Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: ANONIM
#viață #adolescență
Data postării: 13 august
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 117
Poezii din aceiaşi categorie
Suspin
și-n dimineața aceasta au mai murit trei oameni
cine naiba o fi plantat copacii ăia pe marginea drumului
văzusem femeia de douăzeci de ani sângerând ca un porc înjunghiat în inimă
cu pieptul sfârtecat și picioarele retezate din șolduri
nici nu apucase să-și reprime ultimul zâmbet
să-și ia rămas bun de la cei doi prieteni de pe bancheta din spate
să urle
încremenise în propria- i durere
fără să-i mai pese de privirile tâmpe ale curioșilor
părea împăcată cu gândul că nu-și mai aparține
că nu mai putea spune „nu” la ce va urma
morgă
ritualuri prostești
plânsete
Soarele agoniza undeva la linia orizontului
împroșcând răsăritul cu sânge
orbecăiam printr-o lume a umbrelor
alături de oameni fără chipuri și corpuri
nu zărisem încă sufletul femeii înălțându-se la cer
doar mașinile morții treceau zgomotos pe alături
cu luminile de avarii înfipte în inima zilei...
Glsul pietrei
sculptez în cuvintele-bolovan de la poalele muntelui
dalta scoate scântei roșii și galbene
sub capul plat al barosului
vreau să cioplesc o floare de piatră
din bolovanul alb al iubirii
și s-o dăruiesc iubitei
de ziua ei
știu un loc în care găsesc bolovani în toate culorile
și nuanțele
având corespondent în plaja alunecoasă a cuvintelor
tonurile de gri aparțin cuvintelor domestice
casă, ogradă, ogor, animal, plug, seceră
tonurile de alb sunt specifice sentimentelor precum dragoste
prietenie, frăție, iubire, dăruire
tonurile de negru aparțin trăirilor dureroase
supărare, disperare, despărțire, ură sau răzbunare
tonurile de maro sunt asociate cu gândurile negre
gelozia, insatisfacția, nefericirea, resemnarea
iar tonurile roz exprimă bucuria, exuberanța, împlinirea,
izbânda
și mai am câteva grămezi de pietriș
cu pietricele netede de culoare roșie, albe ca marmora
sau negre cu străluciri de diamant
pietricele fosforescente în toate culorile care se deschid la lumină
pe care te poți întinde
și privi către cer
sau face dragoste
o bogăție neprețuită pentru un sculptor nebun ca mine
ocolit de oameni obtuzi
care nu găsesc nimic interesant în cioplitul pietrei
doar iubita mea a descifrat adevărata ei frumusețe
îi place pietrișul sub clar de lună când pietricelele se trezesc
și formează imagini simetrice
multicolore
ca într-un caleidoscop...
Înțelegem?
Mă întreb uneori cum va fi viitorul.
Poate cineva să-l prezică în avans?
Reușim noi să ne echilibrăm în balans
Și să cântărim totdeauna adevărul?
Fiecare din noi visează într-un fel.
Dorim să reușim cu ardoare mereu,
Și ne luptăm să atingem acest țel,
Chiar dacă uneori drumul e greu.
Întâlnim căi și mulți oameni diferiți
Pe care unii încearcă să le-nțeleagă.
Dar se trezesc într-un haos, buimăciți
Și își pun întrebări existența-ntreagă.
Resemnați ne lăsăm duși de destine.
Cu înfrigurare și teamă decidem
Să nu mai analizăm dacă este bine
Și să excludem fără să răspundem.
Nu ne pasă
Nu ne pasă
De comunitatea anti-religioasă
Steagul curcubeu cu 6 culori
Anormali și nonvalori
O recunoscută mișcare teroristă
Cu o orientare satanistă
Se începe cu L
Și se termină cu T
Doamne, folosește harul tău,
Ca să devină din fătălău
Un bărbat cu o FEMEIE
Pentru a întemeia o FAMILIE!
Popăndăi și popăndoaice
Vă victimizați ca niște șoricioaice
Dacă aș fi ca Alighieri,
V-aș pune în Infern
În cercul al zecilea
Până și trădătorii sunt
HETERO
Ianuarie
În Ianuarie, când gerul mângâie pământul,
Luna veghează, un orb luminescent,
Cu stele ca diamante în mantia-i argintie,
În nopți reci și tăcute, cu farmec persistent.
În noaptea-i stelară, fulgii dansează ușor,
Coborând cu delicatețe pe lumea adormită,
Prin geamuri înghețate, lumina se strecoară,
Ianuarie, o poveste de iarnă nesfârșită.
Pe ramuri goale, se așează zăpada albă,
Ca un pled de poveste peste copacii singuratici,
În liniștea nesfârșită, se aude doar adierea,
A vântului ce șoptește în taină printre crengi.
Oamenii își adună gândurile în larma anului nou,
Cu promisiuni și vise, ca stelele pe cerul senin,
În Luna Ianuarie, speranța răsare ca un soare,
În inimi încrezătoare, în suflete de dorințe pline.
Pe străzi pustii, pasul răsună în zăpadă,
Cu ecouri de pași hotărâți și drumuri neumblate,
Ianuarie, poarta către visuri și începuturi,
Cu frigul său aspru, dar și cu inima încălzită.
În Luna Ianuarie, când albul acoperă totul,
Se scrie o poezie a frumuseții efemere,
Cu file de zăpadă ce dansează în vânt,
O poveste ce rămâne veșnic în inimile noastre sincere.
Liste
să nu-mi spui că ai mai vrea și o bucată de cer
pe lângă inima mea
ar fi prea mult
nu-mi cere ce nu-ți pot da și nu-ți poate da nimeni
lista ta de dorințe a ajuns la sfârșit
e timpul să te uiți și peste lista mea
scurtă
cu un singur punct
„primeștie-mă în sufletul tău
să dorm acolo o noapte!”
atât
e destul de puțin și nu există nicio primejdie
să rămân dincolo de noaptea aceasta
fiindcă eu sunt ca o pasăre
îmi place mai mult albastru infinit al cerului
decât orice
urăsc colivia în care ai vrea să mă închizi
dar parcă aș intra înăuntru o noapte
(când nu mă poți expune prietenilor tăi
ca pe un papagal pornografic!)
să văd cu ochii mei ce schelete ascunzi
în debaraua ta sinistră
a gândului…
Alte poezii ale autorului
Oh, noapte frumoasa
Oh, noapte frumoasa
Stii ca inima ma apasa
Dorul de ea nu ma mai lasa
Nici nu m-as mai duce acasa
Oh, noapte frumoasa
Stelele iti stralucesc
Pasii mei lenti, nu te mai chinuiesc
Privirea o am abatuta, amarul asta ma usuca
Oh, noapte frumoasa,
Tovarasa mi-ai devenit
As sta cu tine la discutii,
Dar s-a crapat de zi.
Oh, noapte frumoasa,
Ce repede tu pleci,
Precum iubita mea cand a plecat
Si m-a lasat cu ochii reci.
Oh, noapte frumoasa,
Te astept din nou
Diseara, la locul nostru,
Langa foisor!
Din Citor de la Elevator
Buna seara goapodari ce lucrati la elevator
Se aude ca multa rasarita dati prin separator.
Ce sa savârşit ulei de caliate bunã.
Pentru fiecare magazin din comunã.
Am venit sa va uram o tona de sanatate
Şi sã lucrari mai mult de o norma si jumatate.
Fiindca munca sirguincioasa fiecaruia din voi
Orice gospodar gatesti mamaliga din popsoi.
Sa dea Domnul ca lenta repede sa lucreze.
Şi trasnportioru de la primu etaj sa nu frineze.
Ca 30 de masine stau in asteptare pe teritoriu
Şi de alergat cu totii repijor e obliugatoriu
Si in zi de sarbatoare mare sfinta
Pe toti lucratorii in credinta ii avinta.
Cã griul din silusuri asteapta racit
Ca aşa regula din gost o poruncit
Si la firsititul de uratura hazlie
Vã doresc in portofel numai bancnote de o mie.
Steaua speciala
Tu ai fost o stea
Una speciala
Ai apărut în viata mea
Și ai plecat ca o steaua cazatoare
Sub lumina luni
Tu straluceai ca o stea de foc
Și ți-ai lăsat ispita
Peste viata mea ușor
Fără gânduri,fără lacrimi
Tu ai plecat încet ușor
Lăsându-mă în lacrimi
Fără pic de simt nasol
Încă astăzi te visez
Trecând prin fata luni
Uitându-te în gol
Și strălucind ca și speranța lumii
Iubirea
De pe-un pervaz mai prăfuit
Înflorise arțarul argintit
Uimit, deschid a mea fereastră
Și văd o pasăre măiastră
Sclipind de aur și de viață
Îmi zice ea a ei povață:
''Tânăr bătrân uitat de lume
Caută de vezi un nume
Ce conține perechea opusă ție
Căci vii scris să vă întâlniți
Și poate, chiar să vă iubiți ''
Eu m-am râs zâmbind ironic
Și am închis fereastra melancolic
Pasărea s-a supărat
Dar de-atunci n-a mai plecat
Plictisit de-a ei așteptare
M-am dus tiptil la culcare
Așezat pe un sarcofag
Din plastic sau din lemn de fag
Pornesc micul calculator
Care, abil ca un orator
Începe visul digital
Sclipind ca un pixel ireal
Uite apare un videoclip
Și dispare un microcip
Iar din chat, toți strigă în cor
''Ce-i iubirea?Nebunie
Ce-o urmăresc numai o mie
Noi ,ai somnului înțelepți
Stăm lipiți ca doi bureți
Veșnic enervați
Dar foarte bine informați!''
''Ce gloată amară de ratați ''
Răspunde un gând în sinea mea
Și mă afundă mai adânc în vis
Fără să-mi ceară vreun permis!
Trece ziua, trece noaptea
Apar programe, dispare-o lume
Un nou serial capătă renume
Dar eu , tot rămân legat
De-al meu scaun uzat
Pe cap încep să mi se țeasă
Mărăcinișuri de păianjen
Ce se întind în ritmu de tren
Pielea mi se face scrum
Iar inima nu face nici bum!
A încetat să bată sărăcuța...
A luat-o moartea cu căruța
S-a dus și mintea mea departe
În lumea-n care toți au parte
De un cod și vieți banale
Și-o varietate de canale
Brusc, mă trezește o lumină
Ce pare a veni dintr-o mină
Uimit, privesc încet în jur
Și m-am crezut nebun,vă jur!
În fața mea comod ședea
Un uriaș cu solzi de nea
Ochii roșii precum focul
Capul lung, cât mi-e norocul
Clipesc uimit și încerc să uit
Că seamănă cu-n șarpe
Apoi,în oglindă când mă uit
Urlu de în gât mă rupe
Pielea în loc mi s-a lipit
Iar mintea-mi a ciripit
Veselă nevoie mare
Îmi bate inima mai tare
Iarăși viu,întreb pe șarpe:
''Cine ești, de ce m-ai salvat?
Pe mine, un om dezaxat?''
''N-ai să crezi d-ați sunt aproape
Rudă mai veche și mai mare
Cum îmi mai zice orișicare
Platon cu viclenie mă numea
Demiurgul ,cel ce-o copiat pe Ea
''Deci ești...''
''Zmeură de pești ''
Mă întrerupse Demiurgul
''Da,eu sunt Arhitectul
Ce a creat un vis din procesoare
Unde eu țin sufletele prizoniere
Dar, știi, uneori mă plictisesc
Să văd cum suflete amețesc
În lene adâncă și falsitate
Copleșite-n nedreptate
Deci uneori mai scot pe cei ca tine
Căci vouă Cel de Sus v-a scris
Să porniți pe drum neîntins
În căutare de iubire amară
Ghidați de pasărea măiastră
Acum, eu plec în mări și peste țări
Iar tu, să nu uiți de-a inimii chemări!
Zicând aceste stranii vorbe
Se învârte de 3 ori în cerc
Și dispare într-un semicerc
Confuz,mă întreb nedumerit
''Și ce să fac în acest moment
Liber, la mijloc de apartament?''
Atunci speranța mi-a venit
''Pasărea măiastră, știe ea
Unde să merg și cum să dreg
Deschid fereastra ,nu-nțeleg
De ce-i ea neagră ca un neg?
''Ah,m-ai ignorat un an întreg!
Parazitule, crezi tu oare
Că noi, păsări călătoare
Nu avem altceva de făcut
Decât la pervazu-ți de stătut?
''Îmi cer iertare de-asteptare
Dar chiar încep să caut iubire''
''Bine, fie voia ta,
Un pic te voi ajuta
Du-te mergi în lumea largă
Tot ce poți, vezi de-ncearcă
Iar ca sfat ți-l dau pe acesta
Nu tot ce strălucește e aur ''
Zicând acestea,ea se ridică
Și dispăru în a cerului azur
Oftând, pe-o ușă scundă ies
Știind că nu prea am de-ales
În jos mă uit și văd un labirint
Din scări verzi și balustrade
Iar mai jos întuneric de ciment
Unde o lampă chioară arde
Înfricoșat,pășesc țipând în gând
Și aud tăcerea de mormânt
Cobor încet cuprins de frică
Să mă împiedic de-o pietricică
Ating peretele străvechi
Și mă lipesc de ziare vechi
Trag un pic ,se dezlipește
Mai fac un pas orbește
Și simt cum picură pe păr
Tencuiala luată în răspăr
Îngrozit,mă pun pe fugă
Întind mâinile a rugă
Și cad,pierzându-mă-n abis
Neguri grele mă-nfășoară
Izbindu-mă în treapta ușoară
Apoi cad lin parcă-s ucis
Ieșind ușor din lunga scară
Ajung în fața chiorului bec
''Mda, sunt ca un berbec ''
Zisei ,după ce mă văd
Vânăt la ochi ,julit la nas
''Nu trebuia să fi pornit hoinar
Umblând pe scări făr' felinar ''
Clipesc un pic și o minune!
Îmi strălucește din genune
Ieșirea din bloc, vopsită baroc
În trei culori de omenie
Galben, albastru-rozalie
De-afară soarele pătrunde cu foc
Încurajat, urmez raza-i de toamnă
Strada, legendar stradă !
Mă primește ca pe-o ladă
Colo sus în mult noroi
Se ascunde aprig un moroi
Drept în față un râu de oameni
Ocolește lungi băltoci
Pitindu-se prin trotuare
Sau într-o floare de cicoare
Cocoțați pe doi uluci
Tot se ceartă 4 cuci
În mijloc, precum o regină
Tronează o falnică uzină
Ruginită,sânge-i curge
Din perete și din sobe
Iar de afară vântul muge
Muge turbat de boli amare
Lovind eratic în pereți
Rupând ramuri de puieți
Jos,pierdut se uită
Adolescenți turbați,uitați
Ce strâng cu scrâșnet de oțel
Țevi lungi, fragede din fier
Toți se adună în angoasă
Urlând cu glas acuzator
Blestemând pe lume și pe viață
Închinând un templu fără față -
Damei cu coasa
Iar din cer pe ei veghează
Soarele palid, precum omul
Răpus de vălul neființei
Urmărind pe toți precaut
În râul uman un loc îmi caut
Și mă amestec la un loc
Cu toți cei fără noroc
Cu birjari și mici țărani
Funcționari și năzdrăvani
Când fac stânga împrejur
Văd că am numai în jur
Un alt, lung labirint!
Oriunde mă întorc
Apar rânduri de bloc
Umbrind cu bolta lor uriașă
Cerul acoperit de-o planșă
După perdele încet se-ascund
Figuri gălbui de grei scheleți
Lângă ele atârnă în gol
Zeci de balcoane în vârfuri rupte
Încovoiate precum fețele triste
Brăzdate în lemn de lacrimile ploii
Urmăresc încet a străzii agonie
De la parter la părăsita farmacie
Toate își întind plăcuța de metal
Asemeni unor mâini ridate
Ce nu pot fi-n pământ redate
Drumul lung numai băltoci
Se scurge în valuri sure
Ce-și cântă doine mute
În ritmul metalic al mașinii
Pierdu-te în necuprinsul cărămizii
Unui bloc mai post industrial
Pășesc în apă, afundat ca în troiene
Pierdut în mulțime grea de plumb
Mă întreb, cum e cu putință
Să nu pot urla a neputință?!
Într-un oraș din ținte și morminte
Unde-i iubirea ce-o tot caut?
Un alt parter lipsit de fler …
Urmat de-o neagră farmacie
Și o albă bancă lucie…
Plictisit, mă opresc în loc
Și încerc, mai mult în joc
Doar în față să mă holbez
Iar în față se ridică
O mare casă luminoasă
În curcubeu vopsită
Părea un rai ce viu străluce
Cu a sale becuri zece
Unite într-un singur nume -
Clubul violetelor alune
Curios ,mă-ndrept încet
Spre Clubul celor fără regret
Deschid o ușă, trec de hol
Și nimeresc extazul gol
Asurzit de boxele de plastic
Orbit de un clarobscur fantastic
Încerc să ies înapoi afară
Dar zeci de mâini și corpuri amestecate
Pe mine cu ele mă luară
Ca înecat tot dau să ies la suprafață
Însă vârtejul mă ia tot mai adânc
Rupând cu muzica-i mai ascuțită
Minți și timpane
Nimeni nu-mi știe, nici de nume
Nici de prenume
Și totuși fiecare salută
Lipindu-se precum o lipitoare
Sau o altă târâtoare
Băieți cu părul uns în lac
Și fețele zâmbind un posac
Zboară rapid ca niște drone
În același ritm de clone
După fete mai cochete
Toate-n blugi de marcă scumpă
Ținând în mâini o mică cupă
Toate cu părul negru strâns în coadă
Pomadă fadă în pudră groasă
De păreau Fantome toate
Din noianul de arlechini
Prinși de fantome fără forme
Se ridică Ea, nemaivăzuta!
Cu gene negre de cristal
Ochii adânci din noaptea marelui abis
Obraji din flăcări otrăvitoare
Și părul în șuvițe de cobră
Ce conturează drăgălaș
Un căpșor de îngeraș
Trupul suplu de catifea
Se îndură ca o lalea
Țintintindu-mi pașii cu un sărut
Îmi strigă ea triumfătoare
Să știi că sunt o vrăjitoare !
Acum vei fi al meu pe veci
Vei fi un sclav de-al meu nebun
Căci numai eu știu să te îmbun
Moleșit ,schițez o fugă
Dar ea Iarăși mă sărută
Mă las topit de caldu-i senzual
Și înghit cu nețărmuită plăcere
Și muzică,și club, și slaba mea durere
Ah, tu demon-îngeraș
Crescut în centru de oraș
Mai dă-mi să gust din vorba ta
Și să-ți acopăr fața ta
Într-o prelungă sărutare
Sânii tăi mă prind într-o îmbrățișare
Din care nici tu nu ai scăpare
Nu pot gândi, nu pot simți
Tot ce eu știu e numai tu
Și parfumul tău violaceu
De liliacul și scorțișoare
Dar tu, tu râzi a nepăsare!
Și înjuri cumplit a mea visare
Uneori,mă lași să fiu lucid o clipă
Și-atunci mă întreb, mă întreb, mă întreb
Nu ești cumva o belladona
Ce omoară după ce înghit
Al tău divin, miros
Nu știu de când eu stau pe-aicea
Înlănțuit de pasiune
Dar neajuns nici prizonier
Acum ,eu înțeleg, dar prea târziu!
Tu ești vampir ce suge viața
Lăsând în urmă un om păpușă
Cu mintea ascunsă în mica-ți nișă
Am devenit un căpcăun,
Un monstru ce-ascultă numai de tine
Cu părul albit,și ochi tulburi
Stau nemișcat ca o statuie
Până îmi clipești, zâmbind a șotie
Într-o noapte, în Club apare
Un om bătrân, cu-o cruce mare
Barba căruntă și ochi senini
Ce nu mai au la ce râvni
Ascuns într-o lungă sutană
S-apropie de mine și de Ea
''Frumos mai ești călugărașe
N-ai vrea să-ți dau și ție dragă
Un mic pupic, că nu-i nimic
Să guști din darurile cărnii
Călugăr,drept se ridică
Și lovi în chipul Ei odată
Tunând ca un munte la cutremur:
Adevăr a zis cel ce a scris
''Creșteți de vă înmulțiți
Și pe toate să le stăpâniți
Ai crescut asemeni unui păianjen
Dar vei cădea cu atât mai crâncen
Strivită-n propria ta plasă ''
Atunci, pământul se cutremură
Lumina întreagă se întunecă
Și-o ceață de negreață
O luă, fierbând într-o spirală
Ce curse în a amurgului năvală
Rămas în fața lui,el îmi zâmbește
''Pe lume sunt un simplu pion
Slab, ca o cetate făr ' bastion
Tot ce am de la Dumnezeu primesc
De asta,pe El veșnic îl mulțumesc
Văd că ți-am fost trimis în cale
Să te îndrum spre vechea-ți căutare
Neîncrezător privești
Deci uite a mea alinare
Știu că vei găsi iubire
Căci de ea nu ai scăpare ''
''Mulțumesc, dar nu cred c-am putere
Să trec Iarăși prin durere
Lasă-mă aici să mor
Sau du-mă în câmpul de mohor
A trăi e a fugi
După dorințe tot mai mari
Ce ne orbesc de-un vid lacustru
Ce noi îl numim sufletul nostru ''
''Călător rupt în zbor
Ești bolnav ,dar boala-ți face bine
Căci te vei scula mai sus, mai tare
Tot ce-ți cer e vii cu mine
Și nu uita să crezi în tine
Știu,e greu să începi a merge drept
După ce ai călcat o viață strâmb
Dar, mai încearcă, crede Iarăși
Căci de-acum, nimic nu ai
De a pierde sau de a câștiga ''
Înviorat ,l-apuc de braț
Și îi zic,aproape sufocat :
''Într-adevăr, sunt liber să sufăr
Ca să pot scăpa și eu trăind
De repetabila povară
A golurilori ce mă cuprind ''
Astfel purcesem afară
Unde altădată arară
Înalți plugari și frumoase domnițe
Și acum în loc le cresc mici romanițe
Mă duc unde au ieșit primele oase
Și au cântat cele trei coase
A morții, a sorții și a suferinței
Mă duc la falnicii brazi
Ce-au ospătat nomazi
Mă duc în adâncile izvoare
Ce n-au cunoscut hotare
Să beau din nou din roua vieții
Ce curge la apusul dimineții
Ajutat de micul stareț
Ajung la mijloc de-un lac mai des
Unde toate păsările ies
Mă cufund în apa rece
Și tristețea îndată-mi trece
Bat de cinci ori pasul pe loc
Și simt că am chef să mă joc
Mă îngrop în iarbă verde
Unde nimeni nu mă vede
Și privesc pe îndelete
Cerul de un închis albastru
Ce se tot întinde aspru
Stele încinse câte o mie
Rupte de pe o osie
Iar în centru e regina
Cu fața ovală ,e însuși luna
Regina trimisă a sferelor cerești
Să farmece pe toate cele pământești
Treptat, se pierd în infinit
Și lacul, și pădurea cea de negăsit
Și luna cu a sale stele
Și omul cu zece bretele
Rămâne numai o tăcere
Dincolo de orice durere
Rămâne numai eternitatea
Ce ne-a adus libertatea
Rămâne numai gândul nespus
Ce-n viață pe noi ne-a adus
De-acolo mă-ntorc mai lin
În lumea omului divin
Și apare un Apostol călare
Și-mi zice cu dragă nepăsare
Sunt Petru om de drumul mare
Să nu-ți fie cu supărare
Dar te întorc în lumea mare
Atunci, am înțeles
De ce eu totuși am purces
M-am întors în trup degrabă
Și m-am întors în oraș cu grabă
La o masă de cafenea
O văd pe EA--Sofia
Îi zâmbesc cucernic, drăgăstos:
''Aici ai fost, iubirea mea…
Notă explicativă:În greacă Sofia înseamnă înțelepciune
Otrava
O gazda cu un zambet fals,
Un suflet rece si meschin,
Mi-au dost chiar tot,dar ce-ai ramas?
Un pahar apart si-un strop de vin...
Pasesti spre mine, îmi zambesti,
Si-ti porti intentia pe tava,
Stiam ca nu ma mai iubesti,
Si ca ai pus in vin otrava.
Dorul de tine..
Nu știu să încep anune..
Să-ți zic tot ce am a spune..
Să-ti zic cat de tare doare,
Dragostea la departare..
Să-ti zic ca am mai crescut,
Sa-ti zic ca tu imi esti scut
Ca esti raza mea de soare..
pe timp de furtuni amare..
Gandul ca te voi vedea…
Imi face sa-mi fie viața..
Mai “usoara”,dar nu prea ..
Cu cat mai mult eu ma gândesc..
Cum sa fac sa te privesc..
Cu atat ma amagesc..
Ca nu pot sa te gasesc..
As vrea de poti sa vezi..
Ca zi si noapte ma gandesc..
La tine ,la fericire..
As vrea un semn ceva
Sa-mi spui “sunt aici “FETIȚA MEA”!