Deleted

Mamă! Întoarce-mă în copilărie

sa mai copilăresc un pic

Să-mi mai port acea pălărie

din paie făcută de bunic.

Să mai simt încă odată

aerul cald, când visam, 

nu ma-m simțit niciodată

așa cum copilă eram.

Mamă! Mai zi-mi din nou

că mă iubești doar pe mine

Atunci când eram ca un ou

credeam că adolescența nu mai vine.

Mai lasă-mă să mă mai joc

Pe puntea de lângă vecinii, 

Care mereu cu norok, 

făceau cruciuliță pâinii.

Noi suntem toți de la țară,

Cu fața curată,

Cu vorba mai rară,

Cu treapta mai 'naltă la scară.

Noi suntem toți de la țară,

Cu somnul pe frunze afară,

Cu gândul ce-ntruna ne zboară,

Spre zori și apoi înspre seară.

Noi suntem toți de la țară,

Cu mână vânjoasă de fiară,

Cu spatele drept care cară,

Orice povară...

Noi suntem toți de la țară,

Țăranul ce câmpul își ară,

Copilul cu vita de sfoară,

Roada ce șade-n cămară.

Noi suntem toți de la țară,

Cu viața și dulce, și-amară,

Cu ruga către Fecioară,

În fiece seară.

Vă spun pentru ultima oară,

Nu suntem o pradă ușoară,

Iar neamul nicicând n-o să piară,

Căci suntem toți de la țară.

            Ea a străbătut palate, 

            A mai învățat și carte, 

            Dar ce folos?

            Când ea nu știe,

            Cine-i Împăratul bun? 

            Sora ei e mai prostuță,

            Nu prea pleacă din oraș, 

            Dar ea știe cine-i Domnul,

            Împărat de împărați!

              Ce folos, că pe Pământ

              Tu ești bun și-ți trăiești viața,

              Dacă încă n-ai aflat,

              Cine oare te-a creat?

Viață si fără de viață.

Viața 

Văruită în putine cuvinte

Exemple...

Copilărie

Adolescență

Iubiri

Tradari

Tinerete fără bătrânețe.

Bucurie

Tristețe

Fericire

Lacrimi si zambete

Ca într-un final 

Viata să se rezume

La o clipă 

La trecut

Si la ETERNITATE.

Florin Ristea

⁰4.02.2024.

10:00

Într-un colț întunecat, ascuns de lume,

Trăiește o durere, veche și surdă.

Un gol imens, o pustietate cruntă,

Unde speranța s-a stins, ca o lumânare murdă.

Lacrimi amare se scurg pe obraji,

În liniștea nopții, sub cerul senin.

Amintiri dureroase, ca niște cuțite ascuțite,

Înfipte adânc în suflet, deschid răni.

Vântul șoptește triste melodii,

Și foșnete frunzele uscate, ca un plâns.

Singurătatea mă cuprinde, mă sufocă,

Și mă îneacă în valuri de deznădejde.

Oboseală de a mai lupta,de a mai spera,

O dorință arzătoare de a dispărea.

Într-un colț întunecat, sufletul meu geme,

Și așteaptă în zadar, o rază de lumină să-l încălzească.

De-acum norii cenușii 

S-au mai pus un pic pe gânduri 

Vor să știe, vor să simtă 

Dacă merită să ningă 

Doar pe vârfuri argintii

Se mai dă puțin de-a dura 

O zăpadă rătăcită 

Ce și-a-nchis acum cortina

Luna însăși se întreabă 

- Unde e a mea zăpadă ?!

- Unde-s toți copiii mei ?!

Ce cândva zburau pe gheață

Noaptea plină de mister 

Rătăci acum hoinară

Căuta gonind spre miază

Albe dealuri de zăpadă 

Vântul aspru ce-ngheța

Frunți, obraji de cărămidă

Iese acum timid, plăpând

Caută pomeți în tindă

Brazii falnici se cuprind 

Și se roagă zi și noapte 

Să-și găsească în curând 

Haine albe și pufoase

Soarele stătea pitit

Gata gata să răsară

Își făcuse loc subit

Și-l dăduse la o parte

Ceața densă de argint 

Hornurile parcă zbiară 

Fumegă din când în când 

Furioase dar fricoase

Că afară parcă-i vară 

Ar fi vrut ca să mai vadă 

Alba nea de-odinioară 

Dar în fiecare seară 

Când copiilor, bunicii

Le citesc povești de somn

Se întreabă pe ascuns

- Oare va mai fi iar iarnă?

Marius Ene, Poland, 22.12.2023

Doi e mare gospodar

Doi e mare făurar

An de an sunt în pătrar

Doi de doi pe-un piedestal

Au mai pus în sac, un număr

Sacul, gata să se rupă 

Plin de-atâtea cifre mari

Cinci e numărul din sac

Care şade-acum pe burtă

Istovit de-atâta muncă

Peste el se puse-acuma

Un alt cinci, de nou pătrar

Amundouă vor să fie

Frați cu noul făurar

Marius Ene, Polonia, 31.03.2024 ( la cerere Ionel A. și Cîmpean care pe 22 Aprilie au ziua de naștere, una de 55 de ani) 

Mărțișoare pe câmpii 

Cresc vioaie, râd sub Soare

În palete de culori

Vii și proaspete, curate flori

Viorele, toporaşi

Ghiocei și brebenei

Râd, înalță către cer

Noi speranțe, fel de fel

A trecut bătrâna iarnă 

Lăsând loc unui ghioc 

E plăpând, dar nu-i e teamă 

Să răsară peste tot

Boarzele încep s-apară

Din neant, acum afară 

Și în case, flămânzite 

Ciurde noi, neobosite 

Alb și roșu sunt la modă 

Împletite, înrudite

Își fac loc în piepți de fete

Mândre-acum că sunt cochete

Plânge Dochia și tună 

Îi miroase-a mărțisoare 

Caută să se răzbune 

Că afară-i Primăvară!

Vremea pare că o minte

Și cu Soarele-n spinare

Lepădându-și flendurite, vechi cojoace

Piere zgâbă, amortiță de frisoane

Marius Ene, Polonia, 10.03.2024

Oamenii,

stiu ei totul

Si totusi stiind nimic

Intr-o mare de "info"

Intr-o mare de nimic.

Parand ca niste zei

Lucrand ca niste lei

Dar tremurand in ei

De frica, de teama de ei

Insisi.

Cautand raspunsuri

In nesfarsite incercari

Cautand comori

Dar rareori cautand,

nestimate valori.

De-a dreptul patetici* 

Oamenii, 

fie atletici,

domni directori

mari actori,

si alti temerari,

In slujbe decente,

care par marete

Dar mici, putini iubitori

De sens, de valori.

Suntem toti intr-un tot

Plin cu de toate

Dar gol 

Dar goi

de vise, idei, valori, 

Adevarate comori!

Suntem nimic

Si de-a dreptul,

mici iubitori.

05.02.2023, 20 ¹², Elblag, Poland

Fanta, Fanta, dulce Fanta

Esti ca o zeita acra

Si de-or pune mai mult zahar

Tot asa ii fi, tot acra

Nu esti acra ca de bors

Ci esti ca o zama chioara

Care face numa' rana

La stomace

Ca pe-acolo sta si face, zaharul

Tot ce ii place.

Poezie dedicata unui bun coleg caruia i-am reprosat mereu ca bea prea mult suc :) 

Mai ieri erau cocori 

Intre cer si nori

Azi mai sunt doar frati

Cerul si cu norii

Unde au plecat ei oare

Fratii lor, cocorii?!

Campuri aurii,

Ape stravezii,

Paduri colorate,

Triste sunt 

Caci toate au ramas stinghere

In zile tot mai efemere

Isi plang aievea, in zadar

Pe fratii lor, frumosi hoinari

Cocorii

Unde sunt ei oare

Pasari calatoare?!

Suntem noi

Nepasatori, chiar goi

Si plini de egoiste nevoi?

De nu ne-ntrebam 

Ce e cu noi!?

Suntem noi niste pigmei?

De nu ne-ntrebam

Ce e cu ei!?

Unde sunt oare si ce-am facut cu ei,

Cocorii?!

Unde sunt ei oare

Pasari calatoare?!

"Astăzi România se numără printre ţările cu efectiv „0” de perechi clocitoare. Populaţia mondială este estimată la 220.000- 250.000 de perechi, iar cea europeană la 74.000 – 110.000 perechi. Cocorul a dispărut ca pasăre clocitoare de pe importante întinderi ale vechiului său areal, din sudul, vestul şi estul Europei. Astfel, ultima relatare a cuibăririi sale în Anglia a fost în jurul anului 1600, în Italia – 1880, Austria – 1885, Ungaria – 1952, Grecia – 1965. Ţările care deţin cele mai însemnate efective de păsări cuibăritoare sunt: Rusia, Suedia, Finlanda, Germania, Polonia, Norvegia, Letonia şi Lituania. În ţările în care aceştia mai cuibăresc, numărul lor s-a redus drastic în ultimii 50 de ani, datorită asanării mlaştinilor şi extinderii agriculturii intensive, din această cauză şi păsările care treceau peste ţara noastră aproape au dispărut. Astăzi, doar grupuri mici de cocori (2-5 indivizi) mai sunt observate rar, fantomatic, pe cerul de deasupra noastră."

Sursa: revistasinteza.ro

Lumea-i oarbă

Din orgolii,

Dar şi surdă, 

O fi modă?!

Ori e-n tine, omul

Gena lipsei de emoții?!

Stă şi-aşteaptă, cumințică

Urmărind ce se întâmplă

Aşteptând cu nerăbdare 

Să se-ntâmple o schimbare

Neştiind că-n voia sorții...

Poți să-aştepți să-nvie morții! 

Si te-ntrebi cu-ngrijorare:

Ce s-a intâmplat şi când şi cum?

Şi cum oare,

De nu doare?!

Marius Ene, Elblag, Poland, 16.03.2023, 08 ²⁰