Copilul
Mi-am lasat copilul baltă,
Ca sa fiu eu importantă.
Chiar nu vreau să recunosc,
Că mă simt ca un escroc.
El tace si se răzbună,
Abandonul nu-i a bună.
La școală nu prea se duce,
Note bune nu aduce.
Mi-am sacrificat copilul,
Ca să enervez vecinul.
Cât ioi da bine no fi,
Distanța so tot mări.
Chipul să nu mi-l mai vadă,
Vocea surdului so ceară.
Si regret si ma căiesc,
Far de cale mă găsesc.
Cum să dau timpu-napoi
Să fiu iar plin de nevoi?
Cu nevoi dar cu iubire,
Copilul meu făr de știre.
Poezii din aceiaşi categorie
Regret
Am altoit un gand cu-o ruga,
N-am dormit de-o vreme buna,
Plumbu-n aripi am purtat,
Pan' la cer e cale lunga,
Cand ai fost un veac uitat.
Visele pe-asfalt in creta,
Aspiratii in amorf, sceneta,
Acida ploaie a scaldat,
Inima-mi analfabeta
Imi arde creierul inflacarat.
Am gustat din orizont,
In chin am devenit cu simțul bont,
Gustul bunului de mult uitat,
Numai Lui voi fa' decont,
Dezamagire, habitat.
De-o ramura de dragoste m-anin,
Sarutul tau, prea pur venin,
Imi face iar ochii lumină,
Privirea readusa la senin,
In vizoarele mele, stea divina.
Vorbe, stări neascultate,
Cord împrejurat, cetate,
Nu mai vreau, nu mai suport,
Dureri in coaste, imperecheate,
Vis, al supravietuirii port.
Vorba, ascuțit pumnal,
Lama lunga, tăiș bilateral,
Ego, apa larga a frustrarii,
Condamnat dar fara fapt penal,
Vasal idiot, dat iar uitării.
Disperare
C-an menghina ma simt aici
Suflet chinuit si zgribulit
Cu greu pot sa si respir
Nu imi gasesc norocul
De-as avea aripi as zbura
Departe in padurea mea
Ce dainuie de-atatea veacuri
Mistere multe sunt in straturi
Si as atinge cu nerabdare
Pamantul ce-l am sub picioare
M-as apleca si as mirosi
Iarba inainte de a se vesteji
Nimic nu mi-as mai dori
De-as putea acolo locui
Intre padurile seculare
Unde simt ca e a mea salvare
Nici gand nu m-as intoarce
Intre cele 4 ziduri groase
Si as evada din inchisoare
Si as striga " ELIBERARE!"
Si as ramanea un veac si umpic
In codrul asta ce pare mic
Insa acol mi-s gandurile
Si vesnic sunt multumit
ULTIMUL VAGON
De ești ultimul vagon
La trenul din gară
Așteaptă și călătorul
Ce spre tine aleargă
De zile obosit,
De gânduri hăituit
Bagajul lui…o singură țigară .
Primește-l fără tichet
Nu-i pune întrebare
El trece solitar
Ducând pocalul cu amar
Printre călătorii
Fără destinație.
Lasă-l să privească
Ce lung e drumul spre uitare…
Un șuierat prelung
Și-un strigăt în disperare
Depărtarea o străpung,
Iar trenul s-a pornit
Pierzându-se în timp
Târăște dintr-o gară
Un ultim vagon,
Vagonul ce n-avea scară…
Ecoul încă șuieră
Pașii greoi și obosiți
Sprijiniți într-un baston
Se-ndreaptă spre o gară…
Spre un alt peron
Să urce-n trenul celor vitregiți.
Petale de lacrimi
O lacrimă pică, o alta apare.
Le prinde pământul într-o-mbrățișare
Și cu un sărut el le pune-n culori,
Apoi le transformă-n petale de flori.
Sunt catifelate petale de șoapte,
Cu umbre de dor tainic înmiresmate,
Desprinse din fința iubirii curate
Și strânse-n flori sfinte și imaculate.
Ce-ți mângâie mintea-ți desmiardă privirea,
Parfumul te-atinge, ți-mbată simțirea,
Petale de flori din petale de lacrimi,
Desprinse din suflete pline de patimi.
Petale de lacrimi din vise mărețe,
Petale de flori din iubiri îndrăznețe,
Petale de lacrimi de suflet semeț
Tîrât prin noroi și plătit cu dispreț.
Petale de geniu cu capul plecat,
Călcat în picioare și greu judecat.
Petale de gânduri nepuse în fapte
Sau neînțelese și-apoi spulberate.
Dar, iată, în valuri și vântul rebel!
Din flori le răpește, le duce cu el,
În roi rotitor de nebune culori,
Le fură, le-nalță, le-mprăștie-n zări.
Minuni risipite în zile senine
Și ne-nfăptuite în clipe divine,
Se-nalță-n văzduhuri gonite mereu
Și-atinse de ploaie, devin curcubeu.
Galaxia
Galaxia fondurilor mele
Se rotesc pe glob la vest
Înconjoară poemul cu armele
Și Sint gata gata de arest
Gindurile mă cheamă în noaptea ta cu taine
Nu le-am luat atunci în seamă
Acum simt frigul printre haine
Și liniștea mă părăsește
Va aud din nou si-ncepe sălbăticia
Numai suport plec la cine mă adăpostește
Să nu rămîne cu ea sizofrenia
Iubire
O simfonie de sentimente,
Un dans al inimilor,
O poveste cu un infinit de momente,
Un foc ce arde cu mii de culori.
Dragostea e o floare delicată,
Ce înflorește în sufletul tău,
O lumină caldă și minunată,
Ce te ghidează prin orice greu.
E un zâmbet pe buze și o lacrimă de bucurie,
Un fior ce te străbate din cap până-n picioare,
O dorință arzătoare de a fi mereu alături,
O promisiune de a dărui și a ierta.
Dragostea e un mister ce nu poate fi explicat,
O taină ce se dezvăluie treptat,
O călătorie magică pe un drum neexplorat,
O aventură ce te face să te simți complet.
E un ocean de emoții ce te cuprinde,
Un cer senin ce se deschide deasupra ta,
Un soare arzător ce te încălzește,
O lună magică ce te veghează.
Dragostea e un dar neprețuit,
O comoară ce trebuie apreciată,
O forță ce te face să te simți învingător,
O speranță ce te ține în viață.
E un sentiment ce te face să te simți liber,
Să te înalți deasupra lumii,
Să zbori spre un cer senin și pur,
Să descoperi frumusețea vieții.
Dragostea e o poezie ce se scrie cu inima,
Un cântec ce se cântă cu sufletul,
Un tablou ce se pictează cu emoții,
Un vis ce se împlinește cu dăruire.
E o forță ce ne unește și ne face mai buni,
O lumină ce ne călăuzește spre fericire,
O speranță ce ne dă curaj să trăim,
O șansă de a ne găsi împlinirea.
Regret
Am altoit un gand cu-o ruga,
N-am dormit de-o vreme buna,
Plumbu-n aripi am purtat,
Pan' la cer e cale lunga,
Cand ai fost un veac uitat.
Visele pe-asfalt in creta,
Aspiratii in amorf, sceneta,
Acida ploaie a scaldat,
Inima-mi analfabeta
Imi arde creierul inflacarat.
Am gustat din orizont,
In chin am devenit cu simțul bont,
Gustul bunului de mult uitat,
Numai Lui voi fa' decont,
Dezamagire, habitat.
De-o ramura de dragoste m-anin,
Sarutul tau, prea pur venin,
Imi face iar ochii lumină,
Privirea readusa la senin,
In vizoarele mele, stea divina.
Vorbe, stări neascultate,
Cord împrejurat, cetate,
Nu mai vreau, nu mai suport,
Dureri in coaste, imperecheate,
Vis, al supravietuirii port.
Vorba, ascuțit pumnal,
Lama lunga, tăiș bilateral,
Ego, apa larga a frustrarii,
Condamnat dar fara fapt penal,
Vasal idiot, dat iar uitării.
Disperare
C-an menghina ma simt aici
Suflet chinuit si zgribulit
Cu greu pot sa si respir
Nu imi gasesc norocul
De-as avea aripi as zbura
Departe in padurea mea
Ce dainuie de-atatea veacuri
Mistere multe sunt in straturi
Si as atinge cu nerabdare
Pamantul ce-l am sub picioare
M-as apleca si as mirosi
Iarba inainte de a se vesteji
Nimic nu mi-as mai dori
De-as putea acolo locui
Intre padurile seculare
Unde simt ca e a mea salvare
Nici gand nu m-as intoarce
Intre cele 4 ziduri groase
Si as evada din inchisoare
Si as striga " ELIBERARE!"
Si as ramanea un veac si umpic
In codrul asta ce pare mic
Insa acol mi-s gandurile
Si vesnic sunt multumit
ULTIMUL VAGON
De ești ultimul vagon
La trenul din gară
Așteaptă și călătorul
Ce spre tine aleargă
De zile obosit,
De gânduri hăituit
Bagajul lui…o singură țigară .
Primește-l fără tichet
Nu-i pune întrebare
El trece solitar
Ducând pocalul cu amar
Printre călătorii
Fără destinație.
Lasă-l să privească
Ce lung e drumul spre uitare…
Un șuierat prelung
Și-un strigăt în disperare
Depărtarea o străpung,
Iar trenul s-a pornit
Pierzându-se în timp
Târăște dintr-o gară
Un ultim vagon,
Vagonul ce n-avea scară…
Ecoul încă șuieră
Pașii greoi și obosiți
Sprijiniți într-un baston
Se-ndreaptă spre o gară…
Spre un alt peron
Să urce-n trenul celor vitregiți.
Petale de lacrimi
O lacrimă pică, o alta apare.
Le prinde pământul într-o-mbrățișare
Și cu un sărut el le pune-n culori,
Apoi le transformă-n petale de flori.
Sunt catifelate petale de șoapte,
Cu umbre de dor tainic înmiresmate,
Desprinse din fința iubirii curate
Și strânse-n flori sfinte și imaculate.
Ce-ți mângâie mintea-ți desmiardă privirea,
Parfumul te-atinge, ți-mbată simțirea,
Petale de flori din petale de lacrimi,
Desprinse din suflete pline de patimi.
Petale de lacrimi din vise mărețe,
Petale de flori din iubiri îndrăznețe,
Petale de lacrimi de suflet semeț
Tîrât prin noroi și plătit cu dispreț.
Petale de geniu cu capul plecat,
Călcat în picioare și greu judecat.
Petale de gânduri nepuse în fapte
Sau neînțelese și-apoi spulberate.
Dar, iată, în valuri și vântul rebel!
Din flori le răpește, le duce cu el,
În roi rotitor de nebune culori,
Le fură, le-nalță, le-mprăștie-n zări.
Minuni risipite în zile senine
Și ne-nfăptuite în clipe divine,
Se-nalță-n văzduhuri gonite mereu
Și-atinse de ploaie, devin curcubeu.
Galaxia
Galaxia fondurilor mele
Se rotesc pe glob la vest
Înconjoară poemul cu armele
Și Sint gata gata de arest
Gindurile mă cheamă în noaptea ta cu taine
Nu le-am luat atunci în seamă
Acum simt frigul printre haine
Și liniștea mă părăsește
Va aud din nou si-ncepe sălbăticia
Numai suport plec la cine mă adăpostește
Să nu rămîne cu ea sizofrenia
Iubire
O simfonie de sentimente,
Un dans al inimilor,
O poveste cu un infinit de momente,
Un foc ce arde cu mii de culori.
Dragostea e o floare delicată,
Ce înflorește în sufletul tău,
O lumină caldă și minunată,
Ce te ghidează prin orice greu.
E un zâmbet pe buze și o lacrimă de bucurie,
Un fior ce te străbate din cap până-n picioare,
O dorință arzătoare de a fi mereu alături,
O promisiune de a dărui și a ierta.
Dragostea e un mister ce nu poate fi explicat,
O taină ce se dezvăluie treptat,
O călătorie magică pe un drum neexplorat,
O aventură ce te face să te simți complet.
E un ocean de emoții ce te cuprinde,
Un cer senin ce se deschide deasupra ta,
Un soare arzător ce te încălzește,
O lună magică ce te veghează.
Dragostea e un dar neprețuit,
O comoară ce trebuie apreciată,
O forță ce te face să te simți învingător,
O speranță ce te ține în viață.
E un sentiment ce te face să te simți liber,
Să te înalți deasupra lumii,
Să zbori spre un cer senin și pur,
Să descoperi frumusețea vieții.
Dragostea e o poezie ce se scrie cu inima,
Un cântec ce se cântă cu sufletul,
Un tablou ce se pictează cu emoții,
Un vis ce se împlinește cu dăruire.
E o forță ce ne unește și ne face mai buni,
O lumină ce ne călăuzește spre fericire,
O speranță ce ne dă curaj să trăim,
O șansă de a ne găsi împlinirea.
Alte poezii ale autorului
Povestea broscutei Pipo
Pipo era o broscuță verde,mică și vioaie,care trăia fericita pe malul unui lac limpede. Îi plăcea să sară de pe o frunza pe alta ,și să se joace cu celelalte broscuțe în apă.Dar într-o zi ,in timp ce se odihnea la soare ,un copil care se juca pe malul lacului o prinse și fără să stea prea mult pe gânduri ,o aruncă în iarbă,departe de apă.Pipo se rostogoli cu viteză,și când se opri ,simți că pielea i se usucă .Broscuțele nu pot trăi mult timp departe de apă! Cu toată forța ,începu să sară ,și să sară ,din ce in ce mai repede ,până când ,in cele din urmă ,ajunse într-un ochi de apa mic ,ascuns printre firele de iarbă. Însă lacul era departe ,iar Pipo era singură. Nu avea prieteni, nici mâncare ,iar locul in care ajunsese era prea mic pentru a-i fi casă. Multe animale și mulți oameni treceau zi de zi prin poeniță ,dar nimeni nu observă broscuță blocata in băltoacă . Într-o zi ,o pasare flamingo ,grațioasă și frumoasă ,cu pene roz și albe ,se plimba prin poaiană. Își întinse aripile ,apoi pași ușor pe pajiște.Dar ,dintr-o dată ,simți că piciorul i se afundă într-o baltă mica .
-Ouch! Ce-i asta ? Cine a pus aici aceasta gaura ?
-Era foarte aproape să-mi rup piciorul meu firav ! spuse pasărea flamingo îngrijorată .
Când privi mai atent ,văzu o broscuță verde tremurând în apă.
-Ce faci acolo ,micuțo ? De ce nu ești în lac ? întrebă curioasa pasărea .
Pipo îi povesti tot ce se întâmplase ,și o rugă să o ajute .
Pasărea flamingo se gândi un pic .Se întoarse într-o parte , apoi în cealaltă parte , se răsuci și merse înapoi , apoi ,iute ,se întoarse la băltoacă , își deschise larg aripile și le scutură, încercând să găsească o soluție . Daca își bagă ciocul ,riscă să o rănească pe broscuță ,și nu își dorea asta . Dar atunci ii veni o idee!
Se apropie de un copac mic ,și rupse cu ciocul o creangă subțire .
-Prinde-te bine de aceasta creanga ! Te voi trage afară cu grija ,spuse flamingo.
Zis și făcut . Pipo se agãță strâns de creangă , iar pasărea trase ușor ,până ce broscuța fu afara din băltā. Apoi, cu picioarele ei lungi și grațioase ,flamingo o duse repede până la marginea lacului.
-Gata ,Pipo ! Acum ești acasă ! spuse flamingo scuturandu-si penele colorate . Pipo ,nu mai sta pe gânduri .Cu un salt mare , plonjă în apa limpede .
-Splash ! Ce bine e sa fii acasă ! spuse bucuroasă.Din toate colțurile lacului ,broscuțele veniră sa o slaute .
-Bine ai revenit ,Pipo ! strigară ele în cor ,orăcăind.
-Oac ! Oac !
Pipo , se întoarse spre pasărea flamingo ,și îi spuse :
- Îți mulțumesc că m-ai ajutat !Fără tine nu aș fi reușit !
Flamingo o privi ,clipind blând din ochii ei ca două mărgele negre .
-Toate vietățile merita sa fie ajutate și protejate .Oamenii trebuie să aibă grijă de natură și de animalele care trăiesc în ea. Dacă toți am fi prieteni cu natura ,lumea ar fi mai frumoasă !
Pipo ,dădu din cap și se afunda în apă,fericit ca avea din nou prieteni și un loc unde sa trăiască .
Și de atunci ,dragi copii , broscuță Pipo și pasărea flamingo au rămas cele mai bune prietene ,iar toți cei care le-au văzut împreună au învățat că trebuie să aibă grija de animale și să protejeze natura .
Sfârșit .
🐸Povestea broscuței Pipo🐸
🧑🤝🧑Poveste pentru copii👭
🪶Text: Ionela B.Nechita🪶
🪶Toate drepturile de autor sunt protejate și rezervate .🪶
Dor de mamă
De Sfânta Vineri ai plecat
La Dumnezeu,iubită Mamă,
Și-n suflet de copil tu ai lăsat
Un gol imens,durere,teamă.
De 7 luni un dor nebun m-apasă
Privind la pozele cu noi,
Sufletul doare, văd pustiu acasă
Și lacrimile-mi curg șuvoi.
Cu amintirea ta rămasă-n gând
Căi grele voi străbate cutezând
Și lipsa ta povară o să-mi fie
În astă viață și pe veșnicie .
Dragoș
Adevărul ești Tu
După cum se știe sau ar trebui,
Voi nu ați venit dintr-o prostie,
ci un Creator aveți care va zidit.
El cu o iubire infinită va primit
Și va va primi mereu în prezența Lui.
Fericiți să fiți cu El,
Dacă veți accepta sacrificiul Lui.
E atât de simplu,
Dar voi îl faceți complicat.
De ce nu ai vrea să ai de partea ta
Un prieten, un tată sau ce vrei tu
Care să fie lângă tine mereu?
De ce nu ai vrea
să vezi cat de mult te va schimba iubirea Tatălui?
De ce nu ai vrea
Să renunți la tine pentru El?
Când El a făcut-o, cu lacrimi în ochii, doar ca tu să poți fi cu El?
Spune mi tu cine ar lăsa
O viață perfectă, o viață în rai?
Știind ca nu toți Îl vor accepta
A venit în carne omenească/ a venit întruchipat în om firesc
Să sufere batjocurile toate
Dacă asta nu e iubire, spune tu atunci ce este?
Nu vei găsi răspunsul în lume , ci răspunsul este El.
El nu e de aici, a fost, dar a plecat
Și acum te aștepta pe tine ca să stai la masă Lui, lângă El tu să domnești.
El, Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut, tu, suflete rătăcitor.
Trăiți această lume, dar cu ce folos?
Avere, bogăție?
Le are și El sus în ceruri și ni le dă pe gratis
Cum biblia ne spune: străzi de aur și mare de cristal.
Doar spune I “DA” și vei vedea fericirea adevărată.
Pentru ca El va veni, dar oare vei fi tu pregătit?
Dacă nu, du-te acum și pregătește-te
Curat și frumos tu să fi
Să I semnezi în chip si duh
Și El îți va purta de grijă
Nu e simplu, nici ușor
Dar la sfârșit vei vedea ca s-a meritat.
Doar îndrăznește!
recitaluri - FRĂMÂNTĂRILE GÂNDURILOR
Uneori mă gândesc la tine
La soarta ce mă așteaptă
La temnița de răni
Ce am adunat-o.
Eu vreau a ta durere
S-o pun la inima mea
Să simți fericirea
De la mine cândva.
Nu vreau să te alung
Pe tine, rană dulce,
Căci vreau ca să te am
La mine mereu.
Te-am iubit enorm de mult
Vreau să te păstrez mereu
Căci vreau să te am
La inima mea.
Кто я?
Я цыган, я поля человек
Из моего у меня лишь пара век
Дом мой движим, как и я
Табор - вся моя семья
Утром рано, на рассвете
Я беру коня... И с ветром!
Te vreau
Printr-o mie de fețe cunoscute,
Imi apari tu,facandu-mi gândurile tăcute,
Prin prezenta ta, plina de iubire,
Nu mi pot reda,dureroasa desparțire.
Aș fi vrut să ne iubim prin șoapte,
Să mi citești a viitorului carte,
Să ți cant din ale mele poezii,
Fiind scrise din ale noastre amintiri.
Aș fi vrut să avem inelul promisiunii,
Să impărtășim sărutul rațiunii,
Să mi dai părul intr o parte,
Să ne iubim,în miez de noapte.
Te vreau în orice mod posibil,
Te vreau,chiar daca unii considera-penibil,
Iți vreau inima,din nebunie,
Să mi potolesc dorul te tine.
Dar a venit timpul sa pleci,
-ne despart chipurile cerești,
Și inainte sa ne despărțim,
Ai mai vrea să ne mai iubim?
Să ne iubim cum se cuvine,
Într o lume fără de lumină,
Doar noi doi ,la malul unui lac
Unde ne scufundam in al emoțiilor plac.
Te vreau in a nopții tăcere,
Te vreau in a soarelui mângâiere,
Să ți ofer iubirea ce mi o țin,
Și să mor, în al iubirii destin.
de Motelica Luiza
Povestea broscutei Pipo
Pipo era o broscuță verde,mică și vioaie,care trăia fericita pe malul unui lac limpede. Îi plăcea să sară de pe o frunza pe alta ,și să se joace cu celelalte broscuțe în apă.Dar într-o zi ,in timp ce se odihnea la soare ,un copil care se juca pe malul lacului o prinse și fără să stea prea mult pe gânduri ,o aruncă în iarbă,departe de apă.Pipo se rostogoli cu viteză,și când se opri ,simți că pielea i se usucă .Broscuțele nu pot trăi mult timp departe de apă! Cu toată forța ,începu să sară ,și să sară ,din ce in ce mai repede ,până când ,in cele din urmă ,ajunse într-un ochi de apa mic ,ascuns printre firele de iarbă. Însă lacul era departe ,iar Pipo era singură. Nu avea prieteni, nici mâncare ,iar locul in care ajunsese era prea mic pentru a-i fi casă. Multe animale și mulți oameni treceau zi de zi prin poeniță ,dar nimeni nu observă broscuță blocata in băltoacă . Într-o zi ,o pasare flamingo ,grațioasă și frumoasă ,cu pene roz și albe ,se plimba prin poaiană. Își întinse aripile ,apoi pași ușor pe pajiște.Dar ,dintr-o dată ,simți că piciorul i se afundă într-o baltă mica .
-Ouch! Ce-i asta ? Cine a pus aici aceasta gaura ?
-Era foarte aproape să-mi rup piciorul meu firav ! spuse pasărea flamingo îngrijorată .
Când privi mai atent ,văzu o broscuță verde tremurând în apă.
-Ce faci acolo ,micuțo ? De ce nu ești în lac ? întrebă curioasa pasărea .
Pipo îi povesti tot ce se întâmplase ,și o rugă să o ajute .
Pasărea flamingo se gândi un pic .Se întoarse într-o parte , apoi în cealaltă parte , se răsuci și merse înapoi , apoi ,iute ,se întoarse la băltoacă , își deschise larg aripile și le scutură, încercând să găsească o soluție . Daca își bagă ciocul ,riscă să o rănească pe broscuță ,și nu își dorea asta . Dar atunci ii veni o idee!
Se apropie de un copac mic ,și rupse cu ciocul o creangă subțire .
-Prinde-te bine de aceasta creanga ! Te voi trage afară cu grija ,spuse flamingo.
Zis și făcut . Pipo se agãță strâns de creangă , iar pasărea trase ușor ,până ce broscuța fu afara din băltā. Apoi, cu picioarele ei lungi și grațioase ,flamingo o duse repede până la marginea lacului.
-Gata ,Pipo ! Acum ești acasă ! spuse flamingo scuturandu-si penele colorate . Pipo ,nu mai sta pe gânduri .Cu un salt mare , plonjă în apa limpede .
-Splash ! Ce bine e sa fii acasă ! spuse bucuroasă.Din toate colțurile lacului ,broscuțele veniră sa o slaute .
-Bine ai revenit ,Pipo ! strigară ele în cor ,orăcăind.
-Oac ! Oac !
Pipo , se întoarse spre pasărea flamingo ,și îi spuse :
- Îți mulțumesc că m-ai ajutat !Fără tine nu aș fi reușit !
Flamingo o privi ,clipind blând din ochii ei ca două mărgele negre .
-Toate vietățile merita sa fie ajutate și protejate .Oamenii trebuie să aibă grijă de natură și de animalele care trăiesc în ea. Dacă toți am fi prieteni cu natura ,lumea ar fi mai frumoasă !
Pipo ,dădu din cap și se afunda în apă,fericit ca avea din nou prieteni și un loc unde sa trăiască .
Și de atunci ,dragi copii , broscuță Pipo și pasărea flamingo au rămas cele mai bune prietene ,iar toți cei care le-au văzut împreună au învățat că trebuie să aibă grija de animale și să protejeze natura .
Sfârșit .
🐸Povestea broscuței Pipo🐸
🧑🤝🧑Poveste pentru copii👭
🪶Text: Ionela B.Nechita🪶
🪶Toate drepturile de autor sunt protejate și rezervate .🪶
Dor de mamă
De Sfânta Vineri ai plecat
La Dumnezeu,iubită Mamă,
Și-n suflet de copil tu ai lăsat
Un gol imens,durere,teamă.
De 7 luni un dor nebun m-apasă
Privind la pozele cu noi,
Sufletul doare, văd pustiu acasă
Și lacrimile-mi curg șuvoi.
Cu amintirea ta rămasă-n gând
Căi grele voi străbate cutezând
Și lipsa ta povară o să-mi fie
În astă viață și pe veșnicie .
Dragoș
Adevărul ești Tu
După cum se știe sau ar trebui,
Voi nu ați venit dintr-o prostie,
ci un Creator aveți care va zidit.
El cu o iubire infinită va primit
Și va va primi mereu în prezența Lui.
Fericiți să fiți cu El,
Dacă veți accepta sacrificiul Lui.
E atât de simplu,
Dar voi îl faceți complicat.
De ce nu ai vrea să ai de partea ta
Un prieten, un tată sau ce vrei tu
Care să fie lângă tine mereu?
De ce nu ai vrea
să vezi cat de mult te va schimba iubirea Tatălui?
De ce nu ai vrea
Să renunți la tine pentru El?
Când El a făcut-o, cu lacrimi în ochii, doar ca tu să poți fi cu El?
Spune mi tu cine ar lăsa
O viață perfectă, o viață în rai?
Știind ca nu toți Îl vor accepta
A venit în carne omenească/ a venit întruchipat în om firesc
Să sufere batjocurile toate
Dacă asta nu e iubire, spune tu atunci ce este?
Nu vei găsi răspunsul în lume , ci răspunsul este El.
El nu e de aici, a fost, dar a plecat
Și acum te aștepta pe tine ca să stai la masă Lui, lângă El tu să domnești.
El, Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut, tu, suflete rătăcitor.
Trăiți această lume, dar cu ce folos?
Avere, bogăție?
Le are și El sus în ceruri și ni le dă pe gratis
Cum biblia ne spune: străzi de aur și mare de cristal.
Doar spune I “DA” și vei vedea fericirea adevărată.
Pentru ca El va veni, dar oare vei fi tu pregătit?
Dacă nu, du-te acum și pregătește-te
Curat și frumos tu să fi
Să I semnezi în chip si duh
Și El îți va purta de grijă
Nu e simplu, nici ușor
Dar la sfârșit vei vedea ca s-a meritat.
Doar îndrăznește!
recitaluri - FRĂMÂNTĂRILE GÂNDURILOR
Uneori mă gândesc la tine
La soarta ce mă așteaptă
La temnița de răni
Ce am adunat-o.
Eu vreau a ta durere
S-o pun la inima mea
Să simți fericirea
De la mine cândva.
Nu vreau să te alung
Pe tine, rană dulce,
Căci vreau ca să te am
La mine mereu.
Te-am iubit enorm de mult
Vreau să te păstrez mereu
Căci vreau să te am
La inima mea.
Кто я?
Я цыган, я поля человек
Из моего у меня лишь пара век
Дом мой движим, как и я
Табор - вся моя семья
Утром рано, на рассвете
Я беру коня... И с ветром!
Te vreau
Printr-o mie de fețe cunoscute,
Imi apari tu,facandu-mi gândurile tăcute,
Prin prezenta ta, plina de iubire,
Nu mi pot reda,dureroasa desparțire.
Aș fi vrut să ne iubim prin șoapte,
Să mi citești a viitorului carte,
Să ți cant din ale mele poezii,
Fiind scrise din ale noastre amintiri.
Aș fi vrut să avem inelul promisiunii,
Să impărtășim sărutul rațiunii,
Să mi dai părul intr o parte,
Să ne iubim,în miez de noapte.
Te vreau în orice mod posibil,
Te vreau,chiar daca unii considera-penibil,
Iți vreau inima,din nebunie,
Să mi potolesc dorul te tine.
Dar a venit timpul sa pleci,
-ne despart chipurile cerești,
Și inainte sa ne despărțim,
Ai mai vrea să ne mai iubim?
Să ne iubim cum se cuvine,
Într o lume fără de lumină,
Doar noi doi ,la malul unui lac
Unde ne scufundam in al emoțiilor plac.
Te vreau in a nopții tăcere,
Te vreau in a soarelui mângâiere,
Să ți ofer iubirea ce mi o țin,
Și să mor, în al iubirii destin.
de Motelica Luiza