Atunci când...
Atunci când norii se vor frânge,
Pe cer pustiu,
Pe cer pustiu,
La pieptul meu te-aș strânge,
Să nu mai ştiu,
Să nu mai ştiu!
Şi dacă timpul blestemat,
Ne-ar despărţi,
Ne-ar despărţi,
În ochiul meu înlăcrimat,
La fel vei fi,
La fel vei fi!
Atunci când visul s-ar topi,
Fără să știu,
Fără să știu,
Din dorul meu te-aş zămisli,
Iubit să-ți fiu,
Iubit să-ți fiu!
Şi dacă umbra s-ar culca,
În colț stingher,
În colț stingher,
Cu ochii tăi aș căuta,
Lumina-n cer,
Lumina-n cer!
Atunci când totul s-ar sfârşi,
Chiar dinadins,
Chiar dinadins,
Mereu în inimă-mi vei fi,
Un foc aprins,
Un foc aprins!
Category: Love poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 19 марта
Added in favorites: 1
Views: 141
Poems in the same category
instantaneu 1/2
nori răvășiți
alarma sirenelor
zguduie ferestrele
printre geamuri sparte
un țânțar
se zbate
Unui vin... săgetător
Știi?...nu era nicicând un cer mai frumos
Decât acela cu al tău vin la apus
Cu el fiece clipă se transforma în roz
Nu știu vreodată, de ți-am spus!
Parfumul lui, al inimii săgetător,
Mă îmbăta cu gustu-i fermecător
Mă topea usor precum o candelă sub soare
Păcat...l-ai interzis...și am pierit precum o lumânare.
Încă-mi mai curge prin vene, ca un râu de dor
Și îmi alină sufletul în tăcerea-ți adâncă
Mă mistuie ca într-un foc uneori
Când îmi reînvie parfumu-i ca o umbră...
Azi doar mă sting ușor sub umbra pașilor tăi
Și visul mi se risipește în tăcerea unei așteptări
Înapoi nu vrei să mai privești nicicum
Să mă lași "clientul premium " să rămân...
Iubitam...
Iubitam inimioara
Ce-o vedeam doar seara.
Iubitam îngerul drăguț
Fiind, el cel mai călduț.
Iubitam zâmbetul avut
Pe tine când te-am văzut.
Iubitam visul neîmplinit
Spre mine când a venit.
Iubitam, eu acel prieten
Cel mai dulce fenomen.
Iubitam calda-mbrățișare
Simțind-o cu însemnare.
La nesfârșit încă iubesc
Și mereu mi-te-amintesc...
Clipa-n care ai plecat,
Pacificul a secat...
20.12.24
Căutări
Am să-ți trec prin gând uneori
Căutând biată aripă frântă
Pe cealalt-am legat-o cu flori
Cu acelea ce cred că te-ncântă
Stă pe inimă piatră și-i grea
Scufundându-se-n râul de lacrimi
Căutându-ți lumina de stea
Arde stins înecându-se-n patimi
Cu speranță o mână întind
Așteptându-ți și zâmbet și ploaie
Cu cealaltă încerc să o țin
Dar plecată-i să-ți ceară iertare
Mă aleagă doi pași pe nisip
Căutând urma tălpilor tale
Dorul zace-ntr-o palmă strivit
Aruncându-mă-n grea așteptare
Timpul pare să umble oprit
Căutând suflet trist ascultare
Strigă inima-n piept să o simt
Bate-n ușa iubirii ce doare
Praful orelor tace răstit
Așteptând a cuvintelor ploaie
Nici o vorbă cât fir de nisip
Căutând să m-arunce-n uitare
Poate singur s-ajungă-mpărțit
Părăsindu-se-n două contrare
Una astăzi și alta un mit
Să abdice-anulând căutare
Gânduri de îndrăgostit
Crezi că n-ai iubit vreodată
Cum pe ea o mai iubești.
Dulce, caldă și-adorată
Ca și floarea ce-o privești.
Seara când te culci și somnul
Ce se așterne peste gene,
Tot la ea îți zboară gândul
Și tot sufletul tău geme.
Ai dori să fi covor de flori
Ea mereu pe el să se-aplece.
Zvonul în spectru de culori
Ca să spună cine o place.
Pe cer luna palidă te-mbie
Luminoasă să o privești.
Păsărelele te-ncântă,
Ciripind să tot iubești.
Dară toate trec pe lături
Fără chiar să vezi că ochii
N-au zărit că sunt alături,
Și gândind, te prind iar zorii.
instantaneu 1/2
nori răvășiți
alarma sirenelor
zguduie ferestrele
printre geamuri sparte
un țânțar
se zbate
Unui vin... săgetător
Știi?...nu era nicicând un cer mai frumos
Decât acela cu al tău vin la apus
Cu el fiece clipă se transforma în roz
Nu știu vreodată, de ți-am spus!
Parfumul lui, al inimii săgetător,
Mă îmbăta cu gustu-i fermecător
Mă topea usor precum o candelă sub soare
Păcat...l-ai interzis...și am pierit precum o lumânare.
Încă-mi mai curge prin vene, ca un râu de dor
Și îmi alină sufletul în tăcerea-ți adâncă
Mă mistuie ca într-un foc uneori
Când îmi reînvie parfumu-i ca o umbră...
Azi doar mă sting ușor sub umbra pașilor tăi
Și visul mi se risipește în tăcerea unei așteptări
Înapoi nu vrei să mai privești nicicum
Să mă lași "clientul premium " să rămân...
Iubitam...
Iubitam inimioara
Ce-o vedeam doar seara.
Iubitam îngerul drăguț
Fiind, el cel mai călduț.
Iubitam zâmbetul avut
Pe tine când te-am văzut.
Iubitam visul neîmplinit
Spre mine când a venit.
Iubitam, eu acel prieten
Cel mai dulce fenomen.
Iubitam calda-mbrățișare
Simțind-o cu însemnare.
La nesfârșit încă iubesc
Și mereu mi-te-amintesc...
Clipa-n care ai plecat,
Pacificul a secat...
20.12.24
Căutări
Am să-ți trec prin gând uneori
Căutând biată aripă frântă
Pe cealalt-am legat-o cu flori
Cu acelea ce cred că te-ncântă
Stă pe inimă piatră și-i grea
Scufundându-se-n râul de lacrimi
Căutându-ți lumina de stea
Arde stins înecându-se-n patimi
Cu speranță o mână întind
Așteptându-ți și zâmbet și ploaie
Cu cealaltă încerc să o țin
Dar plecată-i să-ți ceară iertare
Mă aleagă doi pași pe nisip
Căutând urma tălpilor tale
Dorul zace-ntr-o palmă strivit
Aruncându-mă-n grea așteptare
Timpul pare să umble oprit
Căutând suflet trist ascultare
Strigă inima-n piept să o simt
Bate-n ușa iubirii ce doare
Praful orelor tace răstit
Așteptând a cuvintelor ploaie
Nici o vorbă cât fir de nisip
Căutând să m-arunce-n uitare
Poate singur s-ajungă-mpărțit
Părăsindu-se-n două contrare
Una astăzi și alta un mit
Să abdice-anulând căutare
Gânduri de îndrăgostit
Crezi că n-ai iubit vreodată
Cum pe ea o mai iubești.
Dulce, caldă și-adorată
Ca și floarea ce-o privești.
Seara când te culci și somnul
Ce se așterne peste gene,
Tot la ea îți zboară gândul
Și tot sufletul tău geme.
Ai dori să fi covor de flori
Ea mereu pe el să se-aplece.
Zvonul în spectru de culori
Ca să spună cine o place.
Pe cer luna palidă te-mbie
Luminoasă să o privești.
Păsărelele te-ncântă,
Ciripind să tot iubești.
Dară toate trec pe lături
Fără chiar să vezi că ochii
N-au zărit că sunt alături,
Și gândind, te prind iar zorii.
Other poems by the author
Insomnie
Umbra mi-a înțepenit pe ușă,
Râde luna din fântână,
Focul vântură plângând cenușă,
Până ziua încet se-ngână.
Noaptea molfăie o ziuă albă,
Pleoapa-mi leagănă un vis ciudat,
Pe ferestre îmi crește iarbă,
Gându-mi paște pe sub pat.
Mintea-mi rumegă o amintire,
Ochii mi-au făcut de treaz hernie,
Și citesc orbește din psaltire,
Despre îngeri, vis și insomnie.
Doar noaptea...
Doar noaptea stă cu mine,
Cu zorii-n colțuri de tavan,
Tot trupu-mi este în ruine,
Iar ochii îmi privesc în van.
Spre amintiri mi-e gândul frânt,
Iar pieptul varsă lungi suspine,
Și m-aș târî pe sub pământ,
Doar să ajung cândva la tine.
Și visuri mii cu toate se risipă,
Un murmur mi-a-nghețat pe buză,
Iar astăzi lacrima vărsată țipă,
Și-n taină amarnic te acuză.
Mereu ce-nnod alăturea se rupe,
Doar eu și noaptea-n ceasul greu,
Aș vrea pământul să m-astupe,
Să se sfârșească plânsul meu.
Mai lasă de la tine…
Mai lasă de la tine câteodată,
Și pune-ți lacătul la gură,
Că vorba odată aruncată,
Împrăștie venin și ură.
Mai rătăcește printr-o carte,
Și adulmecă cuvinte noi,
Şi începe zilnic a le împarte,
La cei mânjiți de tine cu noroi.
Mai pune capul jos pe pernă,
Şi fugi cu gândul în văzduh,
Şi lasă dragostea maternă,
Să te cuprindă ca pe-un prunc.
Mai lasă de la tine creștinește,
Atunci când ești obijduit,
Căci sufletul se îndumnezeiește,
Din oful celui oropsit.
Mai caută să cucerești pustiul,
Și poartă-ți crucea fără ofensă,
Și va veni la tine de îndată Fiul,
Cu veșnicia în ceruri, recompensă.
Delir
Vântul suflă-n apogeu,
Cerul zace fără îngeri,
Pe pământ sunt numai eu,
Om înlănțuit de plângeri.
Nimicirea mea se-amână,
Cad în mine ca-ntr-un hău,
S-au dus toți fără să spună,
Ce-au făcut de-i așa rău.
Un frig glaciar m-apasă,
Peste tot se nasc furtuni,
Soarele lumina-și varsă,
Până-n fund de văgăuni.
Cerul urlă-a neputință,
Stelele se sting pe rând,
Urme calde de ființă,
Au sfârșit demult arzând.
Marea plânge fără margini,
Valuri crapă-n țărm pustiu,
Între ceruri și catarge,
Numai dorul mai e viu.
În genunchi pământul cere,
Zeilor să tacă blând,
Dar în loc de mângâiere,
Vin potopuri rând pe rând.
Timpul șuieră a jale,
Praful cade din zenit,
Peste umbre ancestrale
Totul pare c-a pierit.
Cerul zace fără îngeri,
A plecat și Dumnezeu,
Și în urma marii frângeri,
Pe pământ sunt numai eu.
Despărțire
Nu ți-am spus niciodată că plec,
dar tăcerea mea s-a lăsat peste tot,
ca o pătură rece, în mijlocul verii,
fiindcă știam că doar frigul ne mai ține aproape.
Te uitai în gol, și în golul acela
eram eu — fără nume, fără trup,
doar o umbră care își cere iertare,
și un colț de liniște unde să doarmă.
Am plecat fără pași, fără drum,
risipindu-mă între marginile tale,
ca o frunză ce se îndoaie în ram,
și nu cade, dar nici nu mai trăiește.
Toamna ta, m-a cuprins deodată,
netrecând prin primăvară,
neînverzind,
neînflorind...
Fariseu
Hai, spală-te pe mâini Pilate,
Şi ieși spre a primi ovaţii,
Arată-ţi mâinile curate,
Şi-apoi îmbrățișează-ţi fraţii.
Înalţă adevărul sus pe cruce,
Minciuna las-o pe pământ,
Ca nimenea să nu mai urce,
Spre sfântul legământ.
Hai frate, spală-te pe mâini,
Ascunde adevăru-n minte,
Şi vindeţi sufletul la câini,
Pe-un pol şi câteva cuvinte,
Şi-apoi cu hulă și trufie,
Să-ţi rupi cămașa în bucăţi,
Ca toată lumea să te știe,
Că n-ai avut prejudecăţi.
Insomnie
Umbra mi-a înțepenit pe ușă,
Râde luna din fântână,
Focul vântură plângând cenușă,
Până ziua încet se-ngână.
Noaptea molfăie o ziuă albă,
Pleoapa-mi leagănă un vis ciudat,
Pe ferestre îmi crește iarbă,
Gându-mi paște pe sub pat.
Mintea-mi rumegă o amintire,
Ochii mi-au făcut de treaz hernie,
Și citesc orbește din psaltire,
Despre îngeri, vis și insomnie.
Doar noaptea...
Doar noaptea stă cu mine,
Cu zorii-n colțuri de tavan,
Tot trupu-mi este în ruine,
Iar ochii îmi privesc în van.
Spre amintiri mi-e gândul frânt,
Iar pieptul varsă lungi suspine,
Și m-aș târî pe sub pământ,
Doar să ajung cândva la tine.
Și visuri mii cu toate se risipă,
Un murmur mi-a-nghețat pe buză,
Iar astăzi lacrima vărsată țipă,
Și-n taină amarnic te acuză.
Mereu ce-nnod alăturea se rupe,
Doar eu și noaptea-n ceasul greu,
Aș vrea pământul să m-astupe,
Să se sfârșească plânsul meu.
Mai lasă de la tine…
Mai lasă de la tine câteodată,
Și pune-ți lacătul la gură,
Că vorba odată aruncată,
Împrăștie venin și ură.
Mai rătăcește printr-o carte,
Și adulmecă cuvinte noi,
Şi începe zilnic a le împarte,
La cei mânjiți de tine cu noroi.
Mai pune capul jos pe pernă,
Şi fugi cu gândul în văzduh,
Şi lasă dragostea maternă,
Să te cuprindă ca pe-un prunc.
Mai lasă de la tine creștinește,
Atunci când ești obijduit,
Căci sufletul se îndumnezeiește,
Din oful celui oropsit.
Mai caută să cucerești pustiul,
Și poartă-ți crucea fără ofensă,
Și va veni la tine de îndată Fiul,
Cu veșnicia în ceruri, recompensă.
Delir
Vântul suflă-n apogeu,
Cerul zace fără îngeri,
Pe pământ sunt numai eu,
Om înlănțuit de plângeri.
Nimicirea mea se-amână,
Cad în mine ca-ntr-un hău,
S-au dus toți fără să spună,
Ce-au făcut de-i așa rău.
Un frig glaciar m-apasă,
Peste tot se nasc furtuni,
Soarele lumina-și varsă,
Până-n fund de văgăuni.
Cerul urlă-a neputință,
Stelele se sting pe rând,
Urme calde de ființă,
Au sfârșit demult arzând.
Marea plânge fără margini,
Valuri crapă-n țărm pustiu,
Între ceruri și catarge,
Numai dorul mai e viu.
În genunchi pământul cere,
Zeilor să tacă blând,
Dar în loc de mângâiere,
Vin potopuri rând pe rând.
Timpul șuieră a jale,
Praful cade din zenit,
Peste umbre ancestrale
Totul pare c-a pierit.
Cerul zace fără îngeri,
A plecat și Dumnezeu,
Și în urma marii frângeri,
Pe pământ sunt numai eu.
Despărțire
Nu ți-am spus niciodată că plec,
dar tăcerea mea s-a lăsat peste tot,
ca o pătură rece, în mijlocul verii,
fiindcă știam că doar frigul ne mai ține aproape.
Te uitai în gol, și în golul acela
eram eu — fără nume, fără trup,
doar o umbră care își cere iertare,
și un colț de liniște unde să doarmă.
Am plecat fără pași, fără drum,
risipindu-mă între marginile tale,
ca o frunză ce se îndoaie în ram,
și nu cade, dar nici nu mai trăiește.
Toamna ta, m-a cuprins deodată,
netrecând prin primăvară,
neînverzind,
neînflorind...
Fariseu
Hai, spală-te pe mâini Pilate,
Şi ieși spre a primi ovaţii,
Arată-ţi mâinile curate,
Şi-apoi îmbrățișează-ţi fraţii.
Înalţă adevărul sus pe cruce,
Minciuna las-o pe pământ,
Ca nimenea să nu mai urce,
Spre sfântul legământ.
Hai frate, spală-te pe mâini,
Ascunde adevăru-n minte,
Şi vindeţi sufletul la câini,
Pe-un pol şi câteva cuvinte,
Şi-apoi cu hulă și trufie,
Să-ţi rupi cămașa în bucăţi,
Ca toată lumea să te știe,
Că n-ai avut prejudecăţi.