Naufragiat în timp

C-un râset cald aduci în inimi foc,
surâsul tău o lume ține-n loc
și ceru-ntreg e-n ochii tăi căprui
când tu iubirii zâmbet doar îi spui.

Sclipiri de-argint sub pleoape-s vii,
născute-n vise fără chiar să știi,
în albe nopți aș vrea să-ți fur
săruturi mii și mii iubiri să-ți jur.

În părul tău etern aș vrea să pun
mănunchi de clipe ce mereu apun
și alte clipe ce din timp culeg
să-ți fie-n plete dorul ce îl leg.

Din șoapta gurii mele-n zori de zi
un farmec de viori să pot trezi,
răspunsul dulce-al primei îndoieli
din vorbe reci ce nu au rânduieli.

Iubiri trecute ce mi-au stat în drum
fuioare curg ca umbrele de fum,
te vreau, te-aștept, îți sunt sortit
căci ochii tăi căprui au înverzit.

In suflet eu te port iubito

Ești fericirea din castel

Ești roua de pe frunze toamna

Ești albul iarna sus in tei.

Zimbetul tău m-ambată iară 

Inebunesc privind la el

Și fără să clipesc m-apropii

Că sa ador mirosul tău.

Ești pentru mine o comoară 

O nestemată dulce vie

Din cer tu ai venit la mine

Eu te iubesc la nebunie.

Simt că nu mai pot.

Simt ca am mii de emoții înăuntrul meu.

Emoții care vor să iasă afară .

Vor să se simtă și ele libere ca un nou născut…

Ți-aș cădea la picioare,

Ți-aș săruta mâinile și buzele.

Parcă ești o zeiță căzută din ceruri ,

Arăți mai mult a viitoarea mea soție.

Te văd cu cunună pe frunte ,

Într-o rochie albă de mătase

Făurită cu cea mai mare grijă

De cele mai frumoase mâine.

Ți-aș închina toate florile,

Aș face orice să te văd fericită,

Cu chipul senin, deloc tăcută,

Să te văd frumoaso zburdând pe câmpie .

Nu știu să mă exprim de la emoții.

O-i fi eu considerat un nebun

Că se-aude că dorm prin cârciumi.

Da’-ți promit că-s fecior bun ,

Trăiesc ca-n sânul lui Avram.

Inimii nu i se poate porunci

Să te iubească mai târziu ,

Să se gândească mai puțin la tine.

Ea știe să refuze ,

Ea nu dorește să nu te mai știe,

Ea vrea să rămâi aici pentru-eternitate.

Pentru-o veșnicie dacă ar fi.

Trăim în lumea rece pierduți de realitate

O formă fără fond când dragostea te arde

Cine-a decis ce-i rău, ce-i bine, cine poate

Doar reguli fără suflet din inimile moarte

De ce mă seacă dor, nu l-am chemat să vină

De ce iubesc de mor, de ce am eu o vină

De ce mă-nalță vis, de ce nu-i realitate

Mă caută de zor să mă trezească-n noapte

De ce îmi tulburi gândul, de ce nu ești aproape

Am sufletul plecat, la tine-i dus și arde

Iubirea l-a chemat, tot caută departe

Rămân abandonat, pierdut de realitate

O fi strict ce se vede, ce simți doar ți se pare

Ce zornăie prin suflet sunt sparte sticle goale

Iubirea mișcă munți, adună sau desparte

Când doi sunt doar în vis ce-i realitate arde

Te construiesc din cuvinte

Cum altfel să te scot din minte?

Este ca și lumina fără văpaie

În lipsa ta arta n-ar prinde culoare.

Primăvara a venit devreme

Odată cu zâmbetul și glasul tău contopite în miere.

Iar eu ca o albină însetată de iubire,

Renasc cu fiecare pas de-al tău către mine.

Trăiesc definiția iubirii interzise

Eu stingheră în fața unei porți închise

Tu lacom de atenție și senzații încinse

Ne descoperim doar în vise...

Buchetul de flori pe care ți l-am dat

este o prelungire a sufletului meu

în afara cărnii

strălucirea ochilor tăi

îmi spune că mi-ai primit sufletul

în turnul de fildeș al inimii

acolo unde clocotește lava incandescentă

a pasiunii

într-o zi vulcanul dragostei va erupe

întunecându-mi cerul vieții cu gri-ul cenușiu

adunat în retortele așteptării

asfixiindu-mă cu vaporii toxici ai speranței

în carapacea inexpugnabilă

a iubirii

în care, vai, mi-ai încătușat viața...

Pot crea 

Ceea ce tu nu-ti poti imagina

Te pot face sa-ntelegi

Ceea ce nu poti sa explici

Iti pot insusi

Ceea ce tu nu poti avea

Iti pot creea

Ceea ce tu nu-ti poti imagina

Eu pun virgula 

Unde tu pui punct

Eu pot iubi

Unde este numai ura

Eu pot veni

Cand nu te-astepti

Eu pun sentimente

Cand speranta nu-i

Eu pot cate vreau

Dar nu vreau cate pot

Caci fara tine, sunt un vid

Care absoarbe tot in jur si distruge tot

Iti jur ca mereu imi vei fii a mea draga,

Iar de-ar fi nici veciile sa ne-ajungă

Imi voi scurge si ultima picatura de sange,

Ca sa te pot avea o vecie si o zi langa mine.

Dragostea noastră, un rau învolburat,

Ce salbatic curge pe cai necunoste,

Doua inimi, ce la unison ele bat,

Stau despartite de pamant si mare

Zadarnicind numai dupa sperante muribune.

Stralucim amandoi sub acelasi soare,

Dar e prea mare bezna dintre inimile noastre,

Pribegim amandoi sub aceasi luna-n noapte

Dar, ne-om mai intalni in astă lume?

Am semnat un pact

Cu pacatosul din oglindă

Si dintr-o data totu-i abstract, 

Da viata parca-i muribundă

Caut cioburi de fericire

Dar din neatenție ma scrijelesc cu ele

Iar acum am pe suflet cicatrici

Si le privesc cu ochii mei feerici

Se reflencta-n coroidian

Cum in jur totui obsidian

Dar viata parca-i plumb

Pacat.... N-am ce sa ma schimb

Daca am sa mor, sa nu plangeti dupa mine

Ci sa va bucurati ca a fost un inger in aceasta lume. 

Sa nu imi aduceti flori pe mormânt

Ci sa imi asezati fiecare cate-un bun gând 

Să nu mă acoperiți cu țărână

Ci cu zambete sa ma îngropați. 

Atunci cand capacul peste mine se asează, 

 Iar eu am sa dispar din a voastra privire, sa nu aud nicio gură, doar aplaudați 

De pomană pentru mine, numai ganduri bune sa dați 

Căci după beneficii, toți suntem ahtiați 

Sa nu tânguiți dupa mine ca am murit

Ce sa va bucurati ca aceasta viața eu am invins

Pe crucea mea sa nu scrie ca nu mă veți uita niciodată, 

Ci povestea lupți mele in aceasta lume sa o sculptați

Sa scrie frumos povestea mea amăruie pe o lespede frumoasă, 

Iar de v-am gresit, greseala mea sa mi-o iertați 

Asa am sa am parte de o odihna plăcută 

Iar viermele neadormit, var fi impacat

Caci n-am trait degeaba, m-am sacrificat

Pentru fiecare dintre voi am luat parte la luptă

Inima-mi bate greu, ca un tocsin de plumb

Rasunand in suflet numai un gol adanc.

Ochii mi se scalda numai-n amar,

Unde imi esti tu...dulce nectar...?

Pribegesc in lume in vals de moarte

Pe muzica sumbra cu note din morminte,

Dar de unde te iau, gasesc doar calvar...

Unde imi esti tu...dulce nectar...?

De mult-am crezut ca-mi esti o taină

Ce zilele, viata, ochii, sufletul imi luminează,

Dar in bezna, frig si schinguite zac,

Unde imi esti tu...dulce nectar...?

Privesc din loja in camera mortuară

Cum emotiile inexistente incep sa apară.

Nu ma mai cautati, acum sunt singur, asadar,

Aici imi erai tu... dulcele al meu nectar...

Caut intre spini, cuvinte de intelepte
Ca sa ma pot lega spiritual de pământ
Dar am găsit doar vorbe invrâjbite
Reușind totodată sa ma dezleg de jurământ

Vreau sa imi iau ramas bun tata.
Plec si nu mai vin niciodata aici,
Trebuie sa intelegi un lucru fiindcă….
Din locul unde plec nu ma mai întorc in veci.