Plumb sub piele
Te-am purtat ca un tatuaj pe piele,
Cu cerneală adâncă, cu dor,
Dar timpul a mușcat din linii,
Și azi e doar fum și decor.
Nu te mai caut, nu te mai chem,
Nu-ți mai scriu numele-n vise,
Dar uneori, când trece un tren,
Îmi pare că dorul se-nchide.
Ești parte din mine ca plumbul
Ce arde încet, nevăzut,
Un semn ce nu doare..
Poems in the same category
Căutarea
…Te-am cautat. Unde erai ?
Am deschis ușa , casa goală , pustiul dinlăuntrul său ,
O dîră de parfum lasată , într-un colț , o glastră spartă
Miresme îmbietoare , te-am savurat pînă-n străfunduri
…Te-am cautat. Unde erai ?
Prin munîi si văi , si peșteri multe , ai lăsat urme , tot necunoscute
Prin firicele de nisip , te-am scăpat printre degete ,
Si în adîncurile mării , m-am îmbătat de dorul tău nebun…
…Te-am cautat. Unde erai ?
Am zburat sus la stele , si Soarele din depărtare , lumină-mi facu calea
Te-am gasit , sus , pe Lună
Cu sufletul înlăcrimat , te-am intrebat :
Te-am căutat, ești bine ?
O iubire Tristă.
O iubire tristă
În zori de zi, când soarele-apune,
Când roua plânge pe frunze reci,
O poveste veche, pierdută-n lume,
Se naște-n suflet și trece pe veci.
Priviri odată pline de lumină,
Acum se scaldă-n umbre și nor,
Un vis ce-a fost, o tainică vină,
Pierdut în taina unui fior.
Cuvinte spuse, dar fără ecou,
Se sting încet pe buze-nchise,
Un dor tăcut, un cântec nou,
Rămâne-n inimi, pe pagini scrise.
Trecut-au clipe, trecute-s și șoapte,
Dar umbra ta rămâne mereu,
Pe cerul nopții, de stele-aproape,
Un suflet plânge un vis ce-a fost greu.
O ploaie rece mângâie pământul,
Lacrimi ascunse curg lin pe obraz,
Tu ai plecat, lăsându-mi cuvântul,
Dar fără glas, în inimi e praz.
Iubirea noastră, ca o furtună,
A ars cu foc, dar s-a stins în noapte,
Acum doar timpul durerea-ngână,
Cu note triste și versuri șoapte.
Sub cerul vast, eu caut uitarea,
Dar ea mă ține prizonier,
O iubire tristă, pierdută-n zarea
Unui vis vechi, dintr-un alt mister.
Autor Mihuț Raul Alexandru.
Inima sau mintea?
Gându-mi fuge tot la tine
Nu știu cum să mi-l opresc,
L-aș trimite-n altă parte
Dar nu pot, că te iubesc
Mintea-mi spune nu e bine
Să-ți pierzi timpul prețios,
Inima mereu mă-ndeamnă
Luptă și-ai să fii victorios
Noaptea îmi pun capu-n pernă
După ruga sfântă ce-o rostesc,
Somnu-n-târzie să mă cufunde
Iar eu perna udă...o mototolesc
Dar nici somnul nu mi-i lin
Că-mi apari în vis tot timpul,
Unde ne iubim fără-ncetare
Și galant îți mângâi chipul
Dar cum visu-i doar visare
Mă trezesc și îmi lipsești,
Și mă-treb oare e bine?
Când tu inimă...mințești?
Cred că lupta e pierdută
Dacă mintea-mi folosesc,
Geaba-i viața pe pământ
Să trăiesc, când nu iubesc
Inima e cea ce-mi spune
Mintea nu crede-n iubire,
Dar eu simt că pot cu ea
Legământ să fac ca mire
Minții îi voi cere să m-ajute
Inima să-i frâng, s-o cuceresc,
Că nu pot trăi în astă lume
Fără dragoste și fata ce-o iubesc!
Amor,amor, amor
Amor nebun ce vrei tu singuratic trubadur
De la un biet rătăcitor îndrăgostit,
Ce-și cântă trist însă ferice totuși a sa iubire nescrisă încă,
Ce zilnic promite colorate nebunești plăceri,
Cu gingașele săruturi dar și mângâieri,
Și strânse îmbrățișări?
Amor,amor,amor mai bine mor
Făra iubita mea cerească cu aripi ca de înger,
Ce-n zborul ei mă poartă și pe mine la pieptu-i cald precum o mamă-și poartă pruncul...
Amorul este dorul dar și Raiul...
Cum să trăiesc iubito fară tine?
Doar moartea poate șterge suferința despărțirii seci și reci,
Ce n-o concep vreodată!
Amor,amor amor,ești tu blestem ori binecuvântare?
Te cer,te cânt și iar te chem
Fie râzând sau suspinând,
Te rog rămâi la mine!
(5 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Inseparabili
O moarte nu-i de-ajuns
Să mă țină departe
De cea care mi-a pus
A inimii jumătate...
Un sicriu nu-i de-ajuns
Să mă țină în frâu
De-a face drum întors
'Napoi la al ei brâu...
Țărâna nu-i de-ajuns
De ea să mă alunge;
Vorbește-mi de-al ei plâns
Și-atunci te vei convinge
Că nimeni și nimic
Nu ne va separa
Și purerea, eternă,
Mi se va-ntoarce ea...
Suflet călător
Suflet călător
Suflet călător prin lumea mare,
Aduni lumină, vise și culoare.
Te-nalți spre cer, cobori pe pământ,
Cu dorul de taină ce-l porți în cuvânt.
Prin vânturi reci sau soare arzător,
Tu cauți mereu un loc ocrotitor.
Un zâmbet cald, o mână întinsă,
Un gând curat, o inimă aprinsă.
Pe drumuri strâmte sau cărări uitate,
Lași urme mici, dar pline de dreptate.
Cu inima deschisă, mereu dăruiești,
Iubirea divină ce-n tine o crești.
Suflet călător, fii far de lumină,
Un strop de speranță-n noaptea senină.
Prin tot ce atingi, lumea să strălucească,
Iubirea din tine s-o faci să rodească.
Căutarea
…Te-am cautat. Unde erai ?
Am deschis ușa , casa goală , pustiul dinlăuntrul său ,
O dîră de parfum lasată , într-un colț , o glastră spartă
Miresme îmbietoare , te-am savurat pînă-n străfunduri
…Te-am cautat. Unde erai ?
Prin munîi si văi , si peșteri multe , ai lăsat urme , tot necunoscute
Prin firicele de nisip , te-am scăpat printre degete ,
Si în adîncurile mării , m-am îmbătat de dorul tău nebun…
…Te-am cautat. Unde erai ?
Am zburat sus la stele , si Soarele din depărtare , lumină-mi facu calea
Te-am gasit , sus , pe Lună
Cu sufletul înlăcrimat , te-am intrebat :
Te-am căutat, ești bine ?
O iubire Tristă.
O iubire tristă
În zori de zi, când soarele-apune,
Când roua plânge pe frunze reci,
O poveste veche, pierdută-n lume,
Se naște-n suflet și trece pe veci.
Priviri odată pline de lumină,
Acum se scaldă-n umbre și nor,
Un vis ce-a fost, o tainică vină,
Pierdut în taina unui fior.
Cuvinte spuse, dar fără ecou,
Se sting încet pe buze-nchise,
Un dor tăcut, un cântec nou,
Rămâne-n inimi, pe pagini scrise.
Trecut-au clipe, trecute-s și șoapte,
Dar umbra ta rămâne mereu,
Pe cerul nopții, de stele-aproape,
Un suflet plânge un vis ce-a fost greu.
O ploaie rece mângâie pământul,
Lacrimi ascunse curg lin pe obraz,
Tu ai plecat, lăsându-mi cuvântul,
Dar fără glas, în inimi e praz.
Iubirea noastră, ca o furtună,
A ars cu foc, dar s-a stins în noapte,
Acum doar timpul durerea-ngână,
Cu note triste și versuri șoapte.
Sub cerul vast, eu caut uitarea,
Dar ea mă ține prizonier,
O iubire tristă, pierdută-n zarea
Unui vis vechi, dintr-un alt mister.
Autor Mihuț Raul Alexandru.
Inima sau mintea?
Gându-mi fuge tot la tine
Nu știu cum să mi-l opresc,
L-aș trimite-n altă parte
Dar nu pot, că te iubesc
Mintea-mi spune nu e bine
Să-ți pierzi timpul prețios,
Inima mereu mă-ndeamnă
Luptă și-ai să fii victorios
Noaptea îmi pun capu-n pernă
După ruga sfântă ce-o rostesc,
Somnu-n-târzie să mă cufunde
Iar eu perna udă...o mototolesc
Dar nici somnul nu mi-i lin
Că-mi apari în vis tot timpul,
Unde ne iubim fără-ncetare
Și galant îți mângâi chipul
Dar cum visu-i doar visare
Mă trezesc și îmi lipsești,
Și mă-treb oare e bine?
Când tu inimă...mințești?
Cred că lupta e pierdută
Dacă mintea-mi folosesc,
Geaba-i viața pe pământ
Să trăiesc, când nu iubesc
Inima e cea ce-mi spune
Mintea nu crede-n iubire,
Dar eu simt că pot cu ea
Legământ să fac ca mire
Minții îi voi cere să m-ajute
Inima să-i frâng, s-o cuceresc,
Că nu pot trăi în astă lume
Fără dragoste și fata ce-o iubesc!
Amor,amor, amor
Amor nebun ce vrei tu singuratic trubadur
De la un biet rătăcitor îndrăgostit,
Ce-și cântă trist însă ferice totuși a sa iubire nescrisă încă,
Ce zilnic promite colorate nebunești plăceri,
Cu gingașele săruturi dar și mângâieri,
Și strânse îmbrățișări?
Amor,amor,amor mai bine mor
Făra iubita mea cerească cu aripi ca de înger,
Ce-n zborul ei mă poartă și pe mine la pieptu-i cald precum o mamă-și poartă pruncul...
Amorul este dorul dar și Raiul...
Cum să trăiesc iubito fară tine?
Doar moartea poate șterge suferința despărțirii seci și reci,
Ce n-o concep vreodată!
Amor,amor amor,ești tu blestem ori binecuvântare?
Te cer,te cânt și iar te chem
Fie râzând sau suspinând,
Te rog rămâi la mine!
(5 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Inseparabili
O moarte nu-i de-ajuns
Să mă țină departe
De cea care mi-a pus
A inimii jumătate...
Un sicriu nu-i de-ajuns
Să mă țină în frâu
De-a face drum întors
'Napoi la al ei brâu...
Țărâna nu-i de-ajuns
De ea să mă alunge;
Vorbește-mi de-al ei plâns
Și-atunci te vei convinge
Că nimeni și nimic
Nu ne va separa
Și purerea, eternă,
Mi se va-ntoarce ea...
Suflet călător
Suflet călător
Suflet călător prin lumea mare,
Aduni lumină, vise și culoare.
Te-nalți spre cer, cobori pe pământ,
Cu dorul de taină ce-l porți în cuvânt.
Prin vânturi reci sau soare arzător,
Tu cauți mereu un loc ocrotitor.
Un zâmbet cald, o mână întinsă,
Un gând curat, o inimă aprinsă.
Pe drumuri strâmte sau cărări uitate,
Lași urme mici, dar pline de dreptate.
Cu inima deschisă, mereu dăruiești,
Iubirea divină ce-n tine o crești.
Suflet călător, fii far de lumină,
Un strop de speranță-n noaptea senină.
Prin tot ce atingi, lumea să strălucească,
Iubirea din tine s-o faci să rodească.
Other poems by the author
Toamna din mine
Mi-ai lăsat în vene o toamnă
Și pleoapele grele de ploi,
În piept îmi cad frunze uscate,
Și pașii îmi sună goi.
Tu ești vara ce s-a stins devreme,
Lăsând în pământ doar noroi,
Eu sunt copacul care te-a crezut,
Și care azi moare-ntr-un foșnet vioi.
Dar toamna nu plânge, doar știe
Că iernile vin și se duc,
Și chiar de azi tremură vântul,
Moartea vine ca o veste din sat
„Ai auzit de Bădică?”
Așa începe.
Ca o șoaptă.
Ca o bârfă.
Dar e sfârșit.
Moartea nu urlă.
Nu bate în ușă.
Intră, ca o pisică bătrână.
Se așază. Și tace.
Bădică era om bun.
Zâmbea.
Acum zâmbește o poză în geam.
Azi punem pomii de iarnă.
Mâine punem cruci.
Așa merge timpul în sat.
Din colind, în colivă.
Gând pentru cei ce pleacă
Se duc pe rând, ca fumul sub pleoape,
Ca vântul ce n-are hotar,
Se duc fără urme, fără șoapte,
Și lasă tăcerea amar’.
Pe umeri duc umbre și ploi,
În palme, doar visul trecut,
În ochi, doar lumina din noi
Ce arde, dar n-a mai durut.
Și-i strigă pământul pe nume,
Dar glasul li-i piatră și scrum,
Rămân doar icoane postume
Pe ziduri uitate de drum.
Se duc… și ce frig e-n odaie,
Și ce pustiu în priviri!
Rugina din suflet mai taie
Un dor fără amintiri.
Ultimul dans
Încă te simt în palmele mele,
Umbra ta arde pe piele,
Încă mai știu cum se dansează
În doi – și-apoi unul se pierde.
Ultimul dans n-a avut muzică,
Doar pași pe podele reci,
N-ai spus nimic, n-am întrebat,
Am știut că era pentru veci.
Acum îți dansez amintirea,
Prin gânduri ce curg în tăcere,
Tu ai plecat, dar ritmul rămâne
Să bată-ntr-un gol ce nu piere
Copilăria a murit într-o joi
Țin minte ziua aia.
Era cald.
Dar nu soarele m-a ars,
ci o veste:
„N-o să mai fie niciodată ca înainte.”
Atunci a murit copilăria.
Fără slujbă.
Fără colivă.
Doar cu un „Hai, maturizează-te.”
Și m-am maturizat.
Cu frică.
Cu nedormit.
Cu liste.
Cu vină.
Copilăria a murit într-o joi,
și de atunci, toate zilele sunt joia aia.
O aștept să revină.
Dar n-o mai prind niciodată la autobuz.
Poate merge pe jos.
Sau poate s-a ascuns în beci,
unde nu mai caut nimeni nimic.
Străinul
Când te-am zărit ultima oară,
Erai doar un trecător,
Privirea ta n-a spus nimic,
Și nici a mea – decât dor.
Ne-am strâns cândva în palme zile,
Ne-am împletit în nopți târzii,
Dar astăzi tu ești doar un nume,
Și eu o umbră-n amintiri.
N-a mai rămas nici loc de „poate”,
Nici timp să ne mai regăsim.
Acum suntem doi străini care
Nici nu mai știu că s-au iubit.
Toamna din mine
Mi-ai lăsat în vene o toamnă
Și pleoapele grele de ploi,
În piept îmi cad frunze uscate,
Și pașii îmi sună goi.
Tu ești vara ce s-a stins devreme,
Lăsând în pământ doar noroi,
Eu sunt copacul care te-a crezut,
Și care azi moare-ntr-un foșnet vioi.
Dar toamna nu plânge, doar știe
Că iernile vin și se duc,
Și chiar de azi tremură vântul,
Moartea vine ca o veste din sat
„Ai auzit de Bădică?”
Așa începe.
Ca o șoaptă.
Ca o bârfă.
Dar e sfârșit.
Moartea nu urlă.
Nu bate în ușă.
Intră, ca o pisică bătrână.
Se așază. Și tace.
Bădică era om bun.
Zâmbea.
Acum zâmbește o poză în geam.
Azi punem pomii de iarnă.
Mâine punem cruci.
Așa merge timpul în sat.
Din colind, în colivă.
Gând pentru cei ce pleacă
Se duc pe rând, ca fumul sub pleoape,
Ca vântul ce n-are hotar,
Se duc fără urme, fără șoapte,
Și lasă tăcerea amar’.
Pe umeri duc umbre și ploi,
În palme, doar visul trecut,
În ochi, doar lumina din noi
Ce arde, dar n-a mai durut.
Și-i strigă pământul pe nume,
Dar glasul li-i piatră și scrum,
Rămân doar icoane postume
Pe ziduri uitate de drum.
Se duc… și ce frig e-n odaie,
Și ce pustiu în priviri!
Rugina din suflet mai taie
Un dor fără amintiri.
Ultimul dans
Încă te simt în palmele mele,
Umbra ta arde pe piele,
Încă mai știu cum se dansează
În doi – și-apoi unul se pierde.
Ultimul dans n-a avut muzică,
Doar pași pe podele reci,
N-ai spus nimic, n-am întrebat,
Am știut că era pentru veci.
Acum îți dansez amintirea,
Prin gânduri ce curg în tăcere,
Tu ai plecat, dar ritmul rămâne
Să bată-ntr-un gol ce nu piere
Copilăria a murit într-o joi
Țin minte ziua aia.
Era cald.
Dar nu soarele m-a ars,
ci o veste:
„N-o să mai fie niciodată ca înainte.”
Atunci a murit copilăria.
Fără slujbă.
Fără colivă.
Doar cu un „Hai, maturizează-te.”
Și m-am maturizat.
Cu frică.
Cu nedormit.
Cu liste.
Cu vină.
Copilăria a murit într-o joi,
și de atunci, toate zilele sunt joia aia.
O aștept să revină.
Dar n-o mai prind niciodată la autobuz.
Poate merge pe jos.
Sau poate s-a ascuns în beci,
unde nu mai caut nimeni nimic.
Străinul
Când te-am zărit ultima oară,
Erai doar un trecător,
Privirea ta n-a spus nimic,
Și nici a mea – decât dor.
Ne-am strâns cândva în palme zile,
Ne-am împletit în nopți târzii,
Dar astăzi tu ești doar un nume,
Și eu o umbră-n amintiri.
N-a mai rămas nici loc de „poate”,
Nici timp să ne mai regăsim.
Acum suntem doi străini care
Nici nu mai știu că s-au iubit.