Epigrame XXVI
Metamorfoză
Leit Cleopatra arată-n pat,
Zgândărind al meu hormon,
Dar după ce s-a demachiat,
Am zis că-i Tutankamon.
Plată şi răsplată
M-a pus să-i cumpăr scumpe rochii,
Şi lenjerie fină de bumbac,
Că dacă-o fi să mă apropii,
Ca s-o dezbrac e musai s-o îmbrac.
Unui contabil
N-a avut discernământ,
Zilnic făcând compromis,
Și-a plecat de pe pământ,
Cu bilanțul... neînchis.
Unei vânzătoare
Fura la cântar sever,
Vămuind tot ce-a putut,
Însă când s-a dus în cer,
Vămile, nu le-a trecut.
Pe mormântul lui Stefan cel Mare
Aici zace Ștefan Vodă,
Cel mai mare domnitor,
Care-a instaurat o modă,
Unde dormi, faci un fecior.
Pe mormântul lui A. I. Cuza
Aici doarme Cuza Vodă
Care, când făcea safteaua,
Îmbrăca domneasca robă,
Şi te prindea cu ocaua.
Unui speolog
A plecat un speolog,
Şi-a ajuns în toiul serii,
În patul unui omolog,
Lângă peștera Muierii.
Visuri
Cocoșul meu cânta întruna,
Visând, bătu-l-ar vina,
Că va petrece toată luna,
Pe vârful muntelui Găina.
Prohibiție pe Siret
Plecă cu barca în aval,
Să pescuiască în secret,
Şi-l răsturnă c-un val,
Siretul pe șiret.
Dorință - varanul are doi ficați
Mi-aș dori varan să fiu,
Când mă duc să beu,
Să am prins în circuit,
Doi ficați și eu...
Surpriză
O discutau pe ulicioară,
Că ar fi femeie ușoară,
Dar nu știe nimenea,
Că de-o lună, ea e grea.
Poems in the same category
Sictir*
Mi-e tot mai frică să ies din casă
și nici nu știu dacă mai merită...
vechea butadă nu mai e de actualitate,
e tot mai improbabil să-ți cadă în cap o cărămidă,
acum te trezești că te înjură vreunul de mamă,
din senin,
mitocanul frustrat,
(rătăcit prin cotloanele întunecate ale politicii!)
nu poate înțelege egalitatea ancestrală a omului
decât prin suprimarea fizică a acestuia,
întorcându-se la Darwin,
adevărul prin exhibarea minciunii,
adică pe dos,
în jos,
la nivelul său ontologic,
statul de drept e pe cale de disoluție,
nimeni nu se mai înțelege cu nimeni,
nimeni nu mai respectă pe nimeni,
trăim în direct coșmarul acesta,
exacerbat inutil,
onompatopeic,
doar pentru reting,
mai multă mizerie omenească,
cameleonism,
decât în Justiție
nu găsești nicăieri,
Memorialul Durerii vorbește despre fariseismul ei,
cimitirile sunt pline de martiri inocenți
iar voi vorbiți despre independența Justiției,
sictir!
*Dex - SICTÍR, (2) sictiruri, s. n., interj. (Arg. și fam.) 1. Interj
Vedenii
pare aiurea să simți că nu ești singur
pe lume
între tine și lucrurile abstracte din jur cineva a tras o line dreaptă
peste care nu poți să treci
degeaba râzi când îți bei cafeaua de dimineață
distanța rămâne aceeași
ca orizontul
îți poți trimite doar visul înaine
piciorul însă se afundă inexorabil în timp
la jumătatea drumului
e un loc în care nu crește nici iarba
nu zboară nici păsările
nu urlă nici lupii
toți au câte-o linie dreaptă de demarcație între ei
care face orice întâlnire imposibilă
pe deasupra mai este și a naibii de frig
de departe vezi cum crapă pietrele
cu Soarele refugiat în punctul cel mai înalt
al zilei
și nu ți-ai dori să fii acolo niciând…
Tranzitia
Din zori de libertate, în noapte de-ntuneric,
Un vis s-a spulberat, încet, fără zgomot.
Vocea poporului, odată puternică,
Acum e mușamalizată, sub un văl de potenta.
.
Democrația, o floare, s-a ofilit în noapte,
Înlocuită de-un măr, cu fructe otrăvite.
Libertatea, o pasăre, și-a luat zborul în goană,
Lăsând în urmă, doar cuști și suflete învinuite.
Un ceas cu pendul, bătând încet, ritmul vieții,
Acum indică ora, când umbrele se-ntind.
Speranța, o lumânare, se stinge încet,
Și frica, un vânt rece, prin suflete se-nfige.
Odată un ocean, acum un lac înghețat,
Libertatea, un râu, acum un șanț uscat.
Cuvintele, odată săgeți, acum sunt doar săgeți otrăvite,
Și gândurile, odată libere, acum sunt închise într-un labirint.
conversații tăcute/4
desfășurări de zile, minute și secunde
pe-ntinderi tumultoase
de ape.
din crisalida,
lepidoptera
ascultă
clocotitoarea tânguire
a prizonierilor
legați cu lanțuri
la mâini și la
picioare.
la ceasul al șaselea,
bătaia din aripi a
unui firav fluture,
va transforma
căderea
într -o victorioasă-nălțare.
Azi te am pierdut
Azi te am pierdut , uitat pe frunzele de August
Uitat in pasii pe nisipul cald
Caci s a racit fiorul pentru tine
S-a stins visarea atator ani…
Azi te am pierdut pe Cerul limped’
Si-n adierea de tarzie vara,
Caci e tarziu si-n inima si-n suflet
Iar timpul a inceput sa nu mai doara…
Azi te am pierdut si te am lasat în urma
Stralucitor , perfect si infinit
Îți multumesc ca-n ciuda atator ani
Inima mi ai hranit!
Amintiri
A fost frumos ....
Dar scurt ...
Nu a fost sa fie ...
Gresisem eu ...asa a fost sa fie
In viata totu-i trecator...
Si ne va trece... poate...
Eu sunt pe un drum ...
Tu pe alt drum ...
Nimic nu se intoarce....
Esti idealul de barbat ...
Cuminte, educat ...
Te-a atras cindva la mine
Sufletul meu intunecat...
Mi-ai daruit lumina..
O voi pastra mereu ....
Credeam ca toti barbati-s dobitoci
Acum nu cred la fel....
Desi-s pi-un drum mai greu acum si cu dificultate..
. Te simt aici ... in gind...
La greu cerindu-ti sfatul...
Cind vei vedea acest mesaj ...
De-l vei vedea vreodata...
sa stii .. cu gindul meu ...
Voi fi mereu aproape....
Iti doresc in calea ta ...
Sa ai parte de iubire ....
Sa te iubeasca cineva ....
cum mai iubit pe mine...
Sictir*
Mi-e tot mai frică să ies din casă
și nici nu știu dacă mai merită...
vechea butadă nu mai e de actualitate,
e tot mai improbabil să-ți cadă în cap o cărămidă,
acum te trezești că te înjură vreunul de mamă,
din senin,
mitocanul frustrat,
(rătăcit prin cotloanele întunecate ale politicii!)
nu poate înțelege egalitatea ancestrală a omului
decât prin suprimarea fizică a acestuia,
întorcându-se la Darwin,
adevărul prin exhibarea minciunii,
adică pe dos,
în jos,
la nivelul său ontologic,
statul de drept e pe cale de disoluție,
nimeni nu se mai înțelege cu nimeni,
nimeni nu mai respectă pe nimeni,
trăim în direct coșmarul acesta,
exacerbat inutil,
onompatopeic,
doar pentru reting,
mai multă mizerie omenească,
cameleonism,
decât în Justiție
nu găsești nicăieri,
Memorialul Durerii vorbește despre fariseismul ei,
cimitirile sunt pline de martiri inocenți
iar voi vorbiți despre independența Justiției,
sictir!
*Dex - SICTÍR, (2) sictiruri, s. n., interj. (Arg. și fam.) 1. Interj
Vedenii
pare aiurea să simți că nu ești singur
pe lume
între tine și lucrurile abstracte din jur cineva a tras o line dreaptă
peste care nu poți să treci
degeaba râzi când îți bei cafeaua de dimineață
distanța rămâne aceeași
ca orizontul
îți poți trimite doar visul înaine
piciorul însă se afundă inexorabil în timp
la jumătatea drumului
e un loc în care nu crește nici iarba
nu zboară nici păsările
nu urlă nici lupii
toți au câte-o linie dreaptă de demarcație între ei
care face orice întâlnire imposibilă
pe deasupra mai este și a naibii de frig
de departe vezi cum crapă pietrele
cu Soarele refugiat în punctul cel mai înalt
al zilei
și nu ți-ai dori să fii acolo niciând…
Tranzitia
Din zori de libertate, în noapte de-ntuneric,
Un vis s-a spulberat, încet, fără zgomot.
Vocea poporului, odată puternică,
Acum e mușamalizată, sub un văl de potenta.
.
Democrația, o floare, s-a ofilit în noapte,
Înlocuită de-un măr, cu fructe otrăvite.
Libertatea, o pasăre, și-a luat zborul în goană,
Lăsând în urmă, doar cuști și suflete învinuite.
Un ceas cu pendul, bătând încet, ritmul vieții,
Acum indică ora, când umbrele se-ntind.
Speranța, o lumânare, se stinge încet,
Și frica, un vânt rece, prin suflete se-nfige.
Odată un ocean, acum un lac înghețat,
Libertatea, un râu, acum un șanț uscat.
Cuvintele, odată săgeți, acum sunt doar săgeți otrăvite,
Și gândurile, odată libere, acum sunt închise într-un labirint.
conversații tăcute/4
desfășurări de zile, minute și secunde
pe-ntinderi tumultoase
de ape.
din crisalida,
lepidoptera
ascultă
clocotitoarea tânguire
a prizonierilor
legați cu lanțuri
la mâini și la
picioare.
la ceasul al șaselea,
bătaia din aripi a
unui firav fluture,
va transforma
căderea
într -o victorioasă-nălțare.
Azi te am pierdut
Azi te am pierdut , uitat pe frunzele de August
Uitat in pasii pe nisipul cald
Caci s a racit fiorul pentru tine
S-a stins visarea atator ani…
Azi te am pierdut pe Cerul limped’
Si-n adierea de tarzie vara,
Caci e tarziu si-n inima si-n suflet
Iar timpul a inceput sa nu mai doara…
Azi te am pierdut si te am lasat în urma
Stralucitor , perfect si infinit
Îți multumesc ca-n ciuda atator ani
Inima mi ai hranit!
Amintiri
A fost frumos ....
Dar scurt ...
Nu a fost sa fie ...
Gresisem eu ...asa a fost sa fie
In viata totu-i trecator...
Si ne va trece... poate...
Eu sunt pe un drum ...
Tu pe alt drum ...
Nimic nu se intoarce....
Esti idealul de barbat ...
Cuminte, educat ...
Te-a atras cindva la mine
Sufletul meu intunecat...
Mi-ai daruit lumina..
O voi pastra mereu ....
Credeam ca toti barbati-s dobitoci
Acum nu cred la fel....
Desi-s pi-un drum mai greu acum si cu dificultate..
. Te simt aici ... in gind...
La greu cerindu-ti sfatul...
Cind vei vedea acest mesaj ...
De-l vei vedea vreodata...
sa stii .. cu gindul meu ...
Voi fi mereu aproape....
Iti doresc in calea ta ...
Sa ai parte de iubire ....
Sa te iubeasca cineva ....
cum mai iubit pe mine...
Other poems by the author
Poveste
Sub mângâierea ta mă gudur,
Și-n ochii-ți negri rătăcesc,
Și zbor năuc precum un flutur,
Iar aripi tot mai lungi îmi cresc.
Pe pielea ta mă pierd în alb,
Și mă înalț, și punct devin,
Și-mi pari o boabă de smarald,
Crescută-n poala unui crin.
În ochii tăi îmi caut leac,
Amorul meu e numai rană,
Subit în lacrimi mi te-mbrac,
Ca să îmi stai în colț de geană.
Ne este visul pur și-nalt,
Și goi ne tăvălim prin iarbă,
Și ne privim cu ochii celuilalt,
În lumea noastră oarbă...
Copilăria...
În fiecare noapte în minte îmi încarc,
Copilăria toată cu jocurile sale,
Și ca un tren pe șine mă-nham ca să îl trag,
Acum la bătrânețe să nu o ia la vale.
Și drumul înapoi mă face ca să plâng,
Și le-aș lua pe toate dar nu mai am vagoane,
Colegii și amicii pe toți la piept îi strâng,
Și serpuiesc cu trenul pe vechile șotroane.
Iar sunetul ritmat al roților pe șine,
Mă poartă mai adânc spre leagănul de-acasă,
Și-o văd pe maica scumpă cum râde lângă mine,
Și-i tânără copilă și nespus de frumoasă.
Și-n fiecare noapte am cursă să cobor,
Și gâfâi la urcare cu jocurile toate,
Și șuieră locomotiva de dragoste și dor,
Cu un bătrân-copil ce-o mână către moarte.
Dar ziua cea fatală chiar azi îmi iese-n cale,
Și trenul plin cu jocuri o ia încet la vale...
Îndoiala...
Ce suflet o fi fost, între apă şi lut?
Ce muget anost, peste veacuri ascult.
Ce lumină a pătruns la-nceput în genom?
Ce întuneric i-acum pe pământ, peste om.
Ce cuvânt s-a rostit în vremelnicul haos?
Ce minciuni proslăvesc ei acum in pronaos.
Ce rugi au fost înălţate de sfinţi către cer?
Ce viaţă urâtă şi ce suflet mizer.
Ce om, ce cuvânt, care sfânt legământ?
Ce lumină, ce început, care apă... ce lut?
De te-aș pierde...
De te-aș pierde într-o zi,
S-ar sfârși și a mea viață.
Anii mei s-ar ofili,
Fără a buzelor dulceață.
Voi umbla c-un gol în suflet,
Și cu mintea sfâșiată,
Mă voi prăbuși în umblet,
Azi mai mult ca niciodată.
De te-aș pierde pentr-o clipă,
Aș zbura umil sub soare,
Și mi-aș frânge o aripă,
Ca să-ți fac din ea răcoare,
Să mă simți în adiere,
Cum te mângâi pe obraz,
Cum pierduta clipă cere,
Înc-o clipă de extaz.
De te-aș pierde pe vecie,
Eu m-aș împietri în timp,
Te-aș zidi cu poezie,
Și te-aș face anotimp,
An de an să vii în lume,
Peste veacuri, pe vecie,
Și să-mprăștii de pe culme,
Necitita - mi poezie.
Sunt același om …
Sunt acelaşi om în altă lume,
Sunt acelaşi gând rătăcitor,
Mare agitată fără spume,
Rană adâncă în picior.
Am aceiaşi tresărire,
Precum valul spart de stâncă,
Port în mine acea iubire,
Care îngerii o cântă.
Peste iarbă calc apatic,
Sângele a-nceput să-mi fiarbă,
Ochii-mi sunt acum jăratec,
Îmi smulg firele din barbă.
Rup petalele din flori,
Mângâi roua dimineţii,
Peste trup îmi trec fiori,
Şi mă mustră toţi poeţii.
Deznădejde
Se stinge focul vechi din vatra lumii,
Și-n scrum rămâne umbra unui vis,
Pe umeri ne apasă greu străbunii,
Iar moartea ne trimite jalbe-n scris.
Sub pașii lenți se frâng făpturi uitate,
Ecoul lor se pierde-n nesfârșit,
Iar cerul, obosit de nedreptate,
Își varsă stelele pe un pământ rănit.
S-a 'ncimentat tăcerea printre ziduri,
Și nici un glas n-ajunge până-n cer,
Iar moartea s-a 'ncrețit de riduri,
Și tristă-și bate coasa-ntr-un ungher.
Pe străzi, tăcerea curge ca o boală,
Din ochi străini cad lacrimi și oftat,
Toți câinii latră noaptea pe afară,
Căci duhul morții se plimbă ne-ncetat.
Pământul geme sub atâtea cruci,
Iar cerul tace-n semn de neputință,
La porți de case se zăresc năluci,
Ce-mpart scripturi și cer credință.
În piepturi, inimi bat fără de vlagă,
Și de pe umeri îngerii-au fugit,
Căință așteaptă o lume întreagă,
Și-un nou Iisus să fie răstignit.
Poveste
Sub mângâierea ta mă gudur,
Și-n ochii-ți negri rătăcesc,
Și zbor năuc precum un flutur,
Iar aripi tot mai lungi îmi cresc.
Pe pielea ta mă pierd în alb,
Și mă înalț, și punct devin,
Și-mi pari o boabă de smarald,
Crescută-n poala unui crin.
În ochii tăi îmi caut leac,
Amorul meu e numai rană,
Subit în lacrimi mi te-mbrac,
Ca să îmi stai în colț de geană.
Ne este visul pur și-nalt,
Și goi ne tăvălim prin iarbă,
Și ne privim cu ochii celuilalt,
În lumea noastră oarbă...
Copilăria...
În fiecare noapte în minte îmi încarc,
Copilăria toată cu jocurile sale,
Și ca un tren pe șine mă-nham ca să îl trag,
Acum la bătrânețe să nu o ia la vale.
Și drumul înapoi mă face ca să plâng,
Și le-aș lua pe toate dar nu mai am vagoane,
Colegii și amicii pe toți la piept îi strâng,
Și serpuiesc cu trenul pe vechile șotroane.
Iar sunetul ritmat al roților pe șine,
Mă poartă mai adânc spre leagănul de-acasă,
Și-o văd pe maica scumpă cum râde lângă mine,
Și-i tânără copilă și nespus de frumoasă.
Și-n fiecare noapte am cursă să cobor,
Și gâfâi la urcare cu jocurile toate,
Și șuieră locomotiva de dragoste și dor,
Cu un bătrân-copil ce-o mână către moarte.
Dar ziua cea fatală chiar azi îmi iese-n cale,
Și trenul plin cu jocuri o ia încet la vale...
Îndoiala...
Ce suflet o fi fost, între apă şi lut?
Ce muget anost, peste veacuri ascult.
Ce lumină a pătruns la-nceput în genom?
Ce întuneric i-acum pe pământ, peste om.
Ce cuvânt s-a rostit în vremelnicul haos?
Ce minciuni proslăvesc ei acum in pronaos.
Ce rugi au fost înălţate de sfinţi către cer?
Ce viaţă urâtă şi ce suflet mizer.
Ce om, ce cuvânt, care sfânt legământ?
Ce lumină, ce început, care apă... ce lut?
De te-aș pierde...
De te-aș pierde într-o zi,
S-ar sfârși și a mea viață.
Anii mei s-ar ofili,
Fără a buzelor dulceață.
Voi umbla c-un gol în suflet,
Și cu mintea sfâșiată,
Mă voi prăbuși în umblet,
Azi mai mult ca niciodată.
De te-aș pierde pentr-o clipă,
Aș zbura umil sub soare,
Și mi-aș frânge o aripă,
Ca să-ți fac din ea răcoare,
Să mă simți în adiere,
Cum te mângâi pe obraz,
Cum pierduta clipă cere,
Înc-o clipă de extaz.
De te-aș pierde pe vecie,
Eu m-aș împietri în timp,
Te-aș zidi cu poezie,
Și te-aș face anotimp,
An de an să vii în lume,
Peste veacuri, pe vecie,
Și să-mprăștii de pe culme,
Necitita - mi poezie.
Sunt același om …
Sunt acelaşi om în altă lume,
Sunt acelaşi gând rătăcitor,
Mare agitată fără spume,
Rană adâncă în picior.
Am aceiaşi tresărire,
Precum valul spart de stâncă,
Port în mine acea iubire,
Care îngerii o cântă.
Peste iarbă calc apatic,
Sângele a-nceput să-mi fiarbă,
Ochii-mi sunt acum jăratec,
Îmi smulg firele din barbă.
Rup petalele din flori,
Mângâi roua dimineţii,
Peste trup îmi trec fiori,
Şi mă mustră toţi poeţii.
Deznădejde
Se stinge focul vechi din vatra lumii,
Și-n scrum rămâne umbra unui vis,
Pe umeri ne apasă greu străbunii,
Iar moartea ne trimite jalbe-n scris.
Sub pașii lenți se frâng făpturi uitate,
Ecoul lor se pierde-n nesfârșit,
Iar cerul, obosit de nedreptate,
Își varsă stelele pe un pământ rănit.
S-a 'ncimentat tăcerea printre ziduri,
Și nici un glas n-ajunge până-n cer,
Iar moartea s-a 'ncrețit de riduri,
Și tristă-și bate coasa-ntr-un ungher.
Pe străzi, tăcerea curge ca o boală,
Din ochi străini cad lacrimi și oftat,
Toți câinii latră noaptea pe afară,
Căci duhul morții se plimbă ne-ncetat.
Pământul geme sub atâtea cruci,
Iar cerul tace-n semn de neputință,
La porți de case se zăresc năluci,
Ce-mpart scripturi și cer credință.
În piepturi, inimi bat fără de vlagă,
Și de pe umeri îngerii-au fugit,
Căință așteaptă o lume întreagă,
Și-un nou Iisus să fie răstignit.