Îmi spunea mama

1.Sunt doar un om.

Un om fără regrete;

Fără visuri deșarte,

Dar cu păcate.

2.Un om lipsit de răutate,

Care speră la puțină bunătate;

Un om ce poate întelege orice,

Mai puțin propriile fapte.

3.O fată frântă de propriile vise,

Din cauza lipsei de susținere;

Din cauza oamenilor fără rușine;

Din cauza oamenilor cu percepții diferite.

4.O fată retrasă de propriile gânduri,

Ucigând orice urmă de propuneri;

Pentru o fărâmă de fericire,

Chiar și pentru cele mai mici speranțe..

5.Un om căruia îi pasă de toți și de toate,

Un om care luptă pentru fapte și dorințe uitate,

Un om care crede în oameni distruși,

Pentru o lupta cu supuși.

6.O fire ce se dăruiește din suflet,

Fără urmă de regret;

Pentru o lume ce nu contează,

Pentru o omenire în pauză..

7.Între atâția oameni întunecați,

Acești oameni sunt remarcați;

Prin dragostea lor numerică,

Pentru o lume puternică.

8.Deși, în sufletul lor totul este greșit,

Noi luptăm la nesfârșit;

Să demonstrăm ca omenirea merită,

O speranță puternică….

9.Acești oameni renunță pentru o clipă de fericire,

La toate luptele cu sine,

Pentru o simplă bucurie,

Pentru o simplă veselie…

10.Noi nu suntem Eminescu,Blaga sau Bacovia,

Să vorbim de romatisme,sicrie și oameni sfărmați,

Noi nu suntem cei cu actoria,

Dar suntem cei care luptă pentru a fi împăcați.

11.Luptăm pentru binele tuturor,

Deși noi nu suntem în locul lor;

Preferăm să învingem problema,

Pentru binele altora.

12.Ne rătăcim prin cărările durerii,

Prin pădurile pierzării,

Încercând să ne salvăm,

Pentru o clipă de adevar…

13.Cuvintele dureroase sunt ascunse,

Pentru luptele pierdute,

Care nu ar avea efecte,

Pentru oamenii fără verighete..

14. Și astfel ,oamenii ca noi,

Pierduți printre nori,

Rămân în singurătatea rece și dureroasă,

Până când tot ce simțim ne apasă..

15.Și foarte tare ne apasă,

Iar durerea nu ne lasă,

Și sperăm la o rază de soare,

-Tu ești acesta oare?...

Ochii tăi, două stele-n noapte,

Îmi luminează calea, pas cu pas.

Zâmbetul tău, un soare cald,

Îmi topește inima de gheață.

Din mii de ochii și mii de zâmbete

Ai tăi ochii ca două stele,

Și zâmbet ca un soare m-au cucerit.

Poți tu să fii gelos cat în luna și-n stele

Dar iubirea mea îți e eterna

Scriu din nou, a nu știu câta oară

Și singură-mi fac sufletul să doară.

E-a nu știu câta poezie scrisă

Poveste-n versuri atât de tristă..

Atâtea lacrimi închinate-n van

Şi nici știi..nu bagi de seamă

Că sufletu-n mine se destramă

Și inima-mi..bate Cu teamă.

Atâtea simțuri stinse de lacrimi aprinse,

..lacrimi fierbinți ce curg pe obraz

În nopţile lungi, de dor incinse

Cu speranțe ce-mi țin incă..sufletul treaz

#winedrops #onewinewoman #unpahardepoezie

Iubito, nu există fericire fără tine,

Sau fără pacea din "împreună"....

Nu noi suntem chiar însuși infinitul?

Noi doi și veșnicia în care stăm înlănțuiți,

Captivi de-amorului magie ce ne vorbește tainic neînțelese vorbe dulci,

Ce par să vină din catacombe antice și sumbre,

Purtând însemne faraonice nebune, sângerânde?

Iubito,iubirea noastră se poate sparge,

Precum oglinda vieții când fisurată moare,

În mii de cioburi despărțită plângând etern cu nesfârșitele regrete....

Și ce ne pasă nouă de lumea toată care moare,

De noi suntem pe veci prinși ca-ntr-o clepsidră de cristal ținându-ne de mână,

Clepsidră infinită fără moarte,

Știindu-ne clipă de clipă împreună?!

(6 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Sufletul mi-a devenit un cimitir fără soartă,

Al iubirilor ucise şi prefăcute în scrum,

Iar eu, preotul şi mulţimea îndoliată,

Ce le-a condus pe ultimul drum.

Un vot în urna disperării e fiecare clipă trăită,

O nouă creaţie a mea, e fiecare om întristat,

Iar cuvintele tandre rostite de iubită,

Au devenit jigniri şi aduceri de păcat.

Privesc fără să văd, ascult fără să aud,

Miracolul invoc la petrecerile din cavouri,

Aici unde speranţele adorm ori se ascund,

Mustrate de demonii coborâţi din nouri.

Mă sfâşii pentru ca să pot trăi,

Iubirile se sting în mine asemeni scânteilor,

Nimic din lumea aceasta nu mai pot iubi,

Căci nu mai pot respecta poruncile zeilor.

Aştept cu nerăbdare vremea când viermii,

Vor visa zâmbitori pe oasele mele,

Şi timpul când mama în mijlocul iernii,

Îmi va pune la cap mănunchiuri de stele.

Peste liniștitele câmpii,
Iar cât n-aș da pentru a auzi
Savoarea cuvintelor tăcute
Izvor de fapte prin ochii trecute
Cum a ta subtilă gingășie
Și ca o floare, frumoasă tapițerie
Ierni întregi aș admira
Magnolia rece, dulce înfășura
Atat suflet cât și trup
Tot aș da dar să nu te rup.

Cum ai putea să vi cu mine?
Umilă floare, oferiți-ai liniștite caline

De vi de tot, în palme te-aș ține
Rostesc cu drag, frumos bujor,
Ar fi perfect și fără dor
Gust color, dulce acrișor.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

ce nu vreau sa spun scriu

ma sfiesc, noaptea târziu 

n as vrea sa ma descarc

as ramane precum moara fara lac

nu am glas in mulțime 

au ramane gandurile fara mine

imi e dor dor de ele

sa le miros ca pe lalele

Tatălui vostru, de aici, pe pământ,

Cinstiți-i numele său,

Ascultaţi vorba sa,

Bucuraţi-vă în casa sa,

Ca un copil, toată viaţa.

Pâinea pe care v-o pune pe masă,

Cea, cu multă trudă muncită,

Să vă fie mereu mai gustoasă,

Decât orice ospăț, decât orice ispită.

Plângeţi pentru lacrima sa,

Iertaţi-l atunci când nu mai poate,

Şi fericiți-vă împreună, în toate.

Amin!

Toate gândurile mele

Stau și în șoaptă îmi vorbesc

Cum să fac să infliresc,

Clipele să le trăiesc.

Una-i viața, scurtă -i firea 

Zile, ani se duc în vânt

Eu rămân fără menirea

De-a trăi cu rost în gând.

Mă întreb în zori și -n noapte 

Cui îi pasă că mă pierd?

Timpul curge mai departe,

Iar eu nu știu să -l petrec.

În orașu-n care plouă au ninge-n fi'ce săptămână,

Unde un moș și-o babă, merg ținându-se de mână,

Din nu știu care casă, se-aude-o voce vagă,

Ce zice fonfăit, cu-n iz ce-aduce a doagă:

Mâine, la mine, de-o fi să vii,

Vorbesc rezón, nu zic prostii,

Îți voi zice, chiar de la ușă,

Că am trei sticle de Frâncușă,

Soi bun de la Cotnari,

Nu din cel de potlogari,

Ce-ndoaie vinul în butoi

(Le cuca-n mur de marțafoi!),

Cu apă rea ce pute-a clor,

De-l bei, mai va, să faci amor !

Și de o fi, în completare, încă o sticlă

Un plus la fiecare cam de o litră.

De buna seamă, voi pune și mâncare,

Un mizilic, o măslină, o brânză mare,

Un mușchi  ce împănat,

A fost rulat și-apoi legat,

Ce din cuptor, scos rumenit,

În asorté va fi servit,

C-o mixtă în savori salată,

Nici acră, da' nici seacă.

Dară să știi: n-om face-o lată !

Încet...ușor ușor 

Mă apropii iar de tine 

Ca frunza-n vînt, iubirea mea 

Zboară iar la tine.

Și mă strecor sub haina ta 

Simținduți pielea caldă 

Căldura și iubirea ta

În mine o să ardă.

Cu ochii tăi căprui

În viața mea apărui,

Defapt cred că erau aproape negri

Dar niciodată nu i-am simțit acri.

Vocea ta, ah, o frumusețe 

Vorbele le scoteai cu delicatețe.

Și inima a început să-mi tresară,

Când te-am auzit vorbind prima oară.

Atitudinea ta așa de matură

Mă făcea să am temperatură.

Căci nu am întâlnit pe nimeni altcineva

Care să mă facă să mă simt așa.

A trecut mult timp decând te-am cunoscut

Și încă țin la tine mult.

Poate că sunt puțin obsedată

Dar să știi că m-ai făcut cea mai fericită fată.