"I love Paris" în maghiară
Every time I look down
on this timeless town
Whether blue or gray be her skies
Whether loud be her cheers
or whether soft be her tears
More and more do I realize that
I love Paris in the spring time
I love Paris in the fall
I love Paris in the winter when it drizzles
I love Paris in the summer when it sizzles
I love Paris every moment
Every moment of the year
I love Paris, why oh, why do I love Paris?
Because my love is near
I love Paris in the spring time
I love Paris in the fall
I love Paris in the winter when it drizzles
I love Paris in the summer when it sizzles
I love Paris every moment
Every moment of the year
I love Paris, why oh, why do I love Paris?
Because my love is near.
Szeretem Párizst
Valahányszor lenézek
ezen az időtlen városon
Akár kék, akár szürke legyen az ege
Akár hangos legyen az ujjongása
vagy lágyak legyenek-e a könnyei
Egyre többször veszem észre
Imádom Párizst a tavaszi időben
Szeretem az őszi Párizst
Szeretem Párizst télen, amikor esik a szitálás
Szeretem Párizst nyáron, amikor zizeg
Minden pillanatát szeretem Párizsban
Az év minden pillanatában
Szeretem Párizst, miért ó, miért szeretem Párizst?
Mert a szerelmem közel van
Imádom Párizst a tavaszi időben
Szeretem az őszi Párizst
Szeretem Párizst télen, amikor esik a szitálás
Szeretem Párizst nyáron, amikor zizeg
Minden pillanatát szeretem Párizsban
Az év minden pillanatában
Szeretem Párizst, miért ó, miért szeretem Párizst?
Mert a szerelmem közel van.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Pisica amuzantă
Data postării: 28 octombrie 2023
Vizualizări: 621
Poezii din aceiaşi categorie
Atâtea...
Atâtea ploi în calea ta,
Iar aripile-ți sunt de plumb,
Ți le-ar topi privirea mea,
Dar fă-mă ca să plâng.
Atâtea umbre te-nconjoară,
Că-n întuneric mă sufoc,
Te-aș face-o stea solară,
Dar fă-mă să iau foc.
Atâta lacrimă sălcie,
Brăzdează chipu-ți îngeresc,
Eu ți-aș usca-o pe vecie,
Dar fă-mă să iubesc.
Atâta dragoste așteaptă,
Să ne înghită pe-amândoi,
Dar firea ta este necoaptă,
Iar pasul meu e prea greoi.
FLORI DE LILIAC
Te -am răsădit în vreme de toamnă
În grădină sub fereastra mea
Ești firav și tremur la gândul
Că gerul iernii te va îngheța!
Crești floarea mea dragă,mare,
Și ai să-mi mulțumești c-o floare,
Flori albe de liliac cu parfumul tău dulceag
Și de-s tristă să-mi zâmbești
"Ja, einmal ich träumte" în spaniolă
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',
doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n
beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,
denselben Weg wird an geh'n.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',
doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n
beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,
denselben Weg wird an geh'n.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer
und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.
Sí, una vez soñé
Sí, una vez soñé con un rayo de sol,
donde nos conocimos, en algún lugar del espacio.
Nunca me he sentido tan afortunada como nunca antes en mi vida.
porque por primera vez le devuelves la sonrisa.
No creo en los sueños por mucho que lo intente
Pero espero que algún día te vea
en el amanecer púrpura, cuando nos volvamos a encontrar,
Se tomará el mismo camino.
Sí, una vez soñé con un rayo de sol,
donde nos conocimos, en algún lugar del espacio.
Nunca me he sentido tan afortunada como nunca antes en mi vida.
porque por primera vez le devuelves la sonrisa.
No creo en los sueños por mucho que lo intente
Pero espero que algún día te vea
en el amanecer púrpura, cuando nos volvamos a encontrar,
Se tomará el mismo camino.
Sí, una vez soñé con un rayo de sol,
donde nos conocimos, en algún lugar del espacio.
Nunca me he sentido tan afortunada como nunca antes en mi vida.
porque por primera vez le devuelves la sonrisa.
Sí, una vez soñé con un rayo de sol,
donde nos conocimos, en algún lugar del espacio.
El sueño llega a su fin, el sol se hundió en el mar
y cuando desperté ya no te encontré.
Iubire fără sfârșit
Te iubesc iubindu-te Interminabil...!
Este refrenul ce ți-l cânt acum...
E timpul acestor nebunești iubiri,
Neîntâlnite ,îți spun,
Să nu crezi că te mint, îți jur!
Din lada ta de zestre am văzut,
Un pergament cu litere de aur,
Bătut cu pietre prețioase,
De marii meșteri antici egipteni,
Pe care era scris în relief
Te voi iubi mereu ca astăzi sau chiar acum,
O altfel de iubire ce-i pentru zei,
De negăsit printre săracii muritori,
Iubire interminabilă,fără sfârșit!
(28 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Te duci…
Te duci, și anii de iubire,
I-ai aruncat din inimă și minte,
Și-ți scânteie amarnic în pivire,
A mea duioasă rugăminte.
Te duci, călcând peste regrete,
Și lași în urmă ce-a fost ieri,
Furând și-acele mângâieri discrete,
Ce le cerșea noianul de dureri.
Te duci, și nici măcar nu-ți pasă,
De jarul stins în ochii mei,
De-un vis pierdut încă din fașă,
De-un “noi” ce pare că nu-l vrei.
Rămân cu mâna-n gol întinsă,
Spre ce-a pierit din viața mea,
Cu amintirea-n suflet stinsă,
Și-o rană adâncă peste ea.
Rămân cu ultima ta șoaptă,
Ce-a fost rostită printre dinți,
Iar ochii mei umili așteaptă,
Cu chipu-ți dulce să-i alinți.
Rămân, și timpul mă străbate,
Iar pasul tău îmi pare prea grăbit,
Și nopțile din mine-s vinovate,
Că nu ți-au spus cât te-am iubit.
Te Iubesc
Mai mult decât pe mine Te Iubesc
Mai mult decât oricine Te Iubesc
Mai mult decât pe tine nu doresc
Mai mult decât fărâme să primesc
Mai mult decât o lume Te Iubesc
Mai mult decât se-aude Te Iubesc
Mai mult nu poate spune ‘Te Iubesc’
Îl simt cum mă supune ‘Te Iubesc’
Eu Te Iubesc mai mult de-o sare în bucate
Mai mult soare, de pământ sau line ape
Mai mult de aur, de argint sau nestemate
Mai mult de-un simplu ‘Te Iubesc’ nici că se poate
Eu Te Iubesc mai mult de azi, mai mult de mâine
Mai mult de tot ce viețuiește-n astă lume
Prezența ta strălucitoare mă supune
Ajung să fiu un fel de tu în expansiune
Eu Te Iubesc mai mult de-un vers, mai mult de șoapte
Mai mult de strâmbe jurăminte aromate
Scriu ‘Te Iubesc’ de-mi umple paginile toate
Spun ‘Te Iubesc dar nu m-auzi căci ești departe
Eu Te Iubesc rostind cuvinte-adevărate
Le-ai înecat în lacrimi sute înodate
Lumina stinsă ascunzându-mi realitate
Rămas în beznă-mi umblă zilele blazate
Nici tu pe tine nu iubești cât eu pe tine
Te am în suflet și în tot ce arde-n mine
Eu aș putea să te privesc pân’ la orbire
Chiar Te Iubesc și-ți spun că nu mă pot abține
Mai mult de cauți nu găsești decât în carte
Doar în povești iubirea nu are păcate
Primind minciuni ce par a fi adevărate
Te-oi mulțumi c-un te iubesc ieșit din coate
Te voi iubi pân-or cădea frunzele toate
Când vor seca urmele tălpilor voalate
Umblând doar sufletele-n zbor înstrăinate
Un ‘Te Iubesc’ va asfinți lipsit de fapte
Atâtea...
Atâtea ploi în calea ta,
Iar aripile-ți sunt de plumb,
Ți le-ar topi privirea mea,
Dar fă-mă ca să plâng.
Atâtea umbre te-nconjoară,
Că-n întuneric mă sufoc,
Te-aș face-o stea solară,
Dar fă-mă să iau foc.
Atâta lacrimă sălcie,
Brăzdează chipu-ți îngeresc,
Eu ți-aș usca-o pe vecie,
Dar fă-mă să iubesc.
Atâta dragoste așteaptă,
Să ne înghită pe-amândoi,
Dar firea ta este necoaptă,
Iar pasul meu e prea greoi.
FLORI DE LILIAC
Te -am răsădit în vreme de toamnă
În grădină sub fereastra mea
Ești firav și tremur la gândul
Că gerul iernii te va îngheța!
Crești floarea mea dragă,mare,
Și ai să-mi mulțumești c-o floare,
Flori albe de liliac cu parfumul tău dulceag
Și de-s tristă să-mi zâmbești
"Ja, einmal ich träumte" în spaniolă
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',
doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n
beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,
denselben Weg wird an geh'n.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',
doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n
beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,
denselben Weg wird an geh'n.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer
und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.
Sí, una vez soñé
Sí, una vez soñé con un rayo de sol,
donde nos conocimos, en algún lugar del espacio.
Nunca me he sentido tan afortunada como nunca antes en mi vida.
porque por primera vez le devuelves la sonrisa.
No creo en los sueños por mucho que lo intente
Pero espero que algún día te vea
en el amanecer púrpura, cuando nos volvamos a encontrar,
Se tomará el mismo camino.
Sí, una vez soñé con un rayo de sol,
donde nos conocimos, en algún lugar del espacio.
Nunca me he sentido tan afortunada como nunca antes en mi vida.
porque por primera vez le devuelves la sonrisa.
No creo en los sueños por mucho que lo intente
Pero espero que algún día te vea
en el amanecer púrpura, cuando nos volvamos a encontrar,
Se tomará el mismo camino.
Sí, una vez soñé con un rayo de sol,
donde nos conocimos, en algún lugar del espacio.
Nunca me he sentido tan afortunada como nunca antes en mi vida.
porque por primera vez le devuelves la sonrisa.
Sí, una vez soñé con un rayo de sol,
donde nos conocimos, en algún lugar del espacio.
El sueño llega a su fin, el sol se hundió en el mar
y cuando desperté ya no te encontré.
Iubire fără sfârșit
Te iubesc iubindu-te Interminabil...!
Este refrenul ce ți-l cânt acum...
E timpul acestor nebunești iubiri,
Neîntâlnite ,îți spun,
Să nu crezi că te mint, îți jur!
Din lada ta de zestre am văzut,
Un pergament cu litere de aur,
Bătut cu pietre prețioase,
De marii meșteri antici egipteni,
Pe care era scris în relief
Te voi iubi mereu ca astăzi sau chiar acum,
O altfel de iubire ce-i pentru zei,
De negăsit printre săracii muritori,
Iubire interminabilă,fără sfârșit!
(28 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Te duci…
Te duci, și anii de iubire,
I-ai aruncat din inimă și minte,
Și-ți scânteie amarnic în pivire,
A mea duioasă rugăminte.
Te duci, călcând peste regrete,
Și lași în urmă ce-a fost ieri,
Furând și-acele mângâieri discrete,
Ce le cerșea noianul de dureri.
Te duci, și nici măcar nu-ți pasă,
De jarul stins în ochii mei,
De-un vis pierdut încă din fașă,
De-un “noi” ce pare că nu-l vrei.
Rămân cu mâna-n gol întinsă,
Spre ce-a pierit din viața mea,
Cu amintirea-n suflet stinsă,
Și-o rană adâncă peste ea.
Rămân cu ultima ta șoaptă,
Ce-a fost rostită printre dinți,
Iar ochii mei umili așteaptă,
Cu chipu-ți dulce să-i alinți.
Rămân, și timpul mă străbate,
Iar pasul tău îmi pare prea grăbit,
Și nopțile din mine-s vinovate,
Că nu ți-au spus cât te-am iubit.
Te Iubesc
Mai mult decât pe mine Te Iubesc
Mai mult decât oricine Te Iubesc
Mai mult decât pe tine nu doresc
Mai mult decât fărâme să primesc
Mai mult decât o lume Te Iubesc
Mai mult decât se-aude Te Iubesc
Mai mult nu poate spune ‘Te Iubesc’
Îl simt cum mă supune ‘Te Iubesc’
Eu Te Iubesc mai mult de-o sare în bucate
Mai mult soare, de pământ sau line ape
Mai mult de aur, de argint sau nestemate
Mai mult de-un simplu ‘Te Iubesc’ nici că se poate
Eu Te Iubesc mai mult de azi, mai mult de mâine
Mai mult de tot ce viețuiește-n astă lume
Prezența ta strălucitoare mă supune
Ajung să fiu un fel de tu în expansiune
Eu Te Iubesc mai mult de-un vers, mai mult de șoapte
Mai mult de strâmbe jurăminte aromate
Scriu ‘Te Iubesc’ de-mi umple paginile toate
Spun ‘Te Iubesc dar nu m-auzi căci ești departe
Eu Te Iubesc rostind cuvinte-adevărate
Le-ai înecat în lacrimi sute înodate
Lumina stinsă ascunzându-mi realitate
Rămas în beznă-mi umblă zilele blazate
Nici tu pe tine nu iubești cât eu pe tine
Te am în suflet și în tot ce arde-n mine
Eu aș putea să te privesc pân’ la orbire
Chiar Te Iubesc și-ți spun că nu mă pot abține
Mai mult de cauți nu găsești decât în carte
Doar în povești iubirea nu are păcate
Primind minciuni ce par a fi adevărate
Te-oi mulțumi c-un te iubesc ieșit din coate
Te voi iubi pân-or cădea frunzele toate
Când vor seca urmele tălpilor voalate
Umblând doar sufletele-n zbor înstrăinate
Un ‘Te Iubesc’ va asfinți lipsit de fapte
Alte poezii ale autorului
Atâta timp cât mă iubești de Andra în norvegiană
De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,
Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,
Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,
Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
În ochii tăi răsare soarele.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
Cu tine-n pat răsare soarele.
De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,
Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,
Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,
Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.
Şi când îți vine greu să vezi,
Eu sunt acolo să te luminez.
Şi când în tine nu mai crezi,
Eu sunt acolo să te motivez.
Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',
Vocea ta e o vioară în inima mea,
Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,
Ești refrenul din viaţa mea.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
În ochii tăi răsare soarele.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
Cu tine-n pat răsare soarele.
Så lenge du elsker meg
Hvis himmelen faller på deg, vil jeg beskytte deg,
Og det kan komme, baby, og flommen, ikke slukk ilden i mitt hjerte,
Selv om det er et jordskjelv, verdens ende vet du,
Så lenge du elsker meg, vil jeg elske deg.
Sitter ved siden av deg,
Sitter ved siden av deg,
Hos deg er nettene vakrere,
Solen står opp i øynene dine.
Sitter ved siden av deg,
Sitter ved siden av deg,
Hos deg er nettene vakrere,
Solen står opp med deg i senga.
Hvis en komet skulle treffe oss, er jeg ikke redd, vet du
At du sikkert får tak i en rakett, vi vil overleve,
Selv om det er en tsunami, verdens ende vet du,
Så lenge du elsker meg, vil jeg elske deg.
Og når du synes det er vanskelig å se,
Jeg er der for å opplyse deg.
Og når du ikke lenger tror på deg selv,
Jeg er der for å motivere deg.
Tam-taca-tum-bye, kom hit,
Din stemme er en fiolin i mitt hjerte,
Tam-taca-tum-pa, jeg vil nynne deg,
Du er refrenget i livet mitt.
Sitter ved siden av deg,
Sitter ved siden av deg,
Hos deg er nettene vakrere,
Solen står opp i øynene dine.
Sitter ved siden av deg,
Sitter ved siden av deg,
Hos deg er nettene vakrere,
Solen står opp med deg i senga.
Prea multă sensibilitate în norvegiană
Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om.
Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa.
Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!
În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"
Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.
Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.
Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.
Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.
Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).
Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.
For mye følsomhet
Dårlig følsomhet er bra på sin måte. Det er godt å være følsom, å uttrykke vår anger når noen har opplevd mindre hyggelige hendelser, å være sammen med dem, å lytte til dem, å berolige dem, å forstå dem, å lette deres lidelser, å sukke med dem, å gråte med dem. dem, å pakke dem inn når de er kalde, å binde dem når katten klødde dem (at det også var deres feil at den klødde dem, for de vet ikke hvordan de skal leke med den), legge en ispose på dem fra kjøleskapet over en forstuet ankel, tørk tårene deres, gi dem medisin for å få ned feberen, leppepomade for å hindre dem i å bli så sprukne, desinfiser de blødende neglebåndene deres når de ikke visste hvordan de skulle gjøre manikyrene, de ønsket å ha negler lengre enn de hadde naturlig, for det er på moten, og nå har de bare blod på seg, la oss sette myggnetting, slik at de ikke biter dem så mye, suger blodet, ikke overfører malaria eller gulfeber, la oss ta insektmidler, hvis de fortsatt insisterer på å komme inn i huset, la oss også få en vifte til å spre lukten av insektmidler, holde vinduet på gløtt slik at det ikke kommer mygg inn og lukten av insektmiddel kommer ut. La oss justere kjelen til også å gi varmt vann, ikke bare kaldt, for da vil det være behov for enda mer stell. Økonomier tar egentlig ikke hensyn til folks individuelle behov, de er mer et egoistisk behov for én mann.
La oss heller ikke spare på immunforsterkende kosttilskudd, som vitamin C, som smaker deilig sitronaktig og ikke koster for mye, det er rimelig, du kan få det fra en enkel limonade, så har vi ikke grunn til å la være å kjøpe det .
La oss få dem tykke, luftige bluser, bare gode for å være hjemme. La oss ta deres ansiktspleiemaske, maske som forhindrer tidlig opptreden av kråkeføtter og uttrykkslinjer. Vi er for unge til å ha rynker!
Generelt er følsomhet søster til raushet og omsorg, men hva gjør vi når den kommer ut av kontroll, når nye høyder, har ingen grenser? Er det fortsatt en gunstig, sunn, godt forstått følsomhet? Nei selvfølgelig ikke. Allerede er noe i vår måte å være knirkende, og denne følsomheten er hovedsymptomet. Det ville være på sin plass å stille oss selv spørsmål: "Hvorfor er jeg slik?", "Overdriver jeg?", "Hva får meg til å ha så intense reaksjoner på i det vesentlige trivielle ting?"
Du vil finne svaret tapt et sted i fortiden din. Kommer sensitiviteten vi snakker om som et resultat av en traumatisk livsepisode? Tok du ikke så lang tid som du forventet på en eksamen og siden da har du bestemt deg for å gi opp alt, og tenkt at det ikke er noen vits lenger? Fikk du ikke mulighetene du håpet på? Var du på grunn av omstendigheter ikke i stand til å gjøre noe du ville? Hvis svaret er "ja" på minst halvparten av disse, så snakker vi ikke akkurat om sensitivitet, men om en uønsket reaksjon på ting som skjedde, som såret oss et øyeblikk, og som la et uhelt sår helt bak seg.
Hvordan kunne et slikt sår leges? Skraper det mer og mer. Sitter og analyserer, hvor kommer det sinnet akkompagnert av følsomhet fra? Du hadde mot til å gå på, jeg vet ikke hvilken svensk høyskole. Og som 19-åring trenger du virkelig mot, å ta flyturen, forlate foreldrenes hus, fra en provinsby, nettopp til et stort universitetssenter. Og det du skal se, veien til suksess og interessante fakulteter å bestå i CV-en, er ikke bare overstrødd med fredelige øyeblikk, at hun er en som liker å rope, skrike, ydmyke studenter for ikke å uttale dette nordlige språket perfekt - germansk, at jeg ikke kan tidene perfekt, at jeg ikke behersker grammatikken og syntaksen... fortsatt perfekt? Jeg vet ikke engang hva som ville være perfekt, hvor perfekt ville være, og jeg tror ikke at subjektiv perfeksjon burde ha betydning. Hvis det var noen objektive standarder, så ja, det er verdt å følge dem, prøve å nå dem, for på den måten kan fremgang virkelig måles og observeres. Mens, hvis det er mål som bare én person ønsker, resten ikke, gir det ingen mening å sammenligne oss selv, uansett kan vi ikke sette pris på eller veie noe ut fra det vi hører. Det er sikkert at den som ydmyker studenter for ikke å vite perfekt, har hjertet til en skogbruker som hogger trær på et løpende bånd uten å se på det han etterlot seg. Ja, vurderingskriteriene er veldig objektive, hvordan kan du som 58 år gammel kvinne, som bare har omgitt deg med svensk hele livet, vurdere at en 19 år gammel student må være din likemann i mestring, i dyktighet ? Vi er der for å lære, hvis vi ble født klare til å lære, ville vi ikke melde oss på noen spesialisering, og det er det, hva ville vi trenge hvis vi allerede visste det? Var det ikke billigere, ingen husleie, ingen togturer, ingen sovesaler, ingen bibliotekmedlemskap, ingen mat pluss mange andre hjelpemidler? Det er morsomt hva som skjer når 58 år gamle kvinner dømmer deg etter sine egne verdier. Det er som om studenten gir meditasjon til et 8 år gammelt barn. Han kan knapt skrive på sitt eget språk på de årene, enn si på engelsk, fransk... Ville det ikke vært traumatiserende å begynne å skjelle ut hvorfor han ikke hadde tid til å mestre innholdet perfekt? Samtidig som? at den som gir privattimer blir vag i uttrykket? Tid, det vil si, han kunne ha forhandlet med moren sin om å be henne om å føde ham ved 5 måneder, ikke ved 9 måneder, som normalt, for å dukke opp i verden tidligere, for å lære tidligere, bare fordi det er det personen ønsker som gir leksjoner. Det er også et spørsmål om jordtid. Så lenge vi lever på samme planet, har vi alle like mye tid, 24 timer, ikke mer.
Denne subjektive perfeksjon av andre gir opphav til sensitiviteter av alle slag. Det er heller ikke fornuftig å strebe etter å ta på den. Vi vet ikke hva personen som ikke er fornøyd med oss vil. Vi vet ikke hva han tenker, hvordan han tenker, hva han foretrekker, hva han ikke foretrekker, hvor mye, hva, hvordan og i hvilken grad.
Andres subjektive perfeksjon er lammende, både følelsesmessig og faktisk. Hvis eleven blir ydmyket hver gang hun åpner munnen, vil hun fortsatt ha tillit til at hun har en sjanse til å bli en god svensktalende? Vil hun fortsatt finne styrken, i dybden av sin sjel, til å gå videre, til å ønske å øve, å lese, å forbedre seg, til hun oppnår språkets flyt, kadens og musikalitet? Nei, det er ingen måte. Han hadde gode intensjoner som falt fra hverandre underveis.
Andres subjektive perfeksjon bremser ned, fortrenger. Som å la læreren din planlegge hver lyd når den skal si den, hvordan den skal si den. Ville ikke denne læringsteknikken skremme deg? Hvor er lidenskapen, sjarmen, den mest uregelmessige og allsidige skjønnheten i språket? Når vil du ha tid til å fokusere på ordforråd, grammatikk, syntaks og hva hun vil når fokuset alltid er på hvordan du snakker? Blir det ikke et hinder du ikke kan overvinne? Rettet som med flervalgstester. Du har kommet til et spørsmål du ikke vet riktig svar på, selv om du allerede har svart godt på det. Hva gjør du? Går du fast der og går ikke videre, bare fordi du ikke vet der? Det ville vært et stort tap, både for takstmannen og for deg (i første omgang).
Som et svar på andres subjektive perfeksjon, må vi bygge vårt eget sett med verdier, vår egen perfeksjon, som oppmerksomhet, være objektiv, av flere grunner: for ikke å nå den følsomheten som hindrer oss i å gjøre hva vi vil og føler selv at vi utvikler oss, så mye som det er menneskelig mulig, uten å være begrenset av andre, av andre aspekter og av andre omstendigheter.
Atâta timp cât mă iubești de Andra în spaniolă
De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,
Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,
Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,
Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
În ochii tăi răsare soarele.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
Cu tine-n pat răsare soarele.
De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,
Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,
Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,
Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.
Şi când îți vine greu să vezi,
Eu sunt acolo să te luminez.
Şi când în tine nu mai crezi,
Eu sunt acolo să te motivez.
Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',
Vocea ta e o vioară în inima mea,
Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,
Ești refrenul din viaţa mea.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
În ochii tăi răsare soarele.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
Cu tine-n pat răsare soarele.
Mientras que me ames
Si el cielo cae sobre ti, yo te protegeré,
Y puede que venga, nena, y la inundación, no apagues el fuego de mi corazón,
Incluso si hay un terremoto, el fin del mundo ya sabes,
Mientras me ames, te amaré.
Sentado a tu lado,
Sentado a tu lado,
Contigo las noches son más hermosas,
El sol sale en tus ojos.
Sentado a tu lado,
Sentado a tu lado,
Contigo las noches son más hermosas,
El sol sale contigo en la cama.
Si un cometa nos golpeara, no tengo miedo, ¿sabes?
Que seguro que consigues un cohete, sobreviviremos,
Incluso si hay un tsunami, el fin del mundo, ya sabes,
Mientras me ames, te amaré.
Y cuando te resulte difícil ver,
Estoy ahí para iluminarte.
Y cuando ya no creas en ti mismo,
Estoy ahí para motivarte.
Tam-taca-tum-adiós, ven aquí,
Tu voz es un violín en mi corazón,
Tam-taca-tum-pa, te tararearia,
Eres el coro de mi vida.
Sentado a tu lado,
Sentado a tu lado,
Contigo las noches son más hermosas,
El sol sale en tus ojos.
Sentado a tu lado,
Sentado a tu lado,
Contigo las noches son más hermosas,
El sol sale contigo en la cama.
Fluturii de Elena Farago în spaniolă
Fluturi albi şi roşii,
Şi pestriţi, frumoşi,
Eu îi prind în plasă,
Când mama mă lasă.
Eu îi prind din zbor,
Însă nu-i omor;
Ci mă uit la ei,
Că sunt mititei,
Şi frumoşi, şi-mi plac,
Dar eu nu le fac
Nici un rău, deloc.
Şi dacă mă joc
Cu vreunul, ştiu
Binişor să-l ţiu
Şi pe toţi, din plasă,
Îi ajut să iasă,
Şi să plece-n zbor
După voia lor.
Las mariposas
Mariposas blancas y rojas,
Y abigarrado, hermoso,
Los atrapo en la red,
Cuando mi madre me deja.
Los pillo en vuelo,
Pero no los mato;
Pero los miro,
Que son diminutos,
Y hermosas, y me gustan,
Pero no los hago
Ningún daño, en absoluto.
Y si juego
Con algunos, lo sé.
Es bueno tenerlo
Y todos, desde la red,
Yo los ayudo
Y tomar vuelo
Según su voluntad.
Nu ne-am fi așteptat în suedeză
Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,
Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,
Precaut ei traversează,
Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,
Se duc la piață, apoi la teatru,
Deja este ora patru,
Încă nu sesizează nimic,
Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,
Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,
Mai trece o oră și chiar ațipesc,
Au adormit toți în aceeași sufragerie,
Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,
Pleacă acasă, timpul zboară,
Ce urmează ne înfioară,
Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,
Nu i-am mai văzut atât de enervați,
"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,
Orice, doar să vreți să-l folosiți,
Ne-ați umplut de păduchi
Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,
Să vă fie rușine,
Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"
Da, bine...zi făină, nu am nimic,
Sigur e totul doar la nivel psihic,
Au citit prea mult din ziare,
Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,
Fă, nu auzi fă, cum te simți?
N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,
Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!
Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..
Ce fată?
Mai ia niște vată,
Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,
Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,
Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,
Dar, care știu că totuși merită,
Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,
După, îl vopsim în ce culoare vrem,
Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,
Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,
Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,
Da fată, exact, eu ce îți ziceam?
Nu știu, la un film între timp mă uitam...
După multe secole vedem rezultatul...
Care, nici nu ar fi putut să fie altul...
Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,
Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,
Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?
Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,
Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.
(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)
Vi hade inte förväntat oss det
Ta en promenad för länge,
Se fridfulla fotgängare, trafikljus stressar dem,
Försiktigt korsar de,
På bänken, i parken, med näsan i tidningen, de nyheter om och om igen,
De går på marknaden, sedan på teatern,
Klockan är redan fyra
Har fortfarande inte märkt något,
Något som liknar en loppa, men det går mycket mer rytmiskt,
Jag går också till vänner, de mår bra, skrattar, skämtar,
Ytterligare en timme går och jag slumrar verkligen,
De somnade alla i samma vardagsrum,
Hopade ihop, med dörren fortfarande öppen (släpp igenom katten), ber de om ursäkt att de alla sov som i en bur,
gå hem tiden går fort
Vad som kommer härnäst ger oss frossa,
Vänner, till vänner som köpt från marknaden, skriver indignerat,
Jag har aldrig sett dem så arga förut,
"Investera också i vilken typ av schampo du vill,
Vad som helst, vill bara använda det,
Du fyllde oss med löss
Du sviker oss, vi skulle aldrig göra något liknande,
Skäms på dig,
Dina vänner som bara skickar dig lyckönskningar skäller ut dig"
Ja, tja... dagmjöl, jag har ingenting,
Naturligtvis är det bara på en psykologisk nivå,
De läser för mycket tidningar,
Vi hade ingenstans att ta vägen, i Portugal var jag bara praktikant,
Hör inte gör hur känner du dig?
Jag har ingenting, men låt oss ta ett test ändå,
Jag kan inte tro det tjejen, titta på dig också???!!
Ja tjej, vadå?...jag kan inte titta på ditt hår, för du..
vilken tjej
Få lite bomull,
Jag försöker fånga dem, kasta ut dem genom fönstret,
Men jag lyckas inte fånga ens en,
Tjej, vi kan prova en annan metod,
Men vem vet att det fortfarande är värt det,
Vi bleker vårt hår, väljer den ljusaste nyansen av norsk blond,
Efter det målar vi den i vilken färg vi vill,
Lösen kommer inte ens att inse vad som händer,
Eftersom vi är flitiga målar vi varje tråd från templet,
Ja min tjej, vad skulle jag göra utan dina idéer, lössen kommer att brinna, de kommer att kvävas, vi behöver inte göra någonting, bara vara försiktiga, trassla ut rigoröst, se till att vi blir av med eventuella objudna besökare, någonstans , genom håret, vandra,
Ja tjejen, exakt, vad var det jag sa till dig?
Jag vet inte, jag tittade på en film under tiden...
Efter många århundraden ser vi resultatet...
Vilket, det kunde inte ha varit något annat...
Tjej, färgen fäste väldigt bra på håret, estetiskt är jag nöjd,
Nu kammar jag håret för att se vad som hände med de där insekterna,
Ja, nu är de blå, gröna, de har målats också, vad ska man göra?
Face, vi har inga fler löss, vi flydde, låt oss fira på krogen, med en lemonad,
Jag hoppas att vi inte hamnar som i Portugal, på den där terrassen i trädgården.
(Det är där man skulle tro att han skulle få de där lössen...)
Peripeție intergalactică
(reportaj oniric, cu text, dar nu cu poze de la fața locului)
Un avion care frecventa rute pe timp de noapte s-au abătut de la culoarul de zbor pe care trebuia să-l parcurgă. Nu doar că a întors botul avionului la 90°, deviind astfel de la traiectoria sa, dar pilotul a fost foarte ambițios, trecând prin toate straturile atmosferei planetei care ne găzduiește de atâta timp. A fost un proiect destul de complicat, însuși pilotul a dorit să-l tot amâne, temându-se de fiecare defecțiune tehnică care ar putea apărea pe parcursul călătoriei. Dar motoarele erau în stare optimă de funcționare și vremea a ținut cu pilotul, nu au fost curenți oceanici, turbulențe, nu știu câte alte tornade, vânt care să sufle cu peste 180 km/h și așa mai departe. Așadar, când a părăsit atmosfera planetei Pământ, pasagerii se uitau uimiți, nu le venea a crede. A crezut de cuviință că, fiind în tura de noapte, nu-l va verifica nimeni, nimeni nu-l va lua la întrebări, în plus, visul său din fragedă pruncie era să devină astronom. Cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, a avut alte meserii: prezentator meteo, profesor de fizică, mai apoi s-a specializat, a început să predea astrofizică la facultatea din districtul său natal, dar tot nu era destul. Mereu se simțea cu un gol în suflet, considera că trăia în umbra celui ce ar fi putut, de fapt, să fie. A trebuit să fie cu un pas mai aproape de visul său la care a trudit în toți anii de grădiniță, școală, liceu, facultate. Nu-i părea rău că nu a respectat regulamentele interne, chiar se simțea împlinit datorită faptului că era mai aproape de planete, acum le putea vedea în vecinătatea navetei pe care o pilota, nu doar la planetariu sau în filme. Nu-i venea să creadă, plutea de bucurie și la propriu și la figurat. După ce a trecut de prima fază a bucurii ce l-a cuprins, a început să constate și neajunsurile visului său împlinit. De exemplu, ce se făcea când voia să bea apă, desfăcea sticla și din ea ieșeau bule de apă ce pluteau prin cabină, trebuia să sară după ele, să le prindă și să le ,,bea" și nici atunci nu ar fi avut același gust ca pe Pământ.
De temperatură nici nu mai spunem, frig era tot timpul, cu oricâte pături s-ar fi învelit, indiferent pe ce butoane ar fi apăsat să-i sufle aer cald.
Mâncare nu prea avea, decât pachetele primite de acasă, că și-a vizitat familia în weekend și a primit budincă și zacuscă, care acum erau împietrite.
Îl usturau ochii îngrozitor de la uscăciunea din aer, picături nu mai avea cum să își mai pună, pentru că pluteau prin cabină.
Nu au trecut nici două ore în timp pământean, că deja s-a plictisit de visul lui. A încercat să sune vreun coleg sau supraveghetor de la turnul de control să vină să-l ia și să-l aducă acasă. Nu avea semnal, plus că telefonul mai avea doar 30% baterie și s-ar fi descărcat complet. A rămas așa, plutind în derivă mult și bine, până când s-a trezit. Era iar pe Pământ, nu oriunde, în nu știm ce oraș sau cafenea, ci chiar în dormitorul său din pod, de la el de acasă.
Atâta timp cât mă iubești de Andra în norvegiană
De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,
Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,
Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,
Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
În ochii tăi răsare soarele.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
Cu tine-n pat răsare soarele.
De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,
Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,
Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,
Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.
Şi când îți vine greu să vezi,
Eu sunt acolo să te luminez.
Şi când în tine nu mai crezi,
Eu sunt acolo să te motivez.
Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',
Vocea ta e o vioară în inima mea,
Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,
Ești refrenul din viaţa mea.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
În ochii tăi răsare soarele.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
Cu tine-n pat răsare soarele.
Så lenge du elsker meg
Hvis himmelen faller på deg, vil jeg beskytte deg,
Og det kan komme, baby, og flommen, ikke slukk ilden i mitt hjerte,
Selv om det er et jordskjelv, verdens ende vet du,
Så lenge du elsker meg, vil jeg elske deg.
Sitter ved siden av deg,
Sitter ved siden av deg,
Hos deg er nettene vakrere,
Solen står opp i øynene dine.
Sitter ved siden av deg,
Sitter ved siden av deg,
Hos deg er nettene vakrere,
Solen står opp med deg i senga.
Hvis en komet skulle treffe oss, er jeg ikke redd, vet du
At du sikkert får tak i en rakett, vi vil overleve,
Selv om det er en tsunami, verdens ende vet du,
Så lenge du elsker meg, vil jeg elske deg.
Og når du synes det er vanskelig å se,
Jeg er der for å opplyse deg.
Og når du ikke lenger tror på deg selv,
Jeg er der for å motivere deg.
Tam-taca-tum-bye, kom hit,
Din stemme er en fiolin i mitt hjerte,
Tam-taca-tum-pa, jeg vil nynne deg,
Du er refrenget i livet mitt.
Sitter ved siden av deg,
Sitter ved siden av deg,
Hos deg er nettene vakrere,
Solen står opp i øynene dine.
Sitter ved siden av deg,
Sitter ved siden av deg,
Hos deg er nettene vakrere,
Solen står opp med deg i senga.
Prea multă sensibilitate în norvegiană
Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om.
Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa.
Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!
În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"
Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.
Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.
Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.
Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.
Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).
Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.
For mye følsomhet
Dårlig følsomhet er bra på sin måte. Det er godt å være følsom, å uttrykke vår anger når noen har opplevd mindre hyggelige hendelser, å være sammen med dem, å lytte til dem, å berolige dem, å forstå dem, å lette deres lidelser, å sukke med dem, å gråte med dem. dem, å pakke dem inn når de er kalde, å binde dem når katten klødde dem (at det også var deres feil at den klødde dem, for de vet ikke hvordan de skal leke med den), legge en ispose på dem fra kjøleskapet over en forstuet ankel, tørk tårene deres, gi dem medisin for å få ned feberen, leppepomade for å hindre dem i å bli så sprukne, desinfiser de blødende neglebåndene deres når de ikke visste hvordan de skulle gjøre manikyrene, de ønsket å ha negler lengre enn de hadde naturlig, for det er på moten, og nå har de bare blod på seg, la oss sette myggnetting, slik at de ikke biter dem så mye, suger blodet, ikke overfører malaria eller gulfeber, la oss ta insektmidler, hvis de fortsatt insisterer på å komme inn i huset, la oss også få en vifte til å spre lukten av insektmidler, holde vinduet på gløtt slik at det ikke kommer mygg inn og lukten av insektmiddel kommer ut. La oss justere kjelen til også å gi varmt vann, ikke bare kaldt, for da vil det være behov for enda mer stell. Økonomier tar egentlig ikke hensyn til folks individuelle behov, de er mer et egoistisk behov for én mann.
La oss heller ikke spare på immunforsterkende kosttilskudd, som vitamin C, som smaker deilig sitronaktig og ikke koster for mye, det er rimelig, du kan få det fra en enkel limonade, så har vi ikke grunn til å la være å kjøpe det .
La oss få dem tykke, luftige bluser, bare gode for å være hjemme. La oss ta deres ansiktspleiemaske, maske som forhindrer tidlig opptreden av kråkeføtter og uttrykkslinjer. Vi er for unge til å ha rynker!
Generelt er følsomhet søster til raushet og omsorg, men hva gjør vi når den kommer ut av kontroll, når nye høyder, har ingen grenser? Er det fortsatt en gunstig, sunn, godt forstått følsomhet? Nei selvfølgelig ikke. Allerede er noe i vår måte å være knirkende, og denne følsomheten er hovedsymptomet. Det ville være på sin plass å stille oss selv spørsmål: "Hvorfor er jeg slik?", "Overdriver jeg?", "Hva får meg til å ha så intense reaksjoner på i det vesentlige trivielle ting?"
Du vil finne svaret tapt et sted i fortiden din. Kommer sensitiviteten vi snakker om som et resultat av en traumatisk livsepisode? Tok du ikke så lang tid som du forventet på en eksamen og siden da har du bestemt deg for å gi opp alt, og tenkt at det ikke er noen vits lenger? Fikk du ikke mulighetene du håpet på? Var du på grunn av omstendigheter ikke i stand til å gjøre noe du ville? Hvis svaret er "ja" på minst halvparten av disse, så snakker vi ikke akkurat om sensitivitet, men om en uønsket reaksjon på ting som skjedde, som såret oss et øyeblikk, og som la et uhelt sår helt bak seg.
Hvordan kunne et slikt sår leges? Skraper det mer og mer. Sitter og analyserer, hvor kommer det sinnet akkompagnert av følsomhet fra? Du hadde mot til å gå på, jeg vet ikke hvilken svensk høyskole. Og som 19-åring trenger du virkelig mot, å ta flyturen, forlate foreldrenes hus, fra en provinsby, nettopp til et stort universitetssenter. Og det du skal se, veien til suksess og interessante fakulteter å bestå i CV-en, er ikke bare overstrødd med fredelige øyeblikk, at hun er en som liker å rope, skrike, ydmyke studenter for ikke å uttale dette nordlige språket perfekt - germansk, at jeg ikke kan tidene perfekt, at jeg ikke behersker grammatikken og syntaksen... fortsatt perfekt? Jeg vet ikke engang hva som ville være perfekt, hvor perfekt ville være, og jeg tror ikke at subjektiv perfeksjon burde ha betydning. Hvis det var noen objektive standarder, så ja, det er verdt å følge dem, prøve å nå dem, for på den måten kan fremgang virkelig måles og observeres. Mens, hvis det er mål som bare én person ønsker, resten ikke, gir det ingen mening å sammenligne oss selv, uansett kan vi ikke sette pris på eller veie noe ut fra det vi hører. Det er sikkert at den som ydmyker studenter for ikke å vite perfekt, har hjertet til en skogbruker som hogger trær på et løpende bånd uten å se på det han etterlot seg. Ja, vurderingskriteriene er veldig objektive, hvordan kan du som 58 år gammel kvinne, som bare har omgitt deg med svensk hele livet, vurdere at en 19 år gammel student må være din likemann i mestring, i dyktighet ? Vi er der for å lære, hvis vi ble født klare til å lære, ville vi ikke melde oss på noen spesialisering, og det er det, hva ville vi trenge hvis vi allerede visste det? Var det ikke billigere, ingen husleie, ingen togturer, ingen sovesaler, ingen bibliotekmedlemskap, ingen mat pluss mange andre hjelpemidler? Det er morsomt hva som skjer når 58 år gamle kvinner dømmer deg etter sine egne verdier. Det er som om studenten gir meditasjon til et 8 år gammelt barn. Han kan knapt skrive på sitt eget språk på de årene, enn si på engelsk, fransk... Ville det ikke vært traumatiserende å begynne å skjelle ut hvorfor han ikke hadde tid til å mestre innholdet perfekt? Samtidig som? at den som gir privattimer blir vag i uttrykket? Tid, det vil si, han kunne ha forhandlet med moren sin om å be henne om å føde ham ved 5 måneder, ikke ved 9 måneder, som normalt, for å dukke opp i verden tidligere, for å lære tidligere, bare fordi det er det personen ønsker som gir leksjoner. Det er også et spørsmål om jordtid. Så lenge vi lever på samme planet, har vi alle like mye tid, 24 timer, ikke mer.
Denne subjektive perfeksjon av andre gir opphav til sensitiviteter av alle slag. Det er heller ikke fornuftig å strebe etter å ta på den. Vi vet ikke hva personen som ikke er fornøyd med oss vil. Vi vet ikke hva han tenker, hvordan han tenker, hva han foretrekker, hva han ikke foretrekker, hvor mye, hva, hvordan og i hvilken grad.
Andres subjektive perfeksjon er lammende, både følelsesmessig og faktisk. Hvis eleven blir ydmyket hver gang hun åpner munnen, vil hun fortsatt ha tillit til at hun har en sjanse til å bli en god svensktalende? Vil hun fortsatt finne styrken, i dybden av sin sjel, til å gå videre, til å ønske å øve, å lese, å forbedre seg, til hun oppnår språkets flyt, kadens og musikalitet? Nei, det er ingen måte. Han hadde gode intensjoner som falt fra hverandre underveis.
Andres subjektive perfeksjon bremser ned, fortrenger. Som å la læreren din planlegge hver lyd når den skal si den, hvordan den skal si den. Ville ikke denne læringsteknikken skremme deg? Hvor er lidenskapen, sjarmen, den mest uregelmessige og allsidige skjønnheten i språket? Når vil du ha tid til å fokusere på ordforråd, grammatikk, syntaks og hva hun vil når fokuset alltid er på hvordan du snakker? Blir det ikke et hinder du ikke kan overvinne? Rettet som med flervalgstester. Du har kommet til et spørsmål du ikke vet riktig svar på, selv om du allerede har svart godt på det. Hva gjør du? Går du fast der og går ikke videre, bare fordi du ikke vet der? Det ville vært et stort tap, både for takstmannen og for deg (i første omgang).
Som et svar på andres subjektive perfeksjon, må vi bygge vårt eget sett med verdier, vår egen perfeksjon, som oppmerksomhet, være objektiv, av flere grunner: for ikke å nå den følsomheten som hindrer oss i å gjøre hva vi vil og føler selv at vi utvikler oss, så mye som det er menneskelig mulig, uten å være begrenset av andre, av andre aspekter og av andre omstendigheter.
Atâta timp cât mă iubești de Andra în spaniolă
De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,
Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,
Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,
Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
În ochii tăi răsare soarele.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
Cu tine-n pat răsare soarele.
De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,
Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,
Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,
Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.
Şi când îți vine greu să vezi,
Eu sunt acolo să te luminez.
Şi când în tine nu mai crezi,
Eu sunt acolo să te motivez.
Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',
Vocea ta e o vioară în inima mea,
Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,
Ești refrenul din viaţa mea.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
În ochii tăi răsare soarele.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
Cu tine-n pat răsare soarele.
Mientras que me ames
Si el cielo cae sobre ti, yo te protegeré,
Y puede que venga, nena, y la inundación, no apagues el fuego de mi corazón,
Incluso si hay un terremoto, el fin del mundo ya sabes,
Mientras me ames, te amaré.
Sentado a tu lado,
Sentado a tu lado,
Contigo las noches son más hermosas,
El sol sale en tus ojos.
Sentado a tu lado,
Sentado a tu lado,
Contigo las noches son más hermosas,
El sol sale contigo en la cama.
Si un cometa nos golpeara, no tengo miedo, ¿sabes?
Que seguro que consigues un cohete, sobreviviremos,
Incluso si hay un tsunami, el fin del mundo, ya sabes,
Mientras me ames, te amaré.
Y cuando te resulte difícil ver,
Estoy ahí para iluminarte.
Y cuando ya no creas en ti mismo,
Estoy ahí para motivarte.
Tam-taca-tum-adiós, ven aquí,
Tu voz es un violín en mi corazón,
Tam-taca-tum-pa, te tararearia,
Eres el coro de mi vida.
Sentado a tu lado,
Sentado a tu lado,
Contigo las noches son más hermosas,
El sol sale en tus ojos.
Sentado a tu lado,
Sentado a tu lado,
Contigo las noches son más hermosas,
El sol sale contigo en la cama.
Fluturii de Elena Farago în spaniolă
Fluturi albi şi roşii,
Şi pestriţi, frumoşi,
Eu îi prind în plasă,
Când mama mă lasă.
Eu îi prind din zbor,
Însă nu-i omor;
Ci mă uit la ei,
Că sunt mititei,
Şi frumoşi, şi-mi plac,
Dar eu nu le fac
Nici un rău, deloc.
Şi dacă mă joc
Cu vreunul, ştiu
Binişor să-l ţiu
Şi pe toţi, din plasă,
Îi ajut să iasă,
Şi să plece-n zbor
După voia lor.
Las mariposas
Mariposas blancas y rojas,
Y abigarrado, hermoso,
Los atrapo en la red,
Cuando mi madre me deja.
Los pillo en vuelo,
Pero no los mato;
Pero los miro,
Que son diminutos,
Y hermosas, y me gustan,
Pero no los hago
Ningún daño, en absoluto.
Y si juego
Con algunos, lo sé.
Es bueno tenerlo
Y todos, desde la red,
Yo los ayudo
Y tomar vuelo
Según su voluntad.
Nu ne-am fi așteptat în suedeză
Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,
Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,
Precaut ei traversează,
Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,
Se duc la piață, apoi la teatru,
Deja este ora patru,
Încă nu sesizează nimic,
Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,
Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,
Mai trece o oră și chiar ațipesc,
Au adormit toți în aceeași sufragerie,
Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,
Pleacă acasă, timpul zboară,
Ce urmează ne înfioară,
Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,
Nu i-am mai văzut atât de enervați,
"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,
Orice, doar să vreți să-l folosiți,
Ne-ați umplut de păduchi
Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,
Să vă fie rușine,
Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"
Da, bine...zi făină, nu am nimic,
Sigur e totul doar la nivel psihic,
Au citit prea mult din ziare,
Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,
Fă, nu auzi fă, cum te simți?
N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,
Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!
Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..
Ce fată?
Mai ia niște vată,
Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,
Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,
Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,
Dar, care știu că totuși merită,
Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,
După, îl vopsim în ce culoare vrem,
Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,
Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,
Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,
Da fată, exact, eu ce îți ziceam?
Nu știu, la un film între timp mă uitam...
După multe secole vedem rezultatul...
Care, nici nu ar fi putut să fie altul...
Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,
Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,
Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?
Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,
Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.
(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)
Vi hade inte förväntat oss det
Ta en promenad för länge,
Se fridfulla fotgängare, trafikljus stressar dem,
Försiktigt korsar de,
På bänken, i parken, med näsan i tidningen, de nyheter om och om igen,
De går på marknaden, sedan på teatern,
Klockan är redan fyra
Har fortfarande inte märkt något,
Något som liknar en loppa, men det går mycket mer rytmiskt,
Jag går också till vänner, de mår bra, skrattar, skämtar,
Ytterligare en timme går och jag slumrar verkligen,
De somnade alla i samma vardagsrum,
Hopade ihop, med dörren fortfarande öppen (släpp igenom katten), ber de om ursäkt att de alla sov som i en bur,
gå hem tiden går fort
Vad som kommer härnäst ger oss frossa,
Vänner, till vänner som köpt från marknaden, skriver indignerat,
Jag har aldrig sett dem så arga förut,
"Investera också i vilken typ av schampo du vill,
Vad som helst, vill bara använda det,
Du fyllde oss med löss
Du sviker oss, vi skulle aldrig göra något liknande,
Skäms på dig,
Dina vänner som bara skickar dig lyckönskningar skäller ut dig"
Ja, tja... dagmjöl, jag har ingenting,
Naturligtvis är det bara på en psykologisk nivå,
De läser för mycket tidningar,
Vi hade ingenstans att ta vägen, i Portugal var jag bara praktikant,
Hör inte gör hur känner du dig?
Jag har ingenting, men låt oss ta ett test ändå,
Jag kan inte tro det tjejen, titta på dig också???!!
Ja tjej, vadå?...jag kan inte titta på ditt hår, för du..
vilken tjej
Få lite bomull,
Jag försöker fånga dem, kasta ut dem genom fönstret,
Men jag lyckas inte fånga ens en,
Tjej, vi kan prova en annan metod,
Men vem vet att det fortfarande är värt det,
Vi bleker vårt hår, väljer den ljusaste nyansen av norsk blond,
Efter det målar vi den i vilken färg vi vill,
Lösen kommer inte ens att inse vad som händer,
Eftersom vi är flitiga målar vi varje tråd från templet,
Ja min tjej, vad skulle jag göra utan dina idéer, lössen kommer att brinna, de kommer att kvävas, vi behöver inte göra någonting, bara vara försiktiga, trassla ut rigoröst, se till att vi blir av med eventuella objudna besökare, någonstans , genom håret, vandra,
Ja tjejen, exakt, vad var det jag sa till dig?
Jag vet inte, jag tittade på en film under tiden...
Efter många århundraden ser vi resultatet...
Vilket, det kunde inte ha varit något annat...
Tjej, färgen fäste väldigt bra på håret, estetiskt är jag nöjd,
Nu kammar jag håret för att se vad som hände med de där insekterna,
Ja, nu är de blå, gröna, de har målats också, vad ska man göra?
Face, vi har inga fler löss, vi flydde, låt oss fira på krogen, med en lemonad,
Jag hoppas att vi inte hamnar som i Portugal, på den där terrassen i trädgården.
(Det är där man skulle tro att han skulle få de där lössen...)
Peripeție intergalactică
(reportaj oniric, cu text, dar nu cu poze de la fața locului)
Un avion care frecventa rute pe timp de noapte s-au abătut de la culoarul de zbor pe care trebuia să-l parcurgă. Nu doar că a întors botul avionului la 90°, deviind astfel de la traiectoria sa, dar pilotul a fost foarte ambițios, trecând prin toate straturile atmosferei planetei care ne găzduiește de atâta timp. A fost un proiect destul de complicat, însuși pilotul a dorit să-l tot amâne, temându-se de fiecare defecțiune tehnică care ar putea apărea pe parcursul călătoriei. Dar motoarele erau în stare optimă de funcționare și vremea a ținut cu pilotul, nu au fost curenți oceanici, turbulențe, nu știu câte alte tornade, vânt care să sufle cu peste 180 km/h și așa mai departe. Așadar, când a părăsit atmosfera planetei Pământ, pasagerii se uitau uimiți, nu le venea a crede. A crezut de cuviință că, fiind în tura de noapte, nu-l va verifica nimeni, nimeni nu-l va lua la întrebări, în plus, visul său din fragedă pruncie era să devină astronom. Cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, a avut alte meserii: prezentator meteo, profesor de fizică, mai apoi s-a specializat, a început să predea astrofizică la facultatea din districtul său natal, dar tot nu era destul. Mereu se simțea cu un gol în suflet, considera că trăia în umbra celui ce ar fi putut, de fapt, să fie. A trebuit să fie cu un pas mai aproape de visul său la care a trudit în toți anii de grădiniță, școală, liceu, facultate. Nu-i părea rău că nu a respectat regulamentele interne, chiar se simțea împlinit datorită faptului că era mai aproape de planete, acum le putea vedea în vecinătatea navetei pe care o pilota, nu doar la planetariu sau în filme. Nu-i venea să creadă, plutea de bucurie și la propriu și la figurat. După ce a trecut de prima fază a bucurii ce l-a cuprins, a început să constate și neajunsurile visului său împlinit. De exemplu, ce se făcea când voia să bea apă, desfăcea sticla și din ea ieșeau bule de apă ce pluteau prin cabină, trebuia să sară după ele, să le prindă și să le ,,bea" și nici atunci nu ar fi avut același gust ca pe Pământ.
De temperatură nici nu mai spunem, frig era tot timpul, cu oricâte pături s-ar fi învelit, indiferent pe ce butoane ar fi apăsat să-i sufle aer cald.
Mâncare nu prea avea, decât pachetele primite de acasă, că și-a vizitat familia în weekend și a primit budincă și zacuscă, care acum erau împietrite.
Îl usturau ochii îngrozitor de la uscăciunea din aer, picături nu mai avea cum să își mai pună, pentru că pluteau prin cabină.
Nu au trecut nici două ore în timp pământean, că deja s-a plictisit de visul lui. A încercat să sune vreun coleg sau supraveghetor de la turnul de control să vină să-l ia și să-l aducă acasă. Nu avea semnal, plus că telefonul mai avea doar 30% baterie și s-ar fi descărcat complet. A rămas așa, plutind în derivă mult și bine, până când s-a trezit. Era iar pe Pământ, nu oriunde, în nu știm ce oraș sau cafenea, ci chiar în dormitorul său din pod, de la el de acasă.