colaj//8
compoziție muzicală
pentru
orașul de aur pierdut.....
bătăile ritmice ale tobelor,
nu înăbușă
salvele de tun
în onoarea
regilor antici.
respirație artificială
pentru răsăritul lui aten-oraș
readus la viață...
nefertiti încrezătoare
trece, ca o boare,
pe străzile din piatră,
flancate cu falnice
case.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Anișoara Iordache
Data postării: 1 februarie 2023
Vizualizări: 1101
Poezii din aceiaşi categorie
Dezastre naturale
Furia ca un vulcan a explodat
În lung și-n lat
Și lumea foc a luat
Cu foc și lavă s-a îmbibat
Cutremurele lumea a spart
În două ea s-a rupt
Mările s-au adâncit
Și lumea cu spaimă a privit
Cum clădirile s-au dărâmat
Și pământul viața a furat
Tsunamiul pământul a scufundat
Valea cu apă s-a inundat
Creaturile marine au invadat
Locurile unde nu au mai cutreierat
Tornada care a smuls
Fiecare casă și autobuz
Șoseaua el a aruncat
Cu tot pământul așezat
Tunetul care cu viteză cade
Electrizează toate motoarele
Asta dacă nu sparge
Și clădirile pe care el cade
Seceta cu căldura ei eternă
Și foamea pe care noi ne disperă
Ea nu se mai oprește
Dar în schimb ea tot crește
Starea de grație #4#
Liniștea mea
balansează pe linia
egal depărtată de-un punct,
acel punct în care aș planta
ceasul ce-anunță eronat
numai secundele,
e unicul ceas
din vina căruia mă trezesc
și unicul punct
din vina căruia te mai pot visa.
Ploaia sufletului
Noapte întunecată
Ploaie deșartă
O silueta se distinge
Dar ușor, ușor se stinge
Și o privesc neîncetat
Lăcrimez înspăimântat
Cine e, ce o fi și asta
Poate iubirea, poate moartea
Nu mi dau seama, nu disting
Durerea n suflet mi o aprind
Nici nu știu care i mai buna
Ma sting ușor, privesc la luna
Caut un răspuns
Ma tem de un surâs
Îmi trage sufletul din mine
Și rămân căzând pe vine
O durere ma lovește
Ploaia rece ma trezește
Și s iar singur undeva
Fără silueta mea
Agonie
O umbră mută îmi cântă-n odaie,
În mine trăiesc doar ochii și glasul,
Coasa așteaptă lângă șira de paie,
Iarba îmi plânge dorul și pasul.
Pe laviţa rece trupul îmi șade,
Vântul îmi bate prin ramuri în geam,
Lacrimi șiroaie ca o ploaie ce cade,
Trosnesc pe podeaua, pe care treceam.
Hainele sumbre îmi miros a tămâie,
Am brațele moi parcă sunt numai vată,
Dorul de-a merge, mă roade-n călcâie,
Și-aș vrea să alerg ca o fiară vânată.
Pașii mă strigă din drumuri uitate,
Umbrele nopții mă leagă-n oftat,
Sub gene uscate, visările toate,
Se sting ca un foc ce-a fost inundat.
Luna-mi așază argintul pe tâmple,
Frigul se zbate-n odaie tăcut,
Glasuri pierdute, de jale mă umple,
Și-mi sună-n ureche un cântec trecut.
Umbra din colțuri îmi fură privirea,
Ochii mi-s grei, mă apasă întruna,
Timpul se frânge, îmi stinge sclipirea,
Pleoapele-nchid, grăbindu-mi furtuna.
Însă sub coasa ce tace și-așteaptă,
Viu mai tresalt în oftatul târziu,
Încă mai simt cum lumina se-ndreaptă,
Spre cel ce am fost… și n-am să mai fiu.
Se-ntoarce tăcerea în vatra pustie,
Lăsând doar un abur cu miros de tămâie,
Și-n fumul subțire ce-ncet se îmbie,
Rămâne un dor, într-o odaie pustie.
Clipe
Clipe multe curg în valuri,
Ca o ploaie zi și noapte,
Viața noastră-i între maluri,
Între naștere și moarte.
Bocet scos la zămislire,
Și-un surâs pe patul morții,
Viața ni-i un fir subțire,
Legănat în voia sorții.
Timpul trece fără milă,
Nu ne rabdă nici un veac,
Suntem numere pe-o filă,
Trupuri moarte fără leac.
Pe cărarea neființei,
Calcă pași cu glas tăcut,
Dorul stins al necredinței,
Se prelinge-n lutul mut.
Intonări în vechi scripturi,
Cete, mesageri de îngeri,
Ne vorbesc cu patru guri,
De momentul marii frângeri.
Totu-i plâns ori mângâiere,
Și ne poartă același vânt,
Suntem clipa de durere,
Ce dispare-într-un mormânt.
Semne...
Și iarăși mi se-arată semne,
În nori și vântul ce adie,
Pădurea umblă după lemne,
Iar înțelepții seamănă prostie.
Orbecăie azi orbii pe frânghie,
Sub bocet lung de cucuvea,
Iar muții vor miraculos să știe,
Să cânte gospel și manea.
Din scârba lumii plouă cu dejecții,
Plămânu-mi șuieră ca vântul,
E toată omenirea sub injecții,
Căci virușii au invadat pământul.
Și iarăși mi se-arată semne,
Mi-e buzunarul plin cu moarte,
Iar cioclii-s duși pe uși să-nsemne,
Pe cei smintiți și cei cu carte.
Dezastre naturale
Furia ca un vulcan a explodat
În lung și-n lat
Și lumea foc a luat
Cu foc și lavă s-a îmbibat
Cutremurele lumea a spart
În două ea s-a rupt
Mările s-au adâncit
Și lumea cu spaimă a privit
Cum clădirile s-au dărâmat
Și pământul viața a furat
Tsunamiul pământul a scufundat
Valea cu apă s-a inundat
Creaturile marine au invadat
Locurile unde nu au mai cutreierat
Tornada care a smuls
Fiecare casă și autobuz
Șoseaua el a aruncat
Cu tot pământul așezat
Tunetul care cu viteză cade
Electrizează toate motoarele
Asta dacă nu sparge
Și clădirile pe care el cade
Seceta cu căldura ei eternă
Și foamea pe care noi ne disperă
Ea nu se mai oprește
Dar în schimb ea tot crește
Starea de grație #4#
Liniștea mea
balansează pe linia
egal depărtată de-un punct,
acel punct în care aș planta
ceasul ce-anunță eronat
numai secundele,
e unicul ceas
din vina căruia mă trezesc
și unicul punct
din vina căruia te mai pot visa.
Ploaia sufletului
Noapte întunecată
Ploaie deșartă
O silueta se distinge
Dar ușor, ușor se stinge
Și o privesc neîncetat
Lăcrimez înspăimântat
Cine e, ce o fi și asta
Poate iubirea, poate moartea
Nu mi dau seama, nu disting
Durerea n suflet mi o aprind
Nici nu știu care i mai buna
Ma sting ușor, privesc la luna
Caut un răspuns
Ma tem de un surâs
Îmi trage sufletul din mine
Și rămân căzând pe vine
O durere ma lovește
Ploaia rece ma trezește
Și s iar singur undeva
Fără silueta mea
Agonie
O umbră mută îmi cântă-n odaie,
În mine trăiesc doar ochii și glasul,
Coasa așteaptă lângă șira de paie,
Iarba îmi plânge dorul și pasul.
Pe laviţa rece trupul îmi șade,
Vântul îmi bate prin ramuri în geam,
Lacrimi șiroaie ca o ploaie ce cade,
Trosnesc pe podeaua, pe care treceam.
Hainele sumbre îmi miros a tămâie,
Am brațele moi parcă sunt numai vată,
Dorul de-a merge, mă roade-n călcâie,
Și-aș vrea să alerg ca o fiară vânată.
Pașii mă strigă din drumuri uitate,
Umbrele nopții mă leagă-n oftat,
Sub gene uscate, visările toate,
Se sting ca un foc ce-a fost inundat.
Luna-mi așază argintul pe tâmple,
Frigul se zbate-n odaie tăcut,
Glasuri pierdute, de jale mă umple,
Și-mi sună-n ureche un cântec trecut.
Umbra din colțuri îmi fură privirea,
Ochii mi-s grei, mă apasă întruna,
Timpul se frânge, îmi stinge sclipirea,
Pleoapele-nchid, grăbindu-mi furtuna.
Însă sub coasa ce tace și-așteaptă,
Viu mai tresalt în oftatul târziu,
Încă mai simt cum lumina se-ndreaptă,
Spre cel ce am fost… și n-am să mai fiu.
Se-ntoarce tăcerea în vatra pustie,
Lăsând doar un abur cu miros de tămâie,
Și-n fumul subțire ce-ncet se îmbie,
Rămâne un dor, într-o odaie pustie.
Clipe
Clipe multe curg în valuri,
Ca o ploaie zi și noapte,
Viața noastră-i între maluri,
Între naștere și moarte.
Bocet scos la zămislire,
Și-un surâs pe patul morții,
Viața ni-i un fir subțire,
Legănat în voia sorții.
Timpul trece fără milă,
Nu ne rabdă nici un veac,
Suntem numere pe-o filă,
Trupuri moarte fără leac.
Pe cărarea neființei,
Calcă pași cu glas tăcut,
Dorul stins al necredinței,
Se prelinge-n lutul mut.
Intonări în vechi scripturi,
Cete, mesageri de îngeri,
Ne vorbesc cu patru guri,
De momentul marii frângeri.
Totu-i plâns ori mângâiere,
Și ne poartă același vânt,
Suntem clipa de durere,
Ce dispare-într-un mormânt.
Semne...
Și iarăși mi se-arată semne,
În nori și vântul ce adie,
Pădurea umblă după lemne,
Iar înțelepții seamănă prostie.
Orbecăie azi orbii pe frânghie,
Sub bocet lung de cucuvea,
Iar muții vor miraculos să știe,
Să cânte gospel și manea.
Din scârba lumii plouă cu dejecții,
Plămânu-mi șuieră ca vântul,
E toată omenirea sub injecții,
Căci virușii au invadat pământul.
Și iarăși mi se-arată semne,
Mi-e buzunarul plin cu moarte,
Iar cioclii-s duși pe uși să-nsemne,
Pe cei smintiți și cei cu carte.
Alte poezii ale autorului
flux de poeme naani /55
umbra castanulul
s-a retras în bulbii tăcerii-
valuri de grauri
aduc răcoarea
fulguiri//6
fiara-și
întinde ghearele-n
structura atomului de carbon.
oamenii
redundanți și inutili
devin
o sursă inepuizabilă de energie
pentru
mașinile A.I.
printre scoici si ambalaje din plastic,
scrisori ale
jocheilor travestiți
în prinți...
stări/2
soarele
țese vârgi de lumină;
de-aici de la masa de scris,
privind pe fereastră,
pescărușii se desprind
din papirusul cerului,
dănd adăncime gândului.
prins într-un gol de vedere,
un vers
sparge coaja
tristeții.
reverii/2
asemenea
unei bărci fără cârmă,
o picătură de ploaie
se rostogolește
de-alungul acoperișului.
tânjind
la îmbrățișarea duioasă a unui
crin.
stări/5
într-un inel de ape rotitoare
stă ghemuită fericirea-
oglindire subiectivă
a propriei dorințe.
pentru mulți,
fericirea e sinonimă cu împlinirea,
umplerea hambarelor cu bogății.
moartea dușmanilor...
ne deplasăm amnezici
pe drumul separării....
transfigurare 1/1
privind apusul
prin prisma rațiunii:
neprietenoase sunt păsările;
ofilite-s florile;
oamenii,
din ce în ce mai distanțați,
nu se mai recunosc....
și
umbra poetului
trecând agale
printre stele...
flux de poeme naani /55
umbra castanulul
s-a retras în bulbii tăcerii-
valuri de grauri
aduc răcoarea
fulguiri//6
fiara-și
întinde ghearele-n
structura atomului de carbon.
oamenii
redundanți și inutili
devin
o sursă inepuizabilă de energie
pentru
mașinile A.I.
printre scoici si ambalaje din plastic,
scrisori ale
jocheilor travestiți
în prinți...
stări/2
soarele
țese vârgi de lumină;
de-aici de la masa de scris,
privind pe fereastră,
pescărușii se desprind
din papirusul cerului,
dănd adăncime gândului.
prins într-un gol de vedere,
un vers
sparge coaja
tristeții.
reverii/2
asemenea
unei bărci fără cârmă,
o picătură de ploaie
se rostogolește
de-alungul acoperișului.
tânjind
la îmbrățișarea duioasă a unui
crin.
stări/5
într-un inel de ape rotitoare
stă ghemuită fericirea-
oglindire subiectivă
a propriei dorințe.
pentru mulți,
fericirea e sinonimă cu împlinirea,
umplerea hambarelor cu bogății.
moartea dușmanilor...
ne deplasăm amnezici
pe drumul separării....
transfigurare 1/1
privind apusul
prin prisma rațiunii:
neprietenoase sunt păsările;
ofilite-s florile;
oamenii,
din ce în ce mai distanțați,
nu se mai recunosc....
și
umbra poetului
trecând agale
printre stele...