Cu gândul la tine

Tu esti perfect

Iar eu

sunt imperfectiune

Tu esti un absolut in tot ce faci

Cand iti deschizi petala cu petala

si infloresti si tot mai sus te-nalti

Si eu ma mir ca esti real

Si ca ma vezi…

Tu esti perfect

Iar eu sunt imperfectiune

Si ale tale carismatice culori

ma coplesesc

In neputinta-mi sugrumata de visare

Dar tu mi vorbesti

Si ochii tai imi spun

Ce gura nu poate sa zica

E -un univers gresit aici si acum!

Tu esti perfect , stralucitor si infinit

Iar eu

Un mediocru limitat

Fara aripi , fara culori, doar gri si alb…

O ironie  fara punct

Cu ochi care nu mint si nu ascund

Si stiu, si simt ca mi esti perfect …

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas

să dăm un pic de frumuseţe

acestui ultim ceas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Augnablik af einlægni

Augnablik af einlægni

í staðinn fyrir bless

gefum smá fegurð

þennan síðasta klukkutíma.

við höfum ekki breyst

það er bara skoðun

Ekki taka orð sem sjálfsögðum hlut

eða ómerkilegt látbragð.

Nei, við höfum ekki breyst

það er bara tilviljun

Við værum það samt

og hvað sem við tölum um

við erum ekki tveir ókunnugir

Ástin mín.

Augnablik af einlægni

það væri háleit látbragð

við höfum hugrekki til að viðurkenna það

að við elskum hvort annað.

Augnablik af einlægni

þeir mundu eftir okkur

af okkar góðu árum

myndi minna okkur á þessa síðustu stundu

Augnablik af einlægni

í staðinn fyrir bless.

við höfum ekki breyst

það er bara skoðun

Ekki taka orð sem sjálfsögðum hlut

eða ómerkilegt látbragð.

Nei, við höfum ekki breyst

það er bara tilviljun

Við værum það samt

og hvað sem við tölum um

við erum ekki tveir ókunnugir

Ástin mín.

Augnablik af einlægni

það væri háleit látbragð

við höfum hugrekki til að viðurkenna það

að við elskum hvort annað enn

Augnablik af einlægni

þeir mundu eftir okkur

af okkar góðu árum

myndi minna okkur á þessa síðustu stundu

Augnablik af einlægni

í staðinn fyrir bless.

Augnablik af einlægni

það væri háleit látbragð

við höfum hugrekki til að viðurkenna það

að við elskum hvort annað enn

Augnablik af einlægni

þeir mundu eftir okkur

af okkar góðu árum

myndi minna okkur á þessa síðustu stundu

Augnablik af einlægni

í staðinn fyrir bless.

Din multitudinea de clipe pe care le-am trăit,

Una mi-a schimbat viaţa, atunci când te-am zărit

Şi-n timp ce alte clipe discret s-au perindat,

Aceasta de la mine nicicând n-a mai plecat.

Din multitudinea de clipe în care te-am privit,

Una mi-a schimbat viaţa, când m-am îndrăgostit

Şi-n timp ce alte clipe uitate-n noi sfârşesc,

De aceasta-n continuare cu drag îmi amintesc.

Din multitudinea de clipe de tine-ndrăgostit,

Una mi-a schimbat viaţa, atunci când te-am iubit

Şi-n timp ce alte clipe aşa cum vin se duc,

De aceasta întotdeauna aminte îmi aduc.

Din multitudinea de clipe în care te-am iubit,

Una mi-a schimbat viaţa, cum pleci când te-am privit

Şi-n timp ce alte clipe se-ndepărtează-n zbor,

Aceasta-mi aminteşte de tine când... mi-e dor.

Tu ești ce nimeni nu poate fi

Nici astăzi,mâine ori demult,

Căci pentru mine exiști doar tu,

Ești singura iubire...

Tu ai puterea să-mi deschizi

Și ochii și inima și Cerul!

Cum aș putea eu să rezist

Fără să-ți scriu a mea iubire

Să mai respir gândind tăcut

Cum plâns-ai în trecut rănită fiind,

De-o tristă amintire ce-i moartă mai demult..

Să moară ea iubirea precum oamenii mor,

Să zacă ea cu cruce pusă în pământ,

Să fie amăgire?

Eu spun că nu!

Nu cred că Adevărul stie vreodată a muri,

Iubirea de asemeni!

Îți spun acum ce-am spus la început

Tu ești ce nimeni nu poate fi

Nici astăzi,mâine ori demult,

Căci pentru mine exiști doar tu,

Ești singura iubire...

(30 ianuarie 2024 Vasilica dragostea mea)

E ziua ta frumoasa mea,

Și-s fericit că-mi ești femeie,

Tu ai căzut precum o stea,

Te-am prins și pus sub cheie

În casa noastră luminezi,

Căldură, dragoste aduci,

La toate tu mereu veghezi,

Și niciodată nu le-ncurci

Tu ești ființa binecuvântată,

Ce nouă-n dar ne este dată,

Mie să-mi fii soția mult visată,

Iar pentru Edy, o mamă adorată

La tine noi cu drag privim,

Și-ți mulțumim că tu exiști,

Te prețuim, iubim și îți dorim,

Să nu ai niciodată, ochii triști

Flori îți vom aduce noi mereu,

Punând în ele dragoste și dor,

Și-l vom ruga pe Dumnezeu,

Să fie-n casa noastră și-n viitor

Acum vreau să mărturisesc,

Și să vă spun despre o cheie,

Pe care-am vrut s-o folosesc,

Să-ncui, descui, dar ea era..la femeie!!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Când femeia-n chinuri grele

Dă naștere printre urlete unui bebe...

Ea se gândește - apoi la ce e viața

Și de ce Dumnezeu își împovărează   creația?

Mama trece prin depresie...

Nu știe care-i calea spre conversie...

Nu știe de ce această luptă cu sine

Trebuie s-o ducă ,, mult și bine "?

Nu înțelege care-i sensul vieții..., 

De ce totul este - atât de monoton,

De ce oamenii aleargă-n viață precum călăreții...

Și de ce tot cursul vieții curge ca un casetofon?!

Atunci..., în toiul nopții, 

Îngrijorată, indecisă și stresată

Se gândește la copilul a cărui viață atârnă de un fir de ață, 

Și la povața-ntruchipată-n ceață dintr-o veche dimineață...? 

Se gândește la inșii ce se nasc zilnic în spitale, 

Ce pe pământ au venit să-și paveze un viitor, o cale 

pe un magnetofon..., 

La bătrânii ce mor cu zile pe coridoare 

Și cum sufletele lor sunt chemate parcă la interfon , 

la sfârșit de cale. 

Tu ești răsuflarea ce-n soare apune,

Ești focul, ești visul, ești totul în lume.

Pe gene îți joacă lumini argintii,

Și-n zâmbet îți cântă balade târzii.

Părul tău arde ca frunza-n amurg,

Se joacă cu vântul și valuri se scurg.

Iar ochii tăi poartă oceane adânci,

Privirea-mi se pierde prin picuri profunzi.

În glasul tău blând înfloresc primăveri,

Și timpul se-oprește în dulci mângâieri.

Nu-i loc pentru umbre, doar raze de soare,

Când ești lângă mine, iubirea-i culoare.

Când pașii tăi calcă tărâmul sub stele,

Pământul tresare sub visele mele.

Ești vântul ce-alină, ești ploaia de vară,

Ce spală tăceri și dorul măsoară.

Te-aș ține aproape, ca umbra de zi,

Să-ți simt răsuflarea în nopți aurii.

Să scriem pe cer o poveste curată,

Ce timpul nu poate s-o lase uitată.

În tine se-adună tot cerul senin,

Un cântec de dor, un surâs clandestin.

Și-n brațele tale, când lumea dispare,

Iubirea rămâne – tăcută, dar mare.

Ce rece se simte distanța - și eu,

Tot sper că e doar o ceață subțire,

Dar noaptea mi-e plină, și somnul e greu,

Că dorul de tine nu are oprire.

Mă plimb printre gânduri ca-ntr-un oraș stins

Cu felinare ce-și caută flacăra-n nori,

Și-n inima mea, unde astăzi ești tu,

E-o liniște goală, fragilă și dor.

Ești linia fină dintre „mai e” și „a fost”,

Un cuvânt neterminat pe buze închise,

Și-n tăcerea ta, parcă îmi spui fără rost

Că unele doruri nu mor... doar există.

Și poate că mâine vei trece tăcut

Prin colțul de lume ce iubirea ne-o ține,

Dar azi — câtă iarnă în suflet mi-ai pus,

Când tu ești departe, iar eu... fără tine.

Întoarce-ți privirea la mine o vreme,

Tăcerile noastre prind glas în poeme.

Nu suntem umbre ce trec rătăcind,

Ci doi rătăciți ce se caută-n timp.

De-ai vrea să-mi vorbești, eu ți-aș fi glas,

De-ai vrea să mă simți, m-aș face popas.

Nu-i drumul departe, nu-i visul pierdut,

E scris să fim doi sub același apus.

De-ai face un pas, de-aș face și eu,

Am prinde iubirea în zborul său greu.

Căci stelele ard nu ca să apună,

Ci doar ca să nască lumină mai bună.

Cu ochii închiși te căutam prin lume

Și nu înțelegeam de ce nu te găsesc 

Când tu de fapt erai parte din stele

Un corp ceresc plutind prin univers.

Mi-am îndreptat privirea către tine

Și parcă străluceai tot mai intens

Atât de aproape, dar atât de departe

Sclipeai pe cerul negru fără sens.

Și parcă toate celelalte stele lângă tine

Se întunecau în semn de sacrificiu

Și împleteau liniștea ascuțită a nopții 

În legământul surd al propriului viciu.

Eram doar noi- eu pe pământ, tu lângă lună 

Nu ne vorbeam decât printre priviri 

Aveam ca martori numai stele stinse

Și un decor pictat din amăgiri.

În dependență de-o iluzie abuzivă.

-Nici nu mai știu cum a început! 

Mă regăsesc adesea pierdută 

În lumea de sub chipul de lut.

Iarăși învăluită de un fals miraj

Privesc la oameni fără chip.

- Sunt prizonieră într-un sevraj,

Mă întreb de la ce-a pornit!?

Nu pot să tac, nu pot dormi,

nu voi câștiga niciodată acest joc

fără tine.

Fără tine sunt pierdut, nu sunt eu,

nu voi mai fi niciodată la fel

fără tine.

Nu pot să mă mai prefac, nu știu să lupt,

tot ce am nevoie ești tu- nu vreau

fără tine.

Nu pot renunța acum, e greșit și e trist,

să rămână o lume plină de tine,

fără tine.

Nu pot să plec, nu pot să te uit,

când în fiecare gând numele tău e purtat

fără tine.

Nu pot să tac, nu pot dormi,

nu voi câștiga niciodată acest joc

fără tine.

Nu pot să privesc apusul în pace,

când tot ce-i frumos îmi pare străin

fără tine.

Nu pot să mai fiu ce eram odată,

căci inima mea nu mai bate la fel

fără tine.

Nu pot să găsesc liniștea-n mine,

nici stelele nu-mi mai vorbesc

fără tine.

Nu pot să visez, să cred și să sper,

când fiecare zi mă-ntreabă

de tine.

Nu pot să accept că s-a sfârșit,

că ar putea exista un drum

fără tine.

Dar dacă tot ce-am fost se pierde

și rămâne doar umbra amintirii,

ți-aș mai șopti, cu-n ultim oftat:

– Nu pot, nu vreau, nu sunt

fără tine.