Noi suntem Romani, pardon, Români
(Ediția Sicrii de Sticlă cu Trupuri de Abajur)
În țara-n care râsul ține loc de pâine,
Și gluma tristă-ți cade greu în minte,
Românul zice: „Nu murim de foame,
Murim de râs, că-i gratis... până la taxe!”
Avem asfalt cât să-ți rupi două glezne,
Și autostrăzi doar măsurate-n promisiuni mărețe,
Pensionaru’ face yoga la cozi de medicamente,
Iar tinerii „evoluează” doar prin rente.
La spital iei bon, apoi un parastas,
Doctorii fug că jurământu-i doar un pas.
Pe hârtie-i sacru, în real business pur,
Te vindecă mai bine-un gurist dintr-un „live tour”.
Dar stăm drepți, chiar și cu burta goală,
Și facem haz cât mai avem o fală.
Suntem români —și asta nu-i o scuză,
E doar un titlu... într-o comedie confuză.
Категория: Патриотические стихи
Все стихи автора: Florin Dumitriu
Дата публикации: 4 мая
Просмотры: 164
Стихи из этой категории
Altar al limbii române
Mai dârz ca tine n-am văzut
Să te topeşti în marea cea romană
Să dai tribut, averi trupești
Dar mai de seamă sufletești
Romanilor cotropitori și seci
Să-ți aperi limba cea de veci
Cu zaț chirilic se-anunțau
Păgâne cotropiri de plaiuri
De când ne știm, avem un graiu
Răpuși, făcuți hamali și tributari
De gloate snoabe, de avari
Suntem aici prin vii și demni și sfinți
Ștefan, Mihai și Brâncoveanu
Letopisețe mari ce ne hrănesc
Cunoașteri și origini românești
Ce astăzi încă nu pălesc
E sfântă limba ce-o avem
Căci încă suntem vii și vechi
Meleaguri sfinte strămoșești
Altar al limbii românești
Marius Ene, Polonia, 31.08.2024
Ziua Limbii Române
Satul meu natal
Un sat plin cu istorii
Cu vii amintiri
Apare din abisuri
Printre oameni și copii.
Un sat cu demnitate,
Plin de libertate,
Cu valori importante,
De dreptate si solemnitate!
14.10.2021
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în suedeză
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
Lätt rött vin är gott
Lätt rött vin är gott,
Skördas på senhösten,
Mer om frosten, mer om mannen,
Jag dricker mycket mer och blir inte full.
Jag svor att jag aldrig skulle dricka igen
Men jag kan inte hålla mig
Gott vin, gott jag gillar det,
Jag vet inte vad de kommer att göra med honom.
Sällsynt äppelvin
Han klättrar in i huvudet utan stege,
Vinesor av gröna boggier
Gör mannen osynlig.
Vinet är gott och gott,
När du dricker det med en snygg man.
Men om du dricker det med en ful man,
Vinet stannar i halsen.
Limba română
Limba română,
Veșnic sa rămână,
O mare moștenire
În astă ominire.
Limba română,
Veșnic sa rămână
Una prețioasă,
De toți aleasă.
Limba română,
E limbă strămoșească
Din străbuni lăsată
În mâna cerească!
Compusă pe 25.08.2021
Cu durere mare scriu aceste rânduri
Cu durere mare scriu aceste rânduri,
Dragii mei de peste Prut.
Aș vrea să spun - e prea târziu
Să revenim de unde ne-am născut.
Sărăcia crește tot mai tare
Și corupția la fel.
Reunirea promit doar prin slogane,
Scrise de lași și de mișeli.
Vreau să plâng dar nu mai am lacrimi,
Vreau sa strig dar nu mai am glas,
Căci ne-au rupt de la țara mamă.
Orfani pe veci noi am rămas.
Daniel Pomirlean
DE CE EȘTI TRISTĂ…
-ȚARĂ de ce ești tristă?...
-Ograda - mi este mult prea goală
Peste hotare românii mi-au plecat
Din când în când primesc câte-o scrisoare
În grai străin, cel de român ei l-au uitat.
Pentru cei ramași povara lor e grea…
La mine,doar lăcrimând se mai gândesc.
…………………………………………………..
Zeii pământeni ce soarta mi-o decid,
Indiferenți,la greu m-au părăsit
Nori de corbi la hotar, cu jind, mă privesc
Scurmă avizi la rădăcini de falnici brazi
Scrutând cu - a lor privirii ucigătoare
Spre munții mei, spre ape și-o istorie…
Portalul unui neam greu încercat.
……………………………………………………..
-ȚARĂ, cuvânt de dor, eu sunt SPERANȚA
Mulți români nici pe mine nu mă mai vor
Ești tristă, dar eu îți sunt aproape
Și frumusețea ta-i diamant strălucitor
Printre bogății păstrate din străbuni,
Ea-ți înconjoară cu drag toată harta,
Tricolorul, și al tău sfânt pământ.
Nu fi tristă TARĂ cu graiul străbun
Pământul din ogradă ta nicicând,
Nimic din el nu va fi strămutat.
.………………………………………………………….
Zâmbește ȚARĂ, tare ești frumoasă!
Românii așa te simt, te știu, te slăvesc
Oaspeți, buni prieteni te vizitează
Te străbat, te admiră și te iubesc.
Românii toți în dreapta lor conștiință
Nu te uită-n gând, faptă și credință
Din drag de România, de al tău dor
Ești catedrală sfântă-n sufletul lor
Ei, mâinile își vor îngemăna oricând
Pentru tine ȚARĂ, sfânt pământ.
Altar al limbii române
Mai dârz ca tine n-am văzut
Să te topeşti în marea cea romană
Să dai tribut, averi trupești
Dar mai de seamă sufletești
Romanilor cotropitori și seci
Să-ți aperi limba cea de veci
Cu zaț chirilic se-anunțau
Păgâne cotropiri de plaiuri
De când ne știm, avem un graiu
Răpuși, făcuți hamali și tributari
De gloate snoabe, de avari
Suntem aici prin vii și demni și sfinți
Ștefan, Mihai și Brâncoveanu
Letopisețe mari ce ne hrănesc
Cunoașteri și origini românești
Ce astăzi încă nu pălesc
E sfântă limba ce-o avem
Căci încă suntem vii și vechi
Meleaguri sfinte strămoșești
Altar al limbii românești
Marius Ene, Polonia, 31.08.2024
Ziua Limbii Române
Satul meu natal
Un sat plin cu istorii
Cu vii amintiri
Apare din abisuri
Printre oameni și copii.
Un sat cu demnitate,
Plin de libertate,
Cu valori importante,
De dreptate si solemnitate!
14.10.2021
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în suedeză
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
Lätt rött vin är gott
Lätt rött vin är gott,
Skördas på senhösten,
Mer om frosten, mer om mannen,
Jag dricker mycket mer och blir inte full.
Jag svor att jag aldrig skulle dricka igen
Men jag kan inte hålla mig
Gott vin, gott jag gillar det,
Jag vet inte vad de kommer att göra med honom.
Sällsynt äppelvin
Han klättrar in i huvudet utan stege,
Vinesor av gröna boggier
Gör mannen osynlig.
Vinet är gott och gott,
När du dricker det med en snygg man.
Men om du dricker det med en ful man,
Vinet stannar i halsen.
Limba română
Limba română,
Veșnic sa rămână,
O mare moștenire
În astă ominire.
Limba română,
Veșnic sa rămână
Una prețioasă,
De toți aleasă.
Limba română,
E limbă strămoșească
Din străbuni lăsată
În mâna cerească!
Compusă pe 25.08.2021
Cu durere mare scriu aceste rânduri
Cu durere mare scriu aceste rânduri,
Dragii mei de peste Prut.
Aș vrea să spun - e prea târziu
Să revenim de unde ne-am născut.
Sărăcia crește tot mai tare
Și corupția la fel.
Reunirea promit doar prin slogane,
Scrise de lași și de mișeli.
Vreau să plâng dar nu mai am lacrimi,
Vreau sa strig dar nu mai am glas,
Căci ne-au rupt de la țara mamă.
Orfani pe veci noi am rămas.
Daniel Pomirlean
DE CE EȘTI TRISTĂ…
-ȚARĂ de ce ești tristă?...
-Ograda - mi este mult prea goală
Peste hotare românii mi-au plecat
Din când în când primesc câte-o scrisoare
În grai străin, cel de român ei l-au uitat.
Pentru cei ramași povara lor e grea…
La mine,doar lăcrimând se mai gândesc.
…………………………………………………..
Zeii pământeni ce soarta mi-o decid,
Indiferenți,la greu m-au părăsit
Nori de corbi la hotar, cu jind, mă privesc
Scurmă avizi la rădăcini de falnici brazi
Scrutând cu - a lor privirii ucigătoare
Spre munții mei, spre ape și-o istorie…
Portalul unui neam greu încercat.
……………………………………………………..
-ȚARĂ, cuvânt de dor, eu sunt SPERANȚA
Mulți români nici pe mine nu mă mai vor
Ești tristă, dar eu îți sunt aproape
Și frumusețea ta-i diamant strălucitor
Printre bogății păstrate din străbuni,
Ea-ți înconjoară cu drag toată harta,
Tricolorul, și al tău sfânt pământ.
Nu fi tristă TARĂ cu graiul străbun
Pământul din ogradă ta nicicând,
Nimic din el nu va fi strămutat.
.………………………………………………………….
Zâmbește ȚARĂ, tare ești frumoasă!
Românii așa te simt, te știu, te slăvesc
Oaspeți, buni prieteni te vizitează
Te străbat, te admiră și te iubesc.
Românii toți în dreapta lor conștiință
Nu te uită-n gând, faptă și credință
Din drag de România, de al tău dor
Ești catedrală sfântă-n sufletul lor
Ei, mâinile își vor îngemăna oricând
Pentru tine ȚARĂ, sfânt pământ.
Другие стихотворения автора
Dar, Doamne, ce bine mint!
Poate că ne vom mai întâlni
Când vom fi mai în vârstă,
Când în minte nu vor mai fi furtuni,
Doar ape limpezi sub lună,
Iar bătaia inimii nebune se va domoli.
Așa că spun, naiv, pierdut în privire,
Că poate atunci voi fi visul tău,
Iar tu, aleasa vieții mele.
Dar astăzi, eu pentru tine sunt haos,
Iar tu, otravă ce-mi îneacă inima.
Și iar îmi spun povești,
Caut cumva să mă conving
Că timpul ne va mai întâlni,
Iar noi vom ști să fim...
O, dar ce frumos mă mai mint!
Scrisoarea I
Făurită din ochi de demiurg
Din ale dorințelor meschine,
Mi te-a adus Dumnezeu pe pământ,
Ca să te iubesc doar pe tine.
Cu a ta strălucire, unică pe pământ,
O scânteie îți sare din a ta privire,
Lăsându-mă să te caut muribund
Alunecând nebun printre stele...
Dragostea noastră, un râu învolburat,
Ce sălbatic curge pe căi necunoscute
Ce-mi dai inimii doar alint,
Iar sufletului, dorințe învrăjbite.
Mă mai străbate prin suflet un jint,
Inlățuindu-mă de speranțe pierdute,
Oare tu, dragoste, la mine n-ai găsit?
Sau mai lăsat să sufăr și pentru tine....
Naufragiat în timp
Uneori, târziu în noapte,
amintiri mi se strecoară din ai mei ochi,
și alunecă pe obrazul meu,
ca umbrele unui timp apus,
mângâindu-mi tăcerea cu glasul lor mut.
Fiecare lacrimă îmi spune o poveste,
despre iubiri pierdute,
despre clipe furate de un destin grăbit,
dar și despre dorințe uitate
ce încă își caută glasul.
Le privesc cum se topesc pe pielea mea,
ca un ecou al zilelor trecute,
și simt că timpul le poartă departe,
dar durerea lor prind rădăcină..
Amintirile sunt tăcute, dar gălăgioase,
ca o mare ce-și ascunde furtunile,
iar eu, naufragiatul lor,
mă întorc mereu la țărmul singurătății.
Privește prin ochii mei
Este prea mare ambuteiaj
Din cauza stărilor insipide,
În sticle găsesc același mesaj
“Scuze, promit să nu mai deranjez”.
N-am nevoie de încă un bandaj,
Sunt sătul de scuzele morbide,
Du-te sus la ultimul etaj
Să vezi destăinuirile obide.
Da’ privește atent urmele de siaj
Cum mănâncă din aceleași blide
Și tulbură apele oceanelor de bruiaj,
Că-s frați la bine, restul sunt vorbe perfide.
Priveliști post-mortem de scurtmetraj
Pline de frici ce aleargă cu fețele palide,
În timp ce fericirea e tăiată la montaj,
Ca nimeni să nu știe sa conchide.
Umbra unei șoapte târzii
Tocmai ce a mai trecut o zi
Cu soarele stingându-se-ntr-o lacrimă târzie.
Iar eu mă plimb pe alei în ore târzii
Căutând răspunsuri într-o lume pustie.
Unde aș putea să găsesc puțină odihnă?
Într-un colț de tăcere, unde gândul nu plânge.
Să nu-mi mai aud inima cum îngână,
Ci doar să tac, sub cerul ce mă strigă.
O rază palidă tremură-n noapte,
Speranța fuge printre pași greoi.
O șoaptă blândă cade peste frunze,
Dorul stă tăcut, fără noi.
Iubirea e tot ce am
Dacă iubirea noastră de dor nebun
Ar fi sortită a se da spre sfârșit,
Aș sfida cerul, aș rupe pământul,
Doar ca să te găsesc dincolo, la infinit.
Iar de moartea va încerca să ne stingă,
Noi vom învăța să ardem veșnic,
O icoană de iubire va cuprinde-n mângâiere lină,
Ca un sfeșnic aprins în întuneric.
Când iubirea-i adevărată,
Nu cere permisiune să ardă,
Mistuie sufletul, îmbrățișează abisul,
Mai puternică decât timpul
Dar, Doamne, ce bine mint!
Poate că ne vom mai întâlni
Când vom fi mai în vârstă,
Când în minte nu vor mai fi furtuni,
Doar ape limpezi sub lună,
Iar bătaia inimii nebune se va domoli.
Așa că spun, naiv, pierdut în privire,
Că poate atunci voi fi visul tău,
Iar tu, aleasa vieții mele.
Dar astăzi, eu pentru tine sunt haos,
Iar tu, otravă ce-mi îneacă inima.
Și iar îmi spun povești,
Caut cumva să mă conving
Că timpul ne va mai întâlni,
Iar noi vom ști să fim...
O, dar ce frumos mă mai mint!
Scrisoarea I
Făurită din ochi de demiurg
Din ale dorințelor meschine,
Mi te-a adus Dumnezeu pe pământ,
Ca să te iubesc doar pe tine.
Cu a ta strălucire, unică pe pământ,
O scânteie îți sare din a ta privire,
Lăsându-mă să te caut muribund
Alunecând nebun printre stele...
Dragostea noastră, un râu învolburat,
Ce sălbatic curge pe căi necunoscute
Ce-mi dai inimii doar alint,
Iar sufletului, dorințe învrăjbite.
Mă mai străbate prin suflet un jint,
Inlățuindu-mă de speranțe pierdute,
Oare tu, dragoste, la mine n-ai găsit?
Sau mai lăsat să sufăr și pentru tine....
Naufragiat în timp
Uneori, târziu în noapte,
amintiri mi se strecoară din ai mei ochi,
și alunecă pe obrazul meu,
ca umbrele unui timp apus,
mângâindu-mi tăcerea cu glasul lor mut.
Fiecare lacrimă îmi spune o poveste,
despre iubiri pierdute,
despre clipe furate de un destin grăbit,
dar și despre dorințe uitate
ce încă își caută glasul.
Le privesc cum se topesc pe pielea mea,
ca un ecou al zilelor trecute,
și simt că timpul le poartă departe,
dar durerea lor prind rădăcină..
Amintirile sunt tăcute, dar gălăgioase,
ca o mare ce-și ascunde furtunile,
iar eu, naufragiatul lor,
mă întorc mereu la țărmul singurătății.
Privește prin ochii mei
Este prea mare ambuteiaj
Din cauza stărilor insipide,
În sticle găsesc același mesaj
“Scuze, promit să nu mai deranjez”.
N-am nevoie de încă un bandaj,
Sunt sătul de scuzele morbide,
Du-te sus la ultimul etaj
Să vezi destăinuirile obide.
Da’ privește atent urmele de siaj
Cum mănâncă din aceleași blide
Și tulbură apele oceanelor de bruiaj,
Că-s frați la bine, restul sunt vorbe perfide.
Priveliști post-mortem de scurtmetraj
Pline de frici ce aleargă cu fețele palide,
În timp ce fericirea e tăiată la montaj,
Ca nimeni să nu știe sa conchide.
Umbra unei șoapte târzii
Tocmai ce a mai trecut o zi
Cu soarele stingându-se-ntr-o lacrimă târzie.
Iar eu mă plimb pe alei în ore târzii
Căutând răspunsuri într-o lume pustie.
Unde aș putea să găsesc puțină odihnă?
Într-un colț de tăcere, unde gândul nu plânge.
Să nu-mi mai aud inima cum îngână,
Ci doar să tac, sub cerul ce mă strigă.
O rază palidă tremură-n noapte,
Speranța fuge printre pași greoi.
O șoaptă blândă cade peste frunze,
Dorul stă tăcut, fără noi.
Iubirea e tot ce am
Dacă iubirea noastră de dor nebun
Ar fi sortită a se da spre sfârșit,
Aș sfida cerul, aș rupe pământul,
Doar ca să te găsesc dincolo, la infinit.
Iar de moartea va încerca să ne stingă,
Noi vom învăța să ardem veșnic,
O icoană de iubire va cuprinde-n mângâiere lină,
Ca un sfeșnic aprins în întuneric.
Când iubirea-i adevărată,
Nu cere permisiune să ardă,
Mistuie sufletul, îmbrățișează abisul,
Mai puternică decât timpul