2  

Merită să-mi scriu iubirea

Merită să-mi scriu iubirea,

Azi în versuri și pe foi?

Ieri îmi căutai privirea

Dar acum îmi ești război

 

Simt puternic prăbușirea

Sentimentelor puhoi 

Vreau să uit și convorbirea

Semnelor dintre noi doi

 

Merită să-mi scriu iubirea,

Vărsând zilnic lacrimi șiroi?

Știu că-mi vezi pe chip mâhnirea

Spune-mi,ce a fost cu noi?

 

Vreau să nu mă pierd cu firea

Renunț la vise cu amândoi 

Am găsit și definirea

Noi am fost doar un război 


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Anastasia Marcu poezii.online Merită să-mi scriu iubirea

Data postării: 10 iulie 2023

Adăugat la favorite: 1

Comentarii: 1

Vizualizări: 623

Loghează-te si comentează!

Comentarii

frumos poem
Comentat pe 10 iulie 2023

Poezii din aceiaşi categorie

Dragoste!

Azi m-am așezat la coadă,

Vreau să cumpăr niște flori,

Sunt pentru ființa dragă,

Dar nu-s hotărât la culori

 

Sunt atent la cei din față,

Și la ce fel de flori se opresc,

Eu le duc la a mea soață,

Și n-aș vrea ca să greșesc

 

Dar degeaba m-am uitat,

Că nimic n-am înțeles,

Fiecare-a cumpărat,

Buchetul ce l-a ales

 

Când rândul mie mi-a venit,

Domnița a-nțeles de ce ezit,

Mi-a prezentat un buchet aranjat,

Ce mi-a plăcut și n-am mai așteptat

 

Cu gândul la a mea soție,

Eu am rugat-o ca să scrie,

..pe panglica de hârtie..

 

..printre aceste minunate

flori, am presărat multă

dragoste și sentimente

alese, care imi doresc

să fie duse de valul de

iubire și să-ți inunde

inima-Marce! Eu Cezar!

 

Mai mult...

Liber

Mă simt liber când nu ești aici

Mă simt liber când nici “Salut” , nu îmi

mai zici

Liber, când soarele strălucește iar

Și când o carte citesc, dar e în zadar

 

Căci gândul meu mereu zboară

Și un tainic adevăr rostește

Zilele și nopțile, în mintea mea se adăpostește

Un gând de: Ce-ar fi fost dacă?

 

Ce-ar fi fost dacă..

Dacă noi n-am fi fost doar o joacă

Dacă.. m-ai fi iubit la fel de mult cum te iubesc eu

Și ai fi înțeles că nu e doar o iubire de liceu

 

Te-am crezut când ai spus că sunt special

Dar am știut că ești doar superficial

Toți mi-au spus că nu ești ceva deosebit

Însă dragul meu, eu te-am iubit.

 

Am iubit nopțile petrecute în șoaptă

Și diminețile când mă așteptai, pe o treaptă

Am iubit până și momentele când nu erai aici

Și din amintiri îmi hrăneam sufletul, plin de frici.

 

Și totuși, m-am temut degeaba

Știam că iubirea se va schimba

În ceva neplăcut

Dar care totuși, liber m-a făcut.

Mai mult...

Dragostea mea

 

De vreți să știți povestea unei mari iubiri,

Ce încă nenăscută este,

Să nu mă întrebați acum la început de povestire,

Vreun nume sau alte amănunte,

Ori dacă sunt minciuni scornite chiar de mine,

Făcând acestea doar ca faima să-mi parvină....

Dragi cititori vă spun că adevărul îmi este prieten solitar,

Și-i martor pe vecie de-l voi ruga să vină,

De nu-s crezut!

Căci vă vorbesc de o minune vie,

Frumoasa feciorelnica prințesă a iubirilor pierdute!

Căci despre ea se spune că-i doar un înger

Cu chip de om,femeie plină de lumină,

Ce vrea să schimbe lumea-ntreagă,

Iar pe cei triști sau rătăciți să îi adune,

Sub a iubirii dulce ocrotitoare blândă aripă!

Ei bine,bine o să-mi spuneți...

De unde până unde am scornit povestea asta de iubire?

Sau dacă nu cumva arunc doar vorbe goale găunoase,

Și cum prințesa aceasta să-și murdărească rangul cu un coate goale,

Ea înger, plină de iubire,

Iar eu un simplu muritor de rând,

Ce crede că poate s-o închidă pe vecie,

În sărăcăcioasa viață pe pământ sau poleită silnicie...

Și cum ar fi posibil ca iubirea să se nască totuși,

Dintre al cerului trimis și-un oarecare muritor,

Căci îngerul acesta este cum cred că știți, nemuritor

Iar eu,sărmanul un simplu om de lut!?

Cum auziți!

Iubirea este clipa fără rațiune,

Poate e-o simplă nebunie!

Ce știți voi proștii sau prostimea,mi-i tot una!

Nu-mi pierd eu vremea cu vulgul sau plebea sau micimea,

Eu știu că ea e însăși amorul și iubirea,

În rest ce-mi pasă mie ce spune lumea oarbă,

Mă voi lupta s-o cuceresc precum cetățile ce-s pline de arcași,

Pe toți îi voi culca ca secerați,

Căci voi nu-mi știți curajul sau vitejia!

Călare sunt cu sabia și scutul și flutur steagul fericirii,

Pe care-am scris în greacă și latină,

Cu litere de aur sclipitoare,

Ce ies din gura unui lup pictat

Doar ea îmi este veșnicia fericită,

Fie și doar o-nchipuire plăsmuită!

(24 mai 2023-H.S Irepetabila Iubire)

 

 

Mai mult...

Nehotărâtul

În adâncul serii cu umbre tulburi,

Se nasc dileme, ca vise suri.

În colțuri de timp, gânduri se ivește,

Dorința de pace, privirea se prinde.

 

Sub umbra gândurilor, pasul se oprește,

Pe cărarea vieții, întrebarea se naște.

Dilema apasă, în liniștea serii,

Retragerea cheamă, cu glas de mister.

 

În cărțile vremii, cu pagini palide,

Se scrie povestea, a vieții străbătând grădini.

Dar ochii obosiți, privind în urmă,

Descoperă amintiri și clipe ce curg ca râul.

 

O, dilemă adâncă, cu sentimente grele,

Când sufletul cântă un cântec cu ele.

Retragerea bate, ca un clopot de dor,

Dar viața strigă încă, cu glas de izvor.

 

Și-n fiecare pas, în fiecare clipă,

Se simte cugetul, în suflet ce țipă.

Să te retragi sau să lupți mai departe?

Această dilemă, în minte o poarte.

 

Călătoria e lungă, dar serile sunt scurte,

Retragerea, o alegere ce-aduce tăcere.

Dar în inimă ecoul trecutului răsună,

În dilema adâncă, viața își croiește calea.

 

Mai mult...

De mine oricât fugi...

De mine oricât fugi, mă jur,

Iubitul tău că am să fiu,

Al tău sărut ca să ţi-l fur...

Că pot şi vreau şi ştiu.

 

Şi-oricât de mult mă ocoleşti,

În braţe eu am să te iau,

Aşa că să te pregăteşti...

Că pot şi ştiu şi vreau.

 

Şi parcă-ai da să fugi, dar stai

Să te sărut cu foc,

Când mâna-ţi cer şi tu mi-o dai...

Că şti că vreau şi pot.

Mai mult...

Scrisoarea a-|| a

În vasta întindere a pânzei existenței deasă,

Unde umbrele dansează și lumina încântă,

Adâncimea strângerii iubirii devine clară,

Ca inimile împletite ce bat impreuna, fără teamă.

 

În tapiseria vieții, ești firul meu de aur,

Împletindu-mi fiecare gând, cuvânt și fapt,

Parte integrantă a ființei mele de tezaur

Căci fără tine, sunt pierdut, nevăzut .

 

În labirintul iubirii, ești steaua mea călăuzitoare,

Luminând calea, atât aproape cât și-n departări,

Iar furtunile pot răvăși și vânturile să sufle,

Cu tine lângă mine, nu mă tem de nici un vai.

 

În această lume crudă si-atât de vastă ,

Tu ești ancora care mă ține întreg,

Fără tine, nu sunt decât o piatră goală,

Un simplu ecou al unui suflet bleg.

 

Tu ești melodia cântecului meu tăcut,

Culorile care pictează cerul meu în tonuri gri,

Fără tine, nu sunt decât un trecut uitat,

Pierdut în sălbăticie, incapabil a grăi.

Mai mult...

Dragoste!

Azi m-am așezat la coadă,

Vreau să cumpăr niște flori,

Sunt pentru ființa dragă,

Dar nu-s hotărât la culori

 

Sunt atent la cei din față,

Și la ce fel de flori se opresc,

Eu le duc la a mea soață,

Și n-aș vrea ca să greșesc

 

Dar degeaba m-am uitat,

Că nimic n-am înțeles,

Fiecare-a cumpărat,

Buchetul ce l-a ales

 

Când rândul mie mi-a venit,

Domnița a-nțeles de ce ezit,

Mi-a prezentat un buchet aranjat,

Ce mi-a plăcut și n-am mai așteptat

 

Cu gândul la a mea soție,

Eu am rugat-o ca să scrie,

..pe panglica de hârtie..

 

..printre aceste minunate

flori, am presărat multă

dragoste și sentimente

alese, care imi doresc

să fie duse de valul de

iubire și să-ți inunde

inima-Marce! Eu Cezar!

 

Mai mult...

Liber

Mă simt liber când nu ești aici

Mă simt liber când nici “Salut” , nu îmi

mai zici

Liber, când soarele strălucește iar

Și când o carte citesc, dar e în zadar

 

Căci gândul meu mereu zboară

Și un tainic adevăr rostește

Zilele și nopțile, în mintea mea se adăpostește

Un gând de: Ce-ar fi fost dacă?

 

Ce-ar fi fost dacă..

Dacă noi n-am fi fost doar o joacă

Dacă.. m-ai fi iubit la fel de mult cum te iubesc eu

Și ai fi înțeles că nu e doar o iubire de liceu

 

Te-am crezut când ai spus că sunt special

Dar am știut că ești doar superficial

Toți mi-au spus că nu ești ceva deosebit

Însă dragul meu, eu te-am iubit.

 

Am iubit nopțile petrecute în șoaptă

Și diminețile când mă așteptai, pe o treaptă

Am iubit până și momentele când nu erai aici

Și din amintiri îmi hrăneam sufletul, plin de frici.

 

Și totuși, m-am temut degeaba

Știam că iubirea se va schimba

În ceva neplăcut

Dar care totuși, liber m-a făcut.

Mai mult...

Dragostea mea

 

De vreți să știți povestea unei mari iubiri,

Ce încă nenăscută este,

Să nu mă întrebați acum la început de povestire,

Vreun nume sau alte amănunte,

Ori dacă sunt minciuni scornite chiar de mine,

Făcând acestea doar ca faima să-mi parvină....

Dragi cititori vă spun că adevărul îmi este prieten solitar,

Și-i martor pe vecie de-l voi ruga să vină,

De nu-s crezut!

Căci vă vorbesc de o minune vie,

Frumoasa feciorelnica prințesă a iubirilor pierdute!

Căci despre ea se spune că-i doar un înger

Cu chip de om,femeie plină de lumină,

Ce vrea să schimbe lumea-ntreagă,

Iar pe cei triști sau rătăciți să îi adune,

Sub a iubirii dulce ocrotitoare blândă aripă!

Ei bine,bine o să-mi spuneți...

De unde până unde am scornit povestea asta de iubire?

Sau dacă nu cumva arunc doar vorbe goale găunoase,

Și cum prințesa aceasta să-și murdărească rangul cu un coate goale,

Ea înger, plină de iubire,

Iar eu un simplu muritor de rând,

Ce crede că poate s-o închidă pe vecie,

În sărăcăcioasa viață pe pământ sau poleită silnicie...

Și cum ar fi posibil ca iubirea să se nască totuși,

Dintre al cerului trimis și-un oarecare muritor,

Căci îngerul acesta este cum cred că știți, nemuritor

Iar eu,sărmanul un simplu om de lut!?

Cum auziți!

Iubirea este clipa fără rațiune,

Poate e-o simplă nebunie!

Ce știți voi proștii sau prostimea,mi-i tot una!

Nu-mi pierd eu vremea cu vulgul sau plebea sau micimea,

Eu știu că ea e însăși amorul și iubirea,

În rest ce-mi pasă mie ce spune lumea oarbă,

Mă voi lupta s-o cuceresc precum cetățile ce-s pline de arcași,

Pe toți îi voi culca ca secerați,

Căci voi nu-mi știți curajul sau vitejia!

Călare sunt cu sabia și scutul și flutur steagul fericirii,

Pe care-am scris în greacă și latină,

Cu litere de aur sclipitoare,

Ce ies din gura unui lup pictat

Doar ea îmi este veșnicia fericită,

Fie și doar o-nchipuire plăsmuită!

(24 mai 2023-H.S Irepetabila Iubire)

 

 

Mai mult...

Nehotărâtul

În adâncul serii cu umbre tulburi,

Se nasc dileme, ca vise suri.

În colțuri de timp, gânduri se ivește,

Dorința de pace, privirea se prinde.

 

Sub umbra gândurilor, pasul se oprește,

Pe cărarea vieții, întrebarea se naște.

Dilema apasă, în liniștea serii,

Retragerea cheamă, cu glas de mister.

 

În cărțile vremii, cu pagini palide,

Se scrie povestea, a vieții străbătând grădini.

Dar ochii obosiți, privind în urmă,

Descoperă amintiri și clipe ce curg ca râul.

 

O, dilemă adâncă, cu sentimente grele,

Când sufletul cântă un cântec cu ele.

Retragerea bate, ca un clopot de dor,

Dar viața strigă încă, cu glas de izvor.

 

Și-n fiecare pas, în fiecare clipă,

Se simte cugetul, în suflet ce țipă.

Să te retragi sau să lupți mai departe?

Această dilemă, în minte o poarte.

 

Călătoria e lungă, dar serile sunt scurte,

Retragerea, o alegere ce-aduce tăcere.

Dar în inimă ecoul trecutului răsună,

În dilema adâncă, viața își croiește calea.

 

Mai mult...

De mine oricât fugi...

De mine oricât fugi, mă jur,

Iubitul tău că am să fiu,

Al tău sărut ca să ţi-l fur...

Că pot şi vreau şi ştiu.

 

Şi-oricât de mult mă ocoleşti,

În braţe eu am să te iau,

Aşa că să te pregăteşti...

Că pot şi ştiu şi vreau.

 

Şi parcă-ai da să fugi, dar stai

Să te sărut cu foc,

Când mâna-ţi cer şi tu mi-o dai...

Că şti că vreau şi pot.

Mai mult...

Scrisoarea a-|| a

În vasta întindere a pânzei existenței deasă,

Unde umbrele dansează și lumina încântă,

Adâncimea strângerii iubirii devine clară,

Ca inimile împletite ce bat impreuna, fără teamă.

 

În tapiseria vieții, ești firul meu de aur,

Împletindu-mi fiecare gând, cuvânt și fapt,

Parte integrantă a ființei mele de tezaur

Căci fără tine, sunt pierdut, nevăzut .

 

În labirintul iubirii, ești steaua mea călăuzitoare,

Luminând calea, atât aproape cât și-n departări,

Iar furtunile pot răvăși și vânturile să sufle,

Cu tine lângă mine, nu mă tem de nici un vai.

 

În această lume crudă si-atât de vastă ,

Tu ești ancora care mă ține întreg,

Fără tine, nu sunt decât o piatră goală,

Un simplu ecou al unui suflet bleg.

 

Tu ești melodia cântecului meu tăcut,

Culorile care pictează cerul meu în tonuri gri,

Fără tine, nu sunt decât un trecut uitat,

Pierdut în sălbăticie, incapabil a grăi.

Mai mult...
prev
next

Alte poezii ale autorului

În Umbra Fumului: O Călătorie a Transformării

În noiembrie, am fumat prima țigară,

Probabil ieftină, nu a durut cum mă așteptam să doară.

Dar totuși, a avut un efect profund,

De-atunci, nu am mai fost ce credeau ei că sunt.

 

La început, nu am știut să recunosc,

Spuneam că s-a întâmplat și că nu are rost.

Dar inima îmi dicta altceva,

Ești la pământ, copilă! Dar te vei ridica.

 

O țigară, două, recunosc,

Trăgând adânc în piept, mințind că are rost.

Un val de remușcare, dar și eliberare,

Simțind că m-am pierdut, deși știam unde eu sunt.

Mai mult...

În Umbra Fumului: O Călătorie a Transformării

În noiembrie, am fumat prima țigară,

Probabil ieftină, nu a durut cum mă așteptam să doară.

Dar totuși, a avut un efect profund,

De-atunci, nu am mai fost ce credeau ei că sunt.

 

La început, nu am știut să recunosc,

Spuneam că s-a întâmplat și că nu are rost.

Dar inima îmi dicta altceva,

Ești la pământ, copilă! Dar te vei ridica.

 

O țigară, două, recunosc,

Trăgând adânc în piept, mințind că are rost.

Un val de remușcare, dar și eliberare,

Simțind că m-am pierdut, deși știam unde eu sunt.

Mai mult...

În Umbra Fumului: O Călătorie a Transformării

În noiembrie, am fumat prima țigară,

Probabil ieftină, nu a durut cum mă așteptam să doară.

Dar totuși, a avut un efect profund,

De-atunci, nu am mai fost ce credeau ei că sunt.

 

La început, nu am știut să recunosc,

Spuneam că s-a întâmplat și că nu are rost.

Dar inima îmi dicta altceva,

Ești la pământ, copilă! Dar te vei ridica.

 

O țigară, două, recunosc,

Trăgând adânc în piept, mințind că are rost.

Un val de remușcare, dar și eliberare,

Simțind că m-am pierdut, deși știam unde eu sunt.

Mai mult...

În Umbra Fumului: O Călătorie a Transformării

În noiembrie, am fumat prima țigară,

Probabil ieftină, nu a durut cum mă așteptam să doară.

Dar totuși, a avut un efect profund,

De-atunci, nu am mai fost ce credeau ei că sunt.

 

La început, nu am știut să recunosc,

Spuneam că s-a întâmplat și că nu are rost.

Dar inima îmi dicta altceva,

Ești la pământ, copilă! Dar te vei ridica.

 

O țigară, două, recunosc,

Trăgând adânc în piept, mințind că are rost.

Un val de remușcare, dar și eliberare,

Simțind că m-am pierdut, deși știam unde eu sunt.

Mai mult...

În Umbra Fumului: O Călătorie a Transformării

În noiembrie, am fumat prima țigară,

Probabil ieftină, nu a durut cum mă așteptam să doară.

Dar totuși, a avut un efect profund,

De-atunci, nu am mai fost ce credeau ei că sunt.

 

La început, nu am știut să recunosc,

Spuneam că s-a întâmplat și că nu are rost.

Dar inima îmi dicta altceva,

Ești la pământ, copilă! Dar te vei ridica.

 

O țigară, două, recunosc,

Trăgând adânc în piept, mințind că are rost.

Un val de remușcare, dar și eliberare,

Simțind că m-am pierdut, deși știam unde eu sunt.

Mai mult...

În Umbra Fumului: O Călătorie a Transformării

În noiembrie, am fumat prima țigară,

Probabil ieftină, nu a durut cum mă așteptam să doară.

Dar totuși, a avut un efect profund,

De-atunci, nu am mai fost ce credeau ei că sunt.

 

La început, nu am știut să recunosc,

Spuneam că s-a întâmplat și că nu are rost.

Dar inima îmi dicta altceva,

Ești la pământ, copilă! Dar te vei ridica.

 

O țigară, două, recunosc,

Trăgând adânc în piept, mințind că are rost.

Un val de remușcare, dar și eliberare,

Simțind că m-am pierdut, deși știam unde eu sunt.

Mai mult...

În Umbra Fumului: O Călătorie a Transformării

În noiembrie, am fumat prima țigară,

Probabil ieftină, nu a durut cum mă așteptam să doară.

Dar totuși, a avut un efect profund,

De-atunci, nu am mai fost ce credeau ei că sunt.

 

La început, nu am știut să recunosc,

Spuneam că s-a întâmplat și că nu are rost.

Dar inima îmi dicta altceva,

Ești la pământ, copilă! Dar te vei ridica.

 

O țigară, două, recunosc,

Trăgând adânc în piept, mințind că are rost.

Un val de remușcare, dar și eliberare,

Simțind că m-am pierdut, deși știam unde eu sunt.

Mai mult...
prev
next