Cu gândul la tine

E toamnă pe pământ, între noi,

Din cer primul strigat al iernii răsună,

Copacii desfrunziți și înfrigurați

Poartă doar haine trecătoare de brumă.

Nepregătiți, s-ar ascunde

De zăpadă, de iarnă, caută soare,

Și mă întreb de ce se tem atât,

De prima ninsoare.

Știm prea bine că primii fulgi de nea nu rezistă,

Doar îmbracă pentru puțin lumea

Într-un decor gri, în sine.

Iar eu, prins în acest peisaj,

Mă gândesc ba la toamnă, ba la prima ninsoare, ba la tine.

Mă plimb printre copacii goi

Și îi aud murmurând între anotimpuri:

Le e frică de iarnă, de frig, își șoptesc,

Dar nu știu ei că prima ninsoare

Nu-i mai rece decât să fii aproape

Și să nu pot… să te privesc.

Ce straniu chip au zilele dintre noi,

Și, totuși, câte nopți ne sunt aproape!

Te simt cum îmi pătrunzi în vise și, apoi

Te risipești precum lumina-n noapte.

Când se frământă nori pe cerul greu,

Și-mi tremură sub pleoape stele-n zbor,

Mă-ntreb dacă mai sunt doar eu

Cu așa plin de tine... dor.

Se scurge timpul în ritmul lui,

Cu pasul său ce duce numai înainte,

Iar tu rămâi, în gându-mi visător 

Un chip neprețuit întipărit în minte.

Și-n lungul drum, de umbre împodobit,

Încă mai sper că-n lumea asta mare,

Nu am rămas un dor neîmplinit,

Ci doar o scurtă așteptare.

Nu ți-am scris aseară pentru că aproximativ… de ieri,

În familia mea toți am devenit suporteri,

Microbiști înrăiți, fani de foarte mult timp (de exact o zi).

Am adormit târziu și m-am trezit la fel de târziu.

Și nu am putut să mă adun să îți scriu,

probabil dacă totuși ți-aș fi scris, versurile mele toate,

ar fi rimat cu corner, gol sau penalty.

Dar… fotbalul acesta m-a învățat ceva bizar,

că universul mi-a dăruit un instinct extraordinar,

doar că funcționează în sens invers...

Căci echipa cu care țin mereu e cumva cea învinsă.

Așa că m-am decis ca de azi înainte, să fac un pact,

Să țin cu echipele cu care nu țin de fapt,

Și astfel poate au șanse în plus să câștige.

Și dacă tot am intuiția asta de neatins,

Permite-mi să o testez pe tine…

Intuiția îmi spune că acum…. citești aceste rânduri…

Acum probabil… zâmbești,

Acum te-ai oprit din zâmbit,

Acum… îți spui în gând:

-Ce intuiție! Chiar a nimerit.

(ți-am spus eu)

Dacă aș fi acum acolo lângă tine,

Te-aș lăsa să dormi și te-aș privi în tăcere,

până când aș adormi și aș ajunge în același vis în care ești și tu...

Dar din moment ce nu sunt…

Nu te las să dormi deloc😈

Pentru că îmi provoci prea mult dor.

Nicio îmbrățișare n-ar putea să stingă

Acest dor ce mi-a cuprins lumea toată,

Am nevoie să pot să-ți intru pe sub piele,

Să te cuprind cum n-ai mai fost vreodată.

Să devin una cu suflarea ta,

Să te strâng în brațe din interior,

Ca atunci când mi se face dor,

Să-ți trimit de acolo mici semnale cu care să te enervez,

Să-ți stric pacea  și să nu-ți dau voie să lucrezi,

Pentru că ador să te tachinez,

Și după tot eu să te împac…

Somn ușor… omul meu preferat.

Nu pot să tac, nu pot dormi,

nu voi câștiga niciodată acest joc

fără tine.

Fără tine sunt pierdut, nu sunt eu,

nu voi mai fi niciodată la fel

fără tine.

Nu pot să mă mai prefac, nu știu să lupt,

tot ce am nevoie ești tu- nu vreau

fără tine.

Nu pot renunța acum, e greșit și e trist,

să rămână o lume plină de tine,

fără tine.

Nu pot să plec, nu pot să te uit,

când în fiecare gând numele tău e purtat

fără tine.

Nu pot să tac, nu pot dormi,

nu voi câștiga niciodată acest joc

fără tine.

Nu pot să privesc apusul în pace,

când tot ce-i frumos îmi pare străin

fără tine.

Nu pot să mai fiu ce eram odată,

căci inima mea nu mai bate la fel

fără tine.

Nu pot să găsesc liniștea-n mine,

nici stelele nu-mi mai vorbesc

fără tine.

Nu pot să visez, să cred și să sper,

când fiecare zi mă-ntreabă

de tine.

Nu pot să accept că s-a sfârșit,

că ar putea exista un drum

fără tine.

Dar dacă tot ce-am fost se pierde

și rămâne doar umbra amintirii,

ți-aș mai șopti, cu-n ultim oftat:

– Nu pot, nu vreau, nu sunt

fără tine.

Cu ochii închiși te căutam prin lume

Și nu înțelegeam de ce nu te găsesc 

Când tu de fapt erai parte din stele

Un corp ceresc plutind prin univers.

Mi-am îndreptat privirea către tine

Și parcă străluceai tot mai intens

Atât de aproape, dar atât de departe

Sclipeai pe cerul negru fără sens.

Și parcă toate celelalte stele lângă tine

Se întunecau în semn de sacrificiu

Și împleteau liniștea ascuțită a nopții 

În legământul surd al propriului viciu.

Eram doar noi- eu pe pământ, tu lângă lună 

Nu ne vorbeam decât printre priviri 

Aveam ca martori numai stele stinse

Și un decor pictat din amăgiri.

Tu, care lipsești, de ce nu întrebi

De cei ce rămân prinși în rime,

De cei ce veghează nopțile fără somn,

Cu gândul la tine?

Tu ești motivul pentru care scriu,

Și-aș scrie în fiecare zi ce-i în mine,

Dar nu vreau să știi cât de mult îmi ești,

Cât de plin îmi e pieptul de tine.

Mă plimb în tăcerea ta ca-ntr-un dans,

Și eu tac… dar tăcerea nu-mi ține.

Mă ascund printre rânduri, să nu vezi cum ard…

Și ce dor mi-e de tine!

Să fii al meu, înseamnă să-mi fii dor,

Când timpul trece greu și fără zbor,

Să-mi fii lumină-n clipa cea mai grea,

Și alin când inima nu mai vrea.

Să fii al meu, e drum fără sfârșit,

E pasul care știe ce-a iubit,

E liniștea ce-mi curge prin cuvânt,

Și glasul tău, când totul e tăcând.

Să fii al meu, nu-i vis, ci e trăire,

O clipă care naște amintire,

Un „noi” ce stă în suflet neclintit,

Și-n ochii tăi — un „da” nesfârșit.

De te iubesc,și o știi bine

Chiar dacă te mai îndoiești,

E bucuria ce mă ține

Mai fericit decât am fost vreodată,

Dar pentru mine tot ce contează,

Nu-s eu,nici gândurile mele,

Ci doar simțirea ce-i la tine,

Seninătatea zâmbetului tău.

(22 ianuarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Oricât aș vrea, nu te pot descrie,  

Privindu-te, sufletu-mi saltă de bucurie.  

Și te-aș suna, să-ți împărtășesc a mea iubire,  

Că nu te las să ajungi o simplă amintire.  

Că-n fiecare zi, mor câte puțin,  

Când plouă cu regrete din al meu suspin.  

Suspine pline de dragoste și dor,  

Zăcute într-un sunet amețitor.  

Aș da orice să te mai văd odată,  

Amia iubire să fie mângâiată.  

Și chiar de-ar fi doar un vis,  

Să-ți pot șopti ce am de zis…

Și-n taina nopții, când stelele veghează,  

Speranța-mi renaște , iubirea nu mă lasă,  

În visele mele, te caut neîncetat,  

Cu dorul ce mereu m-a frământat.  

        Îmi doresc să stea

În loc de lumină

Vorba dulce românească,

Ce-o vorbeau străbunii

Dulce grai moldovinesc

Oltenesc,ardelenesc

Stă retras deoparte

Vorbe noi împrumutate

Și-n cartea de bucate.

Așa limba românească

Îmbracă haină nouă

Șade scoasă la mezat 

Ca și-un cenzurat.

Am ales semnul mirării

Vrednic ajutor, concret

În noianul de reclame 

Sunt analfabet...

Cum pot eu azi concura

Eu cu româneasca mea 

Cu engleza ,cu  franceza?

Sau poate m-am rătăcit

Nu-s acasă ,sunt o haimana?

Oare asta-i țara mea?

A-și face un târg cu viața mea,

Cu câți ani a mai rămas în ea,

Mă pot lipsi de ei, doar 

Să-mi dăruiască anii copilăriei

Anii inocenții și bucuriei.

Să am încă odată,familia iubitoare,

Tata să-mi spună povești trăite,

Mama, să-mi facă codițe împletite,

Frații mai mari,să mă scotă afară 

Să ne jucăm pân-în seară.

Dimineața să ne strpim cu rouă,

Să ne ascundem sub ștreșini când plouă

Florile grădinii să înflorească

Să lăsăm pe luncă oile să pască 

Să culegem florile de salcâm de pe coastă.

In vale este un mic pârâu 

Pe maluri freamătă flori ca într-un brâu 

Simțeam că toată lumea-i a noastră

Copilăria se hrănea cu de toate

Pe atunci trăiai, fără să dai din coate.

Mica turmă ne îndeamnă spre casă,

Seara, toți ne adunăm la masă

Mama cu drag ne privește

Sus pe cer stelele, negrul nopții îl gonește

Visele, doar de bine ne sfătuiește.

În viața de mai târziu ...

Nori grei, și un destin nechemat

Și-a făcut un prost obicei 

Au găsit că la mine le este bine

Ursita mi-a ostilă....ce să fac ?

Să mă răzbun ...sau să tac ?

    Tu eşti vântul care, 
    mi-a distrus aripile...
    Durerile mele le-am lăsat în urmă, 
    cu tine-am zburat mai sus decât vulturii, 
    şi tot cu tine, în adânc am căzut...
    
    Spune-mi, cum voi şti că norii 
    de deasupra mea, 
    sunt auriţi de soare?
    Fără tine, care să mă ducă acolo,
    Fără tine, voi cade,
    Fără tine, mă voi înălţa oricum, 
    şi n-ar mai fi acelaşi zbor, 
    aceeaşi cădere, acelaşi cer...