1  

O dată

 

Mă topesc, ca un metal,

și curg anevoie,

într-o formă de-a mea,

mai veche, mai frumoasă.

Carnea încinsă, trosnește,

oasele-mi sfârâie....

mă răcesc.

Îndepărtez zgura,

apoi șlefuiesc, șlefuiesc, șlefuiesc!

Dar nu, nu sunt eu!

Nu voi mai putea fi ceea,

ce am fost odată!

Ce straniu,

nu am mai putut localiza 

cuvântul... ODATĂ!

De aceea, acum, mă definesc clar,

O dată!

Atât mi-e destinul...


Категория: Различные стихи

Все стихи автора: Gabriel Trofin poezii.online O dată

Дата публикации: 6 июля 2025

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 434

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Peste toate brusc s-a-ntunecat

 

Ne vom privi cu reguli nefirești, 

Cuvintele vor zgâria, nu vor lega,

Iar peste toate cele vechi, lumești, 

O placă funerară vom turna. 

 

Pe banca noastră lemnu-a putrezit,

Dar nu de ploi ori valurile vieții, 

Doar că de multă vreme n-a mai odihnit, 

Iubirea și aroma pură a tinereții. 

 

Și peste toate brusc s-a-ntunecat, 

Iar ochii larg deschiși îmi țipă, 

De-atâta noapte umbra s-a uscat, 

Și bezna tremură și ea de frică. 

 

Mi-e greu, și somnul a fugit de mine, 

Iar noaptea albă mi-e perna de sub cap, 

Mă zvârcolesc gândindu-mă la tine, 

Și parcă singur groapa încet mi-o sap. 

 

Mai am o singură dorință infantilă, 

O lacrimă să verși pe tot ce-a fost, 

S-o țin ca pe-o dovadă mercantilă, 

Și-n ea să-mi fac umilul adăpost. 

Еще ...

Frunzișul meu se pierde

 

Azi tremură în mine-o rugăciune, 

Ca un ecou pierdut în depărtări, 

Din ceruri nu mai vin deloc chemări,

Ci doar semnale din genune. 

 

Se sting în ochi făclii aprinse, 

Rămâne doar tăcerea ca un zid, 

Iar pașii mei, tot mai înceți, se-nchid, 

Pe drumuri vechi cu pietre ninse. 

 

Dar chiar de plec, o urmă se mai știe, 

Un dor lăsat grămadă pe o foaie, 

Pe care tușul cade ca o ploaie, 

Să curgă în pârâie umila-mi poezie. 

 

Sub pleoape-mi plânge-o lume tristă, 

Ca un izvor ce n-a ieșit din stâncă, 

Iar trupul meu cu rana sa adâncă, 

Se pierde într-o lacrimă de pe batistă. 

 

Am fost un freamăt de pădure verde, 

Iar fiecare vers mi-a fost aleea spre uitare,

Şi am tot plâns, cu-o veșnică mirare, 

Că tot scriind, frunzișul mi se pierde. 

 

Еще ...

Îngerul otrăvit - #ingerulmeu

 

Un înger otrăvit de lumea rea,

Căzu din cer într-o poiană,

Cu-o aripă pământul el lovea,

Și-o lacrimă-i curgea sub geană.

 

Sub un copac priveam uimit,

La scena ruptă din minune,

Căci mă aflam şi eu dosit,

De lumea dusă spre genune.

 

Mă-ndrept umil și-ngândurat,

S-ajut pe îngerul căzut, rănit,

Iar el îmi spune trist și supărat,

Că astăzi profeția s-a împlinit.

 

Privii cam încurcat la minte,

Fiindcă vorba nu i-am înțeles,

Iar el rosti apoi fără cuvinte,

Un murmur surd, aproape șters:

 

-Nu mai avem putere să luptăm,

Căci firea omului e întunecată,

Noi îngerii trudim să o salvăm,

Dar demonii o țin în iad legată.

 

De răutatea lumii și firea sa mârşavă,

Toată îngerimea va fi otrăvită,

Şi va ploua cu noi din slavă,

Iar ploaia nu va fi nicicând oprită,

 

Decât de oameni şi a lor iubire,

Ce astăzi pare a fi încătuşată,

De sufletul ce zace în orbire,

Lumina sfântă nevoind s-o vadă.

 

Du-te copile şi strigă-n gura mare,

Să audă orice suflet pe pământ,

C-au reuşit un înger să doboare,

Prin răutate şi comportament nesfânt.

#ingerulmeu 

 

Еще ...

Eu vreau să zbor!

 

Eu vreau să zbor!

Să-mi smulg din piept tăcerea grea,

Și clipele ce nu mă lasă,

Să rup din vremea ce apasă,

Să slobod viața mea.

 

Eu vreau să zbor!

Spre-un țărm pe care nu-l cunosc,

Unde durerea nu mai cere,

Să-i dau la suflet mângâiere,

Nu lacrimi fără rost.

 

Eu vreau să zbor!

Și dacă-ar fi să cad din nou,

Să știu că-n mine mai rămâne,

Un strop de cer, o rugăciune

Ce nu se stinge în ecou.

 

Eu vreau să zbor!

Din colivia orelor târzii,

Unde suspinul prinde rădăcină,

Și-și face-n pieptul meu grădină,

Din umbre cenușii.

 

Eu vreau să zbor!

Prin aerul de visuri necuprinse,

Să-mi fie gândul pasăre de foc,

Să zăbovesc în orice loc,

Cu aripi neatinse.

 

Eu vreau să zbor!

Spre marginea luminii de-nceput,

Unde-nserarea nu mai doare,

Iar timpul curge ca o mare,

Prin pieptu-mi desfăcut.

 

Eu vreau să zbor!

Și-n visul meu târziu și viu,

Îmi las iubirea să mă frângă,

Ca pe o ramură plăpândă,

Sub cerul arămiu.

 

Eu vreau să zbor!

Căci doar în zbor mai regăsesc,

Fărâma pură de ființă,

Izvorul cald de biruință,

Din care iarăși cresc.

 

Eu vreau să zbor!

Еще ...

Gerul....

 

Vântul mă mușcă de față, 

Într-un frig infernal mă desfăt, 

Sângele în vene-mi îngheață, 

Cu bulgări de foc mă îmbăt. 

 

Mi-s oasele gârbove-n coaste, 

Și văd cum prăpădul revine, 

Înfrunt a gerului oaste, 

Și simt o Siberie în mine. 

 

Mi-e frig și sunt rece ca gheața, 

În cristale, de mișc, mă voi frânge, 

Jăratec aș mânca dimineața, 

Și clocot mi-aș turna peste sânge. 

 

Mi-e frig, doar mi-e frig și îs sloi, 

Soarele nu-l mai văd nici în vis, 

Cu gerul port acum un război, 

În care focul este strict interzis. 

 

Еще ...

Întristare

 

Ai plecat și zile negre,

Pogorât-au peste mine,

Inima îmi stă de veghe,

Și întreabă despre tine.

 

Suferință ani de-a rândul,

Draga inimă îndură,

Și întreabă tainic gândul,

Unde e iubirea pură?

 

Ochii-s triști, izvor de lacrimi,

Alinarea lor e dusă,

Ard mocnit cuprinși de patimi,

După dragostea răpusă.

 

Pași se-ndreaptă tremurând,

Înspre geam precum o turmă,

Însă nu-i...și rând pe rând,

Se întorc pe aceeași urmă.

 

Toamna e acum târzie,

Frunza cade, tu plecată...

Luna îmi pare străvezie,

Sunt mai trist ca niciodată.

 

 

Еще ...

Стихи из этой категории

Singură în pustiu

În pustiul fără de sfârșit,sufletul îmi rătăcește,
Printr-un ocean prea plin de întunecime
Și pare că acuș în capăt lumină strălucește,
Dar prin valuri de iluzii cad în adâncime.


Nu pot și nici să strig sau să cer un ajutor,
Căci totul în urmă începe să dispară,
Iar eu privesc doar cum e totul trecător
Și că de-ar încerca ceva să se repară


N-ar fi deloc și chiar nicidecum așa ușor.
Am eșuat,dar tot mai fac pașii înceți,
În încercări,ce sigur nu rămâi învingător,
Oricât de multe ai avea tu vieți.


Uitând de atâta deșert și pași în umbră,
În adâncuri de suflet lumină tresare
Și orice teamă treptat începe să dispară,
Un licăr minuscul de speranță apare.


Deja nu mai pare totul atât de înfiorător,
Deși la început era chiar foarte dificil,
Să regăsesc pierdutul spirit învingător,
Depășind,acest labirint extrem de facil.


În adâncul inimii mă descopăr pe mine,
O forță deosebită iată se renaște
Din ruine lumina către gândire vine
Și simt cum noaptea liniștit slăbește,


Mă lasă să descopăr puterea ce dețin,
Să lupt pentru libertate și încredere,
Reîntorc armonia și încerc s-o mențin,
Cu orice suflare,cu orice închipuire.


Pe cărările nezărite a propriului destin
Speranța mă îndeamnă să nu cedez,
Să nu las scopuri fără să le termin
Și în dificultăți adesea să mai acționez.

Еще ...

Copilăria...

 

În fiecare noapte în minte îmi încarc,

Copilăria toată cu jocurile sale,

Și ca un tren pe șine mă-nham ca să îl trag,

Acum la bătrânețe să nu o ia la vale.

 

Și drumul înapoi mă face ca să plâng,

Și le-aș lua pe toate dar nu mai am vagoane,

Colegii și amicii pe toți la piept îi strâng,

Și serpuiesc cu trenul pe vechile șotroane.

 

Iar sunetul ritmat al roților pe șine,

Mă poartă mai adânc spre leagănul de-acasă,

Și-o văd pe maica scumpă cum râde lângă mine,

Și-i tânără copilă și nespus de frumoasă.

 

Și-n fiecare noapte am cursă să cobor,

Și gâfâi la urcare cu jocurile toate,

Și șuieră locomotiva de dragoste și dor,

Cu un bătrân-copil ce-o mână către moarte.

 

Dar ziua cea fatală chiar azi îmi iese-n cale,

Și trenul plin cu jocuri o ia încet la vale...

 

 

Еще ...

S I Stola

Atunci cand imi este teama

Respiratia ta imi este pansament

Iar cand durerea sufletului meu

Devine tot mai mare

In bratele tale isi gaseste alinare

 

Tu nici nu stii ce inseamna pentru mine

Vocea ta  blanda si cuvintele alese

In momente de fericire si durere....

Tu nici nu stii ce inseamna pentru mine

Cladura sufletului tau...

 

O viata de as mai trai, nu m-as satura de vocea ta

O viata de as mai trai, i-as multumi neincetat,

Pentru iubirea ce mi-o porti cu adevarat!

 

Deschide-ti larg bratele si strage-ma la pieptul tau

Deschide-ti  sufletul tau bun si tine ma ascunsa

Fereste-ma de tot ce-i rau si neinteles

Iubeste-ma cu tot ce-i bun si rau in mine!

Еще ...

Singurătate

Spune-mi tu singuratate

Cat sa mai indur tu spune

Si necazuri, suparari

Nu mai pot privi in zare

Dar indur incet si spun

 

Nu mai stiu ce sa mai fac

Si ce viata imi va da

Ca un cal fara stapan

Ma avant in al tau drum

 

 

Si ma las purtat de tot

Si de valuri si de foc

Viata mea e ca un gol

Iar incet eu nu mai pot

 

Vreau doar sa ajung acasa

Unde e viata frumoasa

La familia mea departe

Unde ma primesc in brate

 

Si imi spun ca va fi bine

Viata sa treaca cu mine

Prin necazuri, greutati

Sa ii fac mandri pe toti

Еще ...

Renasc

 

Pe stânci de piatră veche, sfărâmate,

Îmi scriu blestemul într-un colț de sat,

Iar lacrimile mele, astăzi înghețate,

Au adăpat cândva al lor pârâu secat.

 

Am fulgerat tăcut prin multe ploi străine,

Și-am șuierat ca vânt, pământuri sterpe,

În ochi purtam amurguri clandestine,

Și mă uitam spășit spre ceruri să mă ierte.

 

Se frânge-n mine timpul, ca un lemn uscat,

Și-n crăpătura lui se-adună vântul rece,

Sub pasul meu, pământul s-a lăsat,

Și-n umbrele lui stranii, o taină se petrece.

 

Din palmele străvechi îmi curge iarăși lutul,

Model de trup rănit, ce nu mai vrea să fie,

Și-n colbul din privire  îngrop iar începutul,

Ca să renasc tăcut sub crucea de pe glie.

 

Pe buze-mi stă o rană, nescrisă și amară,

Ce strigă către stânci, dar stâncile-s tăcute,

Și totuși, din cădere, o stea se naște iară,

Să-mi limpezească gândul și nopțile pierdute.

 

Și poate că blestemul, odată risipit,

Va fi doar amintirea unui drum ce piere,

Iar eu, din pietre oarbe, mi-oi face-un chivot mic,

Să-mi strâng în el tăcerea și dorul de durere.

Еще ...

Oamenii...

 

Atât de atipici, de diferiți

unii prea triști, alții prea fericiți.

Și totuși, cu toți ne rotim

pe aceeași orbită, uneori ne ciocnim

de orgoliile noastre care sună

a fală deșartă fără o faptă bună

iar pe cap a mândriei cunună

o purtăm ca pruncul purtat de mumă.

 

Oameni, enigme cea ascund

taine ce străbat prin veacuri

precum apele subterane pătrund

spre suprafețe pe care le inundă

și pentru care nu găsești leacuri.

Suflete deschise care urc la cer

într-o lume unde nu e cuvântul ”sper”

 

Oameni, cărți frumoase la copertă

pentru care uneori se regretă

momentul în care s-o cunoști ți-ai dorit

și în loc de o lume frumoasă, bună

la un moment dat ai descoperit

un univers de lașitate și ranchiună

și te doare și te simți dezamăgit

dar asta uneori e prețul la ceea ce ai iubit.

 

Oamenii, precum o ceașcă de cafea

care de dimineața te trezește la viață

sau alții precum fulgii de nea

care dau buzna în viața ta.

Unii sunt adevărate binecuvântări

cu care ești răsplătit de Dumnezeu

alții vin în viața ta ca și învățări

ca să te Rogi, Crezi, Speri mereu.

 

 Dzengan Anna 12.03.2021

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍