1  

Ceva despre ceva

Privesc un anotimp atât de furtunos.

Am rupt tot ce am pictat

În ultimii trei ani încoace,

Aveam un mic dejun cu lacrimi

Atunci când fantasma ta era aproape.

Acum ai dispărut…

Ce te-a întristat mai tare?

Că am renunțat să cred în tine

Sau ți-am luat puterea oare?

Păreai speriat.

Când mi-ai întâlnit privirea,

Ai văzut în ochii mei ceva

Ce credeai că e nebunia.

Nu poți explica alt fel fericirea.

“A suferit, cum poate fi in toată firea!?”

Îți pui întrebări greșite…

Așa cum ai greșit crezând

Că îmi poți duce spre moarte iubirea.


Category: Parting poems

All author's poems: anonim poezii.online Ceva despre ceva

Date of posting: 28 July 2024

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1299

Log in and comment!

Other poems by the author

Lipsa ta

Nu am ce picta în lipsa ta.

Consumată de emoții și cuvinte

Privesc în întuneric plecarea ta.

Nu mă pot întoarce la ce era

Și nu știu dacă îmi place aici

Sau ce spune liniștea.

Ții minte povestea spusă cândva?

Acea stea nu mai poate exista…

N-o vei recunoaște dacă vei vorbi cu ea

Nici dacă o vei vedea cândva.

Doar ochi plini de istorii,

Și inimi pline de amintiri.

More ...

Steluța

Nu pot să-ți scriu ce-a-și vrea să zic. Încerc, dar prelungirea nu se face,

Poate să-ncep cu ceva mic…

Cu o stea ce se preface

Că nu e trează astă noapte.

Despre cum se simte singuratic

Căci alte stele dorm departe,

Cum strălucește tot mai tare

Temându-se ca se va sparge.

V-or observa că nu e de pe-același cer,

Liniștea va trebui păstrată…

Chiar și dacă i se pare greu,

Va reuși să plece odată.

More ...

Poems in the same category

Alegerea

Te-am iubit atât de mult, încât n-am văzut dincolo de ceea ce erai.

Tăcerea ta devenise durerea mea

O purtam în fiecare zi, ca pe o întrebare

pe care nu îndrăzneam s-o rostesc.

 

Așteptam să spui ceva, să-mi arăți că mai exista

un drum spre mine, că aveai să te întorci

fără să te chem.

Dar cât să mai strig în fața unui om care tace?

 

Dezamăgirea a venit încet, cu fiecare întrebare

pe care am înghițit-o de teamă să nu te îndepărtez,

 În timp ce eu mă frângeam lângă tine.

 

Și nu, încă nu m-am vindecat.

Doar am învățat tac, nu pentru că nu mai doare,

ci pentru că m-am săturat să-ți explic de ce mă doare.

 

Iar dacă, într-o zi, te vei întreba

unde am plecat,

Să știi că n-am plecat de lângă tine.

Am plecat din locul în care mă pierdeam încercând să te păstrez.

 

Nu mai cer voie să exist.

Nu mai micșorez lumina ca să încap în nepăsarea ta.

De azi mă întorc la mine.

Și, de data asta, rămân.

More ...

Sonet

Se lasă-n mine timpul ca o ceață,
și pașii mei nu știu de unde vin;
iubirea mea, prea tânără și creață,
a ars frumos, dar n-a știut destin.

 

Am vrut să cred că tot ce doare trece,
că inima se-nvață să tacă-n timp,
dar dorul, ca un câine fără lese,
se-ntoarce-n mine iar și iar, flămând.

 

Nimic nu cer. Nici semn, nici izbăvire.

Doar starea asta grea să o cunosc:
că sunt ce sunt prin tot ce-am pierdut viu.

 

De-i drept să plâng, atunci să plâng cu fire.
De-i drept să port, să port fără noroc.
Căci omul stă întreg doar când e scris.

More ...

Sătulă de umbre

M-am săturat de ziduri ce strigă,

De glasuri ce dor, de mâini ce înving,

De nopți fără pace, de teamă ce plânge,

De timpul ce trece, dar nu mă atinge.

 

În casă-i tăcere, dar nu e de pace,

Cuvintele-s arme, iar liniștea tace,

Priviri ce rănesc, ca otravă în vene,

Și inima strigă: „Ajunge, destule!”

 

Vreau soare-n priviri și voci ce m-alină,

Să uit umbrele reci, să-nvăț să revină

O clipă de viață, un zâmbet curat,

O iubire sinceră, ce n-am visat.

 

Nu vreau să mă tem de pași pe podea,

Să tresar la un glas sau să-mi pierd steaua mea.

Vreau brațe ce țin, nu lovesc fără milă,

Vreau o viață de om, nu o luptă umilă.

 

Cine sunt eu? Sunt suflet, sunt viață,

Nu un obiect pe-o masă de gheață.

Îmi vreau libertatea, iubirea de sine,

Un colț de lumină doar pentru mine.

 

Așa că strig azi, cu glasul curat:

Ajunge, e vremea să fiu vindecată!

Nu cer decât dreptul la o zi cu iubire,

Să las în trecut umbrele de mânie.

 

 

More ...

Cum am fost și ce mai sunt !

    Pe strada îngustă cu castani,

Treceam în urmă cu mulți ani

Aveam ceva în gând și vise,

Priveam la cerul înalt,la soare,

Ce-am să mă fac, când voi fi mare?

Când școala am terminat-o cu bine,

Atunci te-am cunoscut pe tine,

Colegi am fost și buni amici,

Și serille le petreceam, pe băncile 

De pe străduța îngustă cu castani 

Viața noastră împreună, afost bună 

Dar a trecut, repede ca o furtună

Timpul fuge, parcă zboară,

Tu iubirea vieții mele 

Ai plecat utând de mine

Sunt singur iar și mă gândesc la tine,

Merg ades pe străduța îngustă cu castani 

Mă opresc pe banca veche 

Mă trezesc vorbind, despre vise, despre noi

Cum am fost  și ce mai sunt 

Când voi ajunge în mormânt?

More ...

Muza

Închid ochii și sper,

Că nu o să mai doară,

Ai fost și sare și piper,

Și mi te-am pus pe rană.

 

Și încă mă amuză,

Căci tot de tine scriu,

De ce îmi mai ești muză?

În sufletu-mi pustiu.

 

Căci tu mi-ai fost și rimă,

Ai fost și făr' de vers,

Te joci cu-a mea inimă,

Nimic nu are sens.

 

Ai fost întreaga artă,

Ce mi-am imaginat?

Și care a fost ținta?

Când oare te-am creat?

 

De ce îmi mai pierd timpul?

Chiar n-are niciun rost,

Căci tu mi-ai fost poemul,

Dar oare cu ce cost?

.................................

Rămâi doar plăsmuire,

A minții fulgerare,

O, dulce amintire,

Îmi pui pe rană sare.

More ...

Ușa care nu se mai deschide

 

Cu privirea înspre ușă,

Văd cum clanța-ncet se lasă,

Ori mi-e mintea iarăși dusă,

Ori tu te-ai întors acasă.

 

Tot aștept și timpul trece,

Însă ușa nu se crapă,

Sângele în trup mi-e rece,

Și tristețea mă adapă.

 

Mâna-mi cade tremurândă,

Ochiu-mi fără lacrimi plânge,

Simt o mângâiere blândă,

Cum pe pielea mea se frânge.

 

Însă totul e-o fantasmă...

Mă cufund pierdut în pernă,

Unde simt a ta mireasmă,

Netrecută și eternă.

 

Și se frânge noaptea-n mine,

Ca un clopot fără glas,

Umbra morții iar revine, 

Și îmi spune să te las. 

 

Dar ascult cum vântul plânge, 

Printre frunzele căzute,

Într-o toamnă care-și strânge, 

Toate florile pierdute.

 

Și privind iar înspre ușă, 

Ca de-un fulger sunt străpuns, 

Căci pe clanță-i o mănușă, 

Ce-a rămas de când te-ai dus. 

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍