E toamnă...
E ceaţă, e frig, nu se vede,
Pământul e orb iar ceru-i pustiu,
Toamna înspre mine purcede,
Şi mă-mbracă în costum argintiu.
Plouă, doar plouă întruna,
Pasărea în cuib stă amorţită,
Iar eu îmbrăţişat sunt cu Luna,
Şi gândesc întomnat la iubită.
Coşuri de case încet înviază,
Expiră un fum negricios,
E frig şi cred că-i amiază,
Căci toamna-mi pătrunde în os.
E ceaţă, e frig, nu e verde,
Soarele stă ascuns după nori,
Ochiul peste câmp mi se pierde,
Căutând disperat nişte flori.
E urât, e pustiu, e tăcere,
Copacii spre pământ se apleacă,
Căci vântul începe să zbiere,
Iar Toamna a început să petreacă.
Категория: Стихи о природе
Все стихи автора: Gabriel Trofin
Дата публикации: 11 октября 2023
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 701
Стихи из этой категории
Floarea ratacita
E o floare mititica,
Cu petale vestejite,
Ea vrea apa și iubire,
Nu doar vorbe rătăcite.
Se hrănește cu emoții,
Și cu bune și cu rele,
De primește numai rele,
Floarea aceasta nu mai crește.
E o floare mititica,
Trandafir de catifea,
Cu petalele ce-i pica,
Sănătate vrea și ea.
Ca și a mea inimioara,
Vrea emoții numai bune,
Ea primește doar ocară,
Ce face în asta lume?
Melancolie de George Bacovia în maghiară
Melancolie
Ce chiot, ce vaiet în toamnă...
Şi codrul sălbatec vuieşte -
Răsună-n coclauri un bucium,
Şi doina mai jalnic porneşte.
- Ascultă, tu, bine, iubito,
Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -
Ascultă cum greu, din adâncuri,
Pământul la dânsul ne cheamă...
Melankólia
Micsoda tuskó, micsoda jajgatás ősszel...
És a vad fa üvölt -
Hangzik a fülkagylóban egy bumm,
A hölgy pedig szánalmasabban kezdi.
- Figyelj, te, oké, kicsim!
Ne sírj és ne félj...
Halld, milyen keményen a mélyből,
Neki a föld hív minket...
Decor de toamnă
Un alt decor pe trotuare,
alte arome, altă culoare.
Soarele zâmbește duios
când răsare armonios.
Trotuarul își așterne covorul
multicolor și fermecător,
iar sufletul îmbracă dorul
dulce, până la mistuitor.
Mirosul de astre și gherghine,
ne îmbată în dimineață.
Ciorchinele sunt coapte bine,
iar sufletul se bucură de viață.
Pe drum și pe uliță,
copii la școală pleacă vioi.
Un băiețel și o fetiță cu cosiță
trezește nostalgia din noi.
Prin curți și pe la porți,
dovlecii în grămezi zac copți.
Porumbul uscat stă falnic pe camp
în așteptarea de a fi dat la pământ.
Înserarea se lasă mai devreme,
noaptea dreptul și-l cere.
Nopțile devin răcoroase,
cerul din stele covoru și-l coase.
Bine ai venit stimată doamnă,
cu straiele multicolor
Cum vă numiți?...Toamnă!
sunteți sora lui Dor?
Tu lași câmpiile și pomii goi,
ne speli pe față cu reci ploi
ne îmbeți cu arome minunate
ne bucurăm de ale tale roade.
Toamnă, toamnă vrăjitoare
te invit la un tangou,
mă vrăjești cu a ta splendoare
și eu te iubesc din nou.
Doamna Albă a Încântării
Trupu-i zvelt,
Brăzdat de frumusețe,
Ce nici n-a existat,
Se arată printre-a ei eferme,
Și prin mirosul dulce-mi iese,
Un talaz, prea uimit pentru a-l urma!
Și miroase pur a scorțișoară,
De-a mirosul alb de crizanteme,
Trupu-i zvelt, brăzdat de perle,
În acel loc, în a simfonii mierle,
Care-mi dă, în dulcea-i ființă-n ele,
Calde bucurii m-a pasă!
Avusesem eu un loc fantezic,
Un loc în care pot să zbor?
Nu, caci acesta-mi dă fior,
Din acelea care nu mă dor,
Ci din contră, vad intr-un locșor,
Ce n-am mai văzut vreodată!
Acolo pot visa oricând,
Doamna Albă a Încântarii,
Iazul Zânelor feeric,
Și Padurea Înfiorării,
Oh, ce dulce-i fica ceții,
Acolo, acolo aș vrea să zbor!
Iarna
Argintic strălucește raza de soare
Pe mantia albă ce-mbracă pământul.
Aliat al iernii Octombrie-i oare,
Cu toamna călcând jurământul?
Copacii cu frunzele îngălbenite
Doresc să le-așterne în poale,
Ca desfrunziți apoi să invite
Decembrie cu alba haină moale.
Noiembrie nemulțumit, la mijloc rămâne,
Căci toamna mereu îl dezmoștenește.
Iar iarna care îl face s-amâne
Pentru la anul ceea ce-și dorește.
Taina Nopții
Noanțe calde de violet
Pictează un amurg perfect
Soarele ca un aprins buchet
De Bujori ce se îneacă încet
Umbre lungi și Raze scurte
Pentru locuri pornesc să lupte
Către soare îs împletite
Până Bolta cerului pălește
Când privesc,cerul înstelat
Zăresc Luceafărul înalt
Sclipesc în inimă scântei
Când visez la razele ei
Vin norii, o i-au în brațe
Și-i fac un Palat de ațe
În el își ascunde raza aleasă
Fiindcă doarme și nu-i mai pasă
Albul ei devine palid
În vârful cerului s-a oprit
Să ridice valul mării
Și să dispară în răsărit...
Astrul galben iar s-a ivit
Să rupă a nopții vrajă
Și-a ei taină sfântă a-nlocuit
Cu a Zilei grabă oarbă.
Floarea ratacita
E o floare mititica,
Cu petale vestejite,
Ea vrea apa și iubire,
Nu doar vorbe rătăcite.
Se hrănește cu emoții,
Și cu bune și cu rele,
De primește numai rele,
Floarea aceasta nu mai crește.
E o floare mititica,
Trandafir de catifea,
Cu petalele ce-i pica,
Sănătate vrea și ea.
Ca și a mea inimioara,
Vrea emoții numai bune,
Ea primește doar ocară,
Ce face în asta lume?
Melancolie de George Bacovia în maghiară
Melancolie
Ce chiot, ce vaiet în toamnă...
Şi codrul sălbatec vuieşte -
Răsună-n coclauri un bucium,
Şi doina mai jalnic porneşte.
- Ascultă, tu, bine, iubito,
Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -
Ascultă cum greu, din adâncuri,
Pământul la dânsul ne cheamă...
Melankólia
Micsoda tuskó, micsoda jajgatás ősszel...
És a vad fa üvölt -
Hangzik a fülkagylóban egy bumm,
A hölgy pedig szánalmasabban kezdi.
- Figyelj, te, oké, kicsim!
Ne sírj és ne félj...
Halld, milyen keményen a mélyből,
Neki a föld hív minket...
Decor de toamnă
Un alt decor pe trotuare,
alte arome, altă culoare.
Soarele zâmbește duios
când răsare armonios.
Trotuarul își așterne covorul
multicolor și fermecător,
iar sufletul îmbracă dorul
dulce, până la mistuitor.
Mirosul de astre și gherghine,
ne îmbată în dimineață.
Ciorchinele sunt coapte bine,
iar sufletul se bucură de viață.
Pe drum și pe uliță,
copii la școală pleacă vioi.
Un băiețel și o fetiță cu cosiță
trezește nostalgia din noi.
Prin curți și pe la porți,
dovlecii în grămezi zac copți.
Porumbul uscat stă falnic pe camp
în așteptarea de a fi dat la pământ.
Înserarea se lasă mai devreme,
noaptea dreptul și-l cere.
Nopțile devin răcoroase,
cerul din stele covoru și-l coase.
Bine ai venit stimată doamnă,
cu straiele multicolor
Cum vă numiți?...Toamnă!
sunteți sora lui Dor?
Tu lași câmpiile și pomii goi,
ne speli pe față cu reci ploi
ne îmbeți cu arome minunate
ne bucurăm de ale tale roade.
Toamnă, toamnă vrăjitoare
te invit la un tangou,
mă vrăjești cu a ta splendoare
și eu te iubesc din nou.
Doamna Albă a Încântării
Trupu-i zvelt,
Brăzdat de frumusețe,
Ce nici n-a existat,
Se arată printre-a ei eferme,
Și prin mirosul dulce-mi iese,
Un talaz, prea uimit pentru a-l urma!
Și miroase pur a scorțișoară,
De-a mirosul alb de crizanteme,
Trupu-i zvelt, brăzdat de perle,
În acel loc, în a simfonii mierle,
Care-mi dă, în dulcea-i ființă-n ele,
Calde bucurii m-a pasă!
Avusesem eu un loc fantezic,
Un loc în care pot să zbor?
Nu, caci acesta-mi dă fior,
Din acelea care nu mă dor,
Ci din contră, vad intr-un locșor,
Ce n-am mai văzut vreodată!
Acolo pot visa oricând,
Doamna Albă a Încântarii,
Iazul Zânelor feeric,
Și Padurea Înfiorării,
Oh, ce dulce-i fica ceții,
Acolo, acolo aș vrea să zbor!
Iarna
Argintic strălucește raza de soare
Pe mantia albă ce-mbracă pământul.
Aliat al iernii Octombrie-i oare,
Cu toamna călcând jurământul?
Copacii cu frunzele îngălbenite
Doresc să le-așterne în poale,
Ca desfrunziți apoi să invite
Decembrie cu alba haină moale.
Noiembrie nemulțumit, la mijloc rămâne,
Căci toamna mereu îl dezmoștenește.
Iar iarna care îl face s-amâne
Pentru la anul ceea ce-și dorește.
Taina Nopții
Noanțe calde de violet
Pictează un amurg perfect
Soarele ca un aprins buchet
De Bujori ce se îneacă încet
Umbre lungi și Raze scurte
Pentru locuri pornesc să lupte
Către soare îs împletite
Până Bolta cerului pălește
Când privesc,cerul înstelat
Zăresc Luceafărul înalt
Sclipesc în inimă scântei
Când visez la razele ei
Vin norii, o i-au în brațe
Și-i fac un Palat de ațe
În el își ascunde raza aleasă
Fiindcă doarme și nu-i mai pasă
Albul ei devine palid
În vârful cerului s-a oprit
Să ridice valul mării
Și să dispară în răsărit...
Astrul galben iar s-a ivit
Să rupă a nopții vrajă
Și-a ei taină sfântă a-nlocuit
Cu a Zilei grabă oarbă.
Другие стихотворения автора
Ce să-ţi dau române
Ce să-ţi dau române,
Pentru al tău chin,
Pentru veşnica durere,
Şi amar destin.
Ce să-ţi dau creştine,
Spune-mi ce doreşti?
Viaţa ta e tristă,
Dar tu, Mă iubeşti.
Doamne pentru a mea durere,
Nu vreau vindecare,
Şi din marea Ta putere,
Dă-mi doar alinare.
Dă-mi un fluier să doinesc,
Când durerea mă frământă,
Şi când traiul mi-e greoi,
Şi duşmanii mă-nspăimântă.
Dă-mi poetul să îmi cânte,
Cerul, neamul şi natura,
Toate cele câte sunte,
Să îmi potolească ura.
Dă-mi pământul cu verdeaţă,
Codrul să mă răcorească,
Să nu-mi pese de-a mea viaţă
Doar copilul să-mi trăiască.
Dă-mi putere să mă rog,
Să nu cad în nepăsare,
Şi cu Tine fac zălog,
Că nu-mi trebuie vindecare.
Doina, codrul şi poetul,
Rugăciunea către Tine,
Mulţumescu Ţie Doamne,
Toate astea îmi fac bine.
Nu pot să scriu...
Și brusc am încetat ca să mai scriu,
Iar muza mi-am închis-o-n turn,
Nu vreau ca sclavul lumii să mai fiu,
De-acum voi fi ursuz și taciturn.
În foc am să arunc ce-am scris până acum,
Iar scrisul meu va deveni tăcere,
Am ars în fiecare zi până la scrum,
M-am risipit în scris în loc să fac avere.
Ce să mai scriu, când văd sub ochii mei pierind,
Biblioteci și librării de-a valma,
Când văd poeți, profesori suferind,
Că s-a bătut cu neșcoliții palma.
Buldozerele sunt astăzi pe șosele,
Și sfarmă încontinuu călimări și harpe,
Te-nscriu în școli pe creier să te spele,
Și stau ascunși cu toții în gaură de șarpe.
Nu pot să scriu, că de-aș mai scrie,
M-aș așeza la masă și încontinuu aș plânge,
Și vor rămâne pe coala de hârtie,
Ca un protest, doar lacrimi mari de sânge.
La cules de lacrimi
La cules de lacrimi,
De pe obraz de român,
Am trecut prin patimi,
Şi suflet străbun.
La cules de dor,
Din inima sa,
Am plutit pe un nor,
Prin care fulger-o stea.
La cules de iubire,
Din suflet şi neam,
Am simţit tresărire,
Ce la alţii n-o am.
La cules de lacrimi,
De pe obraz de ţăran,
E o durere continuă,
Şi-o suferinţă de neam.
Păcat originar
Mi-e sângele o lacrimă-ngheţată,
În care tinerețea întruna țipă,
Iar inima — o pasăre vânată,
Ce zboară numai cu-o aripă.
Pe tâmpla mea trecutul se resfrânge,
Ca o zăpadă neagră peste gând,
Şi-n suflet o fiinţă moartă-mi plânge,
Cu vocea mamei venită din pământ.
Sunt muntele ce urlă în cădere,
Cu prăbuşirea-n el crescută lin,
Iar sufletul prin trup e-o adiere,
Ce zilnic mustră pârdalnicul destin.
Mă-ntind în mine ca o rădăcină,
Într-un pământ cu apele uscate,
Și mă târăsc din hrube spre lumină,
Cărând păcatu' originar în spate.
Epigrame VI
Super calificat
Să promovezi, ai fost la un concurs,
Şi diplomele ţi le-ai etalat în grabă,
Dar când la întrebări ai fost supus,
Acestea au început instant să ragă.
Super calificat
Diplome ai adunat duium,
Şi te lauzi peste tot cu ele,
Dar valoarea lor? Ţi-o spun:
Trei lulele, trei surcele.
Unui cuplu gay
Se certară seara toată,
Dar tăcu într-un final,
Când brunetul îi arată,
Cum să faci ceva b-anal.
Boala sau jignire?
Făcui iar analize medicale,
Și am trimis la doctor fata,
Iar el i-a spus fără taclale,
Vezi ce faci, că e Prostata.
Interviu
S-a pornit, spre a convinge,
Zeci de diplome s-arate,
Însă foarte rău se-ncinge,
De-l întrebi ceva din carte.
Unui jandarm
Beai lapte cu mult șarm,
Şi ţi se părea plăcut…
De când te-ai făcut jandarm,
Îl servești…numai bătut!
Hoţia astăzi
De spui că-s hoţi, că au furat,
Vei fi damnat pe viaţă,
Că astăzi cel ce fură e stimat,
Iar păgubaşul e considerat paiaţă.
Mariaj
În tinereţe când o curta,
O numea: regina mea,
Dupa ce nunta s-a dus,
I-a cam devenit supus.
Unei supraponderale
Nu mai face sport, te rog,
Chiar opreşte-te din muncă,
Pentru noi eşti ca un drog,
Când transpiri, miroşi a şuncă.
Lui M.I.Quintus
turnător la securitate
Epigramist cu multe vicii,
Cu vorba stearpă şi tocită,
Doar când îşi turna amicii,
Devenea mai ascuțită.
Lui M.I.Quintus
Venerat în PNL,
Senior în CDR,
Acoperit de PSD,
Turnator la PCR.
Cina de Craciun
L-am invitat de Crăciun pe Dumnezeu la mine acasă,
Nu am avut nimic bun ce să îi pun pe masă.
Sfidam neîndurător pământul, mângâind cerul…
Speram ca El să mă ierte, ştiindu-mi misterul.
Rupând o bucată de pâine i-am spus:
Mănâncă, acesta este trupul meu de durere străpuns,
I-am dăruit apoi un pahar de vin şi i-am zis:
Bea-l Doamne, acesta este sângele meu de patimi atins.
Am început să-i cânt apoi o doină de jale,
El îmi striga surâzând: - Mai tare, mai tare!
Am vrut să-i ofer un ultim cadou,
Să-L îmbrac cu sufletul meu.
El m-a oprit şi apoi m-a înveşmântat în lumină,
Trăgând peste cer o divină cortină.
Sute de aripi au năvălit ca un roi de albine,
Şi fiecare pereche zbura cu o parte din mine.
Lâng-o iesle cu prunc m-am trezit reclădit,
Şi cete de îngeri îmi cântau: Crăciun Fericit!
Ce să-ţi dau române
Ce să-ţi dau române,
Pentru al tău chin,
Pentru veşnica durere,
Şi amar destin.
Ce să-ţi dau creştine,
Spune-mi ce doreşti?
Viaţa ta e tristă,
Dar tu, Mă iubeşti.
Doamne pentru a mea durere,
Nu vreau vindecare,
Şi din marea Ta putere,
Dă-mi doar alinare.
Dă-mi un fluier să doinesc,
Când durerea mă frământă,
Şi când traiul mi-e greoi,
Şi duşmanii mă-nspăimântă.
Dă-mi poetul să îmi cânte,
Cerul, neamul şi natura,
Toate cele câte sunte,
Să îmi potolească ura.
Dă-mi pământul cu verdeaţă,
Codrul să mă răcorească,
Să nu-mi pese de-a mea viaţă
Doar copilul să-mi trăiască.
Dă-mi putere să mă rog,
Să nu cad în nepăsare,
Şi cu Tine fac zălog,
Că nu-mi trebuie vindecare.
Doina, codrul şi poetul,
Rugăciunea către Tine,
Mulţumescu Ţie Doamne,
Toate astea îmi fac bine.
Nu pot să scriu...
Și brusc am încetat ca să mai scriu,
Iar muza mi-am închis-o-n turn,
Nu vreau ca sclavul lumii să mai fiu,
De-acum voi fi ursuz și taciturn.
În foc am să arunc ce-am scris până acum,
Iar scrisul meu va deveni tăcere,
Am ars în fiecare zi până la scrum,
M-am risipit în scris în loc să fac avere.
Ce să mai scriu, când văd sub ochii mei pierind,
Biblioteci și librării de-a valma,
Când văd poeți, profesori suferind,
Că s-a bătut cu neșcoliții palma.
Buldozerele sunt astăzi pe șosele,
Și sfarmă încontinuu călimări și harpe,
Te-nscriu în școli pe creier să te spele,
Și stau ascunși cu toții în gaură de șarpe.
Nu pot să scriu, că de-aș mai scrie,
M-aș așeza la masă și încontinuu aș plânge,
Și vor rămâne pe coala de hârtie,
Ca un protest, doar lacrimi mari de sânge.
La cules de lacrimi
La cules de lacrimi,
De pe obraz de român,
Am trecut prin patimi,
Şi suflet străbun.
La cules de dor,
Din inima sa,
Am plutit pe un nor,
Prin care fulger-o stea.
La cules de iubire,
Din suflet şi neam,
Am simţit tresărire,
Ce la alţii n-o am.
La cules de lacrimi,
De pe obraz de ţăran,
E o durere continuă,
Şi-o suferinţă de neam.
Păcat originar
Mi-e sângele o lacrimă-ngheţată,
În care tinerețea întruna țipă,
Iar inima — o pasăre vânată,
Ce zboară numai cu-o aripă.
Pe tâmpla mea trecutul se resfrânge,
Ca o zăpadă neagră peste gând,
Şi-n suflet o fiinţă moartă-mi plânge,
Cu vocea mamei venită din pământ.
Sunt muntele ce urlă în cădere,
Cu prăbuşirea-n el crescută lin,
Iar sufletul prin trup e-o adiere,
Ce zilnic mustră pârdalnicul destin.
Mă-ntind în mine ca o rădăcină,
Într-un pământ cu apele uscate,
Și mă târăsc din hrube spre lumină,
Cărând păcatu' originar în spate.
Epigrame VI
Super calificat
Să promovezi, ai fost la un concurs,
Şi diplomele ţi le-ai etalat în grabă,
Dar când la întrebări ai fost supus,
Acestea au început instant să ragă.
Super calificat
Diplome ai adunat duium,
Şi te lauzi peste tot cu ele,
Dar valoarea lor? Ţi-o spun:
Trei lulele, trei surcele.
Unui cuplu gay
Se certară seara toată,
Dar tăcu într-un final,
Când brunetul îi arată,
Cum să faci ceva b-anal.
Boala sau jignire?
Făcui iar analize medicale,
Și am trimis la doctor fata,
Iar el i-a spus fără taclale,
Vezi ce faci, că e Prostata.
Interviu
S-a pornit, spre a convinge,
Zeci de diplome s-arate,
Însă foarte rău se-ncinge,
De-l întrebi ceva din carte.
Unui jandarm
Beai lapte cu mult șarm,
Şi ţi se părea plăcut…
De când te-ai făcut jandarm,
Îl servești…numai bătut!
Hoţia astăzi
De spui că-s hoţi, că au furat,
Vei fi damnat pe viaţă,
Că astăzi cel ce fură e stimat,
Iar păgubaşul e considerat paiaţă.
Mariaj
În tinereţe când o curta,
O numea: regina mea,
Dupa ce nunta s-a dus,
I-a cam devenit supus.
Unei supraponderale
Nu mai face sport, te rog,
Chiar opreşte-te din muncă,
Pentru noi eşti ca un drog,
Când transpiri, miroşi a şuncă.
Lui M.I.Quintus
turnător la securitate
Epigramist cu multe vicii,
Cu vorba stearpă şi tocită,
Doar când îşi turna amicii,
Devenea mai ascuțită.
Lui M.I.Quintus
Venerat în PNL,
Senior în CDR,
Acoperit de PSD,
Turnator la PCR.
Cina de Craciun
L-am invitat de Crăciun pe Dumnezeu la mine acasă,
Nu am avut nimic bun ce să îi pun pe masă.
Sfidam neîndurător pământul, mângâind cerul…
Speram ca El să mă ierte, ştiindu-mi misterul.
Rupând o bucată de pâine i-am spus:
Mănâncă, acesta este trupul meu de durere străpuns,
I-am dăruit apoi un pahar de vin şi i-am zis:
Bea-l Doamne, acesta este sângele meu de patimi atins.
Am început să-i cânt apoi o doină de jale,
El îmi striga surâzând: - Mai tare, mai tare!
Am vrut să-i ofer un ultim cadou,
Să-L îmbrac cu sufletul meu.
El m-a oprit şi apoi m-a înveşmântat în lumină,
Trăgând peste cer o divină cortină.
Sute de aripi au năvălit ca un roi de albine,
Şi fiecare pereche zbura cu o parte din mine.
Lâng-o iesle cu prunc m-am trezit reclădit,
Şi cete de îngeri îmi cântau: Crăciun Fericit!