Imperfectul ideal

Pornește-un vânt de vară

Suflând apleacă lanul

Se-ndreaptă către munte

Cântând se mișcă ramul

Coboar-apoi spre mare

Ușor împinge valul

Plimbându-se în cercuri

Șoptind atinge malul

Prin apele sărate

Înoată-n lung delfinii

Sărind pe lângă barcă

Încântă pasagerii

Plutind fără de teamă

Se-arată pescărușii

Așteteaptă-n zbor pomană

Să prindă pufuleții

Din papură și trestii

Se-aude hărmălaie

Orăcăie brotacii

Tot cântă din cimpoaie

Apar și cormoranii

Egretele-s  vioaie

Ascund în cuib mezinii

Se-arată-n ceruri ploaie

Pe câmp rotesc ciulinii

Uscat pământul doare

Oftează mărăcinii

De apă setea-i mare

Furtuna răbufnește

În zări norii se-nfoaie

Stihia se pornește

Ne-ascundem în odaie

Privim de la ferestre

Spectacol de șuvoaie

Imagini de poveste

Curg apele puhoaie

Structurile terestre

Topindu-se se-nmoaie

Răsună-n cer orchestre

Prin nori lucesc văpaie

De-odată se oprește

Fug norii în convoaie

Apar crâmpeie-albastre

Lumina  se  înfoaie

Un soare dogorește

Cad razele greoaie

Grădina înflorește

Petale-n evantaie

Spre seară vine luna

Căldura se înmoaie

Ieșim cu toți-afară

Să facem o plimbare

Curând răsare noapte

Lumina se îndoaie

Adorm și cântăreții

E liniște-n zăvoaie

Am ieșit la o plimbare 

În seara strălucitoare

Perseidele am privit

Și frumos ne-am tot vorbit 

O ploaie de meteori

Poți s-o vezi, dar rareori

În noaptea misterelor

Vine și căderea stelelor.

E mereu extraordinar 

Să călătorim imaginar 

Privind cerul minunat

Și frumos înstelat

Precum Soarele și Luna,

Fiind mereu împreună 

La fel și Eu, alături de Tine

Mă simt deja cu mult mai bine!

13.08.24

AMINTIRI DE CIOCOLATĂ (24. 03. 2018)

Cu mentă, cu alune sau fistic

te răsfăţam în miezul nopţii,

câte-o tabletă, un  nimic

pentr-un sărut în faţa porţii...

Cu lapte, caramel sau aerată

voiai să guşti, să savurezi

făr' a gândi că, vreodată,

în mine, nu ai să mai crezi...

Dar eu, cel mincinos, perfid,

îţi dăruiam câte-o bucată

cu care ridicam un zid

ce-avea să îmi fie cazemată...

Puneam tabletă pe tabletă,

zi după zi, ceas după ceas,

făr' a simţi că, incompletă,

îmi era viaţa şi... în impas!...

Acum văd ceasurile toate

cum tac pe veci, nu mai ascultă

de-a' mele sfaturi idioate,

cum tac şi întruna mă insultă...

Şi văd în mine zidul care

s-a ridicat, fără să ştiu,

doar din bucăţile de sare

ascunse în sufletu'mi pustiu...

Şi văd în mine zidul care

s-a ridicat, mai altădată,

doar din bucăţile de sare

ce-au fost, cândva, de ciocolată...

Şi văd în mine zid îngust,

pătrunzător, plin de licheni,

ce s-a învechit de-atât dezgust

şi-a putrezit printre coceni...

Căci, bate vânt de disperare

în sufletu'mi, de dor de-o fată

ce mi-a fost, cândva, alinare...

Azi, amintiri de ciocolată...

Am căutat poezie pe ziduri de ruine

În grădini fără o floare,

Când șoaptele mă-nvățau că doare

Gândul despre tine …

Am scris poezie, despre noi și ce n-a fost

În lacrimi și tăcere,

Cu un titlu nenăscut plin de durere …

Când părea că n-are rost.

Am scris cu-o lacrimă în al tău suflet
Să te am a mea o viață,

Rătăcind prin ceață …

Neînțeles și defect.

Am cerut poezie când nu puteam să te privesc

Când adormeai pe cerul înstelat

Și atunci… necondiționat

Simțeam că te iubesc!

Am auzit poezie în gustul de pământ

În rămășițe de trecut, de amintiri …

Trecutelor iubiri,

Măturate prin văzduh de vânt.

Am auzit poezie când nu m-am așteptat

Când te-am iubit - Și ce iubire!

Dar vai ce durere …

Când o clipă te-am uitat!

Am trăit o poezie, o viață căutând

Privirea ta mi-a fost infinitul

Într-un vers … sărutul,

Am trăit iubind …

Am putut să te recit pe cer la infinit …

Poezia sufletului meu,

Mi te-am cerut lui Dumnezeu,

Și divin te-am iubit!

Te-am cerut să-mi fi muză, să uit singurătatea

Să pot scrie despre noi,

Departe amândoi …

Croind eternitatea.

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) 

Dormi iubito somnul lin,

Că visele eu ți le țin.

Ți le țin în palma mea,

Și le reazăm de o stea,

Se se umple de lumină

Lumina cerului senin,

Dormi iubito somnul lin!

..

Dormi iubito, somn ușor,

Că visele ți le păzesc

Să simt, atunci când te privesc,

Toată mlădierea lor

În vântul nopții care-aduce

Scara lunii, să te urce

Pe tărâmul viselor.

Dormi iubito, somn ușor!

...

Dormi, făptură minunată

În lumina stelelor,

Pe tărâmul viselor,

Luna spune-o că-i ești dragă,

Sub privirea mea purtată

De făptura-ți delicată,

Farmecul să ți-l culeagă,

Dormi, făptură minunată!

Sub luna blândă, mână-n mână,

Pășeam pe drumul fără teamă,

Privirea ta, lumina mea,

Și lumea toată dispărea.

În pași de dans, sub stele vii,

Cuvintele prindeau aripi,

Iar inima, fără să știi,

Bătea doar pentru tine, clipă de clipă.

Te-am iubit și te voi iubi mereu,

Chiar dacă vântul ne e uneori greu,

Chiar dacă lumea n-ar vrea să-nțeleagă,

Dragostea noastră e pură și întreagă.

Când îți atingi buzele de ale mele,

Timpul se oprește printre stele,

Și tot ce-a fost, și tot ce va veni,

Se topește în “noi”, în infinit.

Să nu-ți fie frică, iubita mea,

Cât timp ești tu, sunt și eu, undeva.

Și-n orice lume ne vom regăsi,

Te-am iubit și te voi iubi… mereu.

Stau in rand la fericirea-I oarba,

Poate-i vad și eu a-l ei preț;

Să-mi las mințile sa fiarbă

Cu apa rece, în îngheț.

Vad muritori, cu fețe triste

Ce încearcă a trăi;

Ce incearca sa existe

Într-un rand, lung de vecii.

Vad copii ce nu au minte,

Dar așteaptă împietriți.

Vad părinți ce n-au cuvinte,

De gândirea lor topiți.

Vad puștani ce sobru spera

Sa-și cunoasca Julieta.

Vad copile ce-și pusera

Gând să-și toarcă silueta.

Mai sunt oameni; mici și mari,

Oameni buni, oameni fugari;

Oameni slabi, oameni mai tari;

Unitari, rudimentari.

Inca stau la rand la fericire,

Poate vad de ce-s trimis,

Poate vad și eu iubire...

Pentru mine, e închis.

De ce... ? 

De ce s-a muncim azi, și mâine pierdem? 

De ce s-a trăim acum dacă totuși vom muri? 

De ce s-a fi fericit, dar după să plângi noaptea? 

Am doar o întrebare... 

De ce să suferi durerea cînd alți sunt fericiti? 

De ce să plângi pentru cineva care nici nu te iubeste? 

De ce să țipi în tine cînd vrei doar să explici? 

De ce să simti durere, pentru ceva de ne descris? 

Clipe , zile, luni, și ani... 

Ne punem doar o întrebare,

La care nu vei ști răspuns. 

Aidoma Ţie, Doamne!

Nici pe mine nu mă mai iubesc

copiii mei,

cu tot ce-am creat

pentru ei,

cu sângele ce-mi lăcrimează,

în carnea lor,

din oful meu, din ochii mei...

O, Doamne, iartă-mă!

Aidoma Ţie, Doamne!

Toate poverile,

le-am luat de pe umerii lor,

să meargă cu spatele drept,

cu privirea spre cer...

Aidoma Ţie,

numele îmi este luat în deșert,

pentru ei sunt cu o mie de coarne,

dar, pentru ei...

biciuiește-mă pe mine Doamne!

Aidoma Ţie, Doamne!

Nici pe mine nu mă mai iubesc

copiii mei,

şi atâtea răstigniri am suferit,

pentru ei,

doar pentru ei...

Nu mă mai iubesc Doamne,

copiii mei!

O, Doamne, iartă-i!

o cutie cu obiecte

atat a mai ramas

omul a devenit, din pricina unui impas

"ceva" fara de glas 

poate un om cu bun simt,poate,

sau cineva cam acru in toate 

dar totusi avea acel ceva in el

ce tututor ne poate oferi,

vointa ce unii o numesc de fier.

suflet?

Pe pamanturi straine

Asemenea unor ruine

Exista un suflet devotat

Dar in acelasi timp uitat

El iubea, cum nimeni n-a mai iubit vreodata

Dar dragostea nu-i era impartasita niciodata

Soarele răsărea, Luna murea,

Ca sufletul asemenea.

Pact cu Diavolul ar face

Un minut de ar vedea

Cum e dragostea simtita

Într-un infern ar continua.

Mașina de scris s-a uzat...s-au,

Fi-rar o simpla aluzie a timpului...or, 

Cerneala-n călimara s-a uscat...și,

A trecut, o vreme...

De când n-am mai atins acel, alinator.

Ce-o fi dacă n-aș exista? 

Ce-o fi dacă n-ar exista? 

Păi, nu știu eu ce-o fi — dar, 

Ce n-o fi știu sigur...

Acei ochi, n-o fi, 

De o nuanță pur celesta...și,

Încremenind privindu-i, 

De zici ca ești tu prințul timp —

și ea prințesa.

Acele mâini, n-o fi,

De e o mătase pur regală...și,

Profund diamantizate, de zici —

Că ești lângă Jwaneng. 

N-o fi nici — pielea-i,
Firavă și fină, 

Netedă și lină, 

Ce-ți injectează adânc în venă, 

Serotonină — doar, atingând-o.

Si dacă toate astea, 

Adunate — fac cât o lume pentru mine, 

Iți pun eu întrebarea — ce-o fi oare…

Daca Ea n-ar exista?

[…]

Pai, nu știu eu ce-o fi — dar, 

Ce n-o fi știu sigur[…]

N-o fi nimic, n-ar exista nici lumea, 

Aș fi doar eu, singur, în univers...

Fără sens.