Tăcere

Pasesti usor fara de fosnet
Parca-ai pluti tu pe pamint
Faptura ta e ca un trasnet
Ce mi se pare un sfint cint
M-as dezlipi de la ai mei
Sa simt aproape trupul tau
Sa fiu un zeu ci nu un tei
Ce-nteapa, sfarma visul sau.
Se scurge timpul, trece apa
Astept, astept si nu mai vii
Ba stau in casa, ies la poarta
Dar clipe lungi trec zi de zi.
Speranta n-a luat sfirsit
Ea arde inca trupul meu
Lumea de sus a hotarit
Ca merit ca sa sufar eu??
Si valuri trec tu nu revii
Ori ai uitat iubirea?
Nu cred ca ai putea minti
Nu sterge amintirea!.
Adii usor in al meu vint
O floare gingasa ce esti
Cazi fericita pe pamint
Si sufletul mi-l incalzesti

Lună plină, suflet gol,
Tu rasari din intuneric
Cu tărie ca am sa mor.

Soarele rasare, garda la sol,
Tu torni venin privind psihastenic,
Cu speranta ca poate mor.

Stelele lumineaza, te stingi usor,
Eu simt gustul de nectar ezoteric
Cu bucuria ca nu mai esti el meu fior.

“Rautatea si veninul tau, sunt nectarul bucuriei mele fiindca m-ai parasit, pentru ca-mi dai doar motive sa nu-mi fie dor de tine”

Beatitudinea îmi prelinge dulce în interiorul sufletului meu, iar a mea trăire devine clipa veșnică a fericirii  

Căci a ta ființă ma învăluiește în cele mai grațioase roduri a paradisului,  vibrațiile inimii tale calde și a ei întruchipare în binecuvântare 

Glasul inimii mele întunecoase îmi mărturisește că ar trebui să-mi pun capăt vieții și că nu ar trebui să mai sper, dar divinitatea ta mă călăuzește spre un nou destin, unde până și inimile zboară spre un nou infinit

Și nu, nu spre cerul suferinței ci pe piedestalul credinței 

Acolo unde dragostea arde cu foc, inimile iubesc cu rost  Într-un rai al nostru care nu e de prisos, unde inimile se înalță mai repede decât deznădejdea 

Pe un piedestal viu al iubii eterne, unde doar tu îngerul meu m-ai învățat să iubesc umil și ceresc  

Iar acum dăinuiesc în a ta iubire pură, trăind aici pe pământ ca într-un rai ce ne aparține

Sunt om și iubire în umbra născută
sub pașii ce-ți poartă ființa vândută
dorinței nebune ce-o lume hrănește
cum viața în viață mereu înflorește.

Din cerul scăldat în privirile tale
curg ploi albăstrite în văi abisale
săpate în trupu-mi avid de iubire,
un trup ce tânjește să-ți fie simțire.

Când doare tăcerea în prag de-nserare
și vântul mă cheamă să-i fiu ascultare,
privirea se zbate sub cerul de piatră
să stingă tot dorul ce scânteie-n vatră.

Mă-nvăluie timpul și timpul adună
cuvinte ce-n suflet îmi nasc o furtună,
le vreau absolvire în poarta trupească,
le vreau călăuză spre poarta cerească.  

Ești frumoasă.... 

Cu o aură prețioasă, 

Vocea ta armonioasă

Imi gadilă inima vijelioasă

In timp ce o infectezi cu iubire

Ești faimoasă... 

Cu o privire minutioasă,

Atenția ta suavă, 

Imi stârnește gandirea focoasă

Si ma pierd in a ta sedație

Ești prețioasă.... 

Cu o atigere cremoasă,

Mangaierea ta gratioasă

Usoară peste pielea mea vicioasă

Mă face să ma pierd in a ta zădărnicie. 

Privirea ta, ochii tăi mă treziseră

La fel si firea mea o stârniseră

Dorințe fierbinți mi-ai zămislit 

Inima mea te dorește necontenit

Intre noi se stârnește un război

De emoții nesfârșite 

In timp ce suntem goi

De dorințe nesăvârșite

Te aștept ca sa vi

Ca să te pot privi, 

Căci am început a mă îmbolnăvi

De a ta frumusețe. 

Căci dacă n-ai sa vi

Cer despagubiri

Si sa imi platesti in iubire

Cât pentru intreaga omenire

Simt fiorii, trebuie să lupt

Cu tine am luat totul de la-nceput,

Ce este intre noi este preconceput, 

Iubirea noastră e de nepriceput

Despre mine sa proscris

Să-ți cad in abisul interzis

In felul tău greu de ucis. 

Ma restrâng circumscris

In sufletul tău sui-generis

Pe cerul înnourat,tulbure și întunecat,

zboară o biată pasăre cu aripa frântă.

S-ar opri și ar bea apă,că sufletu-i însetat,

Însă nu se oprește că inima a bucurie nu-i cântă.

A fost prin șapte sate pentru o fărmitură de pâine,

Ca să hrănească puțin sufletele celor zece pui ai săi.

Dar dintr-un tufiș a ieșit un dușman de câine,

Si a distrus aripa păsării cu dinții cei hapsâni și răi.

Aripa distrusă de un fir de os îi atârnă,

Iar sângele negru se scurge pe florile uscate.

Nu vrea ca copiii fără mamă să rămână,

Si își privește aripa cu o mare vanitate.

Îi distusă aripa sau sufletul îi distrus?

Nici asta nu mai știe,biata mamă.

Ahhh !!! De i-ar fi cuibul puțin mai sus,

N-ar mai face ea  din asta o dramă.

Acum zboară biata pasăre,tristă și îndurerată,

Nu o doare aripa,ci sufletul îi se destramă.

Nu,nu va lăsa inima copiilor înfometată,

Chiar dacă vuietul morții o cuprinde și-o cheamă.

E încătușată dragostea-n piept și n-are cum să explodeze,

Copiii o așteaptă acasă străini,singuratici și înfrigurați.

Îi sunt flămânzi și nu,nu are cum să cedeze.

Offf!!! De i-ar ști hrăniți și săturați.

La doi metri de cuib se auzi o împușcătură,

Bufff!!! Si pasărea nu-i...

Puiii speriați au luat-o la alergătură,

Căutând acei doi ochi blânzi,căprui.

Pasărea strigă cu o voce stăină și stinsă:

- Veniți,puii mamei,mâncați și fiți sătui !

Copiii urlau cu inima arsă și plânsă :

-Cui ne lași,mamă???! Cui?

Am înălțat iar ziduri între noi,

Și am dat foc la pieţe și la parcuri,

Închiși stăm ca-ntr-un mușuroi,

Şi plângem peste catafalcuri.

Pizmaș proscris-am și pe neamuri,

Zâmbind i-am hăcuit în sânge,

Odraslele ni le purtăm în hamuri,

Și-i învățăm a râde ori a plânge.

Instinctele din noi le-am suprimat,

Și ne-am robotizat până-n genom,

Gândim global dar mergem separat,

Și nu mai arătăm a om.

Pe răzvrătiți i-am internat pe la ospicii,

Ne judecăm, deși, avem verdictul pus,

Guvernul ne împarte gratis vicii,

Iar noi strigăm că nu sunt îndeajuns.

Al nostru nume e acum un număr,

Deși nu stăm închiși prin pușcării,

Şi ridicăm neștiutori și umili din umăr,

Când năzuim un viitor pentru copii.

Mai lasă de la tine câteodată,

Și pune-ți lacătul la gură,

Că vorba odată aruncată,

Împrăștie venin și ură.

Mai rătăcește printr-o carte,

Și adulmecă cuvinte noi,

Şi începe zilnic a le împarte,

La cei mânjiți de tine cu noroi.

Mai pune capul jos pe pernă,

Şi fugi cu gândul în văzduh,

Şi lasă dragostea maternă,

Să te cuprindă ca pe-un prunc.

Mai lasă de la tine creștinește,

Atunci când ești obijduit,

Căci sufletul se îndumnezeiește,

Din oful celui oropsit.

Mai caută să cucerești pustiul,

Și poartă-ți crucea fără ofensă,

Și va veni la tine de îndată Fiul,

Cu veșnicia în ceruri, recompensă.

Îţi pierzi privirea printre aştri,

Nici ochii nu-ţi mai sunt aşa albaştri,

Adulmeci urma unei sincere iubiri,

Şi împarţi cu neantul vechi trăiri.

Cu lumea cauţi să te-mpaci,

Urând iubirea în care zaci,

Poeme scrii fără de muză,

Şi pentru toate cauţi scuză.

Te-ncântă flori uitate în vază,

Ferestre care pot opri o rază,

Cuvinte aruncate în dispreţ,

Şi multe lucruri fără preţ.

Adormi mereu înfricoşat,

La piept strângi perna ruşinat,

Visezi acelaşi vis murdar,

Şi-n noapte împrăştii clipe de coşmar.

A iubi viața, e-o veșnică luptă,

Cu arme trimise din iad și din rai,

Și, iată, cum zeii din tine se-nfruptă,

Și totuși ai vrea aici ca să stai.

A iubi viața, e mângâiere de stele,

Gândul îți zboară prin locuri bizare,

Dar pasul ți-e frânt și osul ulcele,

Iar lacrima-ți piere uscată de soare.

A iubi viața, e neant și suspans,

Cu legi ce aripa-ți leagă de gleznă,

Fii grațios și dansează acest dans,

Cu plumbul pe aripi și ochiul în beznă,

Fă piruete alături de moarte-n balans,

Și plângi către zei să-ți dea un avans.

Nu ştiu ce e bine şi ce este rău;

Ce e permis şi ce nu este permis;

Oare pot condamna sau pot lăuda;

Nu ştiu, căci totul în mine este închis.

În această lume nu-i valabil nimic,

Nu există nici un principiu consistent,

Aş vrea în revoltă să strig şi să ţip,

Dar totu-i pasiv, nu am nici un asistent.

Simt un gust amar privind pe stradă,

O amărăciune drăcească, bestială,

Problema morţii îmi pare acum fadă,

Totul e calm, de-o linişte mormântuală.

Nu mai cred în absolut nimic,

Şi nici nu mai am nici o speranţă,

Realităţile au căzut toate, câte un pic,

Iar să trăiesc îmi pare o mare cutezanţă.

Nu am nici sentimentul trecutului,

Iar prezentul îmi pare o otravă,

Nu ştiu dacă sunt disperat,

Nu ştiu dacă nu sunt chiar o epavă.

Metamorfoză

Fusei la socri cu nevasta,

Și am rămas mirat de asta,

La dânșii soața mea e mută,

La mine acasă e limbută.

Abuz în serviciu

Nevastă-sa e bioloagă,

Iar casnicia lor e în declin,

C-a prins-o în zănoagă,

Cum studia un corp străin.

Unui ucenic

Cu ce profesor prost ai studiat,

De nu poţi să înfăptuieşti nimic?

Iar el răspunse entuziasmat,

Am fost autodidact de mic.

Dorinţă

Un chel spuse la soţioară,

După ce de aici m-oi duce,

Că n-am avut podoabă capilară,

Să-mi plantezi un păr în loc de cruce.

La o întrunire de partid

Cum se creează între ei conexiuni,

Le explica un lider de partid…

Dar am şi eu suspiciuni,

Că-n capul lor e numai vid.

Dilemă

Am fost la o bijuterie,

Şi-mi zice un vânzător mai tâmp,

Vreţi ceva pentru soţie,

Sau doriţi ceva mai scump?

Confuzie

Una cu fustă a atacat,

În miezul zilei pe maidan,

Iar la anchetă a declarat:

• Am crezut că-i scoţian.

Potrivire

Ce bine arătau ca miri,

Şi ce miros în jur plutea,

Ea - un buchet de trandafiri rozé,

El - un buchet de Aligoté.

Medicului epigramist

Încercând o epigramă,

Cu mintea-i filozofă,

Un medic mai de seamă,

A avortat o strofă.

S-a făcut reparații tot anul la CET,

directorul declara la TV:

Căldură va fi în orice casă,

Chiar de afară va fi ger...

Instant o abureală deasă,

A și ieșit de sub calorifer.

Împărțire pământ – cota doi acri

De la primărie,

A venit solie,

Şi-un tip cam acru,

Îmi măsură un acru.

Unui chel

Marcat pe veci de adevăr,

Și ca o răzbunare pe geneză,

Porni cu un buștean de păr,

La un tâmplar, să-l ia la freză.

Unui general retras la sat

Ne e bine un general,

Ca sa fie în general,

Prea comun,

Într-o comună.