De cand te-am cunoscut

Cândva,lanțurile iubirii mă țineau prizonier..

Cuvinte grele mă răneau ca niște săgeți ascuțite,

Cu sufletul sângerând incercam sa mă eliberez,

Dar inima îmi făcea durerile neauzite..

Cu cearcăne negre,în nopțile adânci,

Visam la sublime iubiri netrăite..

 Dar lanțurile îmi țineau pașii în loc,

Privem ochii lui,ca de foc,

Atât de frumoși,atât de albaștrii,

Și-mi ucideam visurile răzvrătite..

Vreau să fiu eu astrul care,

Îți luminează calea pe pământ

Și niciodată să nu-mi dispară

Iubirea promisă ție sub jurământ

Sub soare să fiu norul care,

Picură pe tine apa binecuvântată

Iar inima-ți tot timpul să-mi arate

Că este pentru mine cu dragoste-ncărcată

Și aș mai vrea să fiu eu infinitul,

De unde să-ți primești tu fericirea,

Să-mi fii iubita mea cea mult visată

Și lângă tine să-mi trăiesc eu..nemurirea!

Vreau sa știi cât de tare te iubesc,

Vreau să știi că numai la tine mă gândesc,

Vreau să știi că tu ești tot ce îmi doresc,

Îmi ies din minți, atunci când te privesc.

Îmi ies din minți ,că nu ești lângă mine,

Înebunesc ,nu pot fără tine,

Mi-aș vinde și sufletul din mine, 

Doar pentru o noapte cu tine.

Tu care zi și clipă lângă mine stai

Și dragoste curată îmi aduci în casă,

Aș vrea să-ți spun prin al meu grai,

Cât sunt de fericit că-mi ești aleasă

Cândva demult te-am întâlnit

Și inima în piept mi-a tresărit,

Nu am putut tic-tacul să-l opresc

Și nici s-ascund cum mă roșesc

Erai frumoasă ca floarea lunii mai

Gingașă, dulce și firavă ca un pai,

Te-am invitat de vrei să ne plimbăm

Și poate două vorbe să schimbăm

Și norocos am fost că tu ai acceptat

Și-n pas ușor pe-alei noi am plecat,

Apoi ne-am pus pe banca de sub tei

Eu pe la mijloc, iar tu pe marginea ei

Te văd și-acum cum te-ai retras

Când ți-am cerut să vii spre mine,

Și-aveai un tremurat ușor în glas

Iar eu eram emoționat la fel ca tine

Cum aș putea să uit în astă viață

Câ mâinile ni s-au atins deodată,

Și am simțit pentru întâia dată

Fiorul dragostei venit de la o fată

Curaj țin minte cum mi-am făcut

Mâna ți-am strâns și ne-a plăcut,

Te-am luat în brațe puțin forțat

Și un sărut șiret eu ți-am furat

Convins fiind că mult nu am greșit

Am îndrăznit să mai repet odată,

Apoi în liniște pe-alei noi am pornit

Cu gândul la o dragoste adevărată

...............................  

Și-acum de mână noi ne ținem

Iubirea, dragostea ne însoțește,

Și nu uităm mereu să spunem

Un mulțumesc, Celui ce ne iubește!

M-am învoit cu luna

Să-mi lase două stele,

Să-ți dau și ție una

Și gândurile mele.

Cea ultimă rămasă 

O voi păstra cu mine

Să fie mai frumoasă 

De-atâta dor de tine!

M-am învoit cu luna

De veghe să stea mereu

Să fie strălucirea ei

Lumină, atunci când e greu.

De ceva timp, am trecut dorul pe numele tău 

Uneori mă înfrânge... alteori e-al iubirii ecou

Și chiar de-l port în taină, cu o aripă frântă

Vreau frumos să mi-l duc, să nu mă dau bătută!

Sa-l duc în șoaptă... aripi noi sa-i crească din dureri,

Să mă poarte la rându-i din ierni spre primăveri 

Să nu-mi mai pese de cum uitată tu m-ai vrut

Azi sunt așa!...din bucurii, speranțe, dezamagiri am renăscut!

Vreau dorul să-mi rămână, o lumină ce te așteaptă 

Să vii, să bei un vin cu poezie, lângă o femeie deșteaptă

Să vezi că între timp am învățat... iubirea și durerea

Lecție scrisă de tine de ceva timp... cu tăcerea... 

scuze…dar prefer să nu mai plâng noaptea după ce i am zis prietenei mele cat de rău mă doare sufletul ca ți am greșit cu ceva.

ca te distanțezi…

ca încep să cred ca orice fac greșit te face să mă urăști și să nu mă mai iubești.

scuze, sunt și eu un om…

ce își dorește să fie atins cu emoție, iubire…liniște..răbdare..

cer prea mult? scuze. nu ți voi cere nimic…promit…mulțumesc.

Nicolae, Nicolae

Cel cu ochii de vapaie

Tu esti cel care-a unit neamuri

In ale Domnului ramuri.

Diferit ai fost de fel,

Si ai facut voia Domnului din cer,

Ai fost făptură neînțeleasă

Încă de la sânul mamei aleasă.

Ai răzbit pentru al tău neam,

Și-ai ajutat pe orișicine,

Ai făcut din om copil,

Și le-ai adus doar nemurire.

Și din bătrâni știm ale tale povețe,

Așa cum ai salvat și fetele junețe,

Ești sus de-a dreapta Tatălui,

Și-ți pui cu condei ale omului idei.

Se prelinge lumina pe față

Și tresar mușchii fragezi sub fard ,

Oferind prospețime și viață

Senzualelor buze ce ard .

Umbre fine, contrastul crează,

În oglindă , al doilea profil ,

Când de-afară pătrunde o rază

Peste chipul tău drag de copil .

Printre gene pătrunde lumina ,

Limpezind ochii mari ce-i ador ,

Dilatând sub cornée , retina

Și pupilele-n mijlocul lor .

Îți ador frumusețea-n tăcere 

Și în taină , iubito te-ador ,

Sub tributul ce viața mi-l cere ,

Când te simt , când te vreau , când mi-e dor .

Te ador când apari în grădina

Înfloritului parc cu alei ,

Printre care te-arăți Bellamina ,

Să te vadă în veci , ochii mei .

Ștefan Kaurek

În haosul din minte

Mai poți gândi ceva?

Mai poți vedea lumina

Ce cândva lumina?

Și-n haosul din minte

Ce mai poți auzi?

E liniște în juru-ți?

Sau un dezastru e?

Cândva, în mintea-aceasta

Zâmbete tu pictai

Iubire, fericire

Și totul roz era

Și-acum vine întrebarea

Oare ce s-a întâmplat?

Ce mi-a schimbat iar mintea

Din roz în negru, alb

Cu lacrimi Te privesc,

Cu lacrimi Te iubesc,

Cu lacrimi Te sărut smerit 

Căci pentru mine-ai suferit.

Ajută-mi Doamne gândul meu

Smerit precum ești Tu să fie;

Să port cununa vieții 

Întreaga veșnicie.

N-avem intelectuali

Dar avem generali

N-avem inteligenti

Dar avem repetenti  

N-avem destepti

Dar avem inepti

N-avem profesionisti

Dar avem securisti

N-avem cinstiti

Dar avem banditi

N-avemm luminati

Dar avem retardati

N-avem poligloti

Dar avem hoti

N-avem universitari

Dar avem bisnitari

N-avem onemie

Dar avem tiganie

N-avem cultura

Dar avem impostura