Contopire

Marea pare liniștită,

Vântul doarme pe sub stânci,

Tu, cu inima rănită,

Parc-ai vrea să mă mănânci.

Cântă o sirenă-n larg,

Cântec dulce de răpire,

Eu mă-nalț sus pe catarg,

Drept drapel pentru iubire.

Hai să ne-aruncăm în mare,

S-ancorăm în orizont,

Tu, prințesa mea de sare,

Eu, nebunul vagabond,

Să ne batem joc de lună,

Pe pirați să-i atacăm,

Să ne-ascundem pe sub spumă,

Vraja mării s-o gustăm.

Marea încă-i liniștită,

Vântul doarme pe sub stânci,

Hai, tu inima rănită,

Că te las să mă mănânci!

Pentru tine sunt greu de citit, 

Sunt un roman cu multe volume,

Ce cred că va fi tipărit, 

Pentru generații postume. 

Sunt un sonet shakespearian, 

Citit în al lumii spectacol,

De un prinț anglican

Hărăzit de profeți și oracol

Sunt o baladă asaltată de zei, 

Cântată prin Olimp câteodată,

Pe câmp printre lupi, printre miei,

Și de pruncii rămași fără tată.

Sunt poezia ce durerea-ți alină, 

Nimfa ce-ți cântă îngeresc la ureche, 

O stea căzătoare dintr-o noapte senină, 

O șoaptă rostită într-o limbă străveche. 

Pentru tine sunt greu de citit, 

De aceea mă iubești și mă ierți, 

Iar eu te privesc mereu fericit, 

Din lumea de aici, dintre coperți. 

M-aș închide cu tine acolo jos în cavou, 

Să te legăn pe brațe, să-ți țin de urât, 

Aici pe pământ nimic nu e nou, 

Doar eu pe o bancă, o toamnă... și atât. 

M-aș scurge-n pământ ca o apă de ploaie, 

Din căușul palmei încet să mă sorbi, 

Aici pe pământul plin de noroaie, 

Nimic nu e nou, doar toamnă... și corbi. 

M-aș pierde cu tine în liniștea serii,

Să rătăcim fără urmă pe umbre tăcute,

Aici, printre ziduri roase de vremuri,

Nimic nu e nou, doar frunze de toamnă, căzute. 

M-aș lăsa purtat de povara luminii,

Să-ți simt mângâierea dulce și caldă, 

Aici, unde toamna rostogolește ciulinii,

Iar luna în lacuri de munte se scaldă. 

Mă apropii de marginea lumii spre tine,

Și ascult cum respiră veșnicia în lut,

Aici, pe pământ, e toamnă numai în mine, 

În rest, e la fel... doar un pic mai tăcut.

Sub pleoapele mele aseară a nins,

Iar ochii uitat-au privirea deschisă,

Geru-a pătruns și-n brațe m-a prins,

La fel ca pe-o toamnă devreme ucisă.

Bezna îmi bătea orbește în geam,

Tiptil, să deschid, fac pasul de tigru,

C-un ochi întredeschis parcă vedeam,

Cum casa își pierde încet echilibrul.

Costume de scânduri zăream pe cărare,

Într-o groapă adâncă plângea cimitirul,

Bezna vâslea într-o corabie, în care

Pe puntea de cruci cârmuia chiar Delirul.

Fluturi de noapte îmi zboară prin țeastă,

Sub pleoapele mele ninsoarea a stat,

Gerul mă-nțeapă cu-n țurțure-n coastă,

În toamna devreme ucisă, am fost internat.

 Unui inginer agronom

Agronomul i se spune,

Şi-are o toană cam ciudată,

Seamănă intenţii bune,

Dar nu răsare niciodată.

Vecinei

Când l-ai luat de concubin,

Ştiai doar că e pocăit,

Dar după ce-aţi servit un vin,

Ai constatat că-i şi pocit.

Unui guraliv

              turuie ca o muiere

La cum te porţi măi frăţioare,

Şi cum fierbe-n tine seva,

Eu fac acum cu toţi prinsoare,

Că tu te tragi numai din Eva.

Unuia cu nasul mare

Ce talent pe al meu frate,

A prezis tot într-un glas,

Şi nu prin divinitate,

Ci, prin fapt…că are nas.

Unui beţiv - bea numai vinuri demiseci

Bând doar vin de Murfatlar,

De nimic nu ai habar,

Şi-mi permit ca să disec,

Vinu-i demi, capu-i sec.

Unui guraliv

Că spui multe, o ştim toţi,

Şi-ai audienţă cultă,

Dar din toţi care-i socoţi,

Numai surzii te-ascultă.

Născut în Ianuarie

An de an doar neplăceri,

C-ale sale primăveri,

Cum nu e deloc firesc,

Doar în iarnă se-mplinesc.

Unui datornic

Cu milioane te-am împrumutat,

Dar simt că n-am să văd un ort,

Căci, ca să scapi ai declarat,

Că pentru tine, eu sunt mort.

Unora

Toţi mă fac zgârcit, avar

Că-s mereu cu punga spartă,

Dar apoi umili apar,

Şi cerşesc la mine-n poartă.

Unei jâmbate

Te-am pozat să-ţi ţin isonul,

Şi-ai ieşit aşa jâmbată,

Că mi s-a blocat I-phonul,

Şi-a sa husă… e voalată.

Soarele râde în ochii-ți turcoaz, 

Valu-mi lovește umerii goi, 

Stropi te sărută pe gât și obraz. 

Marea surâde întruna la noi, 

Briza îți joacă în părul sărat,

Mâna întinzi pe nisipul fierbinte,

Marea-ți șoptește cu glas legănat,

Povești de iubire-n puține cuvinte. 

Apa ne cheamă spre zări neatinse,

Timpul se pierde în albele spume,

Buzele tale, de sare cuprinse,

Absorb infinitul ca-ntr-o minune. 

Vântul îți mângâie părul de aur,

Luna îți toarnă pe umeri parfum,

Scoicile-n păr ți-s frunze de laur,

Iar valu-ți croiește din alge un drum.

Mesaje trimitem în sticle, pe mare,

Umbrele noastre dansează ușor,

Fericiți, construim palate de sare,

Iar peștii ne sunt, supusul popor.

Noaptea ne cântă iubirea-n reflux,

Stelele curg peste țărmul tăcut,

În mare ne pierdem și-n luna de sus,

Ca doi rătăciți într-un dor absolut.

Și acum ca te-ai întors 

Mă întreb iubire dacă mai are rost 

Dacă mai are rost să te iubesc , să te doresc

Cu tine in gând să ma trezesc 

Că vei pleca din nou și știu ca deja e prea târziu 

Și am sa accept că vei pleca , și am sa accept că va durea 

Dar te rog eu de-ai putea nu pleca in noaptea grea.

I love your smile,

I love your hair,

Your eyes shine brighter than the sun.

Even tho this doesn't rime

Please know i'll love you till the end of time

VIAȚA  E UN  DAR

TRĂIEȘTE-O  CA ATARE ,

AJUT-O  SĂ  TE URCE ,

NU  SĂ  TE  COBOARE .

ÎNDEAMN-O  LA  VOINȚĂ ,

ÎNDEAMN-O  LA  RĂBDARE

ȘI  VA  STRĂLUCI  ,

CA CEA MAI  MÂNDRĂ  FLOARE !...

Dar cine te-ar putea numi
altfel decât te-am numit eu?

Tu ?

cuvântul în care
mi-am pus toate tăcerile.

Eu te scriu.
Te știu.
Te am
cum are noaptea o stea
pe care n-o poate atinge.

Și dacă într-o zi
n-ai să mai fii a mea,

am să rămân eu
al numelui tău.

Până când și alte ceruri
o să creadă
că tu
ai fost numele meu.

@iamblufi

Nici  nu  plouă, nici nu ninge 

Într-nu suflet întristat

Când  norii fug besmetici,

Nici când  viforul îi uscat.

Tristă-i  ziua în care 

Dor, speranțe, așteptări,

Sunt învăluite-n  ceață 

Spulberate-n  patru zări!!!!

Ce păcat că Vieru s-a stins;
Roua îi plînge plecarea.
În spațiul acidului vis -
Durerea- i adâncă ca marea.

Si numai eu stau...
Pe pietre cumplit de -mpietrite,
Eu văd orizontul de ieri -
Prin frunze de plop vestejite...

Un glas ce mă cheamă
Prin vers, mi-aduce atâta durere,
Că -mi pun împotrivnicul mers
Să facă doar pași în tăcere.

Si totuși mai stau ...
Privind peste ape, departe,
Mă văd ca-n oglindă
În al meu ocean de singuratate...

Doar mama mai vine la mine
În rânduri atât de-ndrăgite.
Le strâng lângă suflet, la piept,
Si genele- mi cad - umezite.

Ce păcat că Vieru s-a stins
Chiar dacă scrisu-i arde cu' eternă energie,
Mă -ntristez. Că doar lui i-ar stat cu putință
Să scrie sufletului meu - o poezie...