Indeterminare
Mă apasă amarnic un blestem,
Și anume, veșnicia...
De ce mă tem, de ce mă tem?
Și unde-i vitejia?
Îmi este gestul nefiresc,
Și adulmec răzbunarea,
De ce urăsc, de ce urăsc,
Și unde mi-e iertarea?
Mi-e inima într-un alint,
Şi rumeg amintiri,
De ce mă mint, de ce mă mint,
Cu lacrimi în priviri?
Se adapă mucenici din Christ,
Gustând neprihănirea,
De ce exist, de ce exist?
Și care mi-e menirea?
În mine plânge un poet,
Și-i celebrez durerea,
Și nu regret, și nu regret,
Că îi ascult tăcerea...
Category: Diverse poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 27 сентября 2023
Views: 464
Poems in the same category
Trist, dar adevărat!
Stau pe prispa casei de la țară și vreau cu cineva să povestesc,
Dar n-am o vorbă cui să arunc, că toți satul pe rând îl părăsesc.
Cei tineri au plecat demult prin țări străine pentru un colț de pâine,
Iar cei ce au rămas, au îmbătrânit și se vor duce și ei, ca mâine.
Mă uit la drumul pietruit, rămas în praf așa de zeci de ani,
Dar ce e trist că nu mai vezi pe el, nici vaci dar nici țărani.
În curte sunt multe bălării și n-are cin' să le cosească,
Cândva iarba de pe aici, tata lăsa calul și vaca să o pască.
Copacii sunt plini de multe poame, dar cine să le culeagă,
Cad toate jos la adieri de vânt, iar la furtuni și câte-o creangă.
Fântâna mai are apă de băut, dar n-are cine să o bea,
Că trecătorul demult nu mai oprește, să-si potolească setea.
E atâta liniște în jurul meu, că îmi aud și gândul cum îmi spune,
Să știi c-aici cu toții ați crescut și rând pe rând ați decolat în lume.
În fața mea este o cușcă mică, de unde își arată botul un câine,
Stă liniștit în așteptarea orei, când va primi un coltuc de pâine.
Tresar când ușa se deschide și tata îmi șoptește c-a început războiul,
Și tot din gura lui aud, că la Siret în vamă, trec oamenii precum puhoiul.
Mă uit mirat la el și nu-nțeleg ce vrea să spună cu războiul,
Îmi bate umărul și cu tristețe zice, să știi că rusul pare-a fi gunoiul.
Intrăm în casă imediat, uitând de tot ce-am apucat să scriu,
Și triști privim la știri un interviu și cum o mamă plânge..la sicriu!
Nisipul din clepsidră
Nisipul clepsidrei
spartă de mal
a multor iubiri eșuate
m-atinge , mă mângâie,
mă-nțeapă cu cioburi
din clipele de mult
trăite.
Mâinile mele caută
la fiecare val
clepsidra de tine
pierdută,
pierdută atunci în larg
când înserarea ne-a-nvăluit
și lumina își aduna
razele-n teacă.
Pe întinsul apei
talazul depărtării
spre noi a urlat
tu singurul naufragiat
rămâi o velă la catarg.
Corpul nisipul mi-l atinge,
mă mângâie
alunecător
acoperind cu scoici
rămășițe din cuvântul dor.
M-am săturat...
M-am săturat de toate
și aș fugi oriunde,
departe de orașe,
spre pustnicii din munte,
să-mi plângă ochii-n ceruri,
iar buzele să-mi cânte,
să hibernez în geruri,
cu aripile frânte.
M-am săturat de toate,
și-aș alerga pe ape,
să mă ascund de gloate,
din mine să se-adape,
furtuni și adiere,
ninsori și multe ploi,
să văd apoi cum piere,
pământul de sub voi.
M-am săturat de toate,
de plânset și oftat,
de inima ce-mi bate,
când stau întins în pat,
de temeri și de spaimă,
de sfinți și erezie,
și m-aș dori o taină,
ori vers în poezie...
Copilăria
Te uită copile cum pleacă,
Cum intră amintirea-n trecut,
Hai du-te acuma la joacă,
Cât încă nu-i totul pierdut.
Aleargă afară prin ploaie,
Soarele plimbă-l în lesă,
Poartă-l pe Luna bălaie,
Și lasă-l la o altă adresă.
Urcă-n copaci și fluieră-ți frica,
Aleargă pe frunze ca vântul,
Cu greierul împacă furnica,
Și învârte mai tare pământul.
Bea apă din râu și ciubere,
Ia curcubeul și fă-ți-l hamac,
Rupe-n pădure sinistra tăcere,
Să sune întruna ecoul buimac.
Te uită copile cum pleacă,
Cum intră vremea-n trecut,
Hai du-te acuma la joacă,
Că încă nu-i totul pierdut.
Fii bun..omule!
Aseară, când eu șofam pe stradă,
Am văzut printre mașini o mamă,
O făptură blândă cu privirea caldă,
Împlorând șoferii pentru pomană
Copilul din cârca ei printre suspine,
Un colind cânta cu un glas duios,
Se-auzea rostind...să fii bun creștine,
Nu uita de sus, să privesti și-n jos
O lacrimă am simțit-o pe obraz,
Cum lunecă usor spre colțul gurii,
Și-n jos eu am privit cu mult necaz,
Simțind sudoarea umplându-mi porii
Pe dată m-am trezit tot inundat,
Și transpirat cu rău de la ficat,
Când conștient fiind am meditat,
Cât sunt de sus și-n jos nu m-am uitat
M-am străduit să văd că cineva,
Deschide ușa să ofere un bănuț,
Dar...nu s-a întâmplat așa ceva,
Cu toțîi au fugit, spre loc călduț
Atunci, m-am scotocit prin buzunare,
Poate găsesc ceva mărunt de dat,
Dar s-a schimbat lumina-n semafoare,
Și-n trombă de pe loc, eu am plecat
Un gol imens în mine am simțit,
Că am rămas cu mărunțișu-n mână,
Și ca ceilalți șoferi am devenit,
Un om mărunt, ratând o faptă bună
Și spun..ajută-l pe cel necăjit,
Și fii creștine om cu bunătate,
De vrei de oameni să fii pomenit,
Rostindu-ți al tău nume, când tu vei fi...
departe!
Corabie în franceză
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Voilier
Cher voilier, tu flottes dans un océan apparemment sans fin,
Sur quels continents irez-vous encore cette fois,
Qu'est-ce qui vous attend à votre prochaine destination ?
Voilier, voilier...
Pourquoi ne m'as-tu pas dit que tu aimais autant naviguer ?
Pourquoi ne m'as-tu pas prévenu ?
Pourquoi, en te tournant le dos un instant, as-tu quitté le port ?
Comment puis-je m'habituer au vide que tu m'as laissé ?
Comment vais-je le remplir ?
Voilier, voilier...
Tu étais léger comme un moineau,
J'espère que tu reviendras plus heureux que là où tu es allé,
Je réalise que tu devais y aller
C'est ce que tu as ressenti
C'est ce que tu pensais.
Nous t'avions si bien construit, en bois, le gouvernail, le pont,
De plusieurs écoutes de voile,
J'ai même attaché ton ancre,
Je sais que ce ne sera pas facile pour toi,
L'océan a ses caprices,
Vous ne savez pas à quoi vous attendre,
Quand il s'agite et vous secoue dans tous les sens,
Il vous emmène uniquement sur les itinéraires qui lui sont les plus accessibles,
Quand ce sera dur pour toi, quand tu sentiras que tu n'as aucun moyen de rester à flot,
S'il vous plaît, regardez en bas, voyez l'ancre attachée,
Pensez que de loin, même à des milliers de kilomètres,
Je veille sur toi, je t'ai dans mon cœur,
C'est juste que tu n'es plus près de moi pour te montrer,
Vraiment, combien notre connexion signifiait,
(Sur un ton argumentatif)
Sentez-vous bien, lâchez prise, oubliez qui vous a fait,
En deux semaines, nous ne nous sommes même pas approchés,
Si vous le pensez, c'est votre choix...
Sache juste que je tiens à toi, c'est pourquoi je t'ai si bien construit,
Comme dernier encouragement, je vous dis : "Il ne faut pas vous laisser intimider par les tempêtes que vous rencontrerez en traversant l'océan. N'oubliez pas qu'après la tempête vient le beau temps."
Le navire :,,Que feriez-vous ? Ne suis-je pas autorisé à rester une journée à Rio de Janeiro ? Juste un jour, c'est tout ce que je veux, puis je reviendrai vers toi, promis !"
Other poems by the author
Acasă
Pe ulița veche cu praf și noroi,
Adie un vânt de amurg liniștit,
Umbra copacilor bătrâni din zăvoi,
Spune povești dintr-un timp rătăcit.
Căsuța din vale la ferestre cu flori,
A gutui coapte și a pâine miroase,
O mamă la poartă cu roși obrăjori,
De atâta așteptare împietrită rămase.
Miroase a fân și a câmpuri cosite,
A ploaie curată ce scaldă pământul,
Și-mi vine un dor de toate-mplinite,
De casa ce-mi știe și oful, și cântul.
Aici, în oraș, mă simt un străin,
Betoanele acoperă visele mele,
Iar dorul de acasă curat și divin,
Plânge întruna în oasele mele.
Te caut întruna...
E noapte și nu se mai vede,
Și totuși te caut întruna,
Luna de pe cer se repede,
Să-mi umple în suflet lacuna.
Plouă și noaptea încet mă orbește,
Te caut, alergând printre stropi,
Luna, de sus, zâmbind mă privește,
Și încontinuu îmi face din ochi.
E frig și noaptea aprig m-apasă,
Cu spinii în tălpi mi te caut,
Luna plângând, nu mă lasă,
Și-mi cântă duioasă din flaut.
E ger și noaptea în os îmi pătrunde,
Te caut cu ștreangul de gât,
Luna în neant se ascunde,
Pământul devenind orb și tăcut.
Ninge și noaptea mi-i albă,
Și iarăși te caut, înzăpezit,
Luna pe-a stelelor salbă,
Sclipește vinovat și livid.
E noapte și nimic nu mai văd,
Și totuși te caut întruna,
Dar vai, ce blestem, ce prăpăd,
Pe tine te-ascunde chiar Luna!
Astenie
E o primăvară veșnică în tine,
Iar sânii-ți înfloresc în fiecare zi,
Mă țin de pleoape să te văd mai bine,
De le închid mi-e teamă c-oi orbi.
Pe loc te-aș desfrunzi de toate,
Arându-te cu plugul pe pulpele de gheaţă,
Iar ochii prin noroaie să-mi înoate,
Vâslind din gene până dimineață.
Săruturi grele aș arunca din ram în ram,
Să-mi înflorească ochiul dinspre tine,
Și ți-aș zidi chiar azi pe coapse-un geam,
La care-oi pune vitralii albe și cortine.
M-aș furișa tiptil pe sub pământul ud,
Să încolţesc pe pielea-ţi albă de satin,
Să mă adap setos din sânu-ţi crud,
Şi-n primăvara ta, astenic să leşin.
Toamna
Au început de ieri copacii,
A lor haină să îşi schimbe,
Tremură acum săracii,
Crengile încep să-şi plimbe.
A lor frunză verde, mare,
S-a uscat şi-a îngălbenit,
Şi-a început încet să zboare,
Cu un vânt din răsărit.
Plouă mult şi e răcoare,
Peste dealuri ceaţa-i deasă,
Pleacă păsări călătoare,
Să-şi găsească altă casă.
Toată lumea-i pe ogoare,
De cu ziuă până-n seară,
Strâng recolta în hambare,
Şi duc fructele-n camară.
A schimbat natura haina,
Şi-a pus rochie arămie,
Şi-a pus numele de Toamna,
Şi se plimbă pe câmpie.
De azi...
De azi e viața mai frumoasă,
De azi mi-e sângele mai cald,
De azi și iarba e mai deasă,
De azi în fericire eu mă scald.
De azi m-am împăcat cu viața,
De azi e totul sau nimic,
De azi voi risipi și ceața,
De azi o vorbă nu mai zic.
De azi voi sta numa-n tăcere,
De azi voi fi și orb și mut,
De azi vă zic la revedere,
De azi doar liniștea ascult.
De azi cu mine reîncepe viața,
De azi și umbra mi-i străină,
De azi sunt rece precum gheața,
De azi cu toate se termină.
De azi și poezia mea există,
De azi accept doar circ și pâine,
De azi sunt primul de pe listă,
Dar azi, e-ntotdeauna...Mâine!
E toamnă...
E ceaţă, e frig, nu se vede,
Pământul e orb iar ceru-i pustiu,
Toamna înspre mine purcede,
Şi mă-mbracă în costum argintiu.
Plouă, doar plouă întruna,
Pasărea în cuib stă amorţită,
Iar eu îmbrăţişat sunt cu Luna,
Şi gândesc întomnat la iubită.
Coşuri de case încet înviază,
Expiră un fum negricios,
E frig şi cred că-i amiază,
Căci toamna-mi pătrunde în os.
E ceaţă, e frig, nu e verde,
Soarele stă ascuns după nori,
Ochiul peste câmp mi se pierde,
Căutând disperat nişte flori.
E urât, e pustiu, e tăcere,
Copacii spre pământ se apleacă,
Căci vântul începe să zbiere,
Iar Toamna a început să petreacă.