Linistea care nu vindecă

Metamorfoză

Fusei la socri cu nevasta,

Și am rămas mirat de asta,

La dânșii soața mea e mută,

La mine acasă e limbută.

Abuz în serviciu

Nevastă-sa e bioloagă,

Iar casnicia lor e în declin,

C-a prins-o în zănoagă,

Cum studia un corp străin.

Unui ucenic

Cu ce profesor prost ai studiat,

De nu poţi să înfăptuieşti nimic?

Iar el răspunse entuziasmat,

Am fost autodidact de mic.

Dorinţă

Un chel spuse la soţioară,

După ce de aici m-oi duce,

Că n-am avut podoabă capilară,

Să-mi plantezi un păr în loc de cruce.

La o întrunire de partid

Cum se creează între ei conexiuni,

Le explica un lider de partid…

Dar am şi eu suspiciuni,

Că-n capul lor e numai vid.

Dilemă

Am fost la o bijuterie,

Şi-mi zice un vânzător mai tâmp,

Vreţi ceva pentru soţie,

Sau doriţi ceva mai scump?

Confuzie

Una cu fustă a atacat,

În miezul zilei pe maidan,

Iar la anchetă a declarat:

• Am crezut că-i scoţian.

Potrivire

Ce bine arătau ca miri,

Şi ce miros în jur plutea,

Ea - un buchet de trandafiri rozé,

El - un buchet de Aligoté.

Medicului epigramist

Încercând o epigramă,

Cu mintea-i filozofă,

Un medic mai de seamă,

A avortat o strofă.

S-a făcut reparații tot anul la CET,

directorul declara la TV:

Căldură va fi în orice casă,

Chiar de afară va fi ger...

Instant o abureală deasă,

A și ieșit de sub calorifer.

Împărțire pământ – cota doi acri

De la primărie,

A venit solie,

Şi-un tip cam acru,

Îmi măsură un acru.

Unui chel

Marcat pe veci de adevăr,

Și ca o răzbunare pe geneză,

Porni cu un buștean de păr,

La un tâmplar, să-l ia la freză.

Unui general retras la sat

Ne e bine un general,

Ca sa fie în general,

Prea comun,

Într-o comună.

Când iubești cred cel mai bine..

Iubește te-ntai pe tine, apoi e soția ta 

Și fiindcă este un dar, copii să-ți fie har 

Sunt pe lume oameni care..

Foarte credincioși se pare,

Că-ți sunt ție pe vecie,

Prieteni oare nu se știe ?

Cum se poartă la necaz...

Atunci îi cunoști mai bine,

Le vezi fața adevărată,

Nu-s prieteni ci dușmani 

Nu-s cum ai crezut odată,

Când ai fost trădat.. și iată...

Încă nu ma-mam învățat.

Ce-nseamna prietenia...

Mă întreb acum mereu !?

Nu se știe niciodată...

Cine-i prietenul meu.

Ce sens mai are răsăritul

Dacă la mine-n suflet e noapte mereu,

Vreau să-nbrățișez apusul

În singurătatea sufletului meu.....

Lumea-ntreagă nu se-nvârte în jurul tău

Doar a mea o face,

Sufletul meu nu ține cont de ce-i bun sau rău

Pentru tine trece peste toate........

Nu ține cont de trecut, prezent sau viitor,

Este prins într-o buclă temporală,

Este blestemat să se simtă nemuritor,

Prins într-o poveste fără morală......

Morala e prezentă

Dar imposibil de dedus,

Luciditatea e absentă

Dacă ăsta-i ultimul apus......

Vreau să fie ultimul,

Vreau ca aici să se termine tot,

Că doar n-oi fi eu singurul,

Care la finalul zilei este mort....

V-or mai trece suflete cu mine

Prin poarta către uitare,

Se v-or ratăci-n ale iubiri ruine

Se v-or pierde-n nepăsare.....

Poveștile au suflet,

Multe sunt triste și pline de durere,

Durerea n-are zâmbet,

Dacă n-o mai alină nicio mângâiere........

Gândul mă duce așa departe

Și nu am cum să mi-l opresc,

Pătrunde-adând prin amintiri

Și fericit copilăria o regăsesc

Mă plimbă pe drumul prăfuit

La școala din satul meu natal,

Mă pune-n banca de la geam

Pe rândul trei cumva pe lateral

Și lângă mine se află mama

Cu un buchet frumos de flori,

Sunt adunate pentru doamna

Cu bucurie de dragele surori

Sunt un boboc în clasa-ntâia

Și vreau puțină carte să învăț,

Voi ține cont de sfatul mamei

De fiecare șansă să m-agăț

Apoi gândul m-a dus pe la liceu

Să-mi văd colegii și pe profesori,

Dar din păcate mulți au plecat

De pe pământ ca simpli călători

Nu știu de ce călătoria s-a oprit

De la liceu s-ajung în timp acasă,

O fi crezând că sunt prea obosit

Și-o pauză la anii mei..e prețioasă!

O zi cu trandafiri roșii,

Și inimioare din carton,

O zi a dragostei nebună,

Când Cupidon lansează un glonț.

Femeile primesc flori,

Și ciocolată din belșug,

Bărbații își fac curaj,

Să spună "Te iubesc" cu un oftat adânc.

Strada e plină de cupluri,

Ce se plimbă mână-n mână,

Restaurantele sunt pline,

De romantici cu o lumină.

Dar iubirea nu e doar o zi,

E o flacără ce arde mereu,

E respect și înțelegere,

E sprijin și e mereu mereu.

Așa că de Sfântul Valentin,

Sărbătorește iubirea din plin,

Dar nu uita că dragostea reală,

E o călătorie ce ține un destin.

Omul are lângă el liniștea dar preferă zgomotul, lumina dar preferă întunericul, soluția dar preferă problema, adevărul dar preferă minciuna, ușurința dar preferă greutatea, simplitatea dar preferă complexitatea, viața dar preferă "moartea", totul dar preferă nimic! 

Marius Ene, Polonia, 07.02.2024

Daca ai stii de cate ori te priveam

Si speram sa nu pleci de langa mine

Dar in inima mea știam

Căci nu esti ultimul capitol al vieti mele

Desi mi-aș fi dorit ca sa te am

Chiar daca singur imi fac răni grele

Si din nimic, totusi speram

Ca tu sa imi fii aleasa vieții mele

Da destinul tau nu ma vrea

Deși iubesc imaginea ta

Deși inca dețin speranțele

Poate am puterea sa rescriu destinele

Ca sa fim amandoi

Ca sa iti privesc chipul in zori

Ca sa te iubesc in culori

Ca sa adorm, privindu-te in ochi.

Pentru tine sunt in stare

Ca sa rescriu destine

Pentru ca ma gandesc des la tine, 

Am nevoie de atingerile tale calde

Faurita din ochi de demiurg

Din ale dorindelor meschine

Mi te-a adus Dumnezeu pe pamant

Ca sa te iubesc doar pe tine,

Cu a ta stralucire, unica pe pamant,

O scanteie iti sare din a ta privire,

Lasandu-ma sa te caut muribund

Alunecand nebun printre stele...

Dragostea noastra, un rau involburat

Ce salbatic curge pe cai necunostute

Ce-mi dai inimii doar alint

Iar sufletului, dorinte invrajbite.

Ma mai strabate prin suflet un jint

Inlatuindu-ma de sperante pierdute,

Oare tu dragoste la mine, na-i gasit?

Sau mai lasat sa sufar si pentru tine....

Aud cel mai din urmă, al iubirii geamatul
Dar nu prea pot sa ii inteleg al lui, freamatul.
Truda din munca lui devenise doar fărâmări,
Iar acum ii aud cea din urma a sa chemari:

“Pentru tot ce a fost, pentru tot ce va fi
Te rog sa iti mai acorzi, o singura zi
Poate suntem cretini, poate suntem nebuni
Dar avem de predat predat gestiuni….”

Simte-am cum lacrimile mortii fata-invadau:
“Tie oricum iti sunt dator sa te dau
Celor mai mari din urmă tulburări
E un nou adevar, doi straini…doi straini”

Iar tu fara sa vrei, vei simti cum fioru trecu
Si-ai sa vrei sa arati ca-n poeme esti tu.
Si incurand te vei razboi sa le poti demonstra
Ca la mine in vers, este chiar viata ta…

Si iti vor contesta umilind dreptul tău,
Dar n-am sa te numesc ca nu-ti fac vreun rau
Si vei face un recurs ca intr-o zi ai sa vrei
Sa arati cine ai fost printre-atatea femei

Da eu voi fi, cel din urma atuu
Declarand subit ca n-am sa-ti mai fiu
Si trecand din lume, o sa-ti afirm
Ca sunt sotul tau legitim

Într-un trecut de demult, doi îndrăgostiți,

Împreună într-o poveste de iubire s-au ivit.

Un băiat și o fată, suflete unite-n dorinți,

Semanand in gradina lor, cate-un dor nemaipomenit.

Au crescut împreună, ca florile din soarele bland,

Cu razele de dragoste îmbrățișându-i tandru, în gând.

În ochii lor strălucea o stea înserată,

Iar drumul lor alături era o cale împărțită.

Înflorind iubirea, au sădit în fiecare colț,

Flori delicate, în culori de rouă și de stele,

Dar destinul crud a întors roata vieții,

De cand ea a decis un alt drum.

Acum drumul lor, cândva plin de flori înflorite,

E gol și pustiu, întristând privirile triste.

Acolo unde iubirea lor creștea și înflora,

Sunt doar petale ofilite, semnul despărțirii amare.

Florile lor, odată vii și pline de culoare,

Astăzi sunt martore ale durerii și-a uitării amare.

Lacrimile despartirii au udat pământul uscat,

Iar florile lor s-au înclinat, obosite și-ntristate.

Petalele căzute, semn al iubirii pierdute,

Sunt acum amintiri, cu tristețe reproduse.

În sufletul băiatului, o durere adâncă zace,

Căci iubirea lor s-a risipit, într-o clipă, în noapte.

Dar chiar și în tăcere, în acest întuneric greu,

Iubirea lor rămâne vie, în amintirea lor mereu.

Drumul lor pustiu, cu flori ofilite în urmă,

E simbolul tristeții, al unei iubiri ce-a pierdut o lupta.

Astfel, în această poezie tristă și plină de nostalgie,

Se adună suferința și amărăciunea din inimie.

“Unde-i Arthur, Regele padurii?”

Na-i auzit? Imperiul lui demult e distrus,

Iar supusii lui acum sunt pierduti

“Dar Arthur?” La omorat un prinț intrus

Nu plange Maică Romanie dupa ai tai copii

Care cu pietul lor te-au aparat de tirani

In timp ce un taran roman se lupta cu 10 mercenari

Aparant acest pamant al Sfintei Maici

“Eu mor pentru natiune”

Aclama Horia cu iubire

A fii patriot nu e merit, e datorie

Arthur!, sa te odihnesti in pace!

Prin atata confuziune 

Pamantul ăsta ne aparține

Tine minte draga române

“ROVINE, NU RUINE!”

Da nimanui nu-i pasa, e dat uitarii

Falsele sisteme astupa scrierile sfinte

Iar usor usor istoria va fi data executarii

Si vor fi calcate in picioare a eroilor morminte

In plin miez de noapte cu forte lucide
Mintea mea, tentații de vicii, descinde
Picaturi amare, din ceasurile trecute
Incercand sa așeze in suflet zenital , regretul.

Execrabil incercand din rasputeri cu patos
In adancul sufletului meu tumultos
Reies desfiguratii de santinelă ego-centrale
Sorbind cu un rânjet dulce, picaturile amare

Constiinta imi dicteaza note pe portative
Ce ma poartă tridimesional in porti ascetice
Dincolo de percepțiile mele post-apocaliptice
Ridicând la infinit jugul, fară sa-l critice

Gândirea, generator de realitate obiectivă,
Prin teorii ma pierzi, cu fibrilație negativă,
Fara a mai ști unde-mi este judacata relativă
Ce trage linie stovainic peste cadrave in taină

Dar memoria neelucidat, imi provoacă dependentă
Si muribund strabat colinile de lumină
Poate exprimandu-mi limbajul vremea o sa devină
Picaturile amare dupa care mintea mea suspină