Steaua
Se spune că fără lumină nu am putea trăi,
Avem nevoie de o stea,
Sincer,prefer întunericul
Decât să nu am lumina ta.
Îți iubesc inima,,surâsul,glasul,
Ochii mei strălucesc odată cu ai tai,
Inima mea plânge când a ta e tristă,
As putea să străbat multe căi,
Dar singura care mă ajută să trăiesc
E calea pe care mergi tu..
Atâția oameni as putea sa iubesc,
Dar doar pe tine suprem..
In fiecare gând te chem,
Amintirile cu tine sunt sfinte,
Ți-aș dărui cele mai frumoase cuvinte,
Dar mai presus de toate,nemurirea...
Mă ucide gândul că te vei stinge cândva,
Mă cert cu Dumnezeu,
Inima mea e un clopot ce bate trist
Știind că odată tu nu vei mai exista...
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Monica BP
Data postării: 18 septembrie 2023
Vizualizări: 661
Poezii din aceiaşi categorie
[Ecouri de iubire]
Dragoste,ceva mai dulce
ești luna ce ma duce undeva
Numai dorul sa numai fuge,
Tot lângă ea voi umbla.
Gingașa suna putin,
Luna o iubeai,
ai vrut sa fie totul divin,
doar pe ea o iubeai.
Strângând din dinti încet
Pareai speriata,
Ma rugai sa plec,
sa vina ea de ndată.
Vorbeai cu ea despre mine,
De ce te am crezut?
Mințeai ca îți este bine,
De ce te ai prefăcut?
Stăteai după unii,
De mine nu ți pasa,
Vedeai lumina lunii,
a mea nu te interesa.
Steaua mea.
Precum stelele vor luna
Așa te vreau eu pentru totdeauna
Eu să fiu luna iar tu să fi steaua mea
După ce apune soarele să te pot vedea
Dar te rog să nu fi stea căzătoare
Ști și tu că despărțirea doare
Suflet sui-generis
Suntem un dans al dorinței și al fricii,
Ne hrănim din iubire, dar și din nevoi,
Tot ce avem este acum și tot ce vom fi,
Un vis ce ne leagă, în ciuda oricărui război.
Ocheade
Cu părul despletit,
Şi gene rimelate,
Împarţi la nesfârşit,
Ocheade înduioşate.
Prin mâna diafană,
Cu degetul subţire,
Mişcarea ta profană,
Mă atrage în iubire.
Cu-n mers de balerină,
Din coapse graţiat,
Pândeşti ca o felină,
Amorul necurat.
Bezele arunci în aer,
Suflându-le din palmă,
Cu dragostea mă-ncaier,
Căci vrea să mă adoarmă.
Rebelă şi şireată,
Târcoale-mi dai în loc,
Iar inima-ţi aşteaptă,
Să te iubesc cu foc.
O ultimă săgeată,
În inimă-mi înfingi,
Prin luptă necurată,
Ai reuşit să învingi.
Ca fiara îmblânzită,
Din palmă îţi mănânc,
Şi te dezmierd iubită,
Şi lângă tine plâng.
Inima, un vulcan
Inima este ca un nestins vulcan.
Strânge în suflet multe momente
Și întreg alaiul de sentimente,
Și în timp izbucnește ca un hurican.
O hrănești cu lieduri și versuri,
Prin care muzica și poezia
Lasă să intervină amnezia
Clipelor nedorite în sensuri.
Bătăile inimii îmi sunt orchestra,
Și gândurile un sunet de viori.
Sentimentele-s un cuplu de fiori,
Bagheta destinului este maestra.
Clocotește în suflet nădejdea
Că mai poți obține de la soartă
Cheia care deschide o poartă
Prin care gonești deznădejdea.
Arcușul jucăuș pe coardele vieții
Provoacă destinul să vibreze,
În inimă palpitații să genereze,
Dăruind un dulce aspect dimineții.
OMUL CE-I?
U n gând îmi muncește mintea fragilă,
Îmi pune întebări, n-am un răspuns ,
Îmi dă răgaz o vreme ,
Apoi din nou întrebarea
Mai mult un ultimatum răstit :
Spune-mi de știi : ce-i omul ?
OM SAU FIARĂ ?
E ,o întrebare la care toți ,
Toți vrem un RĂSPUNS!...
[Ecouri de iubire]
Dragoste,ceva mai dulce
ești luna ce ma duce undeva
Numai dorul sa numai fuge,
Tot lângă ea voi umbla.
Gingașa suna putin,
Luna o iubeai,
ai vrut sa fie totul divin,
doar pe ea o iubeai.
Strângând din dinti încet
Pareai speriata,
Ma rugai sa plec,
sa vina ea de ndată.
Vorbeai cu ea despre mine,
De ce te am crezut?
Mințeai ca îți este bine,
De ce te ai prefăcut?
Stăteai după unii,
De mine nu ți pasa,
Vedeai lumina lunii,
a mea nu te interesa.
Steaua mea.
Precum stelele vor luna
Așa te vreau eu pentru totdeauna
Eu să fiu luna iar tu să fi steaua mea
După ce apune soarele să te pot vedea
Dar te rog să nu fi stea căzătoare
Ști și tu că despărțirea doare
Suflet sui-generis
Suntem un dans al dorinței și al fricii,
Ne hrănim din iubire, dar și din nevoi,
Tot ce avem este acum și tot ce vom fi,
Un vis ce ne leagă, în ciuda oricărui război.
Ocheade
Cu părul despletit,
Şi gene rimelate,
Împarţi la nesfârşit,
Ocheade înduioşate.
Prin mâna diafană,
Cu degetul subţire,
Mişcarea ta profană,
Mă atrage în iubire.
Cu-n mers de balerină,
Din coapse graţiat,
Pândeşti ca o felină,
Amorul necurat.
Bezele arunci în aer,
Suflându-le din palmă,
Cu dragostea mă-ncaier,
Căci vrea să mă adoarmă.
Rebelă şi şireată,
Târcoale-mi dai în loc,
Iar inima-ţi aşteaptă,
Să te iubesc cu foc.
O ultimă săgeată,
În inimă-mi înfingi,
Prin luptă necurată,
Ai reuşit să învingi.
Ca fiara îmblânzită,
Din palmă îţi mănânc,
Şi te dezmierd iubită,
Şi lângă tine plâng.
Inima, un vulcan
Inima este ca un nestins vulcan.
Strânge în suflet multe momente
Și întreg alaiul de sentimente,
Și în timp izbucnește ca un hurican.
O hrănești cu lieduri și versuri,
Prin care muzica și poezia
Lasă să intervină amnezia
Clipelor nedorite în sensuri.
Bătăile inimii îmi sunt orchestra,
Și gândurile un sunet de viori.
Sentimentele-s un cuplu de fiori,
Bagheta destinului este maestra.
Clocotește în suflet nădejdea
Că mai poți obține de la soartă
Cheia care deschide o poartă
Prin care gonești deznădejdea.
Arcușul jucăuș pe coardele vieții
Provoacă destinul să vibreze,
În inimă palpitații să genereze,
Dăruind un dulce aspect dimineții.
OMUL CE-I?
U n gând îmi muncește mintea fragilă,
Îmi pune întebări, n-am un răspuns ,
Îmi dă răgaz o vreme ,
Apoi din nou întrebarea
Mai mult un ultimatum răstit :
Spune-mi de știi : ce-i omul ?
OM SAU FIARĂ ?
E ,o întrebare la care toți ,
Toți vrem un RĂSPUNS!...
Alte poezii ale autorului
Chipul sufletului
Ei trec pe langa mine indiferenți,
O oarecare,zic,
Dar imaginea mea fada
Ascunde-n adânc ceva strălucitor:
Sufletul meu.
Curcubeu de trăiri,simfonie de sentimente,stea nevăzută...
Când cortina-o sa cadă
Va rămâne doar imaginea lui,
Albastra ca un cer senin,sau poate,pentru unii,întunecată,
Căci ce e omul?
Și înger,și demon,de-odata..
Și totuși,cu aripa alb-a iubirii
Mi-am ridicat sufletul dintre ruine,
Nu știu de raiul exista,
Știu doar că iubirea a făcut din mine
Un spirit frumos,ce poate s-o stinge de tot,
Trist destin,
Sau poate-o zbura spre înalt
Legat cu lanțuri
De inima celor iubiți,neîncetat..
Viata
Lumina ochilor mei,ca un răsărit de soare,
Sufletul meu,ca o câmpie cu maci..
Iubesc atât de mult clipa de-acum,
Transformata in trecut ,ca un ghimpe ma-npunge in suflet,și doare..
O lacrimă cade când gândul atinge imaginea apusului trist,
Un zambet apare când mă trezesc și spun ,,E încă acum".
Te iubesc,viața,atât de puternic încât bătăile inimii mele ucid plânsul clopotelor ce-anunta finaluri de drum...
Prezentul ucis
Încătușat in amintiri
Gândul ucide prezentul.
Trăiești fara-a trai,
Prizonier at zilei de ieri
Răcind pe-al trecutului drum,
Risipești momentul de-acum..
Clipele nu se mai întorc,
Și uitând de azi
Mori înainte de-a muri..
Cu rugăminți ardente
Viața îți spune:trezeste-te!
Iubiri netrăite te-astepta,
Dimineți strălucitoare,
Îmbrățișări,visuri fervente.
Nu-ți reteza aripile,
Ucigând ceea ce poți fi..
Cel mai trist prizonier
Cel mai trist prizonier,cel mai trist prizonier,
În lanțuri mai grele ca cele de fier,
In celula cea mai întunecată,
Cel mai trist prizonier
E omul ce a pierdut un suflet iubit.
Cel mai trist prizonier,
In întuneric,la zenit,.
Cel mai trist prizonier,
Mangaiat doar de al lui asfințit..
Ce e mai prețios în viata
Am o balanta.
Pe un taler e un castel somptuos,mii de diamante,bogății neînchipuite și....singurătatea.
Pe altul e iubirea,doar ea..
Acum alege.
Ai cazut pe gânduri,nu-i așa?
Dar ai înțeles ce e mai prețios în viața,
Care e baza ce aduce fericirea.
Cavalerul
In soare armura-i straluce,
Din fata-i dușmanii toți pier,
Un colos,cu lancea in aer,
Pare frumosul,viteazul cavaler.
Dar inima lui nu-i de fier,
In ea sălășluiește prințesa
Ce plânge în tristul castel.
O clipă doar gândul îi fuge
La frumoasa ce-l așteaptă pe el,
Și lancea ii cade,cu zgomot,,
Și inima lui de otel
Strapunsa-i de-o lance străină..
O lacrima-i cade pe fata,
Bravului,frumosului cavaler,
În ultima clipa din viața,
Nu simte durerea,doar iubirea ce arde in el..
Povestea aceasta e tristă,
Dar tu,de iubirea o ai,
Pastreaz-o,căci nu mai exista,
În inima un așa rai..
Chipul sufletului
Ei trec pe langa mine indiferenți,
O oarecare,zic,
Dar imaginea mea fada
Ascunde-n adânc ceva strălucitor:
Sufletul meu.
Curcubeu de trăiri,simfonie de sentimente,stea nevăzută...
Când cortina-o sa cadă
Va rămâne doar imaginea lui,
Albastra ca un cer senin,sau poate,pentru unii,întunecată,
Căci ce e omul?
Și înger,și demon,de-odata..
Și totuși,cu aripa alb-a iubirii
Mi-am ridicat sufletul dintre ruine,
Nu știu de raiul exista,
Știu doar că iubirea a făcut din mine
Un spirit frumos,ce poate s-o stinge de tot,
Trist destin,
Sau poate-o zbura spre înalt
Legat cu lanțuri
De inima celor iubiți,neîncetat..
Viata
Lumina ochilor mei,ca un răsărit de soare,
Sufletul meu,ca o câmpie cu maci..
Iubesc atât de mult clipa de-acum,
Transformata in trecut ,ca un ghimpe ma-npunge in suflet,și doare..
O lacrimă cade când gândul atinge imaginea apusului trist,
Un zambet apare când mă trezesc și spun ,,E încă acum".
Te iubesc,viața,atât de puternic încât bătăile inimii mele ucid plânsul clopotelor ce-anunta finaluri de drum...
Prezentul ucis
Încătușat in amintiri
Gândul ucide prezentul.
Trăiești fara-a trai,
Prizonier at zilei de ieri
Răcind pe-al trecutului drum,
Risipești momentul de-acum..
Clipele nu se mai întorc,
Și uitând de azi
Mori înainte de-a muri..
Cu rugăminți ardente
Viața îți spune:trezeste-te!
Iubiri netrăite te-astepta,
Dimineți strălucitoare,
Îmbrățișări,visuri fervente.
Nu-ți reteza aripile,
Ucigând ceea ce poți fi..
Cel mai trist prizonier
Cel mai trist prizonier,cel mai trist prizonier,
În lanțuri mai grele ca cele de fier,
In celula cea mai întunecată,
Cel mai trist prizonier
E omul ce a pierdut un suflet iubit.
Cel mai trist prizonier,
In întuneric,la zenit,.
Cel mai trist prizonier,
Mangaiat doar de al lui asfințit..
Ce e mai prețios în viata
Am o balanta.
Pe un taler e un castel somptuos,mii de diamante,bogății neînchipuite și....singurătatea.
Pe altul e iubirea,doar ea..
Acum alege.
Ai cazut pe gânduri,nu-i așa?
Dar ai înțeles ce e mai prețios în viața,
Care e baza ce aduce fericirea.
Cavalerul
In soare armura-i straluce,
Din fata-i dușmanii toți pier,
Un colos,cu lancea in aer,
Pare frumosul,viteazul cavaler.
Dar inima lui nu-i de fier,
In ea sălășluiește prințesa
Ce plânge în tristul castel.
O clipă doar gândul îi fuge
La frumoasa ce-l așteaptă pe el,
Și lancea ii cade,cu zgomot,,
Și inima lui de otel
Strapunsa-i de-o lance străină..
O lacrima-i cade pe fata,
Bravului,frumosului cavaler,
În ultima clipa din viața,
Nu simte durerea,doar iubirea ce arde in el..
Povestea aceasta e tristă,
Dar tu,de iubirea o ai,
Pastreaz-o,căci nu mai exista,
În inima un așa rai..