Poveri
acum înțeleg cât de important este un punct de sprijin
în spațiu
Arhimede credea că poate da peste cap lumea
de pe Nibiru
în visul meu speram
ca și el
să pot îmblânzi
timpul
.
Of, Doamne
cât de rebel îmi apare în minte gândul acesta
și cât de neajutorat trupul
.
citesc în ochiul de vultur rănit
durerea surdă de a nu-și mai putea lua zborul
având înainte tot cerul
.
la ce bun piciorul său mort
.
nimeni nu știe cum e să fii și în același timp să nu fii
să gravitezi între tine și propria-ți neputință
ca un paranoic aflat într-o fază cronică
incurabilă
și să constați că nu merită
apoi să repeți ca Jean-Paul Sartre la capăt de drum: „am dat greș.”
.
fără să te bage în seamă nimeni
.
cum ați putea înțelege…
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Amurg de toamnă
Poem: Iluzie perfectă
O tânără de 13 ani din Pakistan și-a propus să citească cărți din fiecare țară
Poem: Viata
Poem: Bătrânica hoață în norvegiană
Curiozități despre viaţa secretă a marilor scriitori
Poem: Cine oare?
Poem: Asemeni bradului în zile de An Nou
Federico Moccia, autorul cărţii „Trei metri deasupra cerului” a fost invitat la Chişinău. Cine este el?