Rătăcire

Ne vom privi cu reguli nefirești, 

Cuvintele vor zgâria, nu vor lega,

Iar peste toate cele vechi, lumești, 

O placă funerară vom turna. 

Pe banca noastră lemnu-a putrezit,

Dar nu de ploi ori valurile vieții, 

Doar că de multă vreme n-a mai odihnit, 

Iubirea și aroma pură a tinereții. 

Și peste toate brusc s-a-ntunecat, 

Iar ochii larg deschiși îmi țipă, 

De-atâta noapte umbra s-a uscat, 

Și bezna tremură și ea de frică. 

Mi-e greu, și somnul a fugit de mine, 

Iar noaptea albă mi-e perna de sub cap, 

Mă zvârcolesc gândindu-mă la tine, 

Și parcă singur groapa încet mi-o sap. 

Mai am o singură dorință infantilă, 

O lacrimă să verși pe tot ce-a fost, 

S-o țin ca pe-o dovadă mercantilă, 

Și-n ea să-mi fac umilul adăpost. 

Unui mut

Am crezut că alcoolic este,

Tremura din mâini subit,

Dar el ascunde o poveste;

E un mut… cam bâlbâit.

Deducţie

Doi muţi stăteau posaci,

Cu mâinile în buzunar,

Şi spune-un filozof dibaci:

N-au chef de vorbă azi, e clar.

Unui beţiv

E o fiară furioasă,

Când la bar, bea Ottonel,

Dar ajuns la soaţă acasă,

Fiara-i doar… un motănel.

Unui electrician

A încercat să lege-un fir,

De la priză la reşou,

Şi instant a bubuit,

Rămânând cu toţi…tablou.

Poporului român

             a ales pe Şoşoacă senator

Caligula Imperator

Și-a făcut calul senator.

Poporul de origini dacă,

Și-a făcut şi el… o vacă.

Şoferul de vidanjă

La psiholog deschise cabinetul,

Să-şi spună oful supărat,

Că el, şoferul de vidanjă, bietul

Se enervează, din orişice căcat…

Lui Diana Şoşoacă

A râvnit Miss Senator,

Dar fiind prea dolofană,

S-a ales foarte uşor,

Cu premiul: Ana A-slană.

Unui curvar

Umblând din floare-n floare,

Finalul i-a fost scris,

Şi acuma trage tare,

C-o muncă de sisifilis.

Facebook

Poze sexy zi de zi,

Ea postează pe feisbuc,

Însă n-a actualizat,

Şi că s-a măritat.

Diana Şoşoacă - discurs de la protestele minerilor

Şoşoacă strigă în mulţime:

“Lăsaţi minerii să intre-n mine”

Ortacii curs îndemnului să dea,

Stau toţi la rând, să intre-n ea.

Lui Diana Şoşoacă

Minerii închişi în subteran,

Aud cum strigă aleasa, tocmai de la Deva,

Şi speriaţi de glasul grobian,

Decid să-şi prelungească greva.

Vântul cu tâmplele supte,

Îmi roade-n tăcerile grele,

Și-mi sapă în vechile lupte,

Altare de gânduri rebele.

Și cad peste margini de clipe,

Ca frunza-n amurguri târzii,

Iar inima frântă începe să țipe,

Aici, în aceste grote pustii.

Iar timpul — călău fără milă,

Își frânge securea în mine,

Și curg ca o apă docilă,

Prin râuri din ținuturi străine.

Și-mi cade pe umeri cenușă,

Din visele arse încet de Morfeu,

Și-mi zăngăne-n auz o cătușă,

Cu dangăt de clopot ateu.

Îmi este privirea o rană deschisă,

Spre cerul ce-mi șade la geam,

Iar sângele — o hrană promisă,

Pentru amintirile ce nu le mai am.

Și poate, din marea uitare,

Cândva o să urce un abur subțire,

Să-mi fie sfârșitul o mare,

Cu țărmul topit în iubire.

Și-n urmă să nu fie un nume,

Nici umbră, nici semn pe pământ,

Doar o ploaie măruntă prin lume,

Ca un vechi și nebun legământ.

Iar eu — risipit în tăcere,

Să fiu doar un zvon neștiut,

O șoaptă târzie ce piere,

Pe buza unui ultim sărut.

Pe vremuri când copii eram,

Dormeam cu fratele de gât,

Cu aceeași lacrimă plângeam,

Și ne-mpăcam numaidecât.

Pe vremuri când copii eram,

Mușcam același colț de pâine,

Apoi cu joaca ne-ntreceam,

Și nu știam de-i azi ori mâine.

Acum mă-ntreb unde s-au dus,

Și ani, și joc, și al meu frate,

Doar părul alb îmi dă răspuns,

Și pozele îngălbenite și uscate.

Mi-s lacrimile râuri până-n cer,

Iar gândurile îngropate-n sânge,

Împovărat de ani, eu tot mai sper,

Că lacrima comună iar va plânge.

Pe geam, spre seară strălucesc,

Aceleași raze purpurii, bătrâne,

În mintea mea, e fratele, gândesc,

Venit să muște-un colț de pâine.

Sub coasa tristă stă răpusă soarta,

Deși, ne țin aceleași rădăcini,

Și eu, și el avem închisă poarta,

Iar drumul ne e plin de mărăcini.

Dezamăgirile mă-nvăluie precum o ceață, 

Apusul zilei mă ridică-n ştreang, 

Îmi bat în geam frânturi de dimineață, 

Și clipele pierdute vin toate ca un bumerang. 

Ca pe o roză port viața-mi tristă la rever, 

Costumul mi-e sărac și rupt de tot în coate, 

Am ars și pelerina iar alta nu mai cer, 

De va ploua mereu, furtuni voi duce-n spate. 

Mă sprijin de tăceri ca de-un toiag de sare,

Și-n fiecare pas mă pierd puțin câte puțin,

Sub tălpile uitării se sfarmă orice zare,

Iar drumul îmi răspunde cu același glas străin.

Mi-am risipit nădejdea prin hanuri fără nume,

Cerșind un strop de cer la porți ce nu s-au frânt,

Dar am aflat târziu că nu primești din lume,

Decât atât cât lași din suflet pe pământ.

De-aceea merg-nainte, chiar dacă noaptea doare,

Cu inima cusută din umbre și răbdări,

Că poate din cenușa acestei înserări amare, 

Va înflori din mine, o zi fără urmări. 

Au înnebunit nebunii, 

Şi ne-învață ce-i frumos, 

Se întorc scârbiți străbunii, 

În mormânt cu fața-n jos. 

Surzii-aud gâlceava-n cer, 

Și o-împrăștie la muți, 

Ăștia bâlbâie-un mister, 

Și te-oprește să-i asculți. 

Orbii stau legați la ochi, 

C-au văzut minuni prea multe, 

Babe îi scuipă de deochi, 

Și citesc scripturi oculte. 

Ciungii îți dau ajutor, 

Și te țin de mână strâns, 

Tu, privești spre Creator, 

Și pufnești deodată-n plâns. 

Curg războaiele ca ploaia, 

Și mâncăm plastic și humă, 

Bolile vin cu droaia, 

Şi-arătăm ca o legumă. 

Proștii ne conduc acum, 

Și-i aplaudăm cuminți, 

Șanțul azi ne este drum, 

Şi zăpezile fierbinți. 

Vântul numai praf adie, 

Farisei cântă-n pronaos, 

Urletul e poezie, 

Și e haos Doamne... Haos! 

    Cu ce-am greşit...?
    De te-am iubit,
    Aşa cum nimeni n-a iubit vreodată... 
    Această dragoste... s-a stins... imaculată 
    Şi acum..., rătăcim din nou prin cuvinte, 
    Care nu mai pot să repare nimic,
    Nimic nu mai e ca înainte,
    Acum, avem nevoie de o hartă,
    Pentru a ne regăsi drumul înapoi,
    Spre sufletele noastre...
    Dar, e mult prea târziu oricum,
    Căci suntem condamnaţi,
    Să nu ne mai putem întoarce...

Iubirea e o tânără frumoasă,

Cu pielea-ntinsă, albă cu pistrui

Sau neagră sau de altă rasă,

Cu ochii verzi, albaştri sau căprui.

Cu gesturi delicate, pudibonde

Şi zâmbet inocent şi generos,

Cu bucle roşii sau cu bucle blonde

Sau negre ca şi lemnul de abanos.

Cu glasul cristalin, catifelat,

Ce ca un susur de izvor răsună,

Cu vorbele rostite aşezat

Sau, dimpotrivă, cu vervă nebună.

Cu buze dulci ca flora meliferă

Şi gâtul graţios şi alungit,

Cu sânul sau rotund precum o sferă

Sau ca un con cu vârful ascuţit.

Cu şolduri mlădioase şi picioare,

Ce ies de sub rochiţe elegante,

Cu braţul plin de roze încântătoare

Sau crini sau gladiole colorate.

Iubirea e o angelică făptură,

Sensibilă, discretă, misterioasă

Sau plină de lumină, de căldură...

Iubirea e o tânără frumoasă!

Aș prefera să fiu doar în lumea sa,

Împreună cu tine ,doar în viața ta ,

Și dacă nu exiști , atunci să vii la mine

Căci te voi aștepta mereu în inima mea.

Niște raze de soare , mai reci decât ploaia

Dacă suferi atunci ești un om slab 

Iar când atribui clișee acestui univers

Suferință după merite ți-ai căpătat.

Pedepsit de tine sau pedepsit de el,

Dacă îți este frig atunci cauți dragoste

Iar când îți este cald , cu o sabie de oțel

Îți distrugi unica ta speranță - viața.

Printre zeci de mii de gânduri și zeci de mii de stele 

Voi continua să te caut în universul meu,

Iar dacă nu voi reuși să te găsesc vreodată

Atunci înseamnă că ești ținută prizonier 

De către propriul tău univers ce nu se va mai întâlni vreodată cu al meu.

cu tine ma simteam atat de bine

parca timpul nu avea o oprire

tu erai totul pentru mine

pana cand intr o zi ti ai luat filme

nu vreau sa renunt ,dar pentru tine asa ar fi mai bine

iti voi da timpul necesar,poate te vei intoarce in zadar

eu inca cred in noi,in toate amintirile frumoase

nu te pierde printre ploi,si lasa gandurile nervoase

te apreciez enorm,dar tu imi poti sparge inima ca pe un balon..

nu uita,cine a fost in dreapta ta

te voi astepta cu bratele deschise,pana cand portile vor fi inchise.

nu regret nimic,dar poate ar trebui sa ti recit

ma doare..dar totul are un motiv

poate motivul il vom afla,cand lumea nu va mai fi asa de rea..

te iubesc enorm..intoarce te mai repede pana cand n o sa mor..

Te-am strigat adesea prin pădure,

Nu-mi răspundea decât ecoul ei.

Te-am căutat de la apus până la răsărit

Era ciudat că-n fiecare creatură

Privirea îmi fugea.

Erai acolo, erai aproape

Și-n foșnetul frunzelor uscate

Te simțeam.

Cutremurată până-n oase...

Las să mă plouă.

Vreau să te strig din nou

Dar mă tem că nu mai vii

Te-ai dus

și nici nu știi

că

Ai rămas un trecător necunoscut.

Tu cu mistere,

Eu cu un dor de dorul nepătruns

Și vise spulberate de tăcere .

Gafez mereu la orice întâlnire, 

De parcă cineva o piedică îmi pune, 

Și țin la inimă comprese cu iubire, 

Și sunt bolnav de nu știu ce anume. 

Mă-ngrijorez de orice gest pe care-l fac, 

Privirea de priviri îmi e ucisă, 

Dezamăgiri în fiecare noapte îmbrac, 

Și-mi scriu pe cord: Iubirea interzisă! 

Îmi injectez în zori adrenalină, 

În plumb topit nestingherit mă scald, 

Mă smulg din trup cu tot cu rădăcină, 

Dar brațele din umăr jos îmi cad. 

Se vaită mângâieri pământul zgâriind, 

Că n-au ajuns pe trup de fată, 

Un demon simt în inimă zâmbind, 

Iar eu gafez mai mult ca niciodată.