Ființă interstelară

Să-ți cobor stelele de pe cer,
le-aș așeza pe față și aș face colaje.
Te-aș privi cum n-aș putea de sincer
și am trăi meschin, ca două personaje.

Dar mie-mi place marea s-o zăresc în ochii tăi,
să-ți strălucească lumina părului ud.
Te-aș mângâia blând cu ochii mei uscați și răi,
ca jocul nostru să continue tot mai mut.

M-afund tot mai adânc în întunericul ocean
și pot doar să observ ceea ce e neînsemnat.
Căci doar glasul tău mai este cântec de pian,
Iar ce avem noi nu este adevărat.

Mi-ai prezentat și marea, soarele, și spațiul protector,
Ființe nedumerite în fumuri de arsură.
Mi-ai furat inima asemeni unui infractor,
lăsând în urmă drumul fără de căldură.

Am căzut printre rândurile amestecate de dorințe,
când vorbele tale mi-au oferit siguranță.
Medusa ta sunt eu, aleasă dintre ființe,
Sau doar am fost, cândva, acum — doar ignoranță.

Vin dulce prelins de-a lungul gurii,
ca toate cuvintele rostite de tine.
Speranțe împietrite prin arta literaturii,
'medusa ta' ce-a distrus niște destine.

Am aspirat la lumini arzătoare de pe cer
și prin izvoare au pălit ca din oglindă
un răsărit —
Am amorțit.
N-am mai avut aer, pentru-n moment s-a risipit
dorința de a trăi și a găsi soluții
pentru probleme puerile; Invazii
de sisteme cerebrale nelucrând la locul lor.
Au amorțit și bătăile inimii atunci când
i-am zărit privirea și zâmbetul
și ochii
și părul fluturând
și picioarele îndreptându-se mai aproape,
tot mai aproape de mine.

Am zâmbit.
Și s-a spart oglinda din izvoarele pulbere
ce furaseră de pe cer lumini arzătoare
pe care
le-am aspirat cu gândul și puterea minții
și suflând, am zis:
"— Nu mai rezist." Și am mai tras o dată din țigară.

Să te-ntreb oare ce-a fost în capul tău

când m-ai lăsat întunecată și rece?

Gândurile mele sunt

reflexia fiecărei mișcări pe care tu ai săvârșit-o.

Te port în jur, împrejur și sub mine.

Câteodată te văd trecând prin fața ochilor,

îți tânjesc pielea pe pielea mea, iar după-mi revin.

Cuburi de gheață crăpate pe fața mea

unul câte unul. Simplu; eu te las,

Iar tu te întorci de o mie de ori mai puternic.

Plâng în pumni, suspin, mă gândesc la ce-am fi fost

Dacă… Poate dacă soarele era mai mic,

Iar culoarea lunii era mai abstractă.

Sau poate dacă întunericul nu era atât de proeminent.

Aruncăm bila problematică a vinei de la sistemul solar

la tot ceea ce se află nedefinit.

Tu nu-mi înțelegi poezia, durerea, cuvintele.

Probabil nu-ți scriu în limba ta maternă, deși mi-ar plăcea.

Dar nu se poate.

Voi rămâne o umbră în interiorul tău, iar tu-mi

Vei fi schimbarea sufletului pentru o vreme.

Miros de mare,
parfumuri desființate
aruncate toate pe o parte
cutremurate, mare.

Miros de mare,
iar cerul și pământul se-mbină.
Culorile impregnează în lumină,
pești, furtuni si neclintire în uzină.
Alinare
miros de mare
iubire și teroare.

Spânzurați-s copacii de umbrele tale,
Ascunse păduri de miasme catedrale.
Zburători sunt păunii îngălbeniți de focuri
Și prin ploaie pleoșnesc împăiate tocuri.

Te-am zărit în spate șoptindu-i dulci norocuri,
Sufletul împietrit de cărămizi și blocuri.
Cu ochii-n ceruri și mâinile ne-atinse
Zâmbești sfios și fals, cu gânduri mecanisme.

Nu te lăsa la lume, zdrobește pietrele murdare
Și geamuri aburind de friguri și teroare.
Tresărind din iarba moartă de cenușă
Tu-mi spui adio, iar eu ard încet ca o păpușă.
Împăiată. Spânzurată.

Mă trezesc dimineața 

Cu fața la cearșaf,

Reflectăndu-mi viața,

Mă scutur de praf..

Mă -mbăiez în grabă,

Limpezindu-mi cerul 

Și fața mea strâmbă,

Netezindu -mi părul.

Adulmec cafeaua,

Ce din ceașcă zâmbește;

Îndepărtez perdeaua,

Ce de beznă mă ferește.

Zarea mă inundă 

Cu miresme și culori;

Privirea mea udă 

Năframa de nori.

Căci mă simt o umbră,

Ce -n urma ta plânge 

În odaia mea sumbră,

Unde plouă și ninge..

    De-ar fi să fie un final, 
    aş prefera unul banal, 
    o moarte lentă şi uşoară
    ca un scâncet de vioară...
    
    Iubita mea cu ochi ca jarul, 
    fremătând precum stejarul, 
    lasă noaptea grea să cadă, 
    spumegând, ca o cascadă 
    de petale şi de flori, 
    peste zboruri de cocori...

Când marea mi se face dor

De gând albastru, călător,

Adie arșița nisipul,

Și greu aș vrea să-mi treacă timpul;

Și sufletul se umple tot,

În caldul soarelui înot,

Și plec urechea pe o scoică,

Și valurile-mi sunt iar doică;

Adorm o lacrimă ce vine,

Și-o las acolo până mâine,

Și când, de dor, uscat voi fi,

Le-oi curge-n suflet mii și mii;

Și va rămâne-o amintire,

O albie de ne-mplinire,

Că dorul mare n-a trecut,

Și-n mare dor m-am prefăcut.

Există secretul iubirii,

Exista iubire,

Așa cum există secretul privirii...

Când ochii privesc ce-i ascuns..

Secretul apare și-n vise,

Are glas de chitară

Sau cântă duios sau promite

Amorul ascuns sau cerul cu îngerii săi..

Iubito,tu ești secretul cel mare,

Harul coboară la mine,

Ochii închiși se deschid lesne

Mintea incepe a pricepe,

Iubirea vorbește prea dulce

Mesaje criptate greu înțelese

Erau mute și surde,

De tine erau scrise,

Astăzi citite de noi doi,

Secretul iubirii dispare

Există iubire fără secrete,

Cu siguranță e vorba de noi!

(25 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Позови меня обратно,

Напои чистой водой,

Время пролетело так внезапно,

Я уже забыл как быть с тобой.

Научи вновь ласкам нежным,

Напиши мне все слова любви.

Покажи как быть безбрежным,

Покажи мне вновь свои пути.

Собери вновь мое сердце,

Положи на место все куски.

Закрой на ключ забытую дверцу,

и оставь себе ключи.

Fara tine- 

O bărcuța rătăcită pe mare,

O zi fara soare,

Un suflet în pustiu,

O câmpie fara flori,

O lacrima-n zori,

Un oftat târziu,

O carte nescrisă,

Un vers nerostit,

O aripă frânta,

Un vis ne-mplinit,

O floare-ofilita,

Un cânt trist,șoptit,

Un cer înnorat,

Un pas rătăcit...