Enigmă
Mi te-ai ascuns atât de adânc în suflet
Te-ai imprimat tacit în carnea mea
Și parcă nici să clipesc nu îmi vine
De teamă să nu mor din lipsa ta.
Cuvintele sunt mult prea neînsemnate
Ca să-ți mărturisesc ceea ce simt
Și poate nici curaj nu am pe de o parte
Iubirea ce o simt să pot să o exprim.
Poems in the same category
Soarele și Luna
Eu, ca luna între stele,
Tu, soare între planete,
Doi aștri în univers,
Se privesc și se iubesc.
Tu, iubirea vieții mele,
Centrul existenței mele,
Vom fi Soarele și Luna
Pentru totdeauna!
Eu, în cosmos gravitez,
Ma săruți când te visez,
Mă cuprinzi, te eclipsez,
Strălucesc când radiezi.
Tu dai lumii mele sens,
Zi de zi mă cucerești,
Inima-mi încălzești,
Zi și noapte îmi zâmbești.
Ochii mi-i luminezi,
Chipu-mi înseninezi,
După tine mă topesc,
Doar la tine mă gândesc.
Tot eu, la rândul meu,
Te ador ca pe un zeu,
Fix în timp ce mă rotesc,
Contemplez, mulțumesc și te iubesc.
A ta, Luna, pentru totdeauna!
Amor
M-ai încolțit și sângele în vine
mi-a înghețat.
Erai așa frumos pictat
și n-am uitat
cărarea către tine.
În ochii tăi și iernile-s povești
de mai
și poate că de când mă ai,
lipsit de grai,
și doru este.
Oprește- mă, ori nu mă depărta
de visul meu,
în care te găsesc mereu -
un Dumnezeu.
și nu te pot uita.
Speriat
Tu, ochi albaștri, muritor
Ce vezi în asta seară?
Cand ploaia veșnicilor nori
Ti-a dat în brață o fată...
Cum o numești și cum o cânți?
Uitand parca de tine...
Si ochii ei care te plâng,
Te ascund cu greu de mine.
Caci doar ei știu ce ai făcut,
Cu mâini curate la apus,
Si cat de mult ți ai daruit
Vietii, petale, speriat.
Dar nu de ea, de noi, de ei
Ci doar de tine și de zmei..
Focul inimilor toate
Aprinde flacăra sufletului meu pustiu,
Să vezi cum arde tot împrejurimi,
Cum ard eu tot de viu,
Să vezi cum tot mă mai deprimi.
Să vezi cum ard eu,
Cum ard mâinile cu care scriu,
Să vezi cum focul e aprins mereu,
Cum tot se adeverește ce prescriu.
Aprinde o flacără la mine în ochi,
Căci nici inima nu-mi stă în loc,
Aprinde chibritul să nu mă deochi,
Căci nici nu am fost în foc.
Cel mai trist prizonier
Cel mai trist prizonier,cel mai trist prizonier,
În lanțuri mai grele ca cele de fier,
In celula cea mai întunecată,
Cel mai trist prizonier
E omul ce a pierdut un suflet iubit.
Cel mai trist prizonier,
In întuneric,la zenit,.
Cel mai trist prizonier,
Mangaiat doar de al lui asfințit..
Ochii inimii
Încearcă să privești prin ochii orizontului,
Ascultă bătăile inimii cu stetoscopul Universului,
Pipăie freamătul vieții cu simșurile naturii,
Miroase parfumul îmbietor al destinului și firii.
Adormi visând un peisaj în zori de zi,
Trezește-te în zori gândind la un plăcut amurg,
Acceptă momentele ce-aduc trăiri,
Urmărește cât de minuțios și sigur curg.
Transferă inimii din gând menirea,
Permite sufletului să se-nobileze cu sublim,
Îmbrățișează semenii cu iubirea
Ce-n bucurie harul împlinim.
Soarele și Luna
Eu, ca luna între stele,
Tu, soare între planete,
Doi aștri în univers,
Se privesc și se iubesc.
Tu, iubirea vieții mele,
Centrul existenței mele,
Vom fi Soarele și Luna
Pentru totdeauna!
Eu, în cosmos gravitez,
Ma săruți când te visez,
Mă cuprinzi, te eclipsez,
Strălucesc când radiezi.
Tu dai lumii mele sens,
Zi de zi mă cucerești,
Inima-mi încălzești,
Zi și noapte îmi zâmbești.
Ochii mi-i luminezi,
Chipu-mi înseninezi,
După tine mă topesc,
Doar la tine mă gândesc.
Tot eu, la rândul meu,
Te ador ca pe un zeu,
Fix în timp ce mă rotesc,
Contemplez, mulțumesc și te iubesc.
A ta, Luna, pentru totdeauna!
Amor
M-ai încolțit și sângele în vine
mi-a înghețat.
Erai așa frumos pictat
și n-am uitat
cărarea către tine.
În ochii tăi și iernile-s povești
de mai
și poate că de când mă ai,
lipsit de grai,
și doru este.
Oprește- mă, ori nu mă depărta
de visul meu,
în care te găsesc mereu -
un Dumnezeu.
și nu te pot uita.
Speriat
Tu, ochi albaștri, muritor
Ce vezi în asta seară?
Cand ploaia veșnicilor nori
Ti-a dat în brață o fată...
Cum o numești și cum o cânți?
Uitand parca de tine...
Si ochii ei care te plâng,
Te ascund cu greu de mine.
Caci doar ei știu ce ai făcut,
Cu mâini curate la apus,
Si cat de mult ți ai daruit
Vietii, petale, speriat.
Dar nu de ea, de noi, de ei
Ci doar de tine și de zmei..
Focul inimilor toate
Aprinde flacăra sufletului meu pustiu,
Să vezi cum arde tot împrejurimi,
Cum ard eu tot de viu,
Să vezi cum tot mă mai deprimi.
Să vezi cum ard eu,
Cum ard mâinile cu care scriu,
Să vezi cum focul e aprins mereu,
Cum tot se adeverește ce prescriu.
Aprinde o flacără la mine în ochi,
Căci nici inima nu-mi stă în loc,
Aprinde chibritul să nu mă deochi,
Căci nici nu am fost în foc.
Cel mai trist prizonier
Cel mai trist prizonier,cel mai trist prizonier,
În lanțuri mai grele ca cele de fier,
In celula cea mai întunecată,
Cel mai trist prizonier
E omul ce a pierdut un suflet iubit.
Cel mai trist prizonier,
In întuneric,la zenit,.
Cel mai trist prizonier,
Mangaiat doar de al lui asfințit..
Ochii inimii
Încearcă să privești prin ochii orizontului,
Ascultă bătăile inimii cu stetoscopul Universului,
Pipăie freamătul vieții cu simșurile naturii,
Miroase parfumul îmbietor al destinului și firii.
Adormi visând un peisaj în zori de zi,
Trezește-te în zori gândind la un plăcut amurg,
Acceptă momentele ce-aduc trăiri,
Urmărește cât de minuțios și sigur curg.
Transferă inimii din gând menirea,
Permite sufletului să se-nobileze cu sublim,
Îmbrățișează semenii cu iubirea
Ce-n bucurie harul împlinim.
Other poems by the author
Zile dintre noi
Ce straniu chip au zilele dintre noi,
Și, totuși, câte nopți ne sunt aproape!
Te simt cum îmi pătrunzi în vise și, apoi
Te risipești precum lumina-n noapte.
Când se frământă nori pe cerul greu,
Și-mi tremură sub pleoape stele-n zbor,
Mă-ntreb dacă mai sunt doar eu
Cu așa plin de tine... dor.
Se scurge timpul în ritmul lui,
Cu pasul său ce duce numai înainte,
Iar tu rămâi, în gându-mi visător
Un chip neprețuit întipărit în minte.
Și-n lungul drum, de umbre împodobit,
Încă mai sper că-n lumea asta mare,
Nu am rămas un dor neîmplinit,
Ci doar o scurtă așteptare.
Tăceri zgomotoase
Ce rece se simte distanța - și eu,
Tot sper că e doar o ceață subțire,
Dar noaptea mi-e plină, și somnul e greu,
Că dorul de tine nu are oprire.
Mă plimb printre gânduri ca-ntr-un oraș stins
Cu felinare ce-și caută flacăra-n nori,
Și-n inima mea, unde astăzi ești tu,
E-o liniște goală, fragilă și dor.
Ești linia fină dintre „mai e” și „a fost”,
Un cuvânt neterminat pe buze închise,
Și-n tăcerea ta, parcă îmi spui fără rost
Că unele doruri nu mor... doar există.
Și poate că mâine vei trece tăcut
Prin colțul de lume ce iubirea ne-o ține,
Dar azi — câtă iarnă în suflet mi-ai pus,
Când tu ești departe, iar eu... fără tine.
Fără tine
Nu pot să tac, nu pot dormi,
nu voi câștiga niciodată acest joc
fără tine.
Fără tine sunt pierdut, nu sunt eu,
nu voi mai fi niciodată la fel
fără tine.
Nu pot să mă mai prefac, nu știu să lupt,
tot ce am nevoie ești tu- nu vreau
fără tine.
Nu pot renunța acum, e greșit și e trist,
să rămână o lume plină de tine,
fără tine.
Nu pot să plec, nu pot să te uit,
când în fiecare gând numele tău e purtat
fără tine.
Nu pot să tac, nu pot dormi,
nu voi câștiga niciodată acest joc
fără tine.
Nu pot să privesc apusul în pace,
când tot ce-i frumos îmi pare străin
fără tine.
Nu pot să mai fiu ce eram odată,
căci inima mea nu mai bate la fel
fără tine.
Nu pot să găsesc liniștea-n mine,
nici stelele nu-mi mai vorbesc
fără tine.
Nu pot să visez, să cred și să sper,
când fiecare zi mă-ntreabă
de tine.
Nu pot să accept că s-a sfârșit,
că ar putea exista un drum
fără tine.
Dar dacă tot ce-am fost se pierde
și rămâne doar umbra amintirii,
ți-aș mai șopti, cu-n ultim oftat:
– Nu pot, nu vreau, nu sunt
fără tine.
Autoportret
Mă surprind des vorbind cu mine în gând,
Purtând conversații cu alt eu și cu mine.
Îmi place să stau, să mă uit pe pereți,
Să-mi închipui ce-ar spune, dacă ar avea minte.
Nu mă pricep la lucruri deosebit de faine,
Dar știu să ascult când cineva are nevoie de mine.
Nu-mi plac petrecerile, le consider prea agitate,
Prefer o seară liniștită uitându-mă la filme.
Nu-s genul de om care știe ce vrea de la viață,
Dar pot spune clar ce-mi place din ea.
De exemplu: cartofii prăjiți cu înghețată,
Sau bătaia temporară dintre fulgii de nea.
Sunt de părere că poeziile ar trebui să rimeze,
Altfel sunt doar cuvinte aruncate în lume.
Și nu înțeleg oamenii care știu să danseze,
Am două picioare stricate, pe bune!
Aș asculta ore în șir muzică bună,
Am încercat odată să învăț să cânt la acordeon.
Și știu ca nu a întrebat nimeni,
Dar tot ce am învățat a fost ca sunt afon.
Iubesc să fac oamenii să zâmbească,
Chiar dacă uneori nici eu nu-mi înțeleg unele glume.
Dar cel mai mult iubesc,
Când îmi spui tu pe nume.
Nu știu mereu ce să spun, nici acum
Si nu vreau să crezi că fără tine mi-e bine.
Și probabil m-am făcut de râs,
Dar îmi e dor de tine.
Doar un gând
Nu-ți spun cine sunt, rămân doar un gând,
O filă nescrisă-ntr-un basm fără margini,
Dar eu te cunosc, nu ești om de rând,
Sădești frumusețea în tainice pagini.
Te privesc de departe, subtil, ca o stea,
Și-n sinele meu primăvara sosește.
Când pleci și nu spui, în inima mea,
Lași urme adânci de dor și tristețe.
Dacă ai ști cât am încercat să nu simt,
Să te privesc ca pe un om oarecare,
Dar gândul la tine mă arde și-l mint,
Că nu îmi ești dor, că nu-mi ești visare.
Și, dacă în tăcere te voi regăsi,
Voi purta aceste cuvinte cu mine,
Într-o lume unde dorul e-un rău amorțit,
Și iubirea e-mbrăcată cu tine.
Zile dintre noi
Ce straniu chip au zilele dintre noi,
Și, totuși, câte nopți ne sunt aproape!
Te simt cum îmi pătrunzi în vise și, apoi
Te risipești precum lumina-n noapte.
Când se frământă nori pe cerul greu,
Și-mi tremură sub pleoape stele-n zbor,
Mă-ntreb dacă mai sunt doar eu
Cu așa plin de tine... dor.
Se scurge timpul în ritmul lui,
Cu pasul său ce duce numai înainte,
Iar tu rămâi, în gându-mi visător
Un chip neprețuit întipărit în minte.
Și-n lungul drum, de umbre împodobit,
Încă mai sper că-n lumea asta mare,
Nu am rămas un dor neîmplinit,
Ci doar o scurtă așteptare.
Tăceri zgomotoase
Ce rece se simte distanța - și eu,
Tot sper că e doar o ceață subțire,
Dar noaptea mi-e plină, și somnul e greu,
Că dorul de tine nu are oprire.
Mă plimb printre gânduri ca-ntr-un oraș stins
Cu felinare ce-și caută flacăra-n nori,
Și-n inima mea, unde astăzi ești tu,
E-o liniște goală, fragilă și dor.
Ești linia fină dintre „mai e” și „a fost”,
Un cuvânt neterminat pe buze închise,
Și-n tăcerea ta, parcă îmi spui fără rost
Că unele doruri nu mor... doar există.
Și poate că mâine vei trece tăcut
Prin colțul de lume ce iubirea ne-o ține,
Dar azi — câtă iarnă în suflet mi-ai pus,
Când tu ești departe, iar eu... fără tine.
Fără tine
Nu pot să tac, nu pot dormi,
nu voi câștiga niciodată acest joc
fără tine.
Fără tine sunt pierdut, nu sunt eu,
nu voi mai fi niciodată la fel
fără tine.
Nu pot să mă mai prefac, nu știu să lupt,
tot ce am nevoie ești tu- nu vreau
fără tine.
Nu pot renunța acum, e greșit și e trist,
să rămână o lume plină de tine,
fără tine.
Nu pot să plec, nu pot să te uit,
când în fiecare gând numele tău e purtat
fără tine.
Nu pot să tac, nu pot dormi,
nu voi câștiga niciodată acest joc
fără tine.
Nu pot să privesc apusul în pace,
când tot ce-i frumos îmi pare străin
fără tine.
Nu pot să mai fiu ce eram odată,
căci inima mea nu mai bate la fel
fără tine.
Nu pot să găsesc liniștea-n mine,
nici stelele nu-mi mai vorbesc
fără tine.
Nu pot să visez, să cred și să sper,
când fiecare zi mă-ntreabă
de tine.
Nu pot să accept că s-a sfârșit,
că ar putea exista un drum
fără tine.
Dar dacă tot ce-am fost se pierde
și rămâne doar umbra amintirii,
ți-aș mai șopti, cu-n ultim oftat:
– Nu pot, nu vreau, nu sunt
fără tine.
Autoportret
Mă surprind des vorbind cu mine în gând,
Purtând conversații cu alt eu și cu mine.
Îmi place să stau, să mă uit pe pereți,
Să-mi închipui ce-ar spune, dacă ar avea minte.
Nu mă pricep la lucruri deosebit de faine,
Dar știu să ascult când cineva are nevoie de mine.
Nu-mi plac petrecerile, le consider prea agitate,
Prefer o seară liniștită uitându-mă la filme.
Nu-s genul de om care știe ce vrea de la viață,
Dar pot spune clar ce-mi place din ea.
De exemplu: cartofii prăjiți cu înghețată,
Sau bătaia temporară dintre fulgii de nea.
Sunt de părere că poeziile ar trebui să rimeze,
Altfel sunt doar cuvinte aruncate în lume.
Și nu înțeleg oamenii care știu să danseze,
Am două picioare stricate, pe bune!
Aș asculta ore în șir muzică bună,
Am încercat odată să învăț să cânt la acordeon.
Și știu ca nu a întrebat nimeni,
Dar tot ce am învățat a fost ca sunt afon.
Iubesc să fac oamenii să zâmbească,
Chiar dacă uneori nici eu nu-mi înțeleg unele glume.
Dar cel mai mult iubesc,
Când îmi spui tu pe nume.
Nu știu mereu ce să spun, nici acum
Si nu vreau să crezi că fără tine mi-e bine.
Și probabil m-am făcut de râs,
Dar îmi e dor de tine.
Doar un gând
Nu-ți spun cine sunt, rămân doar un gând,
O filă nescrisă-ntr-un basm fără margini,
Dar eu te cunosc, nu ești om de rând,
Sădești frumusețea în tainice pagini.
Te privesc de departe, subtil, ca o stea,
Și-n sinele meu primăvara sosește.
Când pleci și nu spui, în inima mea,
Lași urme adânci de dor și tristețe.
Dacă ai ști cât am încercat să nu simt,
Să te privesc ca pe un om oarecare,
Dar gândul la tine mă arde și-l mint,
Că nu îmi ești dor, că nu-mi ești visare.
Și, dacă în tăcere te voi regăsi,
Voi purta aceste cuvinte cu mine,
Într-o lume unde dorul e-un rău amorțit,
Și iubirea e-mbrăcată cu tine.