Steluța

Crezi că n-ai iubit vreodată

Cum pe ea o mai iubești.

Dulce, caldă și-adorată

Ca și floarea ce-o privești.

Seara când te culci și somnul

Ce se așterne peste gene,

Tot la ea îți zboară gândul

Și tot sufletul tău geme.

Ai dori să fi covor de flori

Ea mereu pe el să se-aplece.

Zvonul în spectru de culori

Ca să spună cine o place.

Pe cer luna palidă te-mbie

Luminoasă să o privești.

Păsărelele te-ncântă,

Ciripind să tot iubești.

Dară toate trec pe lături

Fără chiar să vezi că ochii

N-au zărit că sunt alături,

Și gândind, te prind iar zorii.

Adio, fulg de nea,

Surâsul iernii trece,

Tu plângi pe mâna mea,

Iar lacrima ți-e rece.

Și s-a pornit să ningă,

De aseară-n disperare,

Iar fulgii să se stingă,

Pe pielea ta cea moale.

Hai vino tu mireasă,

Cu voalul de zăpadă,

Și scoate-mă din casă,

Ca să dansăm pe stradă,

Apoi din vreme-n vreme,

În lume dă alarma,

Hai vino, nu te teme,

Și mușcă-mă cu iarna,

Să-mi curgă de sub gene,

Zăpada în troiene.

Uită-mă acum de tot

Ca un simplu idiot

Lasă-mă în umbr-acum

N-ai să fii iubit oricum.

Gândul meu la tine zboară

Și pe tine te-nconjoară

Dar deja nu ai de-aface

Mintea ta deja-i în pace.

Nu te mai interesez

Mintea nu ți-o mai presez,

Am rămas o idioată

Și cu mintea-npricinată.

Cioburi de inimă pe vânt purtate

Și de tine spulberate.

Mai are oare sens acum,

Să mai cânt și să mai spun

Cât de mult mi-ai însemnat

Gândul cât mi l-ai mânat.

Stau acum și mă încânt

De memorii din mormânt.

Și acum am înțeles

Că așa a fost mai des.

Te-ai jucat și te-ai distrat

Dar nu vei mai fi încântat

Când ți se va-ntoarce totul

Și se va aprinde focul.

Nu te bucura acum 

Că vei plânge tu oricum.

AMINTIRI DE CIOCOLATĂ (24. 03. 2018)

Cu mentă, cu alune sau fistic

te răsfăţam în miezul nopţii,

câte-o tabletă, un  nimic

pentr-un sărut în faţa porţii...

Cu lapte, caramel sau aerată

voiai să guşti, să savurezi

făr' a gândi că, vreodată,

în mine, nu ai să mai crezi...

Dar eu, cel mincinos, perfid,

îţi dăruiam câte-o bucată

cu care ridicam un zid

ce-avea să îmi fie cazemată...

Puneam tabletă pe tabletă,

zi după zi, ceas după ceas,

făr' a simţi că, incompletă,

îmi era viaţa şi... în impas!...

Acum văd ceasurile toate

cum tac pe veci, nu mai ascultă

de-a' mele sfaturi idioate,

cum tac şi întruna mă insultă...

Şi văd în mine zidul care

s-a ridicat, fără să ştiu,

doar din bucăţile de sare

ascunse în sufletu'mi pustiu...

Şi văd în mine zidul care

s-a ridicat, mai altădată,

doar din bucăţile de sare

ce-au fost, cândva, de ciocolată...

Şi văd în mine zid îngust,

pătrunzător, plin de licheni,

ce s-a învechit de-atât dezgust

şi-a putrezit printre coceni...

Căci, bate vânt de disperare

în sufletu'mi, de dor de-o fată

ce mi-a fost, cândva, alinare...

Azi, amintiri de ciocolată...

Într-o zi oarecare

M-ai lăsat doar cu o scrisoare 

Care spunea:"Am plecat pentru totdeauna

Nu mă căuta, nu mă suna"

Mesajul m-a făcut confuză

De ce ai plecat așa fără o scuză?

Durerea pe care o simt e sfâșietoare 

Ca un cuțit în inima îndurătoare 

Regret tot ce-a fost între noi

Nu va mai exista vreodată un noi

Nici să nu te gândești să te întorci 

Sper să te iert până pe-atunci

M-ai omorât cu acele cuvinte

Amintirile mele sunt pierdute

Din vina ta nu mai am încredere în lume

M-ai distrus cu tot cu nume

Acesta e sfârșitul 

Cu plecarea ta ai stricat totul

Nu te vreau în raza mea de vedere

Aici ne luăm la revedere.

Nu am ce picta în lipsa ta.

Consumată de emoții și cuvinte

Privesc în întuneric plecarea ta.

Nu mă pot întoarce la ce era

Și nu știu dacă îmi place aici

Sau ce spune liniștea.

Ții minte povestea spusă cândva?

Acea stea nu mai poate exista…

N-o vei recunoaște dacă vei vorbi cu ea

Nici dacă o vei vedea cândva.

Doar ochi plini de istorii,

Și inimi pline de amintiri.

Privesc un anotimp atât de furtunos.

Am rupt tot ce am pictat

În ultimii trei ani încoace,

Aveam un mic dejun cu lacrimi

Atunci când fantasma ta era aproape.

Acum ai dispărut…

Ce te-a întristat mai tare?

Că am renunțat să cred în tine

Sau ți-am luat puterea oare?

Păreai speriat.

Când mi-ai întâlnit privirea,

Ai văzut în ochii mei ceva

Ce credeai că e nebunia.

Nu poți explica alt fel fericirea.

“A suferit, cum poate fi in toată firea!?”

Îți pui întrebări greșite…

Așa cum ai greșit crezând

Că îmi poți duce spre moarte iubirea.