Vântul

A ta privire îmi confirmă, 

Că inima îți e infirmă,

Si mai-nainte decât toate,

În tine două firi se zbate.

Sub ochii tăi, ce nu pot plânge, 

Întreaga ură încet se strânge, 

Și - mprăștii-n jur fără habar, 

Doar întuneric cu un gust amar. 

Iar cu alți ochi de te-ai privi,

Ai înțelege cum ai fi,

Căci fără zbor ori fără vis,

Vei fi cu sufletul închis,

Și-n pieptul tău, ca-ntr-un mormânt,

Va bate același strașnic vânt,

Și-n loc de șoapte de amor,

Vei auzi un plâns asurzitor.

Sunaţi la ambulanţă oameni buni,

Să vină grabnic şi descarcerarea,

Că ţara noastră-i plină de nebuni,

Ce nu mai vor nicicând schimbarea.

Sunaţi-mi iute doctorul de gardă,

Ba chiar şi SMURDul, de-i posibil,

Că biata ţară astăzi este pradă,

Şi-mi pare c-o salva e imposibil.

Rugaţi-vă mitropoliţi la ceruri,

Că lent ne moare pacientul,

Străinii îi administrează false seruri,

Şi muşamalizează incidentul.

Faceţi rapid dragi doctori un consiliu,

Şi alţi români deştepţi, cu multă carte,

Veniţi cu toţi la ea în domiciliu,

Căci ţara noastră e acum pe moarte.

Sunaţi la ambulanţă dragi români,

Şi fiţi chiar voi brancardieri,

Un cancer nu mai poţi să îl amâni,

Şi trebuie luptat din răsputeri.

Veniţi la terapie intensivă adolescenţi,

Urgent donaţi al vostru sânge de puştani,

Căci taţii voştri sunt inconştienţi,

Şi nu-nţeleg că mâine voi veţi fi orfani.

Și nu mai am cu cine să discut,

S-au treierat porumbii singuri,

La toți acei ce m-au plăcut,

Le curge borșul de prin linguri.

Și fiecare ne vedem de ale sale,

Trec zilele cu greu și anii prea ușor,

Din domnule, am devenit matale,

Iar dacă râd, ei cred că n-am umor.

Mai latră aiurea câte-o javră-n lanț,

Lingând ciolanul cât un munte,

Un terchea-berchea ce zăcea în șanț,

Ajuns acum păduchele din frunte.

Sunt toți stresați cu nervii prea întinși,

Iar calmul se livrează cu pastile,

Dar răul, e că aceștia sunt convinși,

Că cele ce au fost firești acum sunt inutile.

Nu mai e timp ori vreme de-o agapă,

Acum e ceasul să mai stăm și singuri,

Acum când fiecare groapa altuia o sapă,

Acum, când curge borșul de prin linguri.

M-am ridicat mereu din ruguri și noroaie,

Și nimburi de lumină pe cap mi-am așezat,

Am fost și ger de iarnă și curcubeu de ploaie,

Și-n valurile morții de mic m-am botezat.

Din scrumul meu amicii își umplu zilnic pipa,

Și-mi ciugulesc ficatul fiind înlănțuit,

Deși le-am redat zborul, grijindu-le aripa,

Ca Domnul sus pe cruce la fel am fost hulit.

Mă-nțeapă spini în palmă când ofer mângâiere,

Mă-njunghie în spate același vechi cuțit,

Setos îmi este trupul și-mi dau să beau doar fiere,

Și plâng că pentru dânșii mulți ani am risipit.

Mi-e carnea împrăștiată de vânturi și de ape,

Și tinerețea frântă de-atâtea lungi războaie,

Dar voi fi ger de iarnă și curcubeu de ploaie,

Și-am să mă-nalț aidoma din ruguri și noroaie.

Ne vom privi cu reguli nefirești, 

Cuvintele vor zgâria, nu vor lega,

Iar peste toate cele vechi, lumești, 

O placă funerară vom turna. 

Pe banca noastră lemnu-a putrezit,

Dar nu de ploi ori valurile vieții, 

Doar că de multă vreme n-a mai odihnit, 

Iubirea și aroma pură a tinereții. 

Și peste toate brusc s-a-ntunecat, 

Iar ochii larg deschiși îmi țipă, 

De-atâta noapte umbra s-a uscat, 

Și bezna tremură și ea de frică. 

Mi-e greu, și somnul a fugit de mine, 

Iar noaptea albă mi-e perna de sub cap, 

Mă zvârcolesc gândindu-mă la tine, 

Și parcă singur groapa încet mi-o sap. 

Mai am o singură dorință infantilă, 

O lacrimă să verși pe tot ce-a fost, 

S-o țin ca pe-o dovadă mercantilă, 

Și-n ea să-mi fac umilul adăpost. 

Mi-s ochii plânși și încă-i noapte,

Fereastra închizi în urma mea,

Și parcă aud un zumzăit de șoapte,

Cum zgârie pe geam și pe perdea:

Adio, nu te-oi mai vedea!

Și calc greoi dar mersului nu-i pasă,

Iar locuri preumblate-mi par străine,

Întorc privirea-mi tristă înspre casă,

Din gură vorba-mi curge neînțeleasă:

Rămâi frumoasa mea, rămâi cu bine!

Port luna în priviri și inima pe targă,

Și caut un spital de inimi tinere, ucise,

Pe cer văd stele alarmate cum aleargă,

Iar mintea, foarte îngrijorată, îmi zise:

Îți voi reda-o în fiecare noapte-n vise!

Arma în jos..

Nu-ţi sunt duşman!

Arma o vei ridica,

Când ţi-oi fi duşman.

Iar acum tu taci şi ascultă! 

Fără vorbă multă.

Mi-ai fost un bun amice,

Iar acum îmi eşti duşman.

Timp nu mult a trecut,

Şi răutatea ţi-a crescut.

Arma în sus ai ridicat,

Şi erai neînfricat.

În ochii tăi nici nu vedeai,

Cât de mult greşeai.

Nici frică nu-ți era,arma s-o ridici,

De atunci tu-mi ești dușman.

Să te bată Dumnezeu.

Să te vadă Dumnezeu.

Ce greșeală ai făcut,

Ridicând arma-n sus la mine.

Poezie dedicată dușmanului.

Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤

Ma faci s-aud , doar tu,
Cum bate-n piept motorul.
Crezind ca asta e si altul nu,
Acesta-i viitorul.

Sa stiu ca seara nu-i,
Cind soarele apune,
Fara ca tu sa-mi spui,
Urari de bine.

As vrea sa fiu alaturi,
Sa vad cum ei lucesc.
In ochii tai, de stele vii,
Un DA traiesc.
 

V-am văzut bătrâni,

V-am văzut plângând,

Cu atâtea răni,

Toate lăcrimând.

M-ați văzut plecând,

Fără bun rămas,

Umbra-mi tremurând,

La fiece pas.

V-am văzut prin fum,

Umbre pe pământ,

Dorul vostru, scrum,

Risipit de vânt.

M-a chemat spre voi,

Glasul greu, tăcut,

Și am plâns cu ploi,

Dintr-un ochi de lut.

Eu, rămân străin,

Prins de-un timp hain,

Și, cu-al meu suspin,

Vă port în destin.

Pașii voștri grei,

Liniștea-mi zdrobesc,

Umbrele de ieri,

Prin mine trăiesc.

Dar tot ce-ați pierdut,

Eu port în cuvânt,

Fiindcă am tăcut,

Ca un vechi mormânt.

     Privesc pe geam cum fulgeră și plouă 

Aș vrea să văd un cer senin cu lună nouă,

Gândeam că plouă decât afară undeva 

Dar simt că plouă și -n inima mea.

      Plouă cu picuri mari și picuri grei,

Afară aud cum latră doi căței 

Ascult când ploaia, când lătratul lor 

Și mă gândesc, că poate au nevoie de ajutor.

      Tot ascultând al lor latrat 

Mă uit pe geam și ploaia parcă a stat 

Zăresc un curcubeu în zare undeva 

Gândind că poate va fi unul și în inima mea .

Cum stau asa

Cu fruntea rezemata de nuc

In umbra amara

Pe iarba rara

Daca simti ca respiri mai greu

E pentru ca te string in brate putin mai tare

Daca simti ca ti-e mintea plina de mine

E fiindca sunetul vorbelor mele nu s-a stins

Cum stau asa

Ingenuncheat linga nuc

Pe pragul inserarii line

Gindindu-ma la tine