Poems in the same category
Limitări
un om cade din neatenție de la etajul zece
sinucidere
urlă ziarele
nefericitul e procuror sau a fost
asistenta de la Urgență își șterge transpirația de pe frunte
după ptruzeci și cinci de minute de resuscitare
îl declară mort
Doamne, cât curaj îți trebuie să tragi o ultimă concluzie despre viață
murmură un discipol al lui Socrate
din mulțimea adunată pe margini
de pomană o iei
de pomană o dai
cui îi pasă
mai încolo un om al străzii juisează în văzul lumii
lua-v-ar dracu de curve
un câine se târâie pe strada cu o căpățână de cal în gură
moartea cailor bucuria câinilor
femeile-și scuipă consternate în sâni
atingerea flegmei e ca mâna lacomă a amantului peste pubis
ca un orgasm
un bătrân își surpinde tânăra soție cu iubitul în pat
și face infarct
cei doi îndrăgostiți nici nu observă
deasupra sicriului groparul aruncă o lopată de pământ
Dumnezeu să-l ierte
pe masă de operație chirurgul face o incizie în pieptul unui bețiv
care țipă și se trezește din euforie
fii blestemat
doctore
cu bisturiul tău de rahat
de nu ți-ar muri mulți înainte
omul cu haina neagră răpește copiii pentru organe sau prostituție
procurorii, polițiștii, judecătorii
ridică din umeri
și-au luat impozitul pe tăcere și inacțiune
este foarte dificil să-l întorci pe cel decedat din groapă
și mai dificil este să-l faci să vorbească
„Autoritatea de lucru a judecat” este ca „Omerta” italiană
fără drept de apel ...
Masacru
Rugul aprins bolborosește incomprehensibil
două numere naturale (1și 2 ) vor fi arse de vii
dintr-o clipă în alta
grupuri izolate de cuvinte se dedau la distrugeri stradale
„ticăloșilor, pedeapsa cu moartea a fost abolită demult”
străjerii Alfabetului iau poziții de luptă
iar clonele literelor de bază
ă,â,î,ș,ț
ascunse în spatele căciulilor, circumflexelor și virgulelor
trag pidicile armelor
„pe aici nu se trece”
cifrele 1 și 2 se făcuseră vinovate de lèse-majesté
adică de ofensă adusă suveranului 0
pedepsită cu moartea
puseseră între ele și suveran o virgulă
în fapt
Constituția statua dreptul acesta doar regelui
după el nu puteau fi decât numere zecimale
nici vorba de litere
literele rămâneau întotdeauna litere
nu aveau iscusința și mlădierea numerelor
revolta lor nu era sustenabilă
și trebuia înăbușită în sânge
cine s-ar fi așteptat să vadă caldarâmul vieții
însângerat de cadavrele inocente ale cuvintelor?
.
Din volumul „Alb și Negru”, aflat în lucru
Enantioză
Aud, văd,
Înghit cu disperare
Și aștept cu ușurare
Să te uiți la mine
Cu acei ochi orbi
Cu care ai reușit doar să absorbi
Suferința și durerea amară
Pe care am închis-o în cămară.
Respir și sper
Să mă scufund la suprafață,
Să mă ascund
De-un gând profund
Ce străbate labirintul negru,
Ce visează moarte,
Frumos povestită-n carte.
Reverberații
visăm întruna să ne desprindem cumva
de Pământ
urcând sau așteptând să ne crească aripi
la început păsările au fost îngeri
nu puteau fi doar păsări
și atât
de ce-ai crea o pasăre
mă întreb
sigur păsările au fost și plante și flori înainte de-a fi îngeri
pasărea rămâne indiscutabil o taină a Genezei
un mister
Dumnezeu s-a gândit la păsări și pești în ziua a cincea
în ziua a șasea la restul animalelor și la om
ne desparte, iubito, doar o singură zi de zbor înapoi
spre-a ne întrupa în păsări
azi Dumnezeu ne așteaptă la o cafea printre stele
să-ți pui neapărat rochia cea neagră cu cristale Swarovski
și cu mărgele…
Capitulare
Pe bătrânul Hemingway parcă-l văd, din spatele unei pipe,
Cum deschide iar marea, pe când hoțul de clipe,
Sufletul meu, ca un tren ruinat, retras de pe șine,
Săturat de furtuni, visează să adoarmă în sine.
Cicatricele încă, vechi hotare in sânge,
Pulsează-n adânc, spre comori levantine,
Dar prova e ruptă, iar timona-i un brici,
Care taie catargul : „nu mai vrem pe aici” .
De rugină sunt prinse carabinele toate
Mapele-s șterse, iar busolele sparte.
Frageda zi, prima din toate, parcă a plecat,
Prea departe.
Autor : O.T.
Cronici de epocă
singura certitudine este biletul tău
de pe noptiera
scriai că pleci să-ți cauți drumul
de-atunci torn incontinu apă la rădăcina gândului
așteptând să răsară un firicel de speranță
n-a avut niciun sens să pleci din viața mea
pe ușa din dos a iubirii
lăsându-mă să trăiesc fără inimă
fără memorie
într-un corp mort
s-au ofilit și magnoliile albe
în glastră
care trăiau ca și mine
din dragoste
n-a mai rămas în urmă decât ruinele amintirii
învăluite în valuri de fum și flăcări mocnite
ca după un război fratricid
necâștigat de nimeni…
.
singura certitudine este biletul tău de adio
pe care ai lăsat să picure din întâmplare
o lacrimă…