Ceasul

Ce mult am așteptat să vii

Spre mine să te țin de mână,

Să simt că doar mie-mi aparții

Și ești a mea frumoasă zână

La tine am privit și am sperat

Să pot cândva să te cunosc,

Și poate voi avea puțin noroc

Ca focul inimii să-mi potolesc

Visam că suntem împreună

Și tare fericiți noi mai eram,

Și cât de  trist puteam să fiu

Când din visare mă trezeam

Și într-o zi curajul mi-a venit

Să te invit pe tine la plimbare,

Și minte țin ce clar mi-ai spus

Că tu nu ești o fată oarecare

Cu greu am înghițit ce-a spus

Și scuze imediat eu am cerut,

Am insistat doi pași să facem

M-a refuzat și asta m-a durut

O întrebare atunci mi-am pus

O fi având iubit și eu nu știu?

Și care e motivul de refuz?

Ce l-am aflat mult mai târziu

...............................

Au fost o perioadă împreună

Când ea primea în dar și luna,

Pân' a simțit că este înșelată

Și n-a mai suportat minciuna

.........................

Timpul a vindecat și îndemnat

Ca noi unul spre altul să venim,

Și pot să spun c-a fost destinul

În care am crezut și...ne iubim!

scumpa mea
iubită beznă
sunt otrăvit cu serul de lumină
şi-oricât de mult aş vrea
Orfeu  să mai rămân
în profunzimea nemărginirii tale
sunt blestemat să fiu stăpân pe umbra
cusută de picioare

sunt încolţit
cu somn de ziuă
o altă Gaia
mă cheamă vânturat
la poarta unde se aleg nebunii
obscuritatea arde
reverberat în sinea mea
aidoma pădurii

...

precum Ahile-și ține glezna
cu ochii albi de lună plină
scumpa mea
iubită beznă
sunt otrăvit cu serul de lumină

Cât de frumoase îmi sunt păsările

pe întinsul cerului,

cum zboară împreună cu grijile mele

depre vântul de la nord,

despre vântul de la sud,

în drumul lor spre casă,

înapoi spre familiile lor,

înapoi spre departe de noi,

despre noi doi …

Cât de curajoase îmi par vietățile oceanelor,

lacurilor, râurilor …

în curenți de apă caldă,

în curenți de apă dulce …

despre un far pierdut în gândurile mele,

uitat la malul mării …

luminând spre noi doi...

Cât de simple par toate,

cât de complicate le facem,

cât de imposibile sunt visele mele

când mă gândesc la toate,

când mă gândesc la tine, când mă gândesc …

la noi doi.

Cât de minunate sunt stelele,

în culorile lor deghizate în ochii tăi,

cât de perfecte sunt constelațiile

pe gropițele tale când îmi zâmbești.

Cât de minunate sunt toate!

Cât de minunată ești!

Dacă ai trăi cât te iubesc,

în ochii Lui ai fi uitare!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

Mă doare amintirea ta

Şi clipe ce-au rămas departe

Unde eram doar tu şi eu

Acum o lume ne desparte

Ne intilnim iar desparţind-une

Citind durere-n ochii reci

Ma mai priveşti cu disperare

Ne zicind nimic iar mă petreci

Mii greu să mai privesc in urmă

Dar timpul trece şi iar trece

Am uitat sărutul tău la gust

Şi am lăsat dragoatea să plece

Acum doar amintirea ta traieşte

Te caut dar nu vreau să te găsesc

Mii frică să privesc in ochii tăi

Mii frică iar să te rănesc

Atitea amintiri rămase-n urmă

Dar doar cu ele acum şi mai trăiesc

Îmi vine greu să mai spun asta

Dar ce naş face tot la tine ma gîndesc

Va trece timpul inainte

Şi cîndva voi zice c-am iubit

Am iubit cum alţii iubesc o viaţă

Dar străini am devenit    

Am plâns,am suferit

Am creat şi am stricat

Imi pare rău,că am pierdut ani

Imi pare rău,că am crezut deşart! 

Aştept timpul să vorbească,

Aştept gândul să poruncească.

lar tu să vezi, ce ai pierdut 

O femeie te-a iubit la infinit..

A ajuns să te urască!

Fără vorbe,să vorbească!

Sufletul ii plânge amarul

Și copii plâng iubirea, care i-a creat

lar acum i-a distantat.

-U.A-

O, draga mea inima!

Inima, facuta din petalele uscate ale unor flori moarte,

Flori daruite de tine.

Flori de camp, trandafiri, bujori, crizanteme,

Flori alese.

De cine?

De tine.

De tine, iubitul meu drag.

Mi-e dor de glasul tau,

De energia ta.

Mi-e dor de fiinta ta

Ce se unea cu a mea,

Devenind numai una.

Si era al naibii de frumos!

Ne intrepatrundeam venele,

Arterele, capilarele,

Inimile.

Se nastea o altfel de inima,

 Una alcatuita din flori proaspete,

Colorate si inmiresmate.

Ai plecat.

Sau, poate, viata ne-a despartit.

Din nou.

Nu e prima data cand pleci,

Nu va fi nici ultima data cand te vei intoarce.

Dar de ce?

De ce nu stai cu mine?

De ce trebuie sa pleci?

Sa faci ca florile incoltite sa moara

Inlauntrul meu?

Ma doare.

Inima ma doare.

Si pe ea o doare.

Toate florile alea moarte o acapareaza

Si piere.

De fiecare data cand pleci.

Nu a mai ramas nimic.

Nici vene, nici artere,

 Nici capilare si nici sange.

Se usuca.

O, draga mea inima, se usuca!

Si, daca ea se usuca,

Eu mai traiesc?!

M-ai pierdut când tremuram

Plângând ,și când speram

Că poate poate te vei întoarce

Dar nu te mai vreau orice ai face.

M-ai pierdut pe șapte

Era târziu, deja era noapte

Când mi-ai spus că o iubești

Și nu ți-a păsat că mă rănești.

M-ai pierdut când nu am mai scris

Și orice semn, era un compromis.

Am renunțat plângând la tine

Întrebându-mă “ce nu am făcut bine?”

Tu...îmi ești mie slăbiciune 

O obsesie care nu duce niciunde 

M-ai rănit cum nimeni nu a putut

Am rămas fără lacrimi la cât a durut.

Vreau din tot sufletul să te întorci 

Vino înapoi,de putere să mă storci

Iubește-mă, lasă-mă, iartă-mă

Dar fii din nou a mea patimă!

Să nu mă uiți ca pe oricine 

Iar atunci când va fi bine,

Strigă-mă pe mine dinspre răsărit 

Și prefă-te că niciodată nu ne-am iubit.

Și dacă suferința naște poezie..
Atunci de ce ne e frică să greșim?
Dacă trăim într-o iluzie..
De ce ne mai amăgim?

Visăm ,amăgindu-ne ,
La orizonturi largi cu neputință
Și ne avântăm iubindu-ne ,
Trecând în neființă .

În scrisori de adio și poeme
Sufletul renaște din cenușă
Ducându-ne în puncte extreme,
Succesul va bate la ușă.

E ultima oară când plâng,

Nici melodiile lui Roxen nu le mai simt

Ți-aș spune că te mai vreau dar mint

Dar totuși încă te am în gând.

Poate am vărsat o lacrimă

Pe “Zburătorul” de la Emma

Poate îți mai scriu poezii de avangardă

Dar și asa… e ultima.

E ultima oară când mă auzi cântând

Cu toată puterea “Stay” ,Rihanna

Căci nu mai simt să râmâi , cerând

Să-mi mai dai o dată toamna.