Sărut public

Când delicat ești mângâiat de-o adiere,

Ce vântul nevăzut îți face,

Șoptindu-ți vorbe neînțelese de amor,

Eu fug cu gândul la tine preafrumoasa mea iubită,

Lăsându-mă cuprins de arzătorul al iubirii dor!

Știind că o să vină clipa fericirii noastre,

Îmbrațișați doar de beția parfumului ce-i răsărit din gândurile sacre,

Gânduri nebune de îndrăgostiți,

Știind că te voi cere de nevastă,

Tu liberă acuma fiind,

Iar dragostea nu poate viețui decât într-o deplină libertate,

Ce pot să-ți spun mai mult decât că te iubesc...

Iubita mea frumoasă dar și delicată,

Eu pentru tine vreau să mă jertfesc!

(21 mai 2024 Vasilica dragostea mea)

Frumoasa mea,nu-i niciodată prea târziu să furi fără regrete fericirea...

Iar eu n-am să-ți promit nimic din ce știu bine că nu am,

Nu pot ori mai degrabă nu cunosc.

Nu stiu nici calea,drumul sau de taină hartă ce poate să te scoată,

Pe-al bucuriei fără de sfârșit tărâm...

Știu bine însă cine sunt ,îți jur...

Când te iubesc,când te respir,

Sau când te sorb prin orice por,

Nemuritorul meu roșu trandafir cu aripi îngerești ce doar eu ți le văd,

Tu ești!

Nu-i niciodată prea târziu să ierți,să uiți sau să iubești un cerșetor de inimi precum eu sunt...

Nu,n-am uitat să-ți scriu poeme dulci născute dintr-un năvalnic dor,

Ce mă frământă groaznic când ești departe,

Chiar dacă tu acolo-n Dobrovăț te regăsești...

Am înțeles,

N-am ce să-ți reproșez și te iubesc,aștept și iar aștept!

(Horia Stănicel-Vasilica dragostea mea 22 decembrie 2024)

Să mă iubești în rate preafrumoaso,

Decât deloc e bine și așa..

De nu ai astazi iubirea toată sau întreagă,

Ori n-o găsești la tine în ogradă

Ori e plecată undeva...

Poți face rata mică cât furnica

Și tot este un bun câștig

Ce-mi pasă mie ce zice lumea

Tu visul meu fiind,

Iar eu pe tine te iubesc..!

Iubește-mă în rate zilnic,

Și-ți voi întoarce datoria cu dobândă, te asigur,

Iubește-mă chiar și mințindu-mă de vrei,

Doar înțelepții știu că dragostea-i minciună,

Chiar dacă noi doi nu știm și nici nu vrem așa ceva.

(17 dec 2023 H.S Vasilica dragostea mea)

Crezi tu că cei ce spun iubirii consumabil,

Cei care-n nebunia lor

Purtați de valul creat ca un tsunami în chip misterios

Fie ca recompensă sau mai degrabă aprigă pedeapsă

Ce-s încercați de propriile plăceri

Și duși in larg trezindu-se în disperata singurătate,

Cer umiliți salvarea unui Dumnezeu inexistent,absent sau surd sau cine știe cum arată....

Iar eu cel ce îți scrie sonete de amor și-ți pune întrebări ce-s din hârtie creponată,

Vrând să-ți sărute gingasele-ți degete de la picioare,

Ori coapsele,sânii și tot ce ai ca zestre

Și-s bine ferecate și păstrate sacru,

Nici tu neștiind cui să oferi atâtea nestemate,

Doar zeii olimpieni putând să-ți afle viitorul,

Sau poate niciodată nici aceștia,

Fie el Zeus ori Jupiter...

Doar le ascunzi ca un tezaur!

Atâta voluptate dar și frumusețe irosită;

De ce-ai ales singuratatea preafrumoaso...?

Cerșesc amorul tău precum un sclav umil din Roma veche,

Îți vreau parfumul trupului,

Și respirația să-ți gust..!

Ești tu o ființă omenească ce vrea să fie pururea iubită?

Ori ești o simplă stâncă rătăcită

Ce lasă valurile mării s-o sărute,

Să stea cuprinsă veșnic in tăcere,

Precum mormintele ce sunt lipsite de viață ori înviere ..

Nu ești tu pentru mine erotismul însuși,

Nu are dragostea așa ceva?

Nu suntem noi însăși iubirea ce trupurile le subjugă?

Nu-i dragostea chiar nebunia ce-și cere partea,

E tragedia amorul comediei,

De ce nu vrei sa-mi spui care e taina ta?

(29 ian 2024 Vasilica dragostea mea)

Nu-mi amintesc nimic deasupra-ți să existe...

Nici frumusețe, nici amor sau eros plin de pasiune,

Tu ești doar dragoste nebună,

Fie de-o clipă sau poate-o veșnicie!

Ce-ai dăruit,ai rupt din tine,

Și nu se uită...

Tu ești sirena ce-a ieșit din valuri,

Ești frumusețea ce-o visează marinarii

Ești zâna care vine-n visele frumoase,

Ești înger ce șoptește vorbele duioase,

Ai fost iubirea mea nemuritoare,

Precum corăbii temerare sunt aruncate-n valurile mării,

Destin ce-i dus în lumea asta mare!

Neînfricată ai fost dar și frumoasă tare!

Poveștile ce-ai scris toate-s din aur,

Nu au egal în strălucire,

Și poartă pietre prețioase,

Smaralde și safire!

Și chiar minciună de-ar fi fost,

Furtună într-un pahar cu apă,

Ce contează!?

Căci dragostea odată ce-i aprinsă,

Nici moartea n-o poate omorâ!

Amorul naște ființe,

Iar ființele-s amor la rândul lor

Cu glasuri,mers sau formă,

Gingașe-s toate,

Nimic nu-i mai presus de-acestea,

Și totuși lipsit de rațiune este amorul!

Nebunul cu chip frumos

Ce minte fermecat pe toată lumea,

Actor desăvârșit a fost sortit,

Discernământ nu are!

Se vrea doar consumat,trăit,

Și viețuiește precum un pește,

Ce cade-n plasa de pescari,

Se zbate ca să moară totuși în final,

Apoi renaște din propria-i țărână,

Precum pasărea Phoenix face;

Neștiind ce soartă crudă are,

Dar astăzi încă viețuiește;

Parând să prindă chip sau ființă nouă!

Despre amor aduc vorbire;

Aș vrea să-l văd pe cel ce știe să-l ucidă!

Dar știu că nu există!

Iubirea mea încă trăiește pentru tine,

Chiar de se zbate în visele confuze,

Are un ego doar al ei ,n-are rușine,

Și orice-i spun nu mă aude,

Amor,dragoste sau iubire

Am mai spus-o,

Nu sunt decât nemuritoarea nebunie!

(28 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Când iubești îți pasă ...

De fiecare lacrimă vărsată

De fiecare adiere a vântului Care-ți vorbește pe glasul lui

De norii toți ca de poveste,

De orice șoaptă ce-ți sosește

De soare,ploaie,mare,munte

De vorbe calde și lucrurile mici mărunte

De gândurile toate,fie rele fie bune,

De fete și băieți din sate,

Și de orașele aglomerate,

Iubirea le ține pe toate!

Eu mă gândesc acum la tine,

Tu mă primești cum se cuvine,

Adio tu singurătate!

(7 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Un zid înalt e-n fata iubirii noastre,

Tristețea a doua inimi albastre

Ce se ating ca doua stele,

Prin raze de gând profund

Și prin trăiri maistre,

Și totuși, un abis e între ele...

Cer instelat

Tu ai un Creator minunat

Ai fost creat cu blandete

Si cu linii binealese

Cer instelat

Pe bolta cereasca ai fost creat

De un Mare Creator 

Care domneste acum pe tron

Tronul gloriei marete

Si al dreptatii neintelese

Cum sa spui tu omule ca Isus te-a abandonat?

Cand El pentru tine a creat un cer instelat

Pentru ochii tai frumosi

Ca sa-i ai zilnic bucurosi

Lauda-L pe Dumnezeu

Roaga-te la El mereu

El nu te-a abandonat

Chiar daca tu de El ai uitat

Bucura-te!suflete frumos!

Caci Domnul nu ti-a dat un cer neguros!

Ti-a dat un cer instelat 

Ca tu sa te bucuri de el neincetat

Cer instelat...

Ce frumos,Dumnezeu te-a creat

Cu contururi armonioase...

Si stele gratioase..

Domnul fie Laudat!

Fiindca,El te-a creat!...

Și ne-am întâlnit în astral, pe un colț de stea

Și inima ta s- a contopit cu inima mea.

Îmbrățișare atemporală a spiritului cândva scindat

În două corpuri diferite încătușat.

Cum să - ți dau drumul, să mă desprind din nou de tine?

Să intru iar într-un perpetuum mobile cautandu- mă pe mine?!

Mi- e sete de tine, mi- e sete de noi 

Mi- e dor de întregul ce- l formăm amândoi.

Profesor și discipol pe veci înlănțuiți

În astă interdependență de îndrăgostiți .

Astfel am învățat iubirea la cel mai înalt nivel

Alchimizată toată, eu nu mai sunt la fel.

Molecular parcursam combustia iubirii

Și - am metamorfozat esența nemuririi

Căci dincolo de timp, și dincolo de noi

Rămâne contopită energia din doi.

  1. Privirea ta mă face

  Să mă arunc complet în gol,

  Căci o văd ca pe o lance,

  Ce mă aruncă frânt la sol.

  2. În ea eu mă pierd de tot

  Și n-am cuvinte s-o descriu,

  Gura să-mi deschid nu mai pot,

  Și-n ea găsesc tot ce nu știu.

  3. Oriunde mă urmărește

  Și mă strigă ca un ecou,

  Dintr-o veche poveste,

  În care mă simțeam erou.

  4. Și pe tine te vedeam

  Ca un soare strălucitor,

  În lumina ta orbeam,

  Dar și-n absență eu mor.

  5. Ochi blânzi, aprinși de dor,

  În fiecare noapte,

  Îi văd în toată splendoarea lor,

  Chiar dacă tu ești departe.

În pragul serii, un pic am ațipit
Și am visat...un vis așa frumos,
Dar care a rămas... neterminat
Că ceasul m-a trezit...răutăcios.

Eram pe-un câmp cu flori de maci
În alergare, din urmă să mi-o prind,
Pe ea, pe fata, ce-n vis mi-a apărut
Sperând că-mi va permite s-o ating.

Din 'nalt, se auzeau triluri de păsări
Ce ne-nsoțeau în cânt...cu măiestrie,
Și parcă ne-ndemnau să ne întindem
Să ne iubim în maci...pe-acea câmpie.

În față ochilor, păru-i plutea în vânt
Și o simțeam că e frumoasă, diafană,
Dar nu puteam chipul ascuns să văd
Că fuga devenea, nefericit... o goană.

Spre ea am îndrăznit vorbă să-i strig
Să se oprească, privirea... să-i zăresc,
Și poate inima rănită...să mi-o vindec
Dar ceasu-a hotărât, aici, să mă trezesc!

...și mi se frânge dorul

decât de mult astept

să vii o clipă..

de-o ultimă imbratișare

durerea zilnic crește

și parca nu e drept

ca ne-am pierdut în vânt

ca fumul de tigară...