Un secol și o zi

Входит в коллекцию „Un secol și o zi”

От Florin Dumitriu Страница 45 из 101
45%

Un simplu gând

Când ai,
Dai mai mult decât cer mâinile goale,
Până nu mai e nimic din tine,
Nici nume, nici umbră de soare.

 

Și când tăcerea devine răsplată,
Lumea uită ca-i fost al lor odată.

 

De unde să ai,
Când tot ce aveai era doar suflet,
Iar sufletul l-ai risipit
În brațele celor ce nu l-au primit?

 

Acum taci,
Dar tăcerea nu doare.
Ea doar apasă,
Până la capătul uitării amare.


Категория: Мысли

Все стихи автора: Florin Dumitriu poezii.online Un simplu gând

Дата публикации: 3 сентября 2022

Добавлено в избранное: 2

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 1751

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Iubirea e tot ce am

 

Dacă iubirea noastră de dor nebun

Ar fi sortită a se da spre sfârșit,

Aș sfida cerul, aș rupe pământul,

Doar ca să te găsesc dincolo, la infinit.

 

Iar de moartea va încerca să ne stingă,

Noi vom învăța să ardem veșnic,

O icoană de iubire va cuprinde-n mângâiere lină,

Ca un sfeșnic aprins în întuneric.

 

Când iubirea-i adevărată,

Nu cere permisiune să ardă,

Mistuie sufletul, îmbrățișează abisul,

Mai puternică decât timpul

Еще ...

Amintiri ce nu vor fi

Se scurge timpul precum sângele

Dintr-un trecut ce n-a murit,

Și fiecare clipă plânge

Că te-a pierdut… sau te-a mințit.

 

Nu trece ... nu... doar se prelinge

Prin venele-mi fără răspuns,

Ca un blestem ce nu se stinge,

Ci doar devine mai pătruns.

 

Te simt în tot ce nu mai este,

În golul plin de chipul tău,

Ca o tăcere ce rostește

Tot ce n-am spus… și doare greu.

 

Și mintea mea, o mare oarbă, 

Se sparge-n valuri de “de ce?”,

Mă-neacă-n gânduri ce mă-ntreabă

Dacă mai știi ceva de mine.

 

De parc-aș fi fost doar o umbră

Pe-un zid pe care nu-l mai vezi,

Un pas pierdut într-o secundă

Pe care n-ai s-o mai revezi.

 

Mi-e dor, dar dorul nu mai cere,

Nu mai speră, nu mai strigă,

E doar o formă de tăcere

Ce-nvață singură să nu se stingă.

 

Și tu… exiști? sau ești uitare?

Sau doar un vis prea obosit?

Eu ard în propria-mi întrebare

Fără să știu dacă-am trăit.

 

Căci te iubesc, și asta doare

Mai mult decât a nu iubi,

E-o condamnare fără soare

La amintiri ce nu vor fi.

Еще ...

Plecarea ta

Pe margini de tăceri albastre

Se leagănă un vis târziu,

Iar luna-și cerne-n nopți sihastre

Argintul pal și pustiu.

 

Sub teiul gândului ce doare,

Adorm povești fără răspuns,

Și-n frunze moarte, fiecare

Ascunde-un dor ce nu s-a spus.

 

Tu ai plecat, și-n urma ta

A mai rămas o rană vie,

Ca o lumină ce-ar putea

Să ardă-n veci… dar nu mai știe.

 

Căci timpul, crudul cerșetor,

Ne fură clipele din suflet,

Și lasă-n loc doar un fior

Ce-nvață moartea cum să umble.

 

Iar eu, străin de mine însumi,

Te caut printre amintiri,

Dar pașii mei se pierd în gânduri

Și mor sub vechi nedumeriri.

 

Și poate-n altă existență,

Sub ceruri reci, fără păcat,

Vom fi din nou o conștiință

Ce nu cunoaște „am plecat”.

Еще ...

Nu chipul va răspunde

Dacă Dumnezeu mă caută după chip, iar eu ajung după mască,

Ce va vedea din mine, omul sau minciuna mea?

Că lumea m-a învățat să zâmbesc când sufletul se frânge,

Dar cerul mă va judeca după rana ce-am ascuns sub ea.

 

Am purtat fețe străine ca să nu-mi vadă nimeni vina,

Am fost lumină pe dinafară și furtună în ascuns,

Iar când voi sta în fața Lui, nu chipul va răspunde 

Ci tot ce am ucis în mine și tot ce n-am spus.

Еще ...

Fără conexiune

Am rescris destine, refăcut genomul,

Dar nu putem să înțelegem omul.

Comunic cu oameni oriunde pe glob,

Dar nu mă salut cu vecinii de bloc.

 

Știm algoritmi, știm rețete de succes,

Știm cum să părem buni în zece pași, simpli,

Citim cărți despre iubire, „termeni și condiții”,

Dar căutăm slăbiciuni, nu conexiuni, nu definiții.

 

Știm adevărul, dar mințim frumos,

Învățăm iubirea, dar o dăm pe dos.

Citim despre sensuri, despre Dumnezeu,

Dar judecăm omul doar pentru ce e al său.

 

Spunem „te iubesc” ca pe un status temporar,

Și plecăm când vedem un defect elementar.

Nu mai știm să stăm. Nu mai știm să iertăm.

Ne sperie sinceritatea — prea greu de controlat.

 

 

Putem clona voci, chipuri, zâmbete.

Dar nu mai știm cum e să simți unul real.

Și iar mă strânge o întrebare veche:

Când am uitat să fim oameni?

Еще ...

Plăgi

De multe ori mă pierd în gânduri grele, Mă simt prins între umbre și vise deșarte, Și mă întreb, oare iubirea e doar un joc? Un joc pe care-l pierdem, fără să-l știm.

 

În căutarea unei lumini care să mă însoțească, Văd doar apusuri ce nu se mai întorc, Și mă întrebi dacă voi mai putea să iubesc, Când fiecare iubire s-a transformat în tăcere.

 

Căutând un răspuns într-o mare de neliniști, Îmi las pașii să mă poarte spre necunoscut, Dar știu că în fiecare pas pierd o parte din mine, Și mă întreb: mai pot să mă regăsesc?

 

 

Еще ...

Стихи из этой категории

Momente mute

Torente de cuvinte

Ce tumultos îmi vin în minte,

Înșiruite sunt în gânduri,

Lăsate-s în amurguri.

 

Obosite încearcă o frază,

Punând o cratimă de pază.

Din frământări apare o dilemă.

Este bine sau devine o problemă.

 

Este gândul mult prea iute,

Creând momente mute,

Sau poate ai doar sentimentul

De a nu spune nimic este totul.

 

 

 

Еще ...

Căutări

Tăcut, supus și-naripat

Este al gândului abis,

Ce se transformă într-un vis,

Când el din minte a zburat.

 

Cutreieră idei și fapte,

Meleaguri ale chipzuinței,

În lupta aprigâ a voinței

Cu întunericul din noapte.

Еще ...

Non troppo

dacă mă-ntrebi de ce stau cu viața numai într-o jumătate de cameră

 

n-aș ști ce să-ți răspund foarte repede

 

probabil că o fac instinctiv

ca floarea soarelui

o fi și din cauza ferestrelor înalte

care îmbrățșează aproape erotic lumina

o fi și din cauza umbrei

a mușchilor de pe stâncile sufletului

a gheizerelor dispărute

.

e greu de spus

.

uneori aud sângele lovindu-se de malurile înghețate ale țărmului nordic

scrășnetul asurzitor al corăbiilor în canalele colmatate de gunoaile vieții

și oftatul tăcut al marinarilor aruncați peste bord

care-și dau sufletele întunericului

.

de nicăieri apar corbii

coioții

urșii polari

atrași de duhoarea liniștii

.

în jumătatea cealaltă de cameră putrezesc oasele pescărușilor morți

prin care fluieră vântul

.

destul de trist

.

nu-i deloc ușor să trăiești cu toată viața care ți-a mai rămas

într-o jumătate de cameră și o mie de fluturi

dacă mă-ntrebi

.

dar nu-i imposibil

.

astă noapte au urlat la ferestrele mele deschise spre ceruri

toți lupii din lume

și n-am putut să-mi opresc lacrimile

din calea inimii…

Еще ...

Slavă Domnului

Când îți dorești ceva cu-adevarat 

Acel ceva apare 

Și nu e timp de răsunat 

Povești ce ști c-o să te doară 

E timp doar de urlat mai tare

Astăzi e sărbătoare 

Zi buna și curată 

Când toți să evad și se răsfață 

Când pruncii te surprind cu fața dulce și înmiresmată 

Când zburda câinele-n ograda

Și iarbă crește pe uliță 

Mai zi te rog.....

Mai zi că nu e soare afara

Când totul e făcut doar să răsară 

Zi Doamne mulțumesc, ești mare 🙏 

Еще ...

Singuratatea

Mai rar se-arata zorii, pe cimpii
Si nu mai pot spera la alt scintei
Sa curga lacrimi tot mai rar, aprins
Sa nu mai spere focul, este stins.

 

Mai des mi-e gindul, la acel minut
As vrea sa fii tu norul, iar eu vint
In asta seara, eu nu am cazut
Si da, nebun, sa pling nu am in gind.

Еще ...

„ȘTERGE”

Începe și șterge fărâme

       de frică,

De teamă,complexe și

      alte valori,

     Învață să ierți ,

   Și-ale tale greșeli,

Sunt lecții cerute,

  Inconștient ieri.

 

Nu ești doar un trup,nu ești termen limită,

Fă loc azi presiunii să te ocoloească,

  Ești suflet,nevoie de viață,

          Și lasă,

  Ca-n vechiul Eden,

Spiritul liber să înflorească!

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍