubim țara, dar și pe cei din jur,

Să fim mândri de trecut, dar să privim spre viitor,

Și să construim împreună un viitor mai bun.

Sunt fir de aţă rătăcită
pe-un mal de Dunăre străin,
frânturi de viaţă obosită
pe valuri scrise de destin.

Se-ndeamnă clipele să toarcă
minute lungi de prea mult plâns,
pe drumul casei o să-ntoarcă
doar umbra vântului nestrâns.

E gândul stins de licărire
şi timpul ţel de neatins,
o zi flămândă de iubire
e mal de apă necuprins.

Aleargă-n noapte sângerânde
şirag de vorbe peste zări,
un biet valah în patimi blânde
respiră doruri prin cântări.

Un singur trup păzeşte viaţa,
mlădiţă plânsă de-un toiag,
ca frunza prinsă dimineaţa
de-un vis rămas mereu pribeag.

Sunt fir de aţă rătăcită,
bătaie vântului să-i fiu,
de norii vremii azvârlită,
pe străzi, o umbră în pustiu

Soțul meu m-a luat din dragoste,

mă iubește

(sau așa cred!)

îmi prescrie medicamentele antidepresive

răsfoindu-și toate cărțile și tratatele de psihiatrie,

chibzuind ore întregi,

iar tratamentul prescris îmi face bine,

încetul cu încetul dispar monștrii,

scenele de coșmar,

gândacii,

propria-i soră se-ngrijește să nu-mi lipsească nimic,

să-mi iau medicamentele,

să-mi redecoreze casa,

ceea ce nu-mi place deloc,

zadarnic încearcă să se insiuneze în viața mea,

nu mai am loc pentru nimeni,

ieri  am văzut-o umblându-mi la medicamente,

 punându-mi halucinogene în locul antidepreivelor,

cum descopăr pe internet,

și le arunc,

- Azi am să-ți fac o injecție miracol

adusă din îndepărtata Chină!  îmi spune iubitul meu soț,

și-mi injectează serul miracol,

care, într-adevăr, este un miracol,

fiindcă mă întoarce în anii copilăriei,

la prima reprezentație de balet

până la ultima,

la primul sărut,

și prima noapte de dragoste,

apoi totul se restrânge într-n punct luminos,

orbitor,

care se stinge în mijlocul țipetelor infernale ale sirenelor  Poliției...

Cat de frumos se unduiește

Pielea pe soldul generos

Si ce frumos cu totul straluceste, 

In spuma caldei bai

Si eu atat de bine - acum miros;

Cat de frumoase alunitele -mi pe piept ,

Ca-ntru-un car mic pe cerul pielii mele

Ce sanatos si vrednic este trupul meu

Ce armonie -n suflet si pe piele…

Dar va veni o zi cand pielea -mi gri va fi

Rece si fara stralucire

Iar alunitele si soldul si toate imi vor fi,

cand carul mic si el va fi murit,

De-un miros greu … si in a mea pieire

Toate se vor sfarma,

In mici bucati la Cer se vor inalta,

In Carul Mic al pielii mele

Faptura imi voi aseza.

Ochii mei obosiți, privesc în jur cu o privire subțire monotonă

Eu,  în fiecare zi vreau să plec din lumea plictisitoare în care îmi mor visele plăcute

Și nu sunt gata să mă întorc     chiar și pentru cea mai sfântă icoană

Sunt propriul meu idol, care alege  fără dubii dorințele demult cerute

În capul meu, se petrece doar o nebunie completă cu balul dracilor ce nu se mai termină

Și foamea de  călătorii apare și gândurile mele nu pot fi satisfăcute

Caut doar acele lumi pline pline de libertate  și pline de spații a marilor cu apă lină

Pot să creez universuri, printr-un singur gând și să distrug orice adversitați noi apărute

Doar un pix vechi  în mâinile mele și câteva foi  rupte din vechiul meu caiet

Pot scrie orice fără cuvinte inutile, folosind doar gândul perfect și fără motive rele

Scriu despre toate visele mele, care m-au străpuns așa de tare cu la atins dragostea pe un poet

Scriu despre celelalte lumi, care mi-au captat sufletul cu glasul lor ce seamană cu glasul iubitei mele

Există o lume în care nu mai este frica și minciuni, în care nu există nicio durere unei bune fete

La urma urmei, există puterea  dragostei și puterea propriei voințe mele și a tuturor

M-am săturat de pereții aceștia care mă țin în lanțuri cu greutatea de sute de regrete

Și lumea este atât de plină de scene crude și oameni blocați în gândurile lor

La urma urmei, fiecare om  este un sclav al lumii pe care o doreste

Dar lumea care este construită în suflettul și mintea omului nu ar trebui să aștepte zorile frumoase

Suntem atât de puternici încât putem crea orice minune pentru care orice om trăiește

Și să  gustăm acest fel de mâncare extraordinar uitând de vremurile  dureroase.

Taina înserării pe toți
La cină ne adună
Gândurile risipite
Sunt ca norii în furtună.

Stăm în scaune țintite
Sub un cer golit de lună
Cu înțelepciune umplem
Ziua gata să apună.

Pe ștergar așează mama
Pâinea feliată - n hrană
Drept anaforă pe masă
Rugă spusă doar în taină.

Într-o noaptea fără stele
Doar o candelă divină
Ascunde sub pleoape vise
Pâlpâind șoapte-n surdină……

În prag de an, când vechiul se retrage,

Gânduri ca stele în minte dansează.

Clipele trecute se sting în amintire,

În inima noastră, speranța suspină.

În zori de ianuarie, anul își deschide ușa,

Cu promisiuni noi și visuri frumoase.

În gândurile noastre, se desfășoară povești,

Ca pagini albe ce-ncep să prindă rost.

Privim către viitor cu ochi strălucitori,

Cu dorințe sincere și visuri călăuzitoare.

Regretul se pierde în umbrele trecutului,

Iar optimismul răsare ca un soare adorabil.

Ne gândim la ce-am fost și la ce vom deveni,

La drumul pe care inimile noastre îl vor străbate.

Cu fiecare clipă, oportunități se ivește,

Ca petale de flori ce se desprind din viață.

Fiecare gând aduce cu el speranța,

Și visele noastre sunt aripi către cer.

La început de an, în suflete se aprinde,

Făclia speranței, lumina ce ne va ghida.

Decembrie se retrage, iar ianuarie vine,

Cu promisiuni noi și vise ce strălucesc.

În gândurile noastre, se aștern aripi de visare,

La început de an, viața devine poezie.