La orizont

Lumina podețului, săgeată către orizont

Împrăștie nuanțele cerului asupra ființei.

Ziua se lasă-n amurg la poalele înserării

Și albul norilor îmbracă pelerina înstelată.

 

Caut pe cer constelația aducătoare de vești,

Transmit telepatic dorința de cunoaștere,

Și aștept ca Universul să își trimită mesagerul

Liniștii, păcii, împăcării și reculegerii.

 

 

 


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: Cornelia Buzatu poezii.online La orizont

Data postării: 23 august 2023

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 1307

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Susținere

Sunt lucruri care seamănă perfect,

Imagine simetrică a materiei în contur.

Aceasta apare în viață cât mai discret,

Și este însușită de soartă banal și imatur.

 

Pornim în căutări de sentimente

Pe calea hărăzită de destin.

Ne întâmpină în N momente

Și doar o parte din ele ne susțin.

Mai mult...

Filozofia zilei

Filozofia zilei ne cuprinde

Și gândirea ne surprinde.

Analizăm fapte și expresii

Și ne întrebăm dacă-s impresii.

 

Totul se afundă în nevoit

Și ce oare drum este croit?

O cale ușor de hoinărit

Dar apoi greu de cântărit.

 

Atenți la multe evenimente

Ce trezesc tot felul de sentimente,

Abandonăm din start tabloul

Fiindcă ne influențează fiasco-ul.

 

Dorim ca alții să ne ajute,

Puterea lor să ne-mprumute.

Dar oare noi nu putem

Să arătăm cine suntem?

 

Abili în gânduri și creații,

Răzbind prin grele situații,

Ne ocrotim tradițiile-n viitor

Ce îl sperăm strălucitor.

 

 

 

Mai mult...

Realitate

Încerci să porți șiragul de safire,

Dar gândul îți zboară la mătănii.

Și sufletu-i pe altarul de jertfire

De a uita c-au fost năzdrăvănii.

 

În iarba deasă, verde și în cețuri,

Oare se ascunde un spiriduș poznaș,

Ce se tot joacă cu ale tale simțuri

Și te include ca fiind părtaș?

 

Doar este timpul ce trece ca vântul

Peste iarba verde și ființe, grăbit.

El cârmuiește de veacuri Pământul

Și te-nconjoară în zboru-i robit.

 

Ți-amintește că viața-i frumoasă

Și să trăiești fără regret în prezent.

Iar timpul în zona-i vagă și faimoasă

Din nou va fi calm, înțelegător și fluent.

 

Mai mult...

Neliniște

Vuetul tulbure și apa rece

A unui râu ce grabnic trece,

Răscolind nisipu-n vaduri

Zgomotos este ca niște valuri.

 

Se izbesc de malul de piatră

Ca a unei mări pastel albastră.

Hai ridică-te-n picioare

Viața mea nesclipitoare!

 

Râul susură, se tânguiește,

Plânge și se tot amărește,

Că vântu-n pădure nu se potolește

Ca și când natura jelește.

 

Luminișul din ochii naturii

Ca și un talent al picturii,

Îmi descoperă în suflet

Dorința s-alin acel vuet.

 

Mai mult...

Beauty in soul

Let me see your face

It is a smile for a grace.

Happy moments to remind

To keep them in your soul and mind.

 

A window wide open to sky

An opportunity given to eye,

To look deeply into the haven

Without being a craven.

 

The rainbow after the rain

It is crowning your brain.

And your thoughts aim

To a silent song as a claim.

 

Mai mult...

Dorul împlinirii

Mi-e dor de freamătul mării,

Și-mi este dor de primii zori

Ce-nobilează tonusul chemării

De a alerga în câmpul cu flori.

 

Mi-e dor de mângâierea caldă

A ta, ca și a razelor de soare.

Iubirea-mi să fie ca o scaldă

În susur încântător ca de izvoare.

 

Sunt multe, vechile-mi dorințe,

Ce tot se-așează între noi,

Și ne îndreaptă spre suferințe

Ce le-ntâlnim numai noi doi.

 

Ce mi-aș dori să vii la mine

Suferințele să mi le alungi,

Iar eu cu pas grăbit spre tine

Să vin cu sărutări îndelungi.

 

Așa cum sub un clar de lună

Pescarul și-a găsit al său zăvod,

Așa și dragostea cea stăvilită

Să își deschidă drumul slobod.

 

 

 

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

P.S.

am uitat să-ți spun că aseară adormisem

 

lângă sufletul tău

 

toată noaptea ți-am auzit bătăile inimii

n-am închis un ochi

doar sufletu-ți căzuse într-un somn greu

departe de tine

avea și el ochii albaștri

linia corpului tău

n-a lipsit mult să-l sărut pe frunte

să-l ating

dar  mi-a fost frică să nu-l trezesc

cineva spunea că sufletele se sperie foarte ușor

și părăsesc corpurile

iar eu nu voiam să te las fără suflet

așa că m-am întors pe partea cealaltă

dinspre inimă

și m-am delectat până în zori

cu Simfonia Fantastică a sângelui tău

actul doi

pasiune și dragoste…

Mai mult...

Cântec de sirenă

E greu să definesc acest sentiment misterios de dragoste

 

față de lucruri și oameni

 

probabil pentru că nu putem trăi unii fără de alții

dar parcă mai e ceva în plus

inima

care operează cu alte unități de măsură

ascunse la Facere

precum frumusețea

armonia

intuiția fără cusur

lumea văzută de spirt fără inimă e cât un grăunte

omul care e modelul perfect pentru toate cele ce sunt

trebuie să cântărească faptele vieți

natura

Universul  în toată splendoarea lui

dincolo de puterea de cuprindere a ochiului

cu inima

în unități de simțire lambda

un amestec ideal de suflet și inimă

care întreține la parametrii normali ai vieții

arderea…

Mai mult...

𝗡𝗘𝗩𝗢𝗜𝗔 𝗗𝗘 𝗦𝗜𝗡𝗧𝗢𝗡𝗜𝗘

Evoluția unui om nu se produce sub asediul criticii cronice, care erodează stima de sine și blochează inițiativa, ci în spațiul în care efortul și viziunea îi sunt recunoscute. Acolo unde parteneriatul este redus la un bilanț de sarcini și profit, iar prioritățile se mută către validarea exterioară în detrimentul intimității și al unității, spiritul stagnează sub o rutină care omite nevoile umane fundamentale. Nu se poate pretinde optimism sau creativitate de la cel tratat ca un simplu instrument de achiziție, căruia îi este negată nevoia de apreciere și susținere morală. Succesul este relativ și nu trebuie să reprezinte o demonstrație în fața așteptărilor lumii, ci un echilibru regăsit prin discreție, viziuni comune și bucurii simple. Adevărata împlinire apare doar atunci când un om este prețuit pentru cine și ce este, nu pentru cât produce — fiindcă a trăi cu adevărat înseamnă a construi conform propriei identități alături de cineva care hrănește dorința de a fi viu, uman, care crede în tine și vede certitudinea că un om, oricât de puternic, are nevoie să fie văzut și susținut, nu doar evaluat pentru capacitatea de a aduna.
 
Mai mult, armonia depinde de efortul fiecăruia de a rămâne o prezență care contează pentru celălalt, înțelegând că a-ți păsa de felul în care te prezinți este esențial pentru a menține vie dorința, nu pentru a o lăsa să se stingă sub pretextul obișnuinței sau al priorităților externe. Neglijența de sine nu este justificată de grija pentru alții și nu aduce decât îndepărtare. Nu poate exista un parteneriat real acolo unde capacitatea de analiză și opiniile unuia sunt minimalizate, iar dezacordul este etichetat drept lipsă de viziune în favoarea unei voințe unilaterale. O cale parcursă împreună rămâne autentică doar atunci când se bazează pe consultare și pe încrederea că și celălalt are discernământul de a evalua corectitudinea unei direcții, evitând ca ignorarea perspectivei partenerului să se transforme în sursă de tensiune și îndepărtare.
 
În definitiv, un astfel de parteneriat nu trebuie confundat cu un mediu profesional axat strict pe eficiență, venituri și performanță. Dincolo de asigurarea unor resurse substanțiale și sustenabile, un cămin are nevoie de hrană emoțională și de acea latură umană care prețuiește bucuria de a fi și de a experimenta frumosul. Viața necesită și o formă de artă în trăire, un spațiu în care sensul nu se rezumă la pragmatismul unei noi achiziții, ci la capacitatea de a vedea și de a cultiva valorile care rămân atunci când cifrele încetează să mai fie singura măsură a reușitei.
 
Evoluția autentică ar fi posibilă pentru mult mai mulți dacă s-ar depăși bariera psihologică a luptei pentru dreptate, înlocuind-o cu dorința de a învăța reciproc. Este o iluzie toxică să crezi că nu ai nimic de schimbat la tine și să te proiectezi ca fiind perfect, considerând că celălalt te ține pe loc, deși acesta îți oferă întreaga libertate de a te dezvolta individual. A face ce vrei pentru tine este un drept, însă a face ce vrei la nivel de decizii în parteneriat, fără consultare, este o eroare care devine parte a prăbușirii unei evoluții frumoase. Această atitudine ignoră faptul că ambii au fragilități emoționale de gestionat, iar convingerea că unul este superior în timp ce celălalt reprezintă un impediment transformă relația într-un tribunal al criticilor distructive.
 
Marius Ene, Februarie 2026, Brasov
Mai mult...

Nimeni, nicăieri

Dragostea noastră este ca o perlă strălucitoare născută într-o scoică albastră de mare
în toate culorile și frumusețile lumii
începând cu tonul roz al speranței
cu maroul închis al dimineților înghețate
cu bronzul de argint al zorilor limpezi
și portocaliul luminos al zilei
există întotdeauna nuanțe de alb și negru la intersecțiile iubirii
dar culorile sale acoperă tot griul tristeții
nu putem fi fericiți în fiecare zi printre oameni
mai ales printre oameni
zâmbetul misterios al Monei Lisa ascunde multă durere
acesta este un alt mod de a spune: fericiți sunt cei fără povara iubirii
căci vor avea milă și vor moșteni cerul
noi, ceilalți, ne vom întoarce în aceleași scoici de mare albastre
și ne vom îmbrăca în aceleași suflete albe
cu un cuțit uriaș în inimă
adăugând încă un gram de strălucire și frumusețe micuței perle
care crește din durerea și nefericirea noastră
și pe care nimeni, nimeni, nimeni nu o va găsi niciodată, niciodată, niciodată, nicăieri ...

.

Din volumul Alb și Negru, aflat în lucru

 

Mai mult...

un loc la masă

De câte ori ai încercat să îți spui punctul de vedere și nu ai fost lăsată?
De câte ori ai fost privită cu superficialitate
Și de câte ori ai crezut că nu ești de ajuns?
De mică ai încercat să nu îi oferi prea multă importanță sau să te afecteze
Însă ce înseamnă pentru tine acel loc la masă?
Pentru unele dintre noi arată că am reușit
Iar pentru alte femei semnifică egalitate.
Și trec anii și începi să fii privită așa cum meriți
Însă observi atunci când primești un loc la masă
Că oricât ai încerca să-l repari, problema nu va dispărea
De ce?
Pentru că masa nu a fost niciodată construită pentru noi.
Soluția?
Construiești mese mai bune.

Mai mult...

Ganduri

Timid este gândul

Cu care ai descoperit

Tainele din priviri.

Frumos este visul

Cu care ai dezvăluit

Subconstient din adâncuri.

Credul este sufletul

Ce speră intr-un sfârșit

Al suferinței din corpuri.

Umil este trupul

Lovit si vlăguit

Sub grele poveri.

Plăpând este spiritul

Ce nu s-a dezlănțuit

Din liana de ocări.

Liniștitor este fumul

Ce se-nalță în infinit

Ducând mii de gânduri.

Mister este destinul

Ce nu l-ai deslușit

Ascuns în căutări.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍