Merită să-mi scriu iubirea
Merită să-mi scriu iubirea,
Azi în versuri și pe foi?
Ieri îmi căutai privirea
Dar acum îmi ești război
Simt puternic prăbușirea
Sentimentelor puhoi
Vreau să uit și convorbirea
Semnelor dintre noi doi
Merită să-mi scriu iubirea,
Vărsând zilnic lacrimi șiroi?
Știu că-mi vezi pe chip mâhnirea
Spune-mi,ce a fost cu noi?
Vreau să nu mă pierd cu firea
Renunț la vise cu amândoi
Am găsit și definirea
Noi am fost doar un război
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Anastasia Marcu
Data postării: 10 iulie 2023
Adăugat la favorite: 1
Comentarii: 1
Vizualizări: 623
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
Dragoste!
Azi m-am așezat la coadă,
Vreau să cumpăr niște flori,
Sunt pentru ființa dragă,
Dar nu-s hotărât la culori
Sunt atent la cei din față,
Și la ce fel de flori se opresc,
Eu le duc la a mea soață,
Și n-aș vrea ca să greșesc
Dar degeaba m-am uitat,
Că nimic n-am înțeles,
Fiecare-a cumpărat,
Buchetul ce l-a ales
Când rândul mie mi-a venit,
Domnița a-nțeles de ce ezit,
Mi-a prezentat un buchet aranjat,
Ce mi-a plăcut și n-am mai așteptat
Cu gândul la a mea soție,
Eu am rugat-o ca să scrie,
..pe panglica de hârtie..
..printre aceste minunate
flori, am presărat multă
dragoste și sentimente
alese, care imi doresc
să fie duse de valul de
iubire și să-ți inunde
inima-Marce! Eu Cezar!
Liber
Mă simt liber când nu ești aici
Mă simt liber când nici “Salut” , nu îmi
mai zici
Liber, când soarele strălucește iar
Și când o carte citesc, dar e în zadar
Căci gândul meu mereu zboară
Și un tainic adevăr rostește
Zilele și nopțile, în mintea mea se adăpostește
Un gând de: Ce-ar fi fost dacă?
Ce-ar fi fost dacă..
Dacă noi n-am fi fost doar o joacă
Dacă.. m-ai fi iubit la fel de mult cum te iubesc eu
Și ai fi înțeles că nu e doar o iubire de liceu
Te-am crezut când ai spus că sunt special
Dar am știut că ești doar superficial
Toți mi-au spus că nu ești ceva deosebit
Însă dragul meu, eu te-am iubit.
Am iubit nopțile petrecute în șoaptă
Și diminețile când mă așteptai, pe o treaptă
Am iubit până și momentele când nu erai aici
Și din amintiri îmi hrăneam sufletul, plin de frici.
Și totuși, m-am temut degeaba
Știam că iubirea se va schimba
În ceva neplăcut
Dar care totuși, liber m-a făcut.
Dragostea mea
De vreți să știți povestea unei mari iubiri,
Ce încă nenăscută este,
Să nu mă întrebați acum la început de povestire,
Vreun nume sau alte amănunte,
Ori dacă sunt minciuni scornite chiar de mine,
Făcând acestea doar ca faima să-mi parvină....
Dragi cititori vă spun că adevărul îmi este prieten solitar,
Și-i martor pe vecie de-l voi ruga să vină,
De nu-s crezut!
Căci vă vorbesc de o minune vie,
Frumoasa feciorelnica prințesă a iubirilor pierdute!
Căci despre ea se spune că-i doar un înger
Cu chip de om,femeie plină de lumină,
Ce vrea să schimbe lumea-ntreagă,
Iar pe cei triști sau rătăciți să îi adune,
Sub a iubirii dulce ocrotitoare blândă aripă!
Ei bine,bine o să-mi spuneți...
De unde până unde am scornit povestea asta de iubire?
Sau dacă nu cumva arunc doar vorbe goale găunoase,
Și cum prințesa aceasta să-și murdărească rangul cu un coate goale,
Ea înger, plină de iubire,
Iar eu un simplu muritor de rând,
Ce crede că poate s-o închidă pe vecie,
În sărăcăcioasa viață pe pământ sau poleită silnicie...
Și cum ar fi posibil ca iubirea să se nască totuși,
Dintre al cerului trimis și-un oarecare muritor,
Căci îngerul acesta este cum cred că știți, nemuritor
Iar eu,sărmanul un simplu om de lut!?
Cum auziți!
Iubirea este clipa fără rațiune,
Poate e-o simplă nebunie!
Ce știți voi proștii sau prostimea,mi-i tot una!
Nu-mi pierd eu vremea cu vulgul sau plebea sau micimea,
Eu știu că ea e însăși amorul și iubirea,
În rest ce-mi pasă mie ce spune lumea oarbă,
Mă voi lupta s-o cuceresc precum cetățile ce-s pline de arcași,
Pe toți îi voi culca ca secerați,
Căci voi nu-mi știți curajul sau vitejia!
Călare sunt cu sabia și scutul și flutur steagul fericirii,
Pe care-am scris în greacă și latină,
Cu litere de aur sclipitoare,
Ce ies din gura unui lup pictat
Doar ea îmi este veșnicia fericită,
Fie și doar o-nchipuire plăsmuită!
(24 mai 2023-H.S Irepetabila Iubire)
Nehotărâtul
În adâncul serii cu umbre tulburi,
Se nasc dileme, ca vise suri.
În colțuri de timp, gânduri se ivește,
Dorința de pace, privirea se prinde.
Sub umbra gândurilor, pasul se oprește,
Pe cărarea vieții, întrebarea se naște.
Dilema apasă, în liniștea serii,
Retragerea cheamă, cu glas de mister.
În cărțile vremii, cu pagini palide,
Se scrie povestea, a vieții străbătând grădini.
Dar ochii obosiți, privind în urmă,
Descoperă amintiri și clipe ce curg ca râul.
O, dilemă adâncă, cu sentimente grele,
Când sufletul cântă un cântec cu ele.
Retragerea bate, ca un clopot de dor,
Dar viața strigă încă, cu glas de izvor.
Și-n fiecare pas, în fiecare clipă,
Se simte cugetul, în suflet ce țipă.
Să te retragi sau să lupți mai departe?
Această dilemă, în minte o poarte.
Călătoria e lungă, dar serile sunt scurte,
Retragerea, o alegere ce-aduce tăcere.
Dar în inimă ecoul trecutului răsună,
În dilema adâncă, viața își croiește calea.
De mine oricât fugi...
De mine oricât fugi, mă jur,
Iubitul tău că am să fiu,
Al tău sărut ca să ţi-l fur...
Că pot şi vreau şi ştiu.
Şi-oricât de mult mă ocoleşti,
În braţe eu am să te iau,
Aşa că să te pregăteşti...
Că pot şi ştiu şi vreau.
Şi parcă-ai da să fugi, dar stai
Să te sărut cu foc,
Când mâna-ţi cer şi tu mi-o dai...
Că şti că vreau şi pot.
Scrisoarea a-|| a
În vasta întindere a pânzei existenței deasă,
Unde umbrele dansează și lumina încântă,
Adâncimea strângerii iubirii devine clară,
Ca inimile împletite ce bat impreuna, fără teamă.
În tapiseria vieții, ești firul meu de aur,
Împletindu-mi fiecare gând, cuvânt și fapt,
Parte integrantă a ființei mele de tezaur
Căci fără tine, sunt pierdut, nevăzut .
În labirintul iubirii, ești steaua mea călăuzitoare,
Luminând calea, atât aproape cât și-n departări,
Iar furtunile pot răvăși și vânturile să sufle,
Cu tine lângă mine, nu mă tem de nici un vai.
În această lume crudă si-atât de vastă ,
Tu ești ancora care mă ține întreg,
Fără tine, nu sunt decât o piatră goală,
Un simplu ecou al unui suflet bleg.
Tu ești melodia cântecului meu tăcut,
Culorile care pictează cerul meu în tonuri gri,
Fără tine, nu sunt decât un trecut uitat,
Pierdut în sălbăticie, incapabil a grăi.
Dragoste!
Azi m-am așezat la coadă,
Vreau să cumpăr niște flori,
Sunt pentru ființa dragă,
Dar nu-s hotărât la culori
Sunt atent la cei din față,
Și la ce fel de flori se opresc,
Eu le duc la a mea soață,
Și n-aș vrea ca să greșesc
Dar degeaba m-am uitat,
Că nimic n-am înțeles,
Fiecare-a cumpărat,
Buchetul ce l-a ales
Când rândul mie mi-a venit,
Domnița a-nțeles de ce ezit,
Mi-a prezentat un buchet aranjat,
Ce mi-a plăcut și n-am mai așteptat
Cu gândul la a mea soție,
Eu am rugat-o ca să scrie,
..pe panglica de hârtie..
..printre aceste minunate
flori, am presărat multă
dragoste și sentimente
alese, care imi doresc
să fie duse de valul de
iubire și să-ți inunde
inima-Marce! Eu Cezar!
Liber
Mă simt liber când nu ești aici
Mă simt liber când nici “Salut” , nu îmi
mai zici
Liber, când soarele strălucește iar
Și când o carte citesc, dar e în zadar
Căci gândul meu mereu zboară
Și un tainic adevăr rostește
Zilele și nopțile, în mintea mea se adăpostește
Un gând de: Ce-ar fi fost dacă?
Ce-ar fi fost dacă..
Dacă noi n-am fi fost doar o joacă
Dacă.. m-ai fi iubit la fel de mult cum te iubesc eu
Și ai fi înțeles că nu e doar o iubire de liceu
Te-am crezut când ai spus că sunt special
Dar am știut că ești doar superficial
Toți mi-au spus că nu ești ceva deosebit
Însă dragul meu, eu te-am iubit.
Am iubit nopțile petrecute în șoaptă
Și diminețile când mă așteptai, pe o treaptă
Am iubit până și momentele când nu erai aici
Și din amintiri îmi hrăneam sufletul, plin de frici.
Și totuși, m-am temut degeaba
Știam că iubirea se va schimba
În ceva neplăcut
Dar care totuși, liber m-a făcut.
Dragostea mea
De vreți să știți povestea unei mari iubiri,
Ce încă nenăscută este,
Să nu mă întrebați acum la început de povestire,
Vreun nume sau alte amănunte,
Ori dacă sunt minciuni scornite chiar de mine,
Făcând acestea doar ca faima să-mi parvină....
Dragi cititori vă spun că adevărul îmi este prieten solitar,
Și-i martor pe vecie de-l voi ruga să vină,
De nu-s crezut!
Căci vă vorbesc de o minune vie,
Frumoasa feciorelnica prințesă a iubirilor pierdute!
Căci despre ea se spune că-i doar un înger
Cu chip de om,femeie plină de lumină,
Ce vrea să schimbe lumea-ntreagă,
Iar pe cei triști sau rătăciți să îi adune,
Sub a iubirii dulce ocrotitoare blândă aripă!
Ei bine,bine o să-mi spuneți...
De unde până unde am scornit povestea asta de iubire?
Sau dacă nu cumva arunc doar vorbe goale găunoase,
Și cum prințesa aceasta să-și murdărească rangul cu un coate goale,
Ea înger, plină de iubire,
Iar eu un simplu muritor de rând,
Ce crede că poate s-o închidă pe vecie,
În sărăcăcioasa viață pe pământ sau poleită silnicie...
Și cum ar fi posibil ca iubirea să se nască totuși,
Dintre al cerului trimis și-un oarecare muritor,
Căci îngerul acesta este cum cred că știți, nemuritor
Iar eu,sărmanul un simplu om de lut!?
Cum auziți!
Iubirea este clipa fără rațiune,
Poate e-o simplă nebunie!
Ce știți voi proștii sau prostimea,mi-i tot una!
Nu-mi pierd eu vremea cu vulgul sau plebea sau micimea,
Eu știu că ea e însăși amorul și iubirea,
În rest ce-mi pasă mie ce spune lumea oarbă,
Mă voi lupta s-o cuceresc precum cetățile ce-s pline de arcași,
Pe toți îi voi culca ca secerați,
Căci voi nu-mi știți curajul sau vitejia!
Călare sunt cu sabia și scutul și flutur steagul fericirii,
Pe care-am scris în greacă și latină,
Cu litere de aur sclipitoare,
Ce ies din gura unui lup pictat
Doar ea îmi este veșnicia fericită,
Fie și doar o-nchipuire plăsmuită!
(24 mai 2023-H.S Irepetabila Iubire)
Nehotărâtul
În adâncul serii cu umbre tulburi,
Se nasc dileme, ca vise suri.
În colțuri de timp, gânduri se ivește,
Dorința de pace, privirea se prinde.
Sub umbra gândurilor, pasul se oprește,
Pe cărarea vieții, întrebarea se naște.
Dilema apasă, în liniștea serii,
Retragerea cheamă, cu glas de mister.
În cărțile vremii, cu pagini palide,
Se scrie povestea, a vieții străbătând grădini.
Dar ochii obosiți, privind în urmă,
Descoperă amintiri și clipe ce curg ca râul.
O, dilemă adâncă, cu sentimente grele,
Când sufletul cântă un cântec cu ele.
Retragerea bate, ca un clopot de dor,
Dar viața strigă încă, cu glas de izvor.
Și-n fiecare pas, în fiecare clipă,
Se simte cugetul, în suflet ce țipă.
Să te retragi sau să lupți mai departe?
Această dilemă, în minte o poarte.
Călătoria e lungă, dar serile sunt scurte,
Retragerea, o alegere ce-aduce tăcere.
Dar în inimă ecoul trecutului răsună,
În dilema adâncă, viața își croiește calea.
De mine oricât fugi...
De mine oricât fugi, mă jur,
Iubitul tău că am să fiu,
Al tău sărut ca să ţi-l fur...
Că pot şi vreau şi ştiu.
Şi-oricât de mult mă ocoleşti,
În braţe eu am să te iau,
Aşa că să te pregăteşti...
Că pot şi ştiu şi vreau.
Şi parcă-ai da să fugi, dar stai
Să te sărut cu foc,
Când mâna-ţi cer şi tu mi-o dai...
Că şti că vreau şi pot.
Scrisoarea a-|| a
În vasta întindere a pânzei existenței deasă,
Unde umbrele dansează și lumina încântă,
Adâncimea strângerii iubirii devine clară,
Ca inimile împletite ce bat impreuna, fără teamă.
În tapiseria vieții, ești firul meu de aur,
Împletindu-mi fiecare gând, cuvânt și fapt,
Parte integrantă a ființei mele de tezaur
Căci fără tine, sunt pierdut, nevăzut .
În labirintul iubirii, ești steaua mea călăuzitoare,
Luminând calea, atât aproape cât și-n departări,
Iar furtunile pot răvăși și vânturile să sufle,
Cu tine lângă mine, nu mă tem de nici un vai.
În această lume crudă si-atât de vastă ,
Tu ești ancora care mă ține întreg,
Fără tine, nu sunt decât o piatră goală,
Un simplu ecou al unui suflet bleg.
Tu ești melodia cântecului meu tăcut,
Culorile care pictează cerul meu în tonuri gri,
Fără tine, nu sunt decât un trecut uitat,
Pierdut în sălbăticie, incapabil a grăi.
Alte poezii ale autorului
În Umbra Fumului: O Călătorie a Transformării
În noiembrie, am fumat prima țigară,
Probabil ieftină, nu a durut cum mă așteptam să doară.
Dar totuși, a avut un efect profund,
De-atunci, nu am mai fost ce credeau ei că sunt.
La început, nu am știut să recunosc,
Spuneam că s-a întâmplat și că nu are rost.
Dar inima îmi dicta altceva,
Ești la pământ, copilă! Dar te vei ridica.
O țigară, două, recunosc,
Trăgând adânc în piept, mințind că are rost.
Un val de remușcare, dar și eliberare,
Simțind că m-am pierdut, deși știam unde eu sunt.
În Umbra Fumului: O Călătorie a Transformării
În noiembrie, am fumat prima țigară,
Probabil ieftină, nu a durut cum mă așteptam să doară.
Dar totuși, a avut un efect profund,
De-atunci, nu am mai fost ce credeau ei că sunt.
La început, nu am știut să recunosc,
Spuneam că s-a întâmplat și că nu are rost.
Dar inima îmi dicta altceva,
Ești la pământ, copilă! Dar te vei ridica.
O țigară, două, recunosc,
Trăgând adânc în piept, mințind că are rost.
Un val de remușcare, dar și eliberare,
Simțind că m-am pierdut, deși știam unde eu sunt.
În Umbra Fumului: O Călătorie a Transformării
În noiembrie, am fumat prima țigară,
Probabil ieftină, nu a durut cum mă așteptam să doară.
Dar totuși, a avut un efect profund,
De-atunci, nu am mai fost ce credeau ei că sunt.
La început, nu am știut să recunosc,
Spuneam că s-a întâmplat și că nu are rost.
Dar inima îmi dicta altceva,
Ești la pământ, copilă! Dar te vei ridica.
O țigară, două, recunosc,
Trăgând adânc în piept, mințind că are rost.
Un val de remușcare, dar și eliberare,
Simțind că m-am pierdut, deși știam unde eu sunt.
În Umbra Fumului: O Călătorie a Transformării
În noiembrie, am fumat prima țigară,
Probabil ieftină, nu a durut cum mă așteptam să doară.
Dar totuși, a avut un efect profund,
De-atunci, nu am mai fost ce credeau ei că sunt.
La început, nu am știut să recunosc,
Spuneam că s-a întâmplat și că nu are rost.
Dar inima îmi dicta altceva,
Ești la pământ, copilă! Dar te vei ridica.
O țigară, două, recunosc,
Trăgând adânc în piept, mințind că are rost.
Un val de remușcare, dar și eliberare,
Simțind că m-am pierdut, deși știam unde eu sunt.
În Umbra Fumului: O Călătorie a Transformării
În noiembrie, am fumat prima țigară,
Probabil ieftină, nu a durut cum mă așteptam să doară.
Dar totuși, a avut un efect profund,
De-atunci, nu am mai fost ce credeau ei că sunt.
La început, nu am știut să recunosc,
Spuneam că s-a întâmplat și că nu are rost.
Dar inima îmi dicta altceva,
Ești la pământ, copilă! Dar te vei ridica.
O țigară, două, recunosc,
Trăgând adânc în piept, mințind că are rost.
Un val de remușcare, dar și eliberare,
Simțind că m-am pierdut, deși știam unde eu sunt.
În Umbra Fumului: O Călătorie a Transformării
În noiembrie, am fumat prima țigară,
Probabil ieftină, nu a durut cum mă așteptam să doară.
Dar totuși, a avut un efect profund,
De-atunci, nu am mai fost ce credeau ei că sunt.
La început, nu am știut să recunosc,
Spuneam că s-a întâmplat și că nu are rost.
Dar inima îmi dicta altceva,
Ești la pământ, copilă! Dar te vei ridica.
O țigară, două, recunosc,
Trăgând adânc în piept, mințind că are rost.
Un val de remușcare, dar și eliberare,
Simțind că m-am pierdut, deși știam unde eu sunt.
În Umbra Fumului: O Călătorie a Transformării
În noiembrie, am fumat prima țigară,
Probabil ieftină, nu a durut cum mă așteptam să doară.
Dar totuși, a avut un efect profund,
De-atunci, nu am mai fost ce credeau ei că sunt.
La început, nu am știut să recunosc,
Spuneam că s-a întâmplat și că nu are rost.
Dar inima îmi dicta altceva,
Ești la pământ, copilă! Dar te vei ridica.
O țigară, două, recunosc,
Trăgând adânc în piept, mințind că are rost.
Un val de remușcare, dar și eliberare,
Simțind că m-am pierdut, deși știam unde eu sunt.
Albui Andreea