Naufragiat în timp

Plutesc în aer două inimi

Și vântul le tot duce,

Se-ntorc și își vorbesc

Lângă o cruce.

Ce mult a mai trecut

De când te-ai dus,

Te rog de vrei să-mi spui

Cum este Sus?

Pe-aici este cum știi

Nimic schimbat,

Doar eu îmbătrânit

De-atât oftat.

Am fost și ieri pe-aici

Să ud o floare,

Că tare s-a mai ofilit

Arșița-i mare.

Copiilor le merge bine

Și au de toate,

Mai trec și pe la mine

Puțin..c-atât se poate.

Nepoții au crescut acum

Și merg la școli,

Învață de pe laptop

Nu de pe coli.

Cei mari au casa lor

Servicii bune,

Nimic nu le lipsește

Sunt peste tot în lume.

În sat puțini am mai rămas

Doar cei bătrâni,

Mulți tineri sunt plecați

Printre străini.

Ieri s-a dus la cer și Veta

Poate vă întâlniți,

Era bolnavă sărăcuța

Și-n mari suferinți.

N-a mai plouat de mult

E mare uscăciune,

Mereu cerem să plouă

Prin rugăciune.

Nici Domnul nu ne mai aude

Că suntem păcătoși,

Ne facem că iubim

Rămânem... mincinoși.

Mă strânge frigu-n spate

Așa că am să plec,

Dar voi veni și mâine

La cruce să m-aplec.

Nici azi n-ai scos o vorbă

Doar eu ți-am povestit,

Mi-i inima pustie

Și ochii triști.

Te rog să ai răbdare

Că am să vin la tine,

Nu știu la ce timp

Poate fi mâine...poimâine?

Te las acum și cer iertare

Că este noapte,

Și-ți spun că te iubesc

În mii...de șoapte!

Cerul e iubit de stele
Dar tu nu o poți vedea
Venus arde în flăcări intense
Deși Soarele doar îl încălzea

Pământul nostru a rămas gol
De furtunile lui Jupiter purtate
Ne-am pus totul în pericol
În loc să mergem mai departe

Te aveam in gândurile mele
Precum Saturn între inele
Te urmam oriunde de nebun
Tu erai Uranus, eu Neptun

Am rămas un Mercur singuratic
Ai fugit pe Pluto, mă simt apatic
Te-ai oprit însă pe Marte
Să observi ce ai lăsat în spate

Aripi de foc

S-au nascut

Dintr-o flama de iubire

Si tu sufletul mi-l alini. 

Ma imbratisezi, ma saruti

Iar inima mea arde

De parca ar fi prima data

Cand iubesc. 

Daca flacara nu se va stinge 

Promite-mi sa ramai mereu

Asa cum esti tu

Bland, elegant si iubitor.

Ți-aș spune că de tine mi-e dor🫠,

Că nu vreau sufletul să mă mai doară🥲 

Ți-aș spune că vreau,să-mi dai o ultimă îmbratișare🤗, 

Să mă cuprinzi blând...fiorii să mă împresoare🥹...

Ți-aș spune cât imi doresc să citesc a ta poezie îmbuteliată🍷

Ți-aș spune toate astea... o dată și... încă o dată....😌

A fost o data ca-n povesti 

O viata minunată

Cind oamenii se mai vedeau..

Prin drum, si pe la poarta

Cind oamenii se intilneau 

La veselii si sezatori,

Iar fete si baieti jucau,

La hore pina'n zori...

Copii pina tirziu jucau

De'ascunsea pe afară...

Si nu conta ca-s la oras 

Sau poate, de la tara....

Facem o galagie, Doamne....

Mereu babe ne certau,

Si in suflet realizau

Copii se distrau....

Da, ce șotii mai faceam..

Fugeam de acasa 

In ripa ne scaldam....

Boboceii de atitea ori,

Noi i-am pierdut

Cind ne trimeteau parintii

Pe iarba la pascut!

Din nisip castele 

Noi vara construiam

Cate trairi , emoti

Momente noi aveam...

Baietii construiau casute,

Singuri in copaci!

Sculptau locuri frumoase

Din rachite , fagi.

Acoperis din stuh sau paie

Sa ne putem ascunde ,

Cind vine cite o ploaie

Mi-e mila de copii 

Ce cresc azi , acum...

Ca n-au trait emotii 

La joaca de "in drum"

Nu stiu de "baba oarba"

Ce seara o jucam 

Si pereche la papuci 

Jucand le cautam.

Nimic nu poate fi ca inainte ,

Si vara ne era 

Cu mult mai fierbinte!

Pe dealuri pe cimpii

Nici iarba nu crestea ,

Animalele iarba o pastea.

In livada ades, noi ne jucam

Cu prune dulci, mereu ne alintam

In padure dupa flori alese...

Vazut-am animale ,

Multe si diverse...

Si o caprioara

Acasa am avut !

Finca micuta 

Ranita s-a pierdut...

Am vazut si lanuri

De ghiocei cindva,

Iar voi nu stiu daca

O sa-i vedeti ,cindva.

Padurea cea de brazi 

Astazi s-a uscat,

Cararile padurii

Azi s-au astupat.

Oamenii n-au timp

Sa le mai paseasca,

Pe internet ore in sir

Reitingul sa-si creasca.

Cu fetele ne intilneam

Cosite la papusi noi impleteam...

Azi rar de tot ne salutam

Decit, pe internet, cind mai intram

Nimic nu rializam...

Nimic nu ne mai povestim...

Emotii, sentimente 

Noi nu mai traim!

Nu auzim nici cintec

De pasari primavara...

Nu stim ce e picnicul 

Familial vara...

Cum e sa zburzi 

Vara pe cimpie,

Cum sa maninci un strugur ,

Vara de la vie.

De ce eu te iubesc?

Hm. Buna intrebare..

In tine eu gasesc

Ce nimeni nu mai are...

Tu esti frumos si dulce,

Tu stii sa ma Accepti..

Imi daruiesti iubire

Nimic tu nu regreti...

Miai fost mereu alaturi

De cind neam cunoscut

Miai aprins iubirea

Cu primul tau sarut...

As vrea sa fii cu mine

In fiecare zi..

Dar nui posibil .. doare

Si simt ca team pierdut..

Atita timp cit EA..

Pe tine te atinge

Eu turb ca o nebuna

Ma musc pina la singe ..

Dar sper ca intro zi

La piept tu ma vei stringe

Soptind-umi dulce tare

Ajunge..nu mai plinge...

De azi,eu sint cu tine

De azi , eu sint al tau

Iubito..stii tu bine

Putea fi si mai rau..

Dar am trecut de toate

De griji si de nevoi

Ele-au ramas in spate

Acum sintem doar NOI!

Nu sunt singur 

Te am în mine, tăcută și vie,

Un ecou de pași răsfrânți în tăceri,

Cu care pot dansa prin nemurire.

Nu e nevoie de mâini să te strâng 

Memoriile te-au sculptat

În fiecare colț de suflet,

În fiecare vis uitat.

Amintirile noastre poartă parfumul

Iubirilor ce nu mor nicicând,

Un vals prin timp,

Un murmur cald în vânt.

Și chiar de-ai plecat,

Nu sunt niciodată singur,

Pentru că dansul continuă,

Cu tine, în gând.

Poate dintr-o perspectivă sunt degenerat
Fiindcă generez un sentiment disfuncțional
De iubire păstrată în crematoriu incinerat
Unde drumul inimă-suflet e nefuncțional.

Spune-mi tu, cum să zâmbesc fără rațiune,
Când văd tablouri deluzorii pictate manual
Cu harapii nebunilor cu mâini degerate,

De frigul urii, încercând să pară actual?

Te-am îngropat în suflet,
Dar primăverile nu-ți cunosc mormântul.
Ai fost, ai plecat, ai ars în tăcere,
Eu doar am rămas, cenușă sub vremuri grele.

Într-o grădină fastuoasă
Cu flori ce par nebuloase,
Ce-ți oferă o fericire
De o frumusețe dureroasă.

Iar cum calci pe bătături cărunte
O să ajungi sus pe-un munte
Și dacă vei privi în amănunte
Vei descoperii numai temple robuste,

Ca și cum ar fi cusute
De anumite minți nevăzute
Concepute cu o simplă interacțiune
Poți simți o interconexiune.

Deși, nimic nu știi,
Parcă cunoști prea multe detalii
Iar din toate, de unde vii,
Te vei ghida după un râu de lacrimi

Și vei ajunge la un Măreț Tron
Unde domnește un demon
Cu-n chip ascuns de copil de bronz
Ce haotic râde într-un fundal fără fond,

Iar dacă o să privești
A lui față desfigurată, cu ochii negri,
Ți se va descoperii că totu-i minciună,
O frumusețe falsă, cu o durere adâncă.

Aș vrea să-mi trimiți un semn,

Nu mare, doar cât o bătaie de inimă,

O privire pierdută pe furiș,

Un cuvânt uitat între rânduri.

Mi-ar fi de-ajuns o adiere,

Un sunet cald, abia șoptit,

Ce mi-ar spune că încă știm

Să fim noi, chiar și în tăceri.

Nu-i dor, nici regret, doar o sete

De a regăsi firul nescris

Din care am țesut povești cândva,

Cum aș vrea să ne mai vorbim.

Am inima imbibată in iubire,
Sau sufletul? Ce contează?
Promit să-ți aduc soarele la picioare
-Dar luna? Singură să ne privească?

Am ochii îmbătați de frumusețe,
Sau inima? Ce contează?
Promit să-ți alin fiecare suspin în taină.
-Dar lumea? Singură sa ne privească?

Am dorințe ce ard după tine,
Sau noi? Ce mai contează?
Promit să-ți ofer pentru un etern iubire.
-Dar moartea? Singură să ne privească?

Te rog doar lasă-mă să-ți fiu
Al tău vis frumos ce te poartă,

În șoapte de lumini, în ceas târziu

Spre o lume, doar a noastră.