Căutări
ne purtăm pașii umezi prin ziua aceasta grunjoasă
tăcuți precum liniștea dintre un fulger și-un tunet
călcăm pe cristale de gheață cât oul de pichere
încovoiați de gânduri
umezeala ni se insinuează frivol pe sub gulere
ne zgribulim înfiorați în inimi
printr-un spațiu fluid și vâscos ca mâzga
pereții de abur curg în șiroaie pe stâlpii de înaltă tensiune
în jurul nostru se-aud țipetele păsărilor dimineții
căzând precum stropii de ploaie
avem sentimentul că devenim două personaje biazre
într-o pânză a lui Picasso neterminată
niște triunghiuri colțuroase de carne
cu ipotenuzele infipte în nori
ne târâm pati***cenzure***r cu ziua în spate
spre o noapte în chinurile nașterii
pe toate ușile găsim doar lacăte ruginite
parcă încontra nevoii noastre de dragoste
care ne alungase din casă…
Стихи из этой категории
Marturie
Presar vorbe fierbinti
Pe soluti nefertile,
Dar cultiv numai nelinisti,
Hranindu-mi tulburarile.
Da‘ visatorii nu mor niciodata
Chiar daca nu miroase a speranta,
In timp ce ingerii cathehizeaza
Vorbe vajnice intr-o limba codata.
Ancolez piese de rebut stricate
Formand visuri si sperante
In timp ce creez in nestire
O fauna de reduta fara iesire.
Dar eu sunt zeul meu
Provenit din inima de elizeu
Dependent de Demnezeu
Ma intrept direct spre apogeu
Schiță în alb și roșu
ușa se face așchii; curge femeia în camera aceea neagră
obscură
chipul ei se imprimă direct pe hârtia fotografică
întâlnind un firicel de lumină
apucă penseta și agită hârtia în cuvă
la început apar o puzderie dezordonată de puncte
care devin cercuri
o mână
fața în alb și negru
apoi trupul gol
așa cum nu-l mai văzuse
ieșind ireal ca Afrodita din spuma mării
învăluită într-o lumină roșie
misterioasă
călcând pe marmura rece
răsturnând tavele cu revelator și soluții de fixare
împiedicându-se
cine naiba a înjunghiat întunericul?
.
zgomotul apei lovindu-i umerii
îi amintește de răpăitul ploii cu grindină pe acoperișul din tablă
al bisericii Adormirea Maicii Domnului
.
destul de sinistru
.
nimic n-o mai poate spăla de sângele mortului
de roșul acela frivol
spre violet
rătăcește printr-un spațiu din care lipsește gravitația
aerul
viața
.
dincolo
peste drum
cineva torturează clapele pianului
din tavan sunetele se scurg ca niște picături de sânge
plescăind consternant pe marmură
opriți dracului această simfonie a disperării!
strigă
iar ecoul se multiplică ca un stol de vrăbii speriate de uliu…
Necunoscuta
Mă uit la necunoscuți
când lumina-ncet apare.
Mă uit timid la o străină
care pare-ncrezătoare.
Mă uit și-ncep să cercetez:
ochi. nas. buze. nas. ochi.
ceva în suflet mi-a murit.
totuși... parcă te cunosc.
Doi ochi, o gură și un nas:
nimic deosebit.
totuși... ne-am mai întâlnit.
Mă uit la necunoscuți
atunci când soarele răsare.
Mă uit în oglindă.
Dada
mi-am propus să inversez sensul lui azi cu ieri
dintr-o scorbură sare năucit pe geam un fluture
tentativele mele de a merge în cap eșuează
cel puțin spune-i „Sărbători fericite!” Smarandei
și hai să ne îmbătăm c-o sticlă de antigel Arcalux
pentru centrale termice
n-o fi dracul mai negru decât găurile negre
e greu de crezut dacă nu schimbi și timpurile verbelor
glonțul din capul lui John F. Kennedy trecuse prin două capete
pe muchia marginii îți tai tălpile până la gât
englezii beau sângele Ioanei d`Arc în locul ceaiului de la ora cinci
cumva asta înseamnă să scoți castanele din foc cu mâinile ereticului
e foarte greu să schimbi sensurile fără un sens giratoriu
dacă m-aș întâlni cu Dumnezu la o trecere extraterestră de pietoni
l-aș trece strada
pe Pământ își poate purta și singur de grijă
ador diminețile înjunghiate deasupra Mării Negre
în lipsa mișcării de rotație a corpurilor s-ar prăbuși peste noi cerul
pierderea gravitației ar da sens legii respingerii universale
idioții patetici își tatuează Harley-Davidson-ul pe creier
n-ai zice că topirea ghețarilor din Alaska are legătură cu dinozaurii
vor supraviețui din nou păsările și peștii Apocalipsei lui Dumnezeu
inversarea polilor magnetici ar fi singura explicație a răului de înălțime al vulturilor
savanții încă mai caută răspunsuri în straturile geologice ale minții
mi-e teamă de adaptarea rechinilor la mersul pe jos
evoluția este la fel de previzibilă ca ruleta rusească
nu m-ar mira dacă m-aș trezi mâine dimineață într-o blană de iepure...
Adevarata fata
Lasa-te înconjurat de oameni care te iubesc cu adevărat Simte căldura lor Scapa de oameni falși și reci la suflet Scapa de ei pana nu iți amărăsc sufletul Oamenii precum trandafiri Frumoși pe din afara dar spinoși pe înăuntru Fi mai atent ce alegi în viata o floare simpla și cu sufletul curat sau un trandafir spinos cu sufletul rece
Mă uit
Mă uit spre cerul nopții
și nu văd luna,
Mă uit incontinuu și n-o găsesc
și simt cum puterile-mi slăbesc.
Ma uit la oameni
și nu-i înțeleg,
mă uit incontinuu și realizez
că s-au pierdut...
prin a lor trecut,
Mă uit la mine,
mă uit la chipul meu...
fără nesocotire,
văd apoi o fată gingașă
și plina de iubire.
Другие стихотворения автора
Sacrificii
mi-e frică să merg noaptea prin viață
să bâjbâi
să nu-mi mai găsesc punctele cardinale
scara de bloc
cheia de la ușa iubitei
care mă ține de vreo trei zile flotant
noaptea toate blocurile se aseamănă între ele
mai bine rămân alături de ea
lipit de spatele ei ondulat în formă de S
ca o curbă extrem de periculoasă în drum
cu ochii deschiși
așteptând să se-ntoarcă spre mine
nu fără emoție
pentru că uneori se transformă într-o văduvă neagră
într-o femei vampir
știu că mă va devora până în zori
dar nu mi-e teamă
îi cer doar să nu mă rănească prea mult
nu-mi place să sufăr
să asist la propria moarte
să-mi văd sângele țâșnind spre cer ca apa fierbinte dintr-un gheizer
să văd cum îmi sparge toate oasele între fălci
cum mă înghite bucată cu bucată
cum îmi scuipă părțile necomestibile
oribil
dar ce nu face un bărbat pentru o clipă de dragoste…
1 Decembrie
ca să-ți iubești patria
trebuie mai întâi să ai o patrie
nu e de ajuns să te-njuri în aceeași limbă
cu alte milioane de oameni
într-un anumit loc
o poți face la fel de bine oriunde
în toate limbile Pământului
nu-i de ajuns să trăieși într-un loc binecuvântat de Dumnezeu
Grădina Maicii Domnului
de exemplu
Pământul e plin de asemenea locuri
nu e de ajuns să mori pentru ogorul din spatele casei
amăgindu-te că de acolo
din fundul curții
începe patria
cât vezi cu ochii e doar pământ
oameni care vorbesc în toate limbile
ca în Babilon
po***cenzure***ții
nu e de ajuns să crezi că aparții unui neam
fiindcă te-mbraci într-un anumit fel
că te-nfrupți cu sarmale și slănină de porc
sau că mergi în fiecare duminică la biserică
nici vorbă
trebuie mai întâi să fii demn
smerit
să-ți aparții deopotrivă ție și celorlalți
de ce m-aș bucura azi
în acest început polar de decembrie
să-mi cinstesc „eroii”
niște nefericiți sacrificați pe câmpurile de luptă
când împotriva nemților
când împotriva rușilor
înrușinați din ambele părți
și neîngropați în morminte
morți ca proștii
halal eroi
să-mi cinstesc urmașii
îndușmăniți într-atât între ei
încât a fost nevoie de un rege neamț
mason
dintr-o rasă de criminali și idioți stacojii
cum spunea Nice
Habsburgii și Hohenzollernii
apoi de un cismar
și din nou de un neamț
descălecat din fostele Wafen SS
care ne vorbește despre democarație
mai bine nu
prefer să rămân un om fără patrie
fără tembelii și vânzătorii de neam
# rezist
în aceiași fundătură urât mirositoare
a istoriei
încă o sută de ani....
indiferență
de obicei, trăiesc fără ochii pe ceas
mă mulțumesc să privesc din când în când Soarele
am împărțit cerul în două
încercând să despart diminețile de amezi și de nopți
de constelații
să-mi fac o idee despre timp
în rest n-am nicio legătură cu acesta
el își vede de drumul său fără întoarcere
eu de al meu
cu suișuri și coborâșuri
sunt prea ocupat să-mi aliniez inima după Steaua Polară
sau după ceasul astronomic de la Strasbourg
mi-e greu să mă alinniez și cu mine însumi uneori
cu piramida lui Keops și Eversetul
care-și bat joc în neclintirea lor milenară
de timp
de ce mi-ar păsa mie
oglinda așezată între mine și lume
e spartă demult
atunci am abolit pentru totdeauna dictatura odioasă a ochiului
îmbrățișând democrația inimii
care mă ajută să-mi simt viața
nu s-o măsor
să-mi păstrez nealterat curajul de a trăi
până la capăt
ca un fluture care își trăiește fericit viața
într-o singură zi…
Soluții
deschizi larg geamul dinspre strada pustie
privești în gol
sigur te-ntrebi ce rost mai are acest drum
neumblat de nimeni
îți ștergi urmele mâinii de pe fereastră
ca să-ți ascunzi nerăbdarea
adesea aprinzi o lumânare în geam
încercând să îndepărtezi noaptea parșivă
cuibărită-ntre noi
nu știi că drumul acesta e ca Fata Morgană
o iluzie
mai bine ai stinge lumânarea
nu cred că voi ajunge în timpul vieților noastre
de unde-am plecat
păstrează-mi totuși o cupă de dulceață
din cireșe amare
să-mi dreg sufletul de arșița voluptoasă a infinitului…
Incertitudini
mă așez în genunchi lângă izvor
și ating cu buzele apa
izvorul cu unde zglobii și dragoste
ești tu
setea mea n-are margini
trăiesc doar ca să mă întorc la tine
să curgi în inima mea
până se umple
viața ta coboară din piatră
și trece prin milioane de ani de curgere
tainică
are aroma primului sărut franțuzesc
de demult
și gustul sărat al lacrimii
în care înotăm
încă
împletesc șiraguri de zile și nopți
într-o pânză nesfârșită a Penelopei
în timp ce mă rog să nu sece izvorul cu dragoste
și să mă trezesc într-o zi spânzurat între un sărut franțuzesc
și o lacrimă...
Ambuscada
Judecătorul Dionise Cocon, un bărbat la vreo treizecişicinici de ani, pe care roba neagră, cu zeci de falduri, flutura ca pe o sperietoare de ciori, deschise şedinţa ordinară a Judecătoriei din Urlaţi, săgetând asistenţa cu o privire distrată.
– La ordine, zise grefiera din spatele unui vraf de dosare, cauza Lăcrămioara Mormoloc, având calitatea de reclamant…
Femeia care îşi auzi numele strigat, o blondă vopsită şi fardată violent, se ridică cu un gest afectat de pe bancă.
– Prezent.
– … şi Fabian Mormoloc, în calitate de intimat…
– Aici, să trăiţi ! răspunse bărbatul, aflat undeva în fundul sălii. Avea în jur de douăzeci-douăzecişicinci de ani, era îmbrăcat în costum negru, cu sclipici, cămaşă albă şi cravată roşie, la care se adăuga un ghiul uriaş de aur, fixat pe degetul inelar.
– …în acţiunea de divorţ, înaintată de reclamanta de mai sus, continuă grefiera. Părţile au fost citate legal, sunt prezente în sala de judecată, procedura fiind legal îndeplinită. Reclamanta a cerut admiterea ca martor a mamei sale…
– Adela Mărcudescu, vă rog ! se insiunuă o bătrânică vioaie, cu pălărie şi ochelari de vedere, care semăna foarte mult cu reclamanta, dar care arăta cu vreo patruzeci de ani mai în vârstă decât aceasta.
– … A-de-la Măr-cu-des-cu, repetă grefiera, pe silabe, consemnând ceva pe un formular şi întinzând dosarul judecătorului.
Acesta parcurse câteva clipe dosarul, apoi îşi ridică ochii spre reclamantă.
– Aveţi cuvântul pe fond !
– Vă mulţumesc din suflet, domnule judecător ! se fandosi ea. Hotărârea mea este definitivă şi irevocabilă. I-am acceptat ani în șir beţia, infidelitatea, gelozia ( poate să confirme jumătate de cartier! ) , dar bătaia, domnule judecător, bătaia şi violenţa, cu care sunt tratată, ca să zic așa, de un an încoace nu i le mai pot tolera. Cer, prin urmare, desfacerea imediată a căsătoriei !
– Mulţumesc, zise judecătorul făcând semn martorei să se apropie. Ia spune-mi, mamaie, ce s-a întâmplat în data de 13, luna trecută ?
– Ceea ce s-a întâmplat atunci, domnule judecător, turui bătrânica, întrece orice închipuire. Ne-am trezit cu el în stare de ebrietate pe la miezul nopţii strigând să-i deschidem că altfel sparge uşa, lucru care s-a şi întîmplat! A dat apoi buzna peste noi, ne-a lovit şi a distrus tot ce a găsit în cale : veselă, servicii de cafea şi de pahare, oglinda de pe hol, televizoarele şi multe altele, că nu-mi mai amintesc acum. Abia după ce am sunat la Poliţie şi ne-au sărit vecinii în ajutor s-a mai potolit, dar în zori a luat-o de la capăt…
Judecătorul o opri cu un gest moale, îngăduitor.
– Bine, bine, mamaie, poţi să iei loc ! Are cuvântul pe fond intimatul !
Pârâtul se apropie de bară cu siguranţa ostaşului dinaintea luptei, adică foarte degajat şi motivat.
– Cu voia dvs., domnule preşedinte, aş începe prin a vă asigura că nimic din cele susţinute de reclamantă nu rezistă unei analize riguroase, după cum nici pretinsa agresiune asupra acesteia, clamată şi de martoră aici, nu stă în picioare. În fapt, ca să n-o lungesc prea mult, doresc să vă informez că mobilul acestei întîmplări este mai subtil decât pare, fiind construit în aşa fel încât să camufleze adevăratele intenţii ale reclamantelor: izgonirea mea din propria casă. Întrucât nu existau motive ca acest lucru să se întîmple cu acordul meu, reclamantele s-au gândit să mă atragă într-o ambuscadă…
Mulţimea din sală izbucni în râs, iar judecătorul, luat prin surprindere de argumentaţia pârâtului, se stăpâni cu greu să nu râdă la rându-i.
– Vă rog să păstraţi liniştea, fiindcă altfel evacuez sala ! Continuaţi, domnule Mormoloc ! Deci aţi fost atras într-o „ambuscadă”, ceea ce pare destul de verosimil, dar atunci cum se explică spargerea uşii ?
– Până la spargerea uşii e drum lung, domnule judecător ! Anterior pregătirii ambuscadei, reclamantele m-au căutat la telefon şi m-au chemat să facem o înţelegere amiabilă. Eu, de bună credinţă, am dat curs acestei invitaţii, destul de ciudate, având în vedere ora târzie, pe de o parte, și schimbarea bruscă de optică, pe de altă parte. Abia după ce pârâtele m-au tras înăuntru forţat, trădându-şi adevăratele intenţii, m-am dumirit şi am încercat o repliere pe stânga, unde se afla mama soacra.
– Şi din cauza acestei „replieri” soţia dvs. a avut nevoie de zece zile de îngrijiri medicale ? întrebă judecătorul. Dezvoltaţi acest aspect, vă rog !
– Am spus că am încercat o repliere pe stânga, unde se afla mama soacră, domnule judecător, dar reclamanta mă apucase deja de păr şi mă dizlocase de acolo ,trăgându-mă până în sufrageri ! Se înţelege că m-am zbătut să scap, efectuând, probabil, mişcări ample, fiindcă numai astfel se explică distrugerile menţionate mai înainte şi vătămările descrise în certificatele medico-legale. În orice luptă există şi pierderi colaterale, domnule judecător, şi ca să ne întoarcem la uşă, adică de unde am plecat, trebuie să ştiţi că uşa n-a fost sfărâmată pentru că aş fi vrut s-o distrug, pur şi simplu, ci pentru că trebuia să ies cumva din ambuscadă !
Judecătorul închise dosarul, puse pixul deasupra, păstrând o sprânceană smuncită în sus.
– Sentinţa rămâne în pronunţare pentru mâine la ora 14 ! zise grav, apoi îşi ridică ochii şi-l fixă din nou pe pârât. Mai spuneţi-mi ceva, domnule Mormoloc ! Cum se face că aţi ieşit fără nicio zgârâitură din „ambuscada” aceasta?
Pârâtul îşi lăsă spășit ochii în jos.
- Nici eu nu-mi explic, domnule judecător!