Impresii
El stă spășit cu cartea-n mână,
Cuvintele transpiră în antet,
În fiecare zi cititul îl amână,
Şi zi de zi se crede mai deștept.
O carte groasă îi este doar suport,
Să-și țină ceașca cu cafea fierbinte,
Căci s-o deschidă-i inutil efort,
Și are o fobie de scrisele cuvinte.
Degeaba îi vorbești de toți poeții,
Ce-și plâng amarul într-un vers,
A plâns și el de-a lungul vieții,
Când pasul i-a fost lent și în regres.
Cum să-i vorbești de Eminescu, Blaga,
Când lui îi bate zilnic potera la ușă?
Își scrie numele cu degetul și ghioaga,
Cititul rămânându-i doar în gușă.
Să lași o carte în mâna unui necitit,
Între coperți întruna plânge și bolește,
Și boala, zilnic, pagina-i îngălbenește,
Iar leac și vraciul ei, e acela ce-o citește.
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 6 iunie 2024
Vizualizări: 270
Poezii din aceiaşi categorie
Bunicul meu, înger în Cer
Drag bunic,a trecut timpul
Anii vieții ș-anii tăi,
S-a dus amintirea vieții,
Și tot timpul printre noi.
A trecut timp de când tu,
Te-ai lepădat fără a vrea
De tot ce-ai trăit pe pământ ,
De noi,ci de casuța ta.
Ai fost un înger pe pământ
Și nu te vom uita în veci,
Și toți cei care te-am iubit,
Te vom pomeni în povești.
Te pomenim astăzi,tataie
Căci tu la un sfârșit de mai ,
Ai fost ales să devii înger
Și pe pământ să numai stai .
Eu sper ca Raiul să existe ,
Și când asemeni vieții tale,
Și a mea se va sfârși cândva
Să ne-ntâlmim în raiul sfant
Să-ți povestesc de viața mea.
Ești îngerul meu păzitor ,
Și îmi e tare dor de tine,
E trist să nu te pot vedea,
Să numai știu nimic de tine.
E trist să știu unde te afli,
Să știu că nu ești lângă noi,
În loc de zâmbet s-avem lacrimi,
În loc de îmbrățișări ,să-ți dam flori .
E trist să-mbratisam o cruce,
În locul trupului tău blând
E trist să nu m-aștepți în poartă
Și să fii veșnic în mormânt .
As da din anii mei o parte
De-as știi c-ai veni înapoi
Să-mi spui c-o sa ajung departe
Si sa rămâi mai mult cu noi.
De ce a fost sa fie așa?
Sa numai fii azi printre noi,
Să nu te mai pot lua in brațe,
Să simtim anii ăștia goi.
Te-ai veștejit precum o frunza
Si ai apus precum o stea
Ai plecat ca un erou
Si nicicând nu te voi uita.
Pentru mine vei fi veșnic
Cel mai bun bunic din lume
Si chiar de-o lume ne desparte
Te am in suflet ,ești cu mine.
Atâta timp cât te iubesc ,
Si ești mereu in mintea mea,
Chiar dacă nu te pot vedea,
Tu ești mereu in stânga mea.
La dreapta Domnului așezat,
Eu știu din Rai ca mă privești
Si sper ca te fac fericit
Chiar dacă lângă noi nu ești .
~Creație proprie ~ Denisa M. Bîrliba
Realitatea astazi
Prea multa frustrare mocneste in popor
Nemultumirea se aude in vorba tuturor
Ne-am saturat de vanzatori de tara, corupti si infami
Ce ne vand automat pentru functii si bani
Nu facem politica, nu avem nici o tangenta - sa se stie
Criticam prin cuvinte aspre, cu stiloul pe hartie
Resursele tarii sunt amanetate, generatii de tineri sunt indatorate
Nimeni nu trece de la vorba la fapte
La televizor, aceleasi discutii ratate
Ne prezinta numai nenorociri, cu fapte detaliate
Incompetenta voastra ne-a adus aici, in hau
An de an totul se scumpeste si o ducem tot mai rau
Dumnezeul oamenilor astazi este serviciul, care ne aduce bani
Sa platim facturi si taxe din ce in ce mai mari
Voi critica, atat cat pot, forma de guvernamant infama
Pana cand nu vom avea presedinte si guvern iubitor de tara ?
Cei tineri, mandria tarii, pleaca peste hotare
La studii, la munca, sa-si faureasca un viitor mai bun fiecare
Ramanem fara aceasta esentiala valoare
Caci nu stim cati dintre ei se intorc, tara nu mai este atragatoare
Locuri de munca pentru ei putine, sanse de angajare infime
Multe concursuri de angajare "aranjate" cu pilosi
Oameni de nimic, ce peste noapte se vad colosi
Habar n-au sa-si faca treaba, iau banii de pomana
Si nici nu vor sa invete - oase lenese se cheama !
Ajutor financiar de la stat vor multi - cata frunza, cata iarba
Pe baza unui handicap inchipuit, ce pana la urma o sa-l aiba
Bolnavi inchipuiti si lenesi, munca nu e pentru voi ?
Veti muri de foame, sete, in datorii si in gunoi !
Termini astazi facultatea, putini se angajeaza in domeniul mult visat
Ajung sa presteze alte servicii, nu ce au studiat
Totul se scumpeste, salariile raman aceleasi - nu mai cresc deloc
Dar ei sa aibe pensii speciale, votate cu doua maini, pe loc
Tara nu mai are modele demne de urmat
Oameni destoinici, de la care ai ceva de invatat ...
Trenul gândirii (Train of Thought)
Trenul gândirii e un accelerat ce sfâșie vântul și se înfige în fiecare colțișor din capul meu tulburat.
Trenul gândirii alunecă pe șine neîncetat - fără stații, fără pasageri - alimentat de pașii mei stingheri.
Trenul gândirii nu are o formă precisă - câteodată sunt nefericită, alteori sunt pur și simplu tristă.
Trenul gândirii circulă în sens opus mie. Îmi face în ciudă că el e mort, iar eu sunt vie.
Mi se face rău de mișcare, simt ca nu mai pot să stau în picioare. Când mă așez sau mă întind puțin - să mă relaxez - greutatea oaselor mele mă apasă. Asta, și volumul de fier vechi ce mi se plimbă nonșalant prin cap, între urechi.
Abia aștept să rămân fără combustibil.
Rezonanțe
în zori m-am trezit cu tot cerul albastru peste mine
cu Soarele sprijinit de-o tâmplă, iar Luna de cealaltă,
mă învăluiseră toate constelațiile despre care-mi povestise bunicul
cu o seară-nainte,
Carul Mare tras de cei doi boi speriați din cauza unui urs ,
Carul mic, un fel de grapă de nivelat, în jurul căreia se învârtea tot cerul,
Ursele,
Pleiadele sau cele șapte surori nefericite,
bunicul nu auzise despre Hisperiade, despre Hyas, Zeus sau Dionysos,
el vedea doar o simplă cloșcă cu pui,
Hyadele în forma de V,care se văd în lunile ploiase de noiemmbrie
și mai, Ploioasele,
mai puține decât cloșca și puii bunicului,
Scaunul lui Dumneze , cinci stele în formă de W, pentru odihna celestă, însă nimeni nu aflase nimic despre lacrimile reginei Cassiopeea, care-și plânge frumoasa fiica, Andromeda, devenită consoarta lui Perseu,
aflată alături de dânsa pe cer, într-un pătrat strălucitor,
Vânătorul , adică Orion, plecat în căutarea Pleadelor, trei stele în linie, aliniate perfect cu piramidele din Gizeh și cele din Teotihuacan și având legătură cu Osiris, zeul Morții, înconjurat de Câinele Mare și Câinele Mic, care-l însoțesc pe vânător în lupta cu Taurul, cărora li se alătură și Iepurele,
Sfătuitoarea sau Triunghiul de vară – poarta stelară, care deapănă cele mai frumoase povești cosmice,
Soarta, celălalt triunghi, al iernii,
Pisices, Peștii, șapte stele în cerc,amintind despre Venus și Cupidon, care se transformaseră-n pești pentru a scăpa de monstru Typhon și anunțând echinocţiul de primăvară,
bunicul mai văzuse și altele constelații, pe care le văd toți oamenii, de altfel,
Porumbelul, Dulăul și Cățelul, Balena, Țapul, Arcașul și Scorpia,
Cântarul, Fecioara, Calul, Sarpele, Hora, Vizitiul sau Jgheabul Puțului,
dintre toate îi plăcuse Nebuloasa din Andromeda
unde mi s-a părut că-l văd astă noapte făcându-mi din mână
dintr-o caleaşcă trasă de îngeri…
flux de poeme naani /59
străbunii
nu aveau internet
dar frica de Dumnezeu le
calibra discernământul
Enigme
ne-am lăsat cuprinși de fiorul acesta primăvăratic
al renașterii
alunecâd pe nebăgate de seamă
într-o văgăună neumblată de timp
unde ne îngropasem nu de mult
cadavrele gândului
amintirile vii
ai zice că am nimerit din greșeală într-un cimitir fără cruci
în care morții își scot capetele din mormintele ninse
privește în jur
iubito
ultimile țopăieli ale iernii fac ravgii în flori
ne îngheață oasele
dar noi nu simțim frigul
ronțăim Croco Sticks
la pungă
ne prostim
și nu înțelegem de ce ne părăsesc sufletele
alergând fără nicio noimă înaintea timpului…
Alte poezii ale autorului
Epigrame XIII
Unui agronom
A zis c-a dat lovitura,
Şi-a luat ogor bonom,
Dar nu i-a ieşit cultura:
Căci, gras pământ, slab agronom.
Unui amic - face 50 ani
Să fii amice prea slăvit,
Şi să trăieşti întru mulţi ani,
Căci ani 50 ani împlinit,
Dar jumătate i-ai cam risipit.
Unui amic - face 50 ani
Din roza vieţii s-a dus înc-o petală,
Ai dus o viaţă pe a locuri grea,
Vreo zece – doişpe ani la şcoală,
Iar restul pe la birt şi cafenea.
Unui confrate
La dânsul tot privesc mereu,
Şi meditez adeseori,
Pleşuv şi el, pleşuv şi eu,
Dar numai el cu capu-n nori.
Compasiune
Am vrut compasiune să-i arăt,
Şi să mă pun în pielea ei un pic,
Dar m-am dat iute îndărăt,
Căci n-are piele, ci şoric.
Unei amice
Vrând să mă-mpac cu-a mea amică,
A zis că da, dar să îi vând un pont,
Că nimenea nu vrea să-i zică,
Ce sumă mi-a rămas în cont.
Unei soaţe
I-a zis soţului de la Paris:
- Să-mi trimiţi “mesaj” garson,
Nu prin poştă sau în scris,
Ci prin Western Union.
Unuia - după cura de slăbire
A reuşit perfect s-ascundă,
Formele şi burta mai rotundă,
Dar totuşi, ceva i-a scăpat,
Fiindcă capul i-a rămas pătrat.
Unui alpinist
Alpinist vechi, de succes,
A avut femei o hoardă,
Profesional soţia şi-a ales,
Pe cea mai tare coardă.
Şcoala on-line
I-o problemă serioasă,
Să predai on-line la sat,
C-absolventul o să iasă,
Cu bug-uri şi virusat.
Şcoala on-line
S-a decis precum se ştie,
On-line studiu-n pandemie,
Dar presimt mare urgie,
Carte…Google o să ştie.
Şcoala on-line
Pe vremea mea era o vorbă bună
Ai pus cartea pe oala cu smântână,
Azi, se zice cam aşa…
Ai pus mouse-ul lângă cafea.
Şcoala on-line
Când mă scotea profu la tablă,
Mă trecea prin corp rece fior,
Azi, on-line, n-am nici o treabă,
Râd de el, la monitor.
Şcoala on-line
Ministrul Educaţiei a declarat,
Şcoala on-line are succes,
Dar pe la sat s-a constatat,
Curent nu e, şi nici wireless.
Ecumenism
Alături de eretici Papa se închină,
Şi osanale aduc lui anticrist,
Trăgând peste credinţă o cortină,
Pe care o numesc Ecumenism.
Unor invidioşi
Banul meu muncit cu greu,
E râvnit măi oameni buni,
Doar de acei, ce mai mereu,
Au tăiat frunză la câini…
Doină - după tăierile de păduri
“Jelui-m-aș și n-am cui,
Jelui-m-aș codrului,”
Azi te jelui la ghiveci,
Codrul e la austrieci.
Excursie
A plănuit să meargă la Cazane,
Dar Dunărea fiind învolburată,
S-a întors al meu amic chefliu,
Tot la cazane, dar cele cu rachiu.
Minune
Un secret i-a împărtășit
Lângă soba de granit,
Și-apoi a rămas uimit,
Că gura sobei a vorbit.
Unei accidentate
a rămas fără dantură în urma accidentului de maşină
La zâna măseluţă te-ai rugat,
Să-ţi pună dinţi de divă de showbiz,
Dorinţa ea ţi-a ascultat,
Şi ţi i-a pus, pe bord şi pe parbriz.
Unei accidentate
Singurătate ai vrut neapărat,
Şi îl priveai pe soţ cu ură,
El brusc pedala a apăsat,
Şi singură ai rămas… în gură.
Noi, n-am știut!
Intră-n pământ amurgul tău,
Sfârșind sub brazdele de lut,
Ai plâns iubito atât de rău,
Și n-am știut!
De dor îmi arde inima mocnit,
Și-am învățat profund a suferi,
Cât mi-am dorit să fiu iubit...
Tu nu vei ști!
Un vânt nebun ţi-ar fi șoptit,
C-al meu amor e prefăcut,
Ai plâns întruna şi-ai jelit,
Şi n-am știut!
Mi-e trupul sfâșiat de pribegie,
Și-am învățat răbdarea a trăi,
Dar cum mi-a fost și o să-mi fie,
Tu nu vei ști!
Intră-n pământ amoru' încins,
Sub flori și ierburi s-a pierdut,
Ce a născut ori ce a stins,
Tu, nu vei ști! Eu, n-am știut!
Iureș
Haină mai este și ploaia,
Și vântul ce strigă la noi,
Le simt în ureche bătaia,
Șuieratul și stropii greoi.
Aleargă prin aer umbrele,
Și crengi, curcubeie și flori,
Melcii scot coarnele grele,
Când tunetul geme în nori.
Cad frunze grămadă tușind,
Vântul aduce tărgi ambulante,
Umile stau scorburi cerșind
Putregaiuri și resturi de plante.
În ceruri o lampă se-aprinde,
Și vântul, și ploaia dispar,
Un roșu amurg încet se întinde,
Și-n ochii iubitei, stele apar.
Voi încerca să revin
Mi-e mintea în flăcări,
Şi privirea sub ape,
Pe ale lumii cărări,
Cutreier în noapte.
Mi-e inima piatră,
Şi sufletul lut,
Cu ale lumii hoarde,
Mă încumet să lupt.
Mi-e pasul prea mare,
Şi gândul prea iute,
A lumii teroare,
Îmi transpiră pe frunte.
Mi-e viaţa prea scurtă,
Şi ţelul departe,
Prin lumea ocultă,
Încerc a răzbate.
Mi-e taina împletită,
Cu un cosmic destin,
În lumea hulită,
Voi încerca să revin.
Să nu-mi mai scrii...
Doar vântul nopții poate,
Să-ți poarte-al meu oftat,
Prin viscol de uitare,
Prin timpul destrămat.
Iar plânsul ce îți pare,
Atât de nevăzut,
Va inunda pământul,
Sub pasul tău tăcut.
Iar seara, când tăcerea,
Te va chema-napoi,
Vei auzi departe,
Un glas străin prin ploi.
Și poate-n acea clipă,
Când ceru-ți va fi gol,
Vei regăsi-n tăcere,
Și gestul tău frivol.
Și-atunci, de va fi astfel,
Să nu-mi mai scrii nicicând,
Căci dorul ce se-ntoarce,
E cel mai greu mormânt.
Revelație...
Din lume vreau ca să mă șterg,
Pe caii apocalipsei să alerg,
Să râd la o cafea pe Marte,
Citind Geneza dintr-o veche carte,
Apoi să sun din trâmbițe de înger,
Și să notez smerit pe foi de sânger,
Pe cei ce-au fost aleși, de cel Ales,
Să-mi stea alăturea în Univers,
Să rup pecețile bucăţi, râzând,
Să-i văd pe cei rămași plângând,
Să-l spovedesc pe acel ce-i teolog,
Și-apoi să beau cu Gog și cu Magog,
Să le servesc aghiazmă-n Sfântul Graal,
Sfințită chiar de zeul Baal,
Și toate semințiile din lume,
Să-mi strige înspre cer : Stăpâne!