Poezie pe mare

arhetipul mielului - să ne hrănim

cu un

neinițiat!

cel ce își strigă răzbunarea pe la colțuri

de lume!

- ah! injustiție, boală

a sudului -

straniu blestem!

(copil al odihnei barbare)

galben dezrădăcinat. -

*

nisip. îmbătrânire. perpendiculară pe existență

*

zbor -

veghe a bolilor, noapte

de noapte.

poate-mi pun o pană,

două,

din pasărea speranței!

va veni vremea

când prietena mea, piatra,

va cânta poema adevărului.

voi fi eu acolo?

*

(când dumnezeul din noi dă mâna cu cel din

afara noastră, omul înfierat - îndulcit naște ființa supremă;)

*

ah, poți tu mai mult? știi tu mai mult?!

Toate florăriile din țara,

Fac din nou profituri iară.

Se cumpăra flori din plin,

Fiindcă îi Sfântul Valentin.

Mulți bărbați cumpăra flori,

Pentru doamne sau surori,

Pentru cei ce numele îl poartă,

Valentin sau Valentina cea frumoasă.

Că acest nume Sfântul Valentin,

Este adoptat de la un popor străin.

Este sărbătorit ca în fiecare an,

Chiar de propriul popor italian.

El Valentin a fost un fecioraş,

Catolic fiind dar foarte drăgălaşi.

Să îndrăgostit demult de o fată,

Și a fost executat atunci îndată.

Și de atunci el Valentin devine Sfânt,

Al tuturor îndrăgostiţilor de pe pământ.

În fiecare an îndrăgostiţii ei sărbătoresc,

Pe Sfântul Valentin și seara chefuiesc !

În loc de inimă am scrum

Și am realizat asta

Când mi-ai spus 

Că trebuie să mă îndepărtez.

Scrumul a început să ardă

Iar eu mă tot apropiam

Până o cascadă de lacrimi

A ajuns în locul inimi

Și a rămas doar scrum din nou.

Ai fost ceva fantastic,

Ceva de necrezut

Așa că mă apropii iarăși 

Să simt foc, nu doar scrum,

Însă pe zi ce trece scrumul dispare,

Focul nu se mai aprinde,

Inima nu mai este

Și cascada a secat.

Tu ai plecat și nu te mai întorci

Deci..ce fac eu fără focul tău?

Ce fac eu aici defapt

Când tu esti departe iar?

În loc de inima am un gol.

Unde ești când am nevoie de brațul tău?

Vino înapoi și nu mai îmi da drumul

Am nevoie de tine și de focul tău.

Îmi e frig,

Vino și încălzește-mă 

Cu focul ce arde în inima ta.

Plimbându-mă prin parc discret,

Aud o voce sugrumată de tutun,

"Maestre, hai să-ți fac portret,

Că pentru astăzi e preț bun..."

Mi-e gândul abătut în altă parte,

Mă uit cu coada ochiului la el,

"Sunt prea bătrân de poză frate,

Și prea hidos pentru al tău penel."

Dar mă gândesc cu jind la tinerețe,

Că - mi era drag de cum eram,

Mă întorc, și apoi cu politețe,

Îi spun doleanța ce-o aveam:

" De ești așa de bun cum zici,

Pictura să mi-o faci din vorbe,

De mă privești portretul ai să-l strici,

Și nici nu te-ncadrezi în norme.

Mi-e fața ponosită și ridată,

Căci mult am plâns în viața mea,

Te rog s-o faci puțin catifelată,

Exact ca-n tinerețe cum era.

Mi-s ochii șterși fără sclipire,

Cu irisul umbrit, nedefinit...

Te rog să-i pui pe cei de mire,

Că îmi erau de albastru infinit.

Mi-e părul alb ca neaua de zăpadă,

Că mult am chinuit și suferit,

Să-i pui un pic de negru, să se vadă,

C-am fost îndestulat și fericit.

Mi-e mâna moale ca de moaște,

Trudită-n grele munci de vulg,

Tu să mi-o faci c-atunci la oaste,

Când arma-n palmă îmi părea un fulg.

Un singur lucru însă îți mai cer,

Chiar dacă ție ți se pare inutil,

Să-mi pui și suflet... dar la el

Nu schimbi nimic, că-i de copil."

Ieri, copii la sânul mamei

Azi, plecați în lumea mare,

Ieri, surori și frați la masă

Astăzi triști de-a ta plecare. 

Ce bine mai era-n copilărie

Când nu știam ce-i dușmănia,

Unul pe altul ne-am crescut

Văzând cum tata își iubea soția. 

Și din iubirea lor..binecuvântată 

Cinci copii au apărut pe lume,

Trei surori și frații mult doriți

Să ducă mai departe al lor nume. 

N-aveam bogății sau cont în bancă

Și doar cele necesare pentru trai,

Dragostea plutea în casa noastră

Și bucuria de-a purta al nostru strai. 

Acum, grijă avem de cont și bani

Dar din păcate, uităm să dăruim,

Și greu ne e dușmanul să-l iertăm

Și pe săracul cu nevoi..să-l miluim. 

Ne adunăm mai rar pe-acasă

Când povestim cum ne e viața,

Ne amintim de-ai noști părinți

Lăsând ochii..să ne inunde fața!

Numai o vorbă

Spusă la întâmplare

Neiertătoare

Mă doboară.

Inima crede,

Gândul o măsoară,

Dusă e liniștea

Pentru totdeauna.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvânt că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.

Numai o vorbă

Mi-aduce gânduri grele

Și doar cu ele

Mă-nconjoară.

E gelozie,

Vine ca povară

Și-un coșmar nedescris

Noaptea-n vis coboară.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvant că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul.

Și vei știi

Să îți spui

Orișicând,

Orișicui

Nu te enerva!

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Nu te enerva!

Bare et ord

Sagt tilfældigt

Utilgivende

Det slår mig ned.

hjertet tror

Tanken måler det,

Stilheden er væk

For evigt.

Det er desværre min natur,

Men altid i mit sind siger jeg dette:

"Bliv ikke vred!"

bliv ikke sur bliv ikke sur

Ord kan bedrage.

bliv ikke sur bliv ikke sur

At ingen vrede er god.

Måske utilsigtet nogle gange bliver du ramt

Kort sagt, det er ikke passende.

bliv ikke sur bliv ikke sur

Kom så smil og lyt til mit råd.

Bare et ord

Det bringer mig tunge tanker

Og kun med dem

Det omgiver mig.

Det er jalousi

Det kommer som en byrde

Og et ubeskriveligt mareridt

Natten i drømmen sænker sig.

Det er desværre min natur,

Men altid i mit sind siger jeg dette:

"Bliv ikke vred!"

bliv ikke sur bliv ikke sur

Ord kan bedrage.

bliv ikke sur bliv ikke sur

At ingen vrede er god.

Måske utilsigtet nogle gange bliver du ramt

Kort sagt, det er ikke passende.

bliv ikke sur bliv ikke sur

Kom så smil og lyt til rådene.

Og du vil vide

At fortælle dig

alligevel,

alle der

Bliv ikke vred!

bliv ikke sur bliv ikke sur

Ord kan bedrage.

bliv ikke sur bliv ikke sur

At ingen vrede er god.

Bliv ikke vred!

Să te-ntreb oare ce-a fost în capul tău

când m-ai lăsat întunecată și rece?

Gândurile mele sunt

reflexia fiecărei mișcări pe care tu ai săvârșit-o.

Te port în jur, împrejur și sub mine.

Câteodată te văd trecând prin fața ochilor,

îți tânjesc pielea pe pielea mea, iar după-mi revin.

Cuburi de gheață crăpate pe fața mea

unul câte unul. Simplu; eu te las,

Iar tu te întorci de o mie de ori mai puternic.

Plâng în pumni, suspin, mă gândesc la ce-am fi fost

Dacă… Poate dacă soarele era mai mic,

Iar culoarea lunii era mai abstractă.

Sau poate dacă întunericul nu era atât de proeminent.

Aruncăm bila problematică a vinei de la sistemul solar

la tot ceea ce se află nedefinit.

Tu nu-mi înțelegi poezia, durerea, cuvintele.

Probabil nu-ți scriu în limba ta maternă, deși mi-ar plăcea.

Dar nu se poate.

Voi rămâne o umbră în interiorul tău, iar tu-mi

Vei fi schimbarea sufletului pentru o vreme.

Am aspirat la lumini arzătoare de pe cer
și prin izvoare au pălit ca din oglindă
un răsărit —
Am amorțit.
N-am mai avut aer, pentru-n moment s-a risipit
dorința de a trăi și a găsi soluții
pentru probleme puerile; Invazii
de sisteme cerebrale nelucrând la locul lor.
Au amorțit și bătăile inimii atunci când
i-am zărit privirea și zâmbetul
și ochii
și părul fluturând
și picioarele îndreptându-se mai aproape,
tot mai aproape de mine.

Am zâmbit.
Și s-a spart oglinda din izvoarele pulbere
ce furaseră de pe cer lumini arzătoare
pe care
le-am aspirat cu gândul și puterea minții
și suflând, am zis:
"— Nu mai rezist." Și am mai tras o dată din țigară.

Spânzurați-s copacii de umbrele tale,
Ascunse păduri de miasme catedrale.
Zburători sunt păunii îngălbeniți de focuri
Și prin ploaie pleoșnesc împăiate tocuri.

Te-am zărit în spate șoptindu-i dulci norocuri,
Sufletul împietrit de cărămizi și blocuri.
Cu ochii-n ceruri și mâinile ne-atinse
Zâmbești sfios și fals, cu gânduri mecanisme.

Nu te lăsa la lume, zdrobește pietrele murdare
Și geamuri aburind de friguri și teroare.
Tresărind din iarba moartă de cenușă
Tu-mi spui adio, iar eu ard încet ca o păpușă.
Împăiată. Spânzurată.

Să-ți cobor stelele de pe cer,
le-aș așeza pe față și aș face colaje.
Te-aș privi cum n-aș putea de sincer
și am trăi meschin, ca două personaje.

Dar mie-mi place marea s-o zăresc în ochii tăi,
să-ți strălucească lumina părului ud.
Te-aș mângâia blând cu ochii mei uscați și răi,
ca jocul nostru să continue tot mai mut.

M-afund tot mai adânc în întunericul ocean
și pot doar să observ ceea ce e neînsemnat.
Căci doar glasul tău mai este cântec de pian,
Iar ce avem noi nu este adevărat.

Mi-ai prezentat și marea, soarele, și spațiul protector,
Ființe nedumerite în fumuri de arsură.
Mi-ai furat inima asemeni unui infractor,
lăsând în urmă drumul fără de căldură.

Am căzut printre rândurile amestecate de dorințe,
când vorbele tale mi-au oferit siguranță.
Medusa ta sunt eu, aleasă dintre ființe,
Sau doar am fost, cândva, acum — doar ignoranță.

Vin dulce prelins de-a lungul gurii,
ca toate cuvintele rostite de tine.
Speranțe împietrite prin arta literaturii,
'medusa ta' ce-a distrus niște destine.

Ființă interstelară,

arată-ți aripile, coboară printre cei muritori.

Coboară la mine.

Te veghez de pe pământ și mă gândesc

la cât de mult îți duc lipsa,

Deși nu am reușit să te ating niciodată.

Mi-ar plăcea să am o bucată

din aripile tale, să pot să zbor spre inima ta

Și să am grijă de ea.

Tu, ființă interstelară, nu ți-e dor

de ceva ce nu ai avut niciodată?

Nu ți-e dor de mine?

Dacă te-aș atinge, ai exploda

în bucăți de stele decolorate

și ai cădea în neant deasupra pământului (a mea).

Poate atunci te-aș putea avea, măcar pentru un moment.

Ființă, înger alb și melodios,

Nu ți-e urât să fii singur pentru atâta vreme?

De ce nu-mi duci lipsa?

Să te-ntreb oare ce-a fost în capul tău

când m-ai lăsat întunecată și rece?

Gândurile mele sunt

reflexia fiecărei mișcări pe care tu ai săvârșit-o.

Te port în jur, împrejur și sub mine.

Câteodată te văd trecând prin fața ochilor,

îți tânjesc pielea pe pielea mea, iar după-mi revin.

Cuburi de gheață crăpate pe fața mea

unul câte unul. Simplu; eu te las,

Iar tu te întorci de o mie de ori mai puternic.

Plâng în pumni, suspin, mă gândesc la ce-am fi fost

Dacă… Poate dacă soarele era mai mic,

Iar culoarea lunii era mai abstractă.

Sau poate dacă întunericul nu era atât de proeminent.

Aruncăm bila problematică a vinei de la sistemul solar

la tot ceea ce se află nedefinit.

Tu nu-mi înțelegi poezia, durerea, cuvintele.

Probabil nu-ți scriu în limba ta maternă, deși mi-ar plăcea.

Dar nu se poate.

Voi rămâne o umbră în interiorul tău, iar tu-mi

Vei fi schimbarea sufletului pentru o vreme.