Vis efemer

Să simți că e ultima zi, și să nu poți face nimic, e o altfel de durere.

Să-ți vezi fericirea plecând spre răsăritul soarelui, știind că e ultima clipă, te destramă.

Să știi că e ultima dată când vezi acei ochi, te sfâșie.

Așa era și băiatul meu, cu al lui zâmbet rar, care nu a mai avut vreme în a mea viață... Parcă tot ce am trăit a fost un vis, din care nu am avut curajul să mă trezesc. Pe oriunde mergeam, glasuri surâdeau. La pas, timpul repede zbura. Liniștea ploii, sunetul pădurii amorțite și glasul lui, defineau fericirea. Era tot ceea ce aveam nevoie. Ceea ce nu aveam. Liniște. Parcă a fost acolo dintotdeauna, fără să-l întâlnesc. Iar când ochii noștri s-au întâlnit, pentru prima dată, în razele soarelui, am știut că el e. Era același om, din toate timpurile mele. Omul pe care l-am căutat de o viață. Omul care m-a vizitat, odată, demult în al meu vis. Omul pe care m-am rugat să-l întâlnesc cu atâta speranță... 

Și acum? Toate amintirile ce au fost? Fusesem în locuri comune, cât mai aproape, dar ne-am pierdut. Fericirea. Puteam merge oriunde, nu simțeam că timpul zboară. Puteam să aștept, știam că va veni. 

Știam că odată va veni ziua când ne vom lua rămas bun. În care doar unul va duce bagajul amintirilor eterne în spate, și pentru o viață. Demonii m-au invadat, ai unei vechi iubiri, pe care n-am curajul să o sting.

Cine era străinul de la masă? Străinul din așternuturi? Străinul din dreapta ta sau străinul al cărui glas îți răsuna în vis? Străinul pe care ți-ai dorit atât de mult să-l întâlnești, să-l ai și să te bucuri de el în astă viață?

Curând am înțeles că timpul nu așteaptă, și ceea ce nu trăim la timp, oricât de mult am vrea, nu trăim niciodată.

Așa a fost și băiatul meu, doar o zi trecătoare de vară. Pe care n-am avut curajul să o trăiesc, știind că era ultima dată.

De s-ar întoarce anii neîncetat,

Din adâncul uitatei vremi.

Să-mi fie iar pragul călcat,

Tu, copilărie să mă chemi.

Să aud păsări cântând la geam,

Iar casa plină de vorbe dese,

Să vină al meu neam,

Cu povețe multe-neînțelese.

Să vină cei plecați devreme,

Să uit că zboară acel ceas.

Care mă izbăvește de probleme.

Doamne, puțin timp a mai rămas..

Clipele toate le adun, nu-mi pot scoate din minte ultima eternă zi. Ziua în care totul s-a dus, de parcă nimic nu a fost vreodată, nimic nu a contat vreodată cu adevărat, toate plimbările și, toate amintirile frumoase.. Iar eu, a cui rămân? Am rămas exact acolo, în ziua frumoasă de iunie, unde nu aveam puterea de a mulțumi pentru cea mai frumoasă ultimă zi.. Era un bărbat atât de senin, care te capta cu a lui deasă vorbă, uitam că trece timpul inevitabil.. era întregul meu univers, întreaga mare albastră pe care n-am văzut-o niciodată, dar în sfârșit, o găsisem, o aveam. Era acea stea din milioanele de stele, care avea puterea de a străluci doar pentru mine. Nu avea defecte, sau poate nu mă deranjau, mă regăseam, era oglinda sufletului meu.. Orice gest, orice ezitare, îmi erau familiare, mă simțeam ca acasă..

Uitată ziua-n care m-ai găsit,

La apus de răsărit,

Ziua-n care mi-ai promis,

Că sunt al tău etern vis.

Uitată ziua-n care ne-am văzut

Și unul fără altul nu am mai putut

Ziua-n care n-ai mai stat,

Sufletul meu s-a destrămat.

Acum, rămâi doar o amintire,

Uitată-n a mea gândire.

Sub lumina blândei luni,

Mi-ai spus că mă iubești, odată.

Parcă ne cunoșteam de ani buni

Și nu doream să pleci, vreodată.

În nopțile reci și pustii

Priveai atent la a mea privire,

Nu te opreai din a povesti,

Iar eu, mă bucuram de a ta venire.

Însă tu ai ales altă cale, alt drum,

Pe care eu nu le mai știu acum.

Stau la masa noastră mută

Fără vin, fără povești.

Până și liniștea nu mă mai ajută,

Mă întreb, "Unde ești?"

Atâtea zile-mi sunt străine,

Și desele cântări de ploi.

Ce aș vrea să fiu ca tine,

Să nu mai fie azi niciun "amândoi"

Și când drumul tău e greu,

Să-ți amintești, cândva, de mine.

Să nu te aștepte nimeni mereu

În a ta casă cu amintiri străine...

Mă mai gândesc

din când în când la frunze.

Da, la frunze.

O nebunie poate că îți spui,

cum să te gândești la ceva

ce-i al tuturor și al nimănui.

Dar eu tot continui să mă gândesc,

La fel cum mă gândesc și la copaci, și la stele, la un drum nemers,

să mă asigur că simt și ele

că le observ.

Că cineva se gândește la ele

ca la niște ființe cu suflet ca noi,

că cineva le admiră și apoi,

oh și apoi,

le transpun esența într-o rimă anume,

să le dau viață și lor,

scriind despre cea mai frumoasă femeie

din nebunia asta de lume,

pe care se întâmplă,

într-un mod nebunesc,

să o iubesc.

Și ce nebunie… de vară

au început ploile…

ahhh… miroase a toamnă.

O frunză de-aș fi lângă frunze,

când toate celelalte se îngălbenesc

și cad…

eu n-aș cădea,

spre deosebire de celelalte,

eu am inima plină de ea…

Și deci, am putere să mă țin de creangă

până când vine-un îngheț,

Și când cred că asta a fost,

ea trece mică pe sub copacul nimănui

de care atârn înghețată și…

mă dezgheț picături.

Pentru că ea se face soare pentru mine

să nu îngheț niciodată.

(Somn ușor , prințesă 🐥)

(Și să ai o zi și o dimineață minunate, îți zic tot de acum, din seara aceasta,

pentru că sunt om de afaceri acum…

cineva trebuie să muncească în țara asta🙄)

(Sau, din moment ce ești mai mare decât mine și în același timp mică ca o furnicuță,

în loc de bună dimineața, hmmm…

cred că ar fi mai indicat să-ți spun…

“O zi binecuvântată, poftă bună la cafeluță!”😈)

În față am o pagină albă

Imaculat așteaptă cerneala

Stă goală privindu-mă alb

Acoperid-o cu ploaie o tac

Ascund cuvintele ucise-n pământ

Iau gândurile și le-așez între pietre

Închisă-ntr-un plic s-o trimit

Dar și adresa e tot albă

Și-atunci lipesc privirile de cer

Aștepteptând vântul să o trimită

Poate așa, albă, ajunge la tine

Acolo unde ești tu

În gândul tău, în sufletul tău

Scrisoare albă, imaculată

Tu eşti frumoasa, ca soarele de dimineaţa,
Cel ce strălucire, pe bolta cea cereasca.
Tu eşti sensibila, ca luna printre stele,
Tu eşti femeia, visurilor mele.

Tu eşti femeie, răbdătoare ca regina marii,
Tu eşti puternica, ca vântul primăverii.
Tu eşti femeie, dulce ca mierea de albine,
Tu eşti femeie, inima ce bate într-una in mine.

Tu eşti femeie, magica ca steaua de pe cer,
Si datorita ţie femeie, eu nu ma simt stingher.
Tu eşti o visătoare, precum somnul nopţii,
Tu îmi eşti femeie, a mea aleasa sortii!

De ce beau noapte de noapte 

Când atâtea mă apasă 

Printre miile de șoapte 

Ce din suflet vor sa iasă 

Sincer va spun că mă tem 

Că nu mai am vreo scăpare 

Și de asta noi mai bem

De necaz ,  de supărare 

Mă tem c am sa clachez 

Și o sa pic in negre ape

In care eu o sa cedez 

Sa mai ies nu,nu se poate 

Si dintr-o dată m-am simțit altfel

Așteptându-te la umbra teiului bătrân 

O liniște ce n-am simțit de fel

De când te port in suflet si in gând 

Scriind câteva rânduri... Așteptând, 

Brusc m-am gândit la mine

Și n-am mai văzut sensul sa rămân 

...sa mai sper la o comunicare sănătoasă cu tine.

Pentru prima dată după mult timp

Mi-e dor, dar să îți spun nu mai simt

Am incercat de bună credință o ultimă oară 

Dar n-ai făcut decât din nou, sufletul să doară.

Ceva s-a rupt... n-as sti acum sa explic

Dar pur și simplu m-am trezit ca ma ridic

Si nu de teamă pentru cum ai reacționa 

Mai degraba de oboseala de-a mai încerca.

Îmi fugea gândul numai la mine

Scrisul așeza cuvinte in neștire 

N-as sti sentimentul să îl numesc

Dar am simțit cum ușor mă eliberez.

Si am plecat... am evitat să ma frângi in două 

Să îmi spui vorbe doar ca să mă doară 

... poate fără sa vreau am învățat sa țin la mine

Sa inăbuș dorul... fără rost să mai ardă...

A fost ca o eliberare... nu știu sa explic

Ce mi-a trecut sufletul pe silențios,

Si inimii modul avion i-am aprins

Am simțit pentru prima dată că nimic nu mai rost.

Imi plac femeile frumoase
Ma intelege orice barbat
Al naibii-s cam dracoase
Dar tot le bag in pat
Asa-s femeile frumoase
Romantice si aratoase
Le privesc intruna
Se apropie cate una
Ochii lor ma innebunesc
Si mai mult le doresc
Vreau sarutari sa daruiesc
Asa mult  iubesc
Vreau sa te sarut
Iubirea ta ma lasa mut
Te dorec atat de mult
Pana ne vedem,trece mult.