Epigrame XXXII

 

Trupei de mascați – a poliției de intervenție

 

De acum o săptămână,

La sediu e mare rumoare,

Că-n misiunea de la stână,

A behăit berbecul din dotare.

 

Unui ucenic

 

Atât de des își pierde capul,

Lipsit de simțul cutezanței,

Că, mi-am trimis ciracul,

La Capul Bunei Speranțe.

 

Colegului Ion Cărbune

 

Nu știu de ce anume,

Aflându-se în armată,

Soldatul Cărbune,

A fost lăsat la vatră.

 

Unui instalator - de la echipa de intervenție

 

Într-un mod neașteptat,

Aflându-se în misiune,

Instalatorul a demisionat,

Că era prea multă presiune.

 

Soluție

 

Vrând teroarea să sfârșească,

Că totu-i plin de igrasie,

A început ca să citească,

Colț Alb... a mea soție!

 

Trusa de prim ajutor

 

Șoferul de pe tractor,

Avu iar un incident,

Și n-acordă prim ajutor,

Că e la al doilea accident.

 

Moș Crăciun bolnav ?

Anul ăsta nu mai vin,

Patru reni am mai puțin!

Știrea a devenit virală,

E…Insuficiență renală.

 

Viața

 

Când nu eram legat,

Eram pe munte, litoral,

De când sunt însurat,

Încerc s-ajung la mal.

 

Unui fotograf

 

I-a căzut de pe dulap,

Un aparat foto în cap,

Și de atunci ireversibil,

A devenit fotosensibil.

 

Lui Adrian Păunescu - îndemn către tineri cu poezia, Iubiți-vă pe tunuri

 

O focoasă și al său ins,

La îndemn nu s-au sfiit.

Iubind, fitilul au aprins,

Dar a scâncit, n-a bubuit.

 

 


Категория: Мысли

Все стихи автора: Gabriel Trofin poezii.online Epigrame XXXII

Дата публикации: 20 мая

Просмотры: 57

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

indiferență

de obicei, trăiesc fără ochii pe ceas

mă mulțumesc să privesc din când în când Soarele

am împărțit cerul în două

încercând să despart diminețile de amezi și de nopți

de constelații

să-mi fac o idee despre timp

în rest n-am nicio legătură cu acesta

el își vede de drumul său fără întoarcere

eu de al meu

cu suișuri și coborâșuri

sunt prea ocupat să-mi aliniez inima după Steaua Polară

sau după ceasul astronomic de la Strasbourg

mi-e greu să mă alinniez și cu mine însumi uneori

cu piramida lui Keops și Eversetul

care-și bat joc în neclintirea lor milenară

de timp

de ce mi-ar păsa mie

oglinda așezată între mine și lume

e spartă demult

atunci am abolit pentru totdeauna dictatura odioasă a ochiului

îmbrățișând democrația inimii

care mă ajută să-mi simt viața

nu s-o măsor

să-mi păstrez nealterat curajul de a trăi

până la capăt

ca un fluture care își trăiește fericit viața

într-o singură zi…

Еще ...

Ce ai vrea să fiu?

Vreau ca prin magie să mă prefac în lună.
Ce zici de asta? Cum îți sună?
Poate cumva...viziunea ta asupra mea ași putea schimba!
Poate atunci mă vei plăcea...

Mă gândesc că o floare-ar fi perfectă!
Nu e dezgustătoare, ciudată sau violentă,
E liniștită, grațioasă și cuminte mereu,
Poate așa ai vrea să fiu și eu...

O carte ar fi 100% pe placul tău!
Asta ți-ai dori, nu zău?
Însă cartea o citești ușor, deschisă!
Eu doar stau in mine închisă.

Ahh, știu! Un vorbitor de limbi străine!
Ar fi mai bun decât perfect pentru tine!
Ți-ar recita cuvinte dulci nemaiauzite până te-ar cuceri,
Hah! Eu pe de altă parte, doar prin cuvinte ce le știu îți pot vorbi.

Vrei să mă transform într-un pește?
Exact! Da! El timpul niciodată nu ți-l irosește.
Un pește uită totul după ce îl vei mânca,
Poate vrei să fiu și eu așa...

Ca un șir de linii drepte aranjate organizat.
Să fiu astfel mai mult ai fi preferat?
Insă, mintea mea este mult prea încurcată!
Nu o vei putea înțelege niciodată...

Ași putea lua ce formă vrei!
Statui, copaci ori chiar și lei!
Însă totuși, te rog mult, nu mă schimba,
Cum ai vrea TU să fiu, EU nu ași vrea.



((PS: poezia asta este despre părinți, dar poate avea mai multe înțelegeri ig))

Еще ...

Orgolii nemăsurate

Când spui „eu”

 

minți
e tautologic
nu ești niciodată doar „tu”
cu tine există alte milioane de ființe
(bacterii prietenoase în slujba vieții
ciuperci microscopice
paraziți
virusuri criminale în slujba morții!)
dacă te uiți la tine la microscop
descoperi o lume incredibilă
o luptă disperată pe viață și moarte
unde tu ești spectator
(omul  de pe margine, cel care se uită la sine
fără apărare!)
cum mai poți fi tu însuți
când nu mai ești stăpânul propriei vieți
când alții iau decizii în locul tău
din interiorul și din afara propriei ființe
când alții te aduc pe lume sau te aruncă în neant
este jenant să repeti mereu „eu”
vorbind despre tine
X-ul

 

din această ecuație complicată a vieții

.
cu atâtea necunoscute ...

Еще ...

Metefizică

într-o lume tăcută a obiectelor

a cuvintelor

a florilor

Maria

întruchipează excepția

ieșirea lucrului din abstract

din imobilismul acela dramatic al formei

denumită lebădă uneori

după aspectul aerodinamic al corpului

și aripi

Maria este o formă mișcătoare pe roți

la fel de însuflețită ca o femeie

oamenii de știință au descoperit forme de viață

în piatră

Eeistein în cuantica gândului

Maria mea are suflet

trebuie doar să învârt cheia în contact

să apăs pe accelerație

scenariul acesta l-am mai citit undeva

cu milenii în urmă

cineva își imaginase Cosmosul

ca pe o formă abstractă de relief

mai accesibilă decât cerul

de unde zeii coborau aproape sfioși printre noi

deghizați ca niște actori de mâna a doua

în lucruri…

Еще ...

Cerşetor

Mă aflu ca o umilă făptură, ce-n pendență sunt blocat
Trecători grăbiți în lumea lor,
Interpret într-un peisaj, ce-l zărești și l-ai uitat 
Judecat în umbra anilor...
 
Stigmatizat, cu capu-mi plecat, rog milă
Îndignare și frustrare ce prin hainele-mi zdrențuite încerc de maschez
Mă feresc să grăiesc, ei trec cu o nepăsare și un zâmbet arogant
Ambiguă șansă, orice ajutor îl apreciez...
 
De-a ținut de mine, prin prostii si decizii ce multe-am ratat 
Bătut de soartă, încă o dată,vreau să văd unde drumul vieții mă poartă
Foame, sete, frig, nu mai pot simți nimic, de tot și de toate, am uitat
Memorii din trecut mă poartă într-un loc cu o vină constantă...
 
Sărac, nu mai am nimic din ce-a fost,
Pierdut, timpul cum trece rapid și fără rost
De speranța-i putere, eu, o consider disperare 
O elaborată interpretare, ce o căutam cu ardoare...
 
Înăbușit cu un râs maniacal, în fața tuturor, nu mă pot opri 
Aștept sa fiu reprimat, privirea-i spre mine, dar nu sunt observat 
Poveștile sunt tot ce mi-au rămas în minte 
Cănd vremea rece trece și rămân fară cuvinte... 
Еще ...

Iarăși ,,scriitor"

Salut,sunt iarăși eu,

Un tînăr ,,scriitor",

Și-acum cumva îmi vine greu,

Să scriu,dar mă uscam de dor. 

 

De dorul de a-mi rupe capul,

Să tipăresc un vers firesc,

Să stau și să trântesc dulapul,

Să scot o foaie,și,scriind mă liniștesc. 

 

Legând în versuri gând cu gând,

Obțin și eu o poezie,

Privesc uimit,înțelegînd,

Că nu e doar cerneală pe hîrtie. 

 

Cam prost,netalentat,nechibzuit,

Dar uite că mi-a reușit și mie

Chiar dacă  mult nu m-am gândit,

Mi s-a primit să scriu o poezie. 

 

Nici nu știu cum mi-a reușit,

Probabil,mi-am găsit o muză

Ce m-a susținut,m-a repornit

Și-mi este-n versuri călăuză. 

 

Știi,îmi trebuia o astfel de relaxare,

Să pot să scriu în liniște , tăcere,

Să mă descarc scriind pe-o simplă foaie,

Să mă înec în satisfacție, plăcere. 

 

Sunt iarăși,,scriitor"

De ce? că parcă sună a prostie,

Răspuns simplu: mi-a fost dor ,

Mi-a fost dor să scriu o poezie.

Еще ...

Другие стихотворения автора

Bun rămas…

 

Îmi e sortit s-alerg întruna,

Să bântui logice extreme,

Să stau cu soarele şi luna,

Şi intrigat să le recit poeme.

 

Hrănesc gorile ostenite,

Mumii cu vesele chipuri,

Colind peste lumi bântuite,

Şi tălpile-mi ard pe nisipuri.

 

Prăpădul prin suflet străbate,

Vorbele-mi sunt prăbuşite în gură,

Îmi car amărăciunea în spate,

Şi scuip peste vin şi prescură.

 

Noaptea îmi mângâie pleoapa,

Beteag, mai fac încă un pas,

Cu umbra-i mă caută groapa,

Mă ridic spre lumini…bun rămas!

Еще ...

Indeterminare

 

Mă apasă amarnic un blestem,

Și anume, veșnicia...

De ce mă tem, de ce mă tem?

Și unde-i vitejia?

 

Îmi este gestul nefiresc,

Și adulmec răzbunarea,

De ce urăsc, de ce urăsc,

Și unde mi-e iertarea?

 

Mi-e inima într-un alint,

Şi rumeg amintiri,

De ce mă mint, de ce mă mint,

Cu lacrimi în priviri?

 

Se adapă mucenici din Christ,

Gustând neprihănirea,

De ce exist, de ce exist?

Și care mi-e menirea?

 

În mine plânge un poet,

Și-i celebrez durerea,

Și nu regret, și nu regret,

Că îi ascult tăcerea...

 

Еще ...

Insomnie

 

Umbra mi-a înțepenit pe ușă,

Râde luna din fântână,

Focul vântură plângând cenușă,

Până ziua încet se-ngână.

 

Noaptea molfăie o ziuă albă,

Pleoapa-mi leagănă un vis ciudat,

Pe ferestre îmi crește iarbă,

Gându-mi paște pe sub pat.

 

Mintea-mi rumegă o amintire,

Ochii mi-au făcut de treaz hernie,

Și citesc orbește din psaltire,

Despre îngeri, vis și insomnie.

 

Еще ...

Ocheade

 

Cu părul despletit,

Şi gene rimelate,

Împarţi la nesfârşit,

Ocheade înduioşate.

 

Prin mâna diafană,

Cu degetul subţire,

Mişcarea ta profană,

Mă atrage în iubire.

 

Cu-n mers de balerină,

Din coapse graţiat,

Pândeşti ca o felină,

Amorul necurat.

 

Bezele arunci în aer,

Suflându-le din palmă,

Cu dragostea mă-ncaier,

Căci vrea să mă adoarmă.

 

Rebelă şi şireată,

Târcoale-mi dai în loc,

Iar inima-ţi aşteaptă,

Să te iubesc cu foc.

 

O ultimă săgeată,

În inimă-mi înfingi,

Prin luptă necurată,

Ai reuşit să învingi.

 

Ca fiara îmblânzită,

Din palmă îţi mănânc,

Şi te dezmierd iubită,

Şi lângă tine plâng.

Еще ...

Ridică-mă

 

Ridică-mă când sunt căzut,

Ajută-mă când am pierdut,

Răneşte-mă când sunt ostil,

Şi pune-mi suflet de copil.

 

Ajută-mă când nu mai pot,

Învaţă-mă când sunt netot,

Şi-atunci când sunt cuprins de teamă,

Mă mângâie cu mâini de mamă.

 

Răneşte-mă când sunt viclean,

Învaţă-mă să fiu mirean,

Şi când greşesc ca altădată,

Tu să mă ierţi precum un tată.

 

Iubeşte-mă când sunt prea crud,

Învaţă-mă cum să te ascult,

Pătrunde-n somnul meu tiptil,

Şi pune-mi suflet de copil.

 

 

Еще ...

Maica mea, lumina mea!

 

Într-un cuib de cucuvele,

Plânge umbra mamei mele,

Prin fereastră intră-n casă,

Raza ei întunecoasă,

Și se-ndreaptă înspre icoană,

Unde intră ca să doarmă.

Casa prinde rădăcină,

Umbra mamei e lumină,

Și se vede prin podea,

Ochii săi de catifea,

Și preumblă prin pământ,

Trupul ei bătrân, flămând,

Și se-ntinde ca o mână,

Printr-un vrej de mătrăgună,

Şi mă ia de după gât,

Să-i țin noaptea de urât,

Şi mă mângâie pe frunte,

Și pe tâmplele cărunte...

Și îmi soarbe de pe obraz,

Lacrimile de necaz.

Eu cu patimă sărut,

Lacrimile ei de lut,

Şi le-adun încet pe toate,

Zi de zi noapte de noapte,

Plămădind cu a mea mână,

Trupul ei de sfântă mumă,

Şi-n a șasea dimineață,

Am suflat cu a mea viață,

Dar icoana de pe masă,

Unde doarme seara acasă,

Maica mea cu chip frumos,

Îmi șopti cu glas mieros:

Nu se poate fiul meu,

Să mă știu în viață eu,

Iară tu să fii în casă,

Doar o rază luminoasă.

Fă din lacrima de lut,

Un altar înspre trecut,

Și pe masa sa întinsă,

Las-o candelă aprinsă,

Și să știi feciorul meu,

Că lumina... voi fi eu!

 

Maica mea, lumina mea!

Fiul meu, altarul meu!

 

Еще ...