Pe vremuri...
Pe vremuri când copii eram,
Dormeam cu fratele de gât,
Cu aceeași lacrimă plângeam,
Și ne-mpăcam numaidecât.
Pe vremuri când copii eram,
Mușcam același colț de pâine,
Apoi cu joaca ne-ntreceam,
Și nu știam de-i azi ori mâine.
Acum mă-ntreb unde s-au dus,
Și ani, și joc, și al meu frate,
Doar părul alb îmi dă răspuns,
Și pozele îngălbenite și uscate.
Mi-s lacrimile râuri până-n cer,
Iar gândurile îngropate-n sânge,
Împovărat de ani, eu tot mai sper,
Că lacrima comună iar va plânge.
Pe geam, spre seară strălucesc,
Aceleași raze purpurii, bătrâne,
În mintea mea, e fratele, gândesc,
Venit să muște-un colț de pâine.
Sub coasa tristă stă răpusă soarta,
Deși, ne țin aceleași rădăcini,
Și eu, și el avem închisă poarta,
Iar drumul ne e plin de mărăcini.
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Doar fii...
Poem: Ziduri
Judith Kerr, autoarea seriei de cărţi pentru copii dedicate pisicii Mog, A MURIT
Poem: Niciodată uitarea...
Poem: Îngheață islandeză
Scriitorul şi jurnalistul Philippe Lancon a câştigat premiul Femina pe 2018
Poem: Speranța și curajul unui 🦋
Poem: fara titlu
CONCURS: Reciți o poezie scrisă de Eminescu și ești premiat