Pe vremuri...
Pe vremuri când copii eram,
Dormeam cu fratele de gât,
Cu aceeași lacrimă plângeam,
Și ne-mpăcam numaidecât.
Pe vremuri când copii eram,
Mușcam același colț de pâine,
Apoi cu joaca ne-ntreceam,
Și nu știam de-i azi ori mâine.
Acum mă-ntreb unde s-au dus,
Și ani, și joc, și al meu frate,
Doar părul alb îmi dă răspuns,
Și pozele îngălbenite și uscate.
Mi-s lacrimile râuri până-n cer,
Iar gândurile îngropate-n sânge,
Împovărat de ani, eu tot mai sper,
Că lacrima comună iar va plânge.
Pe geam, spre seară strălucesc,
Aceleași raze purpurii, bătrâne,
În mintea mea, e fratele, gândesc,
Venit să muște-un colț de pâine.
Sub coasa tristă stă răpusă soarta,
Deși, ne țin aceleași rădăcini,
Și eu, și el avem închisă poarta,
Iar drumul ne e plin de mărăcini.
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Departe, prea departe
Poem: Mă mai știi, straine?
Tânăra scriitoare Lucia Brainstorm își va povesti, la o întâlnire cu cititorii, „Viața din spatele cuvintelor”
Poem: Resemnare
Poem: Timişoara - 16 Decembrie 1989
Top 5 cărţi mystery&thriller. Recomandări de lectură în această vară
Poem: Adevarata fata
Poem: Tu
Câte cărți din această listă de 130 de romane din literatura română și universală le-ai citit?