Poems in the same category
Tablou post-comunist
Peisaj dezolant.
Blocuri triste ce adapostesc oameni si mai tristi, printre ganduri si conceptii comuniste.
Unde sunt?
Si unde-i fericirea noastra neprefacuta?
Condamnati la o viata anosta,
plina de regrete si te intrebi:
De ce?
Pentru ca pasii trecutului inca iti indruma calea,
iar bratele lui nu te slabesc din imbratisarea ce si-a pus amprenta
pe coloana.
In minte infloreste o evolutie,
dar printre spini si buruieni necuratate.
Si cand incearca sa se intinda
spre alte simturi
o confrunta ganduri vechi, imprimate
intr-o minte seaca si confuza
care nu intelege ce e o schimbare.
Si ii intorci spatele ghidat
de-un spirit greu al vremurilor stinse.
Si ghearele lui au sfasiat orice dorinta
de inaintare.
Privesti pe geam.
Un peisaj dezolant,
cu blocuri triste si suflete
captive in corpuri si mai triste.
Prea mulţi Doamne …
Prea mulţi Doamne, prea mulţi morţi,
Călăuzele tărâmului veşnic au sosit,
Urlete se sparg în negrele bolţi,
Şi ura erupe din toţi cei ce-au iubit.
Lacrimi amare Doamne, prea multe lacrimi,
Ochii se îneacă în oceanul amar,
Nebunia muşcă cu răutate din patimi,
Cade agonic ultima picătură-n pahar.
Prea mulţi Doamne, tineri prea mulţi,
Pe morminte şi biblii au călcat apăsat,
Din cruci şi icoane spre infern au făcut punţi,
Peste care păşesc c-un triumf spulberat.
Suferinţă Doamne, prea multă suferinţă,
Durerea a ajuns un simţ prea banal,
Trupuri chircite se desprind de fiinţă,
Calvaru-i Pământ, iar Pământu-i calvar.
Prea mulţi Doamne, prea mulţi copii,
Cad ca grâul necopt sub o coasă turbată,
Casele sunt pline de tinere stafii,
Ce-şi petrec copilăria în noapte cu familia toată.
Prea multe Doamne, prea multe păcate,
Trimite-Ţi Fiul să le culeagă spăşit,
I-om face coroană din spini şi-o să-I punem în spate,
Crucea pe care vom scrie că L-am iubit.
Prea mulţi Doamne, prea mulţi morţi,
În fiece casă e doliu, lacrimi, suferinţă,
Opreşte moartea şi iartă-ne pe toţi,
Mai dă-ne o şansă şi multă credinţă.
Soapte galagioase
ochi frumosi, negri, ca noaptea
in ei te uiti sa-ti gasesti calea.
calea catre vocea ta,
care-ti va patrunde mintea.
mintea nu te lasa a spune
ce gand iti tremura pe buze,
stiu ca tot ce vrei compune
sunt doar niste scuze.
propozitia nu se formeaza,
nici vocea nu se coloreaza.
privesc o fiinta, e ca un inger
ce dintr-o data-i lovit de fulger.
astept sa-i aud vocea,
care totusi parca vorbind tacea.
pentru ca tot ce poate spune
sunt doar niste soapte "bune".
i vad ochii care-i sclipesc
in timp ce ei imi povestesc
"vreau sa stii ca te iubesc,
imi pare rau, binele-ti doresc"
intind mana sa-l mangai
dar cred ca-l sâcâi,
pentru ca prin degete imi curge.
acum amintirea lui mi se prelinge
pe degetele care
simt cum el usor dispare.
si raman doar cu soaptele
care-l terminase.
usor, usor, cum "moare"
simt ca soarele rasare
dar el nu mai reapare
si astept si inca sper, ca totul sa se repare
soaptele, se aud iar si iar,
dar ii doar in capul meu.
stiu ca totul este in zadar
daca greseala mea n-o realizez si eu.
poate daca incerc,
sa nu ma mai invart in cerc
si sa nu mi las starea "pe altii"
voi rezolva "teoria" vietii.
vocea, propozitia soptita devine
tot mai galagioasa.
dar putin dupa, simt cum incet ma lasa
sa o "pun" in ordine.
devine tot mai inceata,
pana o atingere-mi simt din spate
este el, exact ca si alta data.
observ cum mi se ia o greutate.
poate ca tot ce era de facut
era sa nu mai fiu asa tacut,
si sa ma ocup de mine insumi.
nu sa mi las problema pe alte lumi.
Viața
Probabil te-ai întrebat cine este în spatele vieții?
Sau dacă există cumva temuta moarte,
Despre care se vorbește cu teamă!?
Daca da,ei bine îți pierzi vremea!
Acum,există doar viața aceasta blestemată!
Frumoasă sau nu, viața se vrea trăită oricum!
Noi creștinii nu credem in moarte,
Chiar dacă viața doare,
Iar oamenii știu cu toții că tot ce naște dispare,
Că ziua face loc nopții,
Iar Nimicul,Efemerul apare să Fure tot ce poate, mișelul,
Te fură pe tine cu tot neamul,
Pe mine,pe orișicine chiar și pe Obraznicul care spune că el e Ateul ce știe misterul lumii prezente,
Bietul de el nevăzând că-și trăiește ultimele clipe bete...
Ca să dispară etern nemurind,
Martorul chinului veșnic fiind,
Ne spun cuminți și blânzi
Ai lui Hristos Sfinții Părinți!
(17 februarie-5martie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Somnul psihedelic
Fețe îmbătrânite de război;
cuvinte tăvălindu-se în ură ;
pe limbi de foc;torturi;
Patul lui Procust pentru un zâmbet perfect;
a zâmbi ; îngerii care cântă;
ploile de iubire care cad din Cer
si atunci cand totul se crapă;
ferestrele, candelabrele,
bibelourile de portelan,
sufletele,speranțele,
visele, fericirea,
ceainicele, orologiile,
continentele, statuile, dinții;
stele din univers.
Cu fețele îmbătrânite,
ei sunt foarte frumoși.
Au un zâmbet perfect.
Sunt câștigători. Râd.
Joacă acest joc al vieții
și al morții până la sfârșit.
Schimbare
Au apărut lanțuri și-n occident,
Gardul e mai înalt decât casa,
Ochiul e mult mai atent,
Pe trupuri mai strâmtă-i cămașa.
Au apărut iar vremuri ciudate,
Vorbim din priviri nu din gură,
Şi asta numim reţinuţi, libertate,
Iar casa ni-i un fel de celulă.
Plaga se-ntinde încet peste lume,
De pază soldații ne stau pe la porți,
Avem buletine cu nume postume,
Și om devenim după ce suntem morți.
Aplauze, aplauze, trăiască știința,
Dați foc la biserici și la icoane,
În cip-uri păstrați toată credința,
Și-n inima goală înfigeți piroane.
Other poems by the author
Decade ..(re)
Şi patimi şi suspine
Au tot venit ca să-ți confirme, ție
Şi vieții tale rătăcite
Că tot ce nu eşti tu, e bine
Şi rând pe rând, ți se tot spun
Filosofii, idei, moralități de plumb
Căci zece au trecut de când ți se tot spune
Că tot ce nu eşti tu, e bine
Şi de-ai fi tu chiar şi perfect,
În mintea lor, eşti doar defect
Un singur drept ei cred că se cuvine:
Să schimbe eul lor, la tine!
Răbdare, milă şi blândețe
Cuvinte tot mai ne-nțelese
Cerute parcă doar din sete
Să spargă fresca ta în zece
Ce tu ai plămădit, în zile râncede şi lungi
Chinuitoare cruci
Azi, negru vechi a devenit
Şi nu mai poți s-aştepți, să plângi
E alb pe negru sfânt: un veşnic sufletesc prurit
Cerințe tot mai uzate vin în aval
Curgând în şiroaie, în tulburi puhoaie
Cu debite mari, dar goale de har
Pe-un suflet deja tot mai amar
E trist, e dureros că într-un fals de dulce
Ai stat atâta timp şi-ai pus
O mare inimă pe cruce
Eliberează-te deci, du-te!
Elblag, Poland, 29 Mai 2023, 18⁰⁰
Antiteza
Oamenii,
stiu ei totul
Si totusi stiind nimic
Intr-o mare de "info"
Intr-o mare de nimic.
Parand ca niste zei
Lucrand ca niste lei
Dar tremurand in ei
De frica, de teama de ei
Insisi.
Cautand raspunsuri
In nesfarsite incercari
Cautand comori
Dar rareori cautand,
nestimate valori.
De-a dreptul patetici*
Oamenii,
fie atletici,
domni directori
mari actori,
si alti temerari,
In slujbe decente,
care par marete
Dar mici, putini iubitori
De sens, de valori.
Suntem toti intr-un tot
Plin cu de toate
Dar gol
Dar goi
de vise, idei, valori,
Adevarate comori!
Suntem nimic
Si de-a dreptul,
mici iubitori.
05.02.2023, 20 ¹², Elblag, Poland
MĂRȚIGUŞ
Mărțișoare pe câmpii
Cresc vioaie, râd sub Soare
În palete de culori
Vii și proaspete, curate flori
Viorele, toporaşi
Ghiocei și brebenei
Râd, înalță către cer
Noi speranțe, fel de fel
A trecut bătrâna iarnă
Lăsând loc unui ghioc
E plăpând, dar nu-i e teamă
Să răsară peste tot
Boarzele încep s-apară
Din neant, acum afară
Și în case, flămânzite
Ciurde noi, neobosite
Alb și roșu sunt la modă
Împletite, înrudite
Își fac loc în piepți de fete
Mândre-acum că sunt cochete
Plânge Dochia și tună
Îi miroase-a mărțisoare
Caută să se răzbune
Că afară-i Primăvară!
Vremea pare că o minte
Și cu Soarele-n spinare
Lepădându-și flendurite, vechi cojoace
Piere zgâbă, amortiță de frisoane
Marius Ene, Polonia, 10.03.2024
Reîntoarcere
Aş merge desculț, pe-un deal
Într-un sat de-odinioară
Unde păsări, cântă la vioară
De Enescu..rapsodie
Râd copaci din neam în neam
Câtă fericire vie!
Vuietul văratec al crengilor de pomi
Ce-mi tot trezeau adesea, atât de mulți fiori
Acum am înțeles, aievea
Dar nu-i încă târziu cât încă mai e dor
De veri toride, de dimineți pripite
De munca pe ogor,
De Azorei, de iezi, de iepuri şi de flori
Erau furtuni de dimineți de vară,
Ce-mi tot trezeau adesea, atât de mulți fiori
Pe ulițe înnoroite
Adeseori păşeam desculț, căci n-avem cizme
Dar fără teamă c-am să mor
muşcat de viețăți închipuite
Acum am înțeles, era o primitivă terapie
Marius Ene, Elbląg, Poland, 01.10.2023, 18⁰⁰
Doar fii...
Oricât de surprins ai fi de-adulți
Din postura de copil
Niciodată nu tânji, puiuț
Să devii ce poate nu vei vrea să fi
Poate pare că e bine
Să te uiți de-aici de sus,
să imiți ce ți s-a spus
Rămâi pur, duios şi dulce
Într-o lume de adulți,
Într-o lume de reci umbre
Sunt mulți, atât de mulți acum
Atei, păgâni, ca nişte clovni bizoni
Doar aparent ei par plăpânzi
Însă prezentul o confirmă
Sunt toți doar nişte lei leproşi
Dar tu! copil curat ca un izvor de munte
Atât de crud, atât de cald,
atât de iubitor de toate!
Rămâi te rog neînfricat
Rămâi aşa cum mi-ai fost dat
Doar fii...mereu aşa cum eşti,
Doar fii... mereu copil curat!
De aş putea să te îngheț
Să te păstrez cât se cuvine
Sperând că va veni o nouă lume
După sfârşitul celei vechi
Să pot să te dezgheț copile
Ca tu să fii ce astăzi eşti
Şi tot aşa să fii şi mâine
Dar fără ei
atei, păgâni si lei leproşi
Rămâi aşa cum mi-ai fost dat
Doar fii...mereu aşa cum eşti,
Doar fii... mereu copil curat!
Marius Ene, UK, 23:30