Timp

• Uneori e greu,să renunți la ceea ce e a tău...

• Unicul prieten care te înțelege ești tu însuți...

• Dragostea e ca o lupta,incearca sa treci peste...

• Există multe oportunități,nu renunța...

Lumea mea e frumoasă,
Lumea ta,e preafrumoasă,
Împreuna cînd ne-ntîlnim,
O putere devenim.

Tu zîmbind,mă motivezi
Multe ganduri le salvezi,
Tu esti o ființă pozitivă,
Și mereu tot atractivă.

Cînd în ochi cand te privesc,
Vreau să-ți spun un „Mulțumesc”,
Pentru amintiri de neuitat
Uneori sunt de emitat!

De mult,noi nu am vorbit,
De parca am fi orbit
Nici macar un „Bună”
Suntem prinși intr-o lume nebună.

De ce nu mai vorbim?
Sau deja nu mai prietenim?
Orice va fi,vreu să-ți....
Vreau să-ți spun că „Te iubesc”

Te iubesc iubita mea,
Și gandurile-mi poți vedea...
Și mereu tu ma privesti
Cu blandețe-mi zambești

Nicioadata n-aș putea
Să te scot din mintea mea,
Ești frumoasa ca o floare
Si mai mereu sfătuitoare....

Am greșit,si-mi pare rău
De comportamentul meu,
Dar sunt cel mai norocos,
Să te am sunt bucuros...!

Și mereu tu mă ghidezi
Ca o stea tu strălucești,
Ești acolo undeva..
Prinsă-n inimioara mea..!

De-acest bărbat nu-mi mai este sete

In schimb, florile ei preferate erau lalele?

Şi-a scufundat în ea toate regretele.

Dar el nu i-a iubit acele defecte.

N-a avut de ales decât să plece.

Un ceai de tei stă de vorba c-o cafea

" Ceaiul de tei -Mă mai iubești? Ai puțin zahăr în cuvinte? " Sau niște regăsiri de sine?

" Cafeaua-Nu am decât zaț, te-aș ruga să îmi dai un pic din acel zahăr în cuvinte și  din regăsiri de sine. "

Doi prieteni copilaș

Tare harnici și isteți

Vor să facă în ogradă

Un om mare de zăpadă

Încep treabă cu domulul

Dau zăpadă rostogolul

Și-astfel întocmesc ușor

Din zăpadă omul lor

Capu-l fac ,apoi drept nas,

Pun un morcov de pripas,

Pentru ochi sunt tocmai buni

Două cioturi de cărbuni

Pălăria,un castron

Doi trei nasturi la burtica

Și omul de zăpadă-i gata

Dar venit-a iepurașul

Urechiatul și poznașul,

Și-a mâncat pe negustate

Morcovul pe jumătate.

De Cocoru David Cristian

si daca miine va fi mult mai bine,

sa-mi spui despre asta sau mai bine sa-mi cinti.

deja nu mai trec fiori reci prin mine,

cind imi amintesc momente fierbinti.

si daca miine vom muri in furtuna,

sa fii fericit, ca nu-i nevoie sa fugi.

eu nu te iubesc si, daca nu ti-e totuna,

poti azi sa vii si-ncet sa ma distrugi.

mi-e frica, ca miine n-o sa fie mai bine,

iar sa respiram ne va fi foarte greu.

eu stiu, sa ating tot nervul din tine,

iar tu stii, unde e sufletul meu.

uneori despre tine amuzant lumea-mi spune -

zgircit astepti, ca sa scriu versuri noi.

dar sa stii, la final, cind punct se va pune,

viu va ramine doar unul din doi.

si, daca victoria eu voi detine,

n-o sa mai iau pixu-n miina si nu voi mai scri.

eu nu te iubesc, dar cunosc foarte bine

a ochilor tai 50 de nuante de gri.

Facem schimb de inimi să-ți vezi în ea chipul cel senin?

Cum cuvintele tăioase s-au înfipt ca un cuțit în carne

Sub amintiri de pe retină care-n tăcere îți mai revin?

Orice lacrimă de-a ta a umplut destule oceane...

A.A

Irigă pustiul din mine, Doamne,

nu cu ploaie, ci cu focul care mistuie răul!

Rădăcinile mele beau de ani otravă

și încă mai cresc…

Cine altul, dacă nu Tu,

poate schimba o inimă încolțită de spini?

Am săpat fântâni în lutul păcatului

și-am băut din ele minciuni dulci.

M-am rătăcit nu prin lume, ci în mine,

și-acum nu mai știu pe unde intră lumina.

Doamne, intră Tu!

Nu bate la ușă — dărâmă!

Dărâmă zidurile ridicate din mândrie,

dărâmă cuvintele mele goale,

și pune în loc o rugăciune care plânge.

Irigă-mă cu sângele Tău,

cu iertarea care arde și mântuie!

Fă din oasele mele uscate

un altar viu,

unde Tu să locuiești.

Pustiu sunt, Doamne — dar încă viu.

Dovedește-mă cu blândețe,

zdrobește-mă cu milă,

dar nu mă lăsa

să-mi port singur setea până la moarte.

Tu ești Apa cea Vie.

Nu-mi da picături.

Scufundă-mă în Tine —

să nu mai știu dacă ard sau trăiesc,

doar să știu că ești acolo.

Și că pustiul a înflorit.