E toamnă...

Frunze adormite pe iarbă

Și pe ele calc cu mare prudență

Să nu le strivesc,să stred urmele toamnei

Și crunta iarnă ce va să vină

Să le strivească ea sub zăpada nemiloasă

Și din frunze ți-am împletit o coroană

Pentru tine,Regina Toamnei

Te-am încununat regina naturii.

Frunzele în tăcere iși plang lacrimile

Ascunse în formă de rouă

Iși duc dorul ascuns în seva lor.

Azi pedalez pe drum de munte,

De care mi-a fost atât de dor,

Nu simt arsura soarelui pe frunte,

Nici că mă doare puțin un picior

Destul de lungă a fost hibernarea,

Și nu am ars și doar depus grăsimi,

Motiv întemeiat să-ncep mișcarea,

Și cu elan să mă-ndrept spre înălțimi

Pădurea și-a schimbat culoarea,

Copacii îmbracă mantia verde,

Natura își arată splendoarea,

Totul învie, nimic nu se pierde

Se-aude ciripit de păsărele,

Care cu grijă cuibul și-l fac,

Din ierburi și mici rămurele,

Ouă depun, clocesc și pui se nasc

Poienile sunt un covor de flori,

Ce te îmbie să le simți mirosul,

Ochiul distinge mii de culori,

Și vezi copii, umplàndu-și coșul

Privesc în jur, e multă feerie,

Frumoasă e pădurea ce te invită,

Să ieși din casă la o drumeție,

Și vei avea/ trăi o viață împlinită

Ziua se trece și soarele apune,

Cobor la vale împins de seară,

Nimic nu am a vă mai spune,

Decât..avem o preafrumoasă țară,

Și-ndemnul..vizitați a noastră țară!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Am alergat
Un val să prind
În  imensitatea mării ,
Tăcerea m-a cuprins
Prin liniștea
Care în amurg
Cheamă în larg briza.
Doar printr-un val,
Chiar de la mal
Nisipul m-a lunecat
În gândul meu
Prin licăritul unui far…
,,Restul e tăcere,,.

Iarna mi-a alungat stoluri întregi cu păsări de pradă,

Pradă, este iarna cand își deschide aripile lacome în zbor

spre a-mi răpi natura,

care este prinsă în ura iernii,

natura legată cu lanțuri grele,

ruginite,mazgoasă cu lacrimi și sange,

nu se poate elibera fără să îi pese de moarte.

În moarte e scufundată natura, care se va trezi,

Dacă natura îi va spune: ''Scoală-te și umblă''

Precum Isus i-a dat porunca lui Lazăr.

Mirat și fascinat mă uit la ea

Cât de albastră poate să fie,

Deloc n-o văd că ar fi neagră

Cum s-a-nvățat la geografie

Privesc cum valul bate stânca

Și-n mii de stropi el se desface,

Din larg nisip, alge  și scoici aduce

Plaja dezbracă haina și se reface

Soarele-mi trimite violeta

Și-mi bronzează pielea albă,

Când mă ard fug sub umbrelă

Și mă răcoresc cu bere-n halbă

Desigur în fața mea e apa mării

Și mult îmi place s-ascult valul,

Simt cum ne spune o poveste

Ce n-o-nțeleg nici eu, nici malul!

-orașul de ruina-

Pe patul de frunze doar praful se adună,

Si aleea de pietre i verde de rod,

Un tainic cocor o veste rasunǎ,

Nici urma de om nu i in glod.

Orasul scufundă dorinte uitate,

Casute cu reci amintiri,

Destine pe veci sunt legate,

In locul de mult,cu iubiri.

In jur numai zdrente aruncate,

Nădejdi murdare n nevoi,

Trăirile sunt iarasi spălate

Intr un cerc vicios de valori.

Rugina preia armistitiu,

Cand norii de poznă sunt grei,

Si dorul de casă se frange,

In bezna asediatǎ n polei.

Doar un Felinar mai arde,

Pe drumul din inima lor,

Caci umbra se pierde in noapte

Curmând sperante ce mor.

Din stâncă,cetatea, sălbatic declină,

Si podul de lemn sa cadă nu vrea,

Padurea din poza culoarea alinǎ

Cand lumea incet disparea.

Pe o fereastra spartă de ură meschină,

Se vede o statuie patată in timp,

A unuia care juraminte suprimă,

Celor ce credeau intr un domn ratacit.

In raul de langă o moara stricată,

Curg vorbe cernute etern in neant,

Si valea de aur cu spini e placată,

Cand patosul vietii se uită galant.

O ceată se lasă pe ntregul tinut,

Căci lupta cu timpu i pierdută,

Soldatul amintirilor vesnic cazut,

In urma lăsând,Oarsul de ruina.

Mă strânge viața ca un brâu,

O piatră sunt în albie de râu,

Și apa curge ca un dans tribal,

Iar eu tresalt la fiecare val.

Își strigă-un pescăruș consoarta,

Iar glasul său e numai plâns,

Împărtășim deopotrivă soarta,

Nici eu, nu am primit răspuns.

Amurgul mușcă plaja cea pustie,

Și singur în nisip mă cern spășit,

Apoi îmi scriu povestea pe hârtie,

Și o îngrop adânc în țărmul înroșit.

Am pus și semn, o scoică spartă,

Și în secret o lacrimă-am vărsat,

Pentru pustiu și viața mea deșartă,

Și pentru orice suflet naufragiat.

Blestemat să-ţi fie neamul,

Câine fără sânge de român,

Pe grumaz îţi şade hamul,

Şi ne vinzi la neam păgân.

Bestemată ţi-e tăcerea,

Că ascunzi sub ea venin,

Ţării i-ai vândut averea,

Şi - azi e slugă la străin.

Blestemaţi suntem şi noi,

C-am pus friţul să conducă,

Peste tot apar ciocoi,

Ce vor bani dar fără muncă.

Trist şi singur e norodul,

Mulţi, puţini, câţi am rămas,

De când a pornit exodul,

Ţara-i stinsă... fără glas.

Tot românul lucră-n lume,

Şi s-a smuls din rădăcini,

Şi-a corcit şi neam, şi nume,

Devenind treptat străini.

Blestemat neamul vă fie,

Guvernanţi şi preşedinţi,

Să pieriţi toţi pe vecie,

Să nu fiţi nicicând părinţi.

Haideți, să nu spunem ce ne doare,

Să suferim în noi spășiți,

Căci nimeni nu mai vine cu o floare,

Și nici nu mai suntem iubiți.

Haideți, să înghiţim subit cuvinte,

Să nu mai spunem păsul orișicui,

Căci nimeni nu mai vrea să ne alinte,

Și fiecare-și poartă suferința lui.

Haideți, în nimic să nu mai credem,

Să nu mai ridicăm privirile spre cer,

Căci nimeni nu mai știe ce suntem,

Când dintre noi, nevinovații suferă și pier.

Haideți, să pornim orbește spre abisuri,

Ori sus pe cruce de-a valma răstigniți,

Să plângă întruna îngerii în paradisuri,

Iar moartea să scrâșnească-ncet din dinți.

Chiar astăzi vin grabnic la tine,

Așteaptă iubito nu plânge,

Pot urme de schije și sânge,

Sunt viu și încă mi-e bine.

Așteaptă iubito, așteaptă...

Mai am de urcat înc-o treaptă,

Nu-mi pasă că este prea sus,

Nu plâng când e alta în plus.

Așteaptă-mă-n fiece clipă,

Așteaptă ca în ziua dintâi,

În zbor mi-am frânt o aripă,

Nu plânge iubito...Rămâi!

Se-ntâmplă să-ți fie durere,

Mereu așteptarea eternă,

Mi-e pasul sleit de putere,

Ți-e sufletul singur în bernă.

Sub talpă am sloiuri de gheață,

Însă iubirea mă-ncalță-n patine,

Nu-mi plânge plecarea de-o viață,

Chiar astăzi vin grabnic la tine.

Miroase a parfum în beci,

Buchetul vinului se varsă,

Afară suflă vânturi reci,

Şi iarna-i primăvara-ntoarsă.

Orașul a căzut în beznă,

Îmi cântă un ţigan la cap,

Valsez lejer din gleznă,

Cu partenera din ciorap.

Îmi curge somnul în pahar,

Iar ochiu-mi fuge pe arcuș,

Parfumu-n beci e tot mai rar,

Şi iarna-și caută culcuș.

Și iarăși mi se-arată semne,

În nori și vântul ce adie,

Pădurea umblă după lemne,

Iar înțelepții seamănă prostie.

Orbecăie azi orbii pe frânghie,

Sub bocet lung de cucuvea,

Iar muții vor miraculos să știe,

Să cânte gospel și manea.

Din scârba lumii plouă cu dejecții,

Plămânu-mi șuieră ca vântul,

E toată omenirea sub injecții,

Căci virușii au invadat pământul.

Și iarăși mi se-arată semne,

Mi-e buzunarul plin cu moarte,

Iar cioclii-s duși pe uși să-nsemne,

Pe cei smintiți și cei cu carte.