Adio

Alerg prin păpădii
Și mă pierd în melodii
Căutând o cheie să desfac
lacătul inimii mele,               

O primăvară foarte călduroasă,
Iar mă apasă
Cum iubirea noastră de azi devine ștearsă
Din cauza minciunilor tale și azi în sufletul meu este ploaie

Mi-ai rănit sufletul
Pentru a ma distruge și mai tare
Minciunile tale ,pentru mine sunt letale

Soare da-mi o raza
Sa-mi topească cubul de gheață
Format de tine
În sufletul meu și azi sunt ruine.

Suntem doar praf sub talpa timpului etern

Un mic detaliu în mișcare printr-e veacuri

Am inventat un cronometru efemer

Uitînd că inima de om nu-i ceas cu arcuri

De-are să doară suflet trist, atins de dor

Nu te-aștepta să fi cumva băgat în seamă

Te-aruncă-n gol fără să simtă remușcări

De-ai fi delfin sau o pisică te salvează

Dăm importanță unor lucruri de prin lumi

Când lângă noi se scurge trist un râu de lacrimi

Aproape-i om cu suflet blând plin de comori

Nu îl lăsa s-adune ploile în lacuri

Oamenii toți sunt egoiști gândind la ei

Chiar și iubirea-i egoistă, nu te-ntreabă

E mult mai simplu să fugim trăind stingheri

Dacă te-a prins dragostea oarbă, e o dramă

În alb și negru  ne-mpărțim pierzând culori

Înlocuind iubirea caldă cu o rană

Lasând doar zaruri să decidă pentru noi

Frizând ricolul montăm dragostea-n ramă

Să o privim contemplativ într-un muzeu

De-are să vină e posibil să ne doară

Să nu ne-atingă ne rugăm la Dumnezeu

S-o aruncăm cu tot cu omul ce o cară

În echilibru învățăm cum să trăim

Goliți de suflet adoptăm un sec ‘’nu-mi pasă’’

Dragostea-i doar prin poezii cuvânt sublim

Pierduți de inimă iubirea nu contează

Nisipul de mare e aspru
Si luna în cer e de pară,
Iar sângele umblă sihastru
Spre inima grea și amară.

E vântul mai vânt ca furtuna
Si marea mai mare ca ea,
În lume sunt eu numai una
Si lumea e una a mea.

Din toți cei străini către mine
Ești tu unul, cel mai străin...
În lacrimi aproape senine
Se strânge atâta venin.

În pași rătăciți pe zăpadă,
În urme căzute -n noroi,
Eu caut ceva să se vadă
Din tot ce a fost între noi.

Amurgul se naște din stea,
Amurgul se naște în mine,
O lume e toată a mea-
O lume-n afară de tine!

El e rece, e atit de rece,

Buzele ii sint asa-nghetate.

Chiar si vremea rea repede trece,

Ins-a lui mereu cu viscol bate.

Poate sint de-acum doar o straina,

Poate c-au inchis deja caldura -

Dar cu el mereu capat angina

Si nu-mi pot scadea temperatura.

Oamenii au nevoie de iubire,

Ca sa se-ncalzeasca, cind e gerul,

Dar inima lui, fara-ndoire,

E mai rece decit frigiderul.

De la el iau bronsite acute -

Focul nostru n-are cum s-apara,

Iar atunci, cind o sa ma sarute,

Voi muri de tusa pulmonara.

Precum un tranfir în câmp,
Eu vreau sa te ating
Tu îmi apari in orice gând,
Eu dorul cum să-l sting?!

Precum o stea in cer apari,
Eu vreau să te cuprind
În visul meu tu doar erai,
Eu dorul cum să-l sting?!

Precum o pasăre in zbor,
Doresc eu să te prind
Tu oare ştii ce este dor?
Eu dorul cum să-l sting?!

Buzele tale dulci şi moi,
Privirea, caracterul
Aici suntem numai în doi,
Eu sunt ca prizonierul,

Sunt prizonier în ochii tăi,
Zâmbetul tău omoară
Tu lecuieşti cu sare răni,
Durerea să dispară.

Leit a unei simfonii
Eu vreau iubirea s-o aprind,
Tu ai făcut multe prostii
Cu tine dorul am să-l sting.
 

Mai ții minte zilele-n care,

Vânam răsărituri de stele polare?

Când drumul, cu carnea sfâșiată de zare,

Era călăuza picioarelor tale?

Îmbătat din șoapte mai tari decât votca,

Te iubeam disperat sub luna lui Lorca.

Noaptea se scade, lumina e goală,

Ca într-o transă chirurgicală –

Sunt umbra din umbră, caut în lună,

Ochii tăi negrii ca zarea-n furtună.