Constiinta

Prins în mintea mea, arest la domiciliu
M-aș îmbăta să nu mai simt dar îți văd chipul
M-aș înșela dar chiar incerc să nu fiu tipul
Ceva mă mișcă și nu cred că e nisipul

Ceva m-apasă, cred că-i partea mea de vină
Înțeleg acum de ce te porți ca o străină
Dacă te-am făcut să suferi, tu să-mi ierți păcatul
N-am meritat iubirea ta ce acum o poarta altul

Mi-ai scris că iți e dor de mine
Și de ochii mei albaștri
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Când ochii mei verzi vedeau cât suferi după alții

Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că te-ai schimbat, o simți
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Nu încerca să mai explici

Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că n-ai putut să dormi deloc
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Karma nu ține cont de noroc

Mi-ai scris că iți e dor de mine
M-ai și sunat dar n-am răspuns
Știam că minți, că nu îți e bine
Mereu spuneai că nu-s de ajuns

O transpunere a timpurilor
Strigați democrație până la moarte
Urâți alți oameni pentru alegerile lor
Ei nu au dreptul la libertate?

Duminică de duminică prin biserici
Credincioși doar când e vorba de rău
Primii la morală, critici și predici
Dar o groapă mică nu se compară cu un hău

Nu susțin pe nimeni și nimic de fel
Nici partide sau comunități de vreme actuală
Omul ar trebui luat drept model
Indiferent de rasă sau orientare sexuală

De ce promitem și mințim?
De ce ascundem ce simțim?
De ce fugim și ne ferim?
Când avem să oferim

Cât e real și cât e vis?
Cât trăiești într-un abis?
Cât ai ucis și ai omis?
Pe toate astea le-am prezis

Dacă mâine nu mai vine?
Dacă vina e la mine?
Dacă totu-i înspre bine?
Tu ai vrut să se termine

Mai e ceva de regretat?
Mai e ceva de reparat?
Mai e ceva de reproșat?
Noi oricum n-am existat

Zâmbește-mi printre lacrimi
Parfumul tău, fato, ocean de amintiri
Ești drogul magic din care poți să te inspiri
Alcoolul ce te face să nu ai emoții
Țigara de după amorul din toiul nopții
Cafeaua dulce din diminețile cu Soare
Durerea mea, ascunsă-n versuri amare
Deschid fereastra, mă uit în gol, nu mai e nimic de spus
Zâmbește-mi printre lacrimi încă o dată de acolo de sus

Mintea mută i-a devenit mormânt,

Nici oceanul nu o mai privește,

Pentru ca ușor, ușor s-a tot secat,

De tot ce-i fizic si omenește.

Ultim stagiu, avansat, caz demn de compasiune,

Mult regret de exprimat şi nimeni sǎ o ajute,

Oglindesc realitatea unei structuri comune,

Ce s-a născut cu anhedonia unei lumi pierdute.

Conectată la aparate, nu-i simți niciun puls,

O minimǎ bătaie, cu a doctorului maximǎ grijǎ,

Ii încetineau sfârșitul, cauzele fiind precise,

Inima şi mintea nu mai suportau sǎ mai fie atinse.

Viaţa mea este o gară,

Cu mii şi mii de pasageri

Unii - cu bagaje de iubire

Alţii - cu vagoane de dureri.

Pe unii îi voi revedea şi mâine,

Pe alţii, cu siguranţă, niciodată

Tu eşti un simplu pasager

Ce treci prin gara vieţii mele doar o dată.

Amân cuvintele ce dor,

Întârzii tot ce-i aproape,

Știu că timpul mă așteaptă,

Dar mă pierd în fuga lui,

Într-o clipă fără scop.

Răsuflarea-mi se frânge,

Cu fiecare pas făcut,

Știu că am să ajung, dar oare

Cât voi mai amâna, ce-am pierdut?

Fiecare gând mă cheamă,

Dar îmi răspunde ecoul gol.

Amân, dar ce vreau să spun

E ascuns, tăcut, sub zăvor.

Voi înfrunta sau mă voi ascunde?

Poate e prea târziu să aleg,

Dar știu că o să se întâmple,

Chiar și atunci când mă voi teme să privesc.

Amân și visul ce se scufundă,

Sub valuri de incertitudine,

Sunt prizonier al unui "poate",

Căci nu știu cum să dau drumul la temeri.

Într-o lume care nu mă așteaptă,

Mă pierd în adâncuri tăcute,

Știu că va veni ziua schimbării,

Dar nu știu dacă voi fi acolo, complet.

Te-am așteptat sperând cum n-am facut-o pentru nimeni

Am scris pe foi vise, emoții, îmbrățişări, in zeci de poezii.,.. 

Te-am așteptat nopți la rând dându-ţi tot sufletul din mine, 

Chiar dacă tu, plecai mai mult în fiecare zi.

Te-am așteptat în pagini pline de vise, iluzii și durere... 

În toate versurile mele, tu...vinul erați venerați

Și dupa cum se vede, continui să mai scriu poeme, 

Chiar și acum când ... să sper am abandonat.

Te-am asteptat scriind atât de mult şi intens, 

Mi-am anesteziat sufletul cu vise și "minciuni". 

Te-am așteptat cu dorul pus în fiecare vers, 

Tot încercând să umplu ale tăcerii tale... goliciuni.

Te-am așteptat și-atunci când doar mi-ai râs în faţă, 

Și-atât de crud în ochi tu m-ai privit....

Te-am așteptat naiv ca pe-o minune-n viață 

Deși, măcar o clipă, în urmă n-ai privit...

Te-am așteptat cât să n-o mai fac vreodată,

În viața asta pentru nimeni și nimic

Rămân doar să te mai scriu câteodată 

Când gându-mi scapă printre puținele, frumoase amintiri...

Iubitul meu cu chip de înger,

Pari din exterior un fulger.

Dorul care mă cuprinde,

Nu accepți că e pentru tine..

În urma unei concluzii, 

Nu înțeleg sensul furtunii.

Așteptarea și dorul meu, 

Chemarea la îngerul meu..

Când oi muri
Sub o salcie mormântul să-mi fi
Corpul nu-mi va putrezi
Căci ea mă va păzi.

Dar să nu uitați
Când pe mine,
O să mă vizitați
Și pe salcie, să o udați.

A fost odat' în sat o fată

Pe când eram tânăr fecior,

Visam să-mi fie ea aleasa

Nuntă să fac și să mă-nsor

Am vrut să-i zic că-mi place

Și mult doresc să îi vorbesc,

Dar cum de ea să mă apropii

Ca-i mei cu-ai ei nu își vorbesc

În fiecare zi ne întâlneam

Și ne zâmbeam unul la altul,

Cred că și ea mă îndrăgea

Dar nu dorea să afle satul

Din sat, mama m-a dus la studii

Dorind să fiu cât mai departe,

Știind că ochii nevăzuți se uită

Și doar așa o să mă țin de carte

Un timp mi-a fost destul de greu

Să-nvăț cu ea ca semn de carte,

Multe-ntrebări, doar un răspuns

Că eu de fată n-am avut parte

Ușor, ușor am început s-o uit

Fără a ști vreodată a ei părere,

Dacă am fost sau nu pe lista ei

Și-așa să îmi alin a mea durere

Am revenit în satul meu natal

De fata dragă m-am interesat,

Prietenii mi-au spus are iubit

Și se mărită, umblă vorba-n sat

....................................

A fost odată un băiat și-o fată

Într-un sătuc, pe malul  unei  ape,

El a dorit s-o facă a lui mireasă

Soarta  a spus Nu...atât de-aproape!