Valuri

1.Ești sigur că ce crezi e-adevărat?

Că Dumnezeu nu e. N-a existat.

Că te-ai trezit și azi, tu, pur și simplu

Că viața ta-i un simplu ciclu?...

      2. Ești sigur că ce crezi e-adevărat?

          Că nimeni nu te-a semănat,

          Că tot ce vezi e de la sine,

          Că nu El te-a creat pe tine.

3. Ești sigur că ce crezi e-adevărat?

Că inima n-a încetat

Pentru că soarta ta așa e scrisă

Și nu crezi că de El ea e decisă...

     4. Ești sigur că ce crezi e-adevărat?

        Că orice faci, nimic nu e păcat.

        Că după moarte doar te duci și-atât.

        Că nu Domnul te-a conceput.

 5. Tu nu ești sigur că ce crezi e-adevărat.

Tu nu știi asta. Doar ești înșelat.

Tu nu vrei azi să recunoști

Că, 'colo-n cer cu multe oști,

Exist-un singur Dumnezeu

Ce azi privește-n dreptul tău?

Întins sub cerul înstelat

Privesc spre o mare minune

Că orice stea ce ai creat

E unică și are-un nume.

Realizez înfricoșat

Că sunt nimic pe lângă Tine

Sunt om și-s foarte limitat

Tu ești Palat, eu doar ruine.

Tu ai putere să numești

Un infinit de corpuri lucitoare

Tot ce se-ntâmplă urmărești

Ce-nvie azi, ce mâine moare.

Atât mă cred de important

Când mă compar cu muritorii

Deși-s extrem de ignorant

Pe lângă Cel ce varsă norii.

Nu sunt nimic, un vânt ce trece.

Un val oricât ar fi de mic

Ar reuși să mă înece

Ca-apoi să nu mă mai ridic.

Și totuși Dumnezeul lumii

Ce-are putere nesfârșită

S-a deranjat să mai asculte

O biată ființă necăjită.

Nu am avut în cunoștință

Dragostea Lui cea fără margini

Dar m-a smerit și cu căință

M-am pus să scriu pe-a mele pagini.

Am început cu-a cere milă

Iertare am cerut întâi

Și pe scrisoarea mea umilă

Semnat-am jos: Te rog, rămâi!

Eu L-am dorit în a mea viață

Când am aflat că El era

Acel ce ștergea a mea față

Oricând o lacrimă curgea.

Mi-a spus că le-a uitat pe toate

Orice păcat mi-a fost iertat

Mi-a spus că ele-au fost luate

Și în adânc le-a scufundat.

Mi-a luat orice îngrijorare

Ce umerii îmi apăsa

Simțit-am o eliberare

Văzând cum în pahar vărsa.

Mi-e plin acum, dă peste chiar

De-Atâta bine ce îmi face

Nu merit nici măcar un dar

A pus în sufletul meu pace

Nu-L cunoșteam și l-am aflat

Căci haru-I e atât de mare

Al meu Stăpân e Împărat

Puterea Lui nimeni n-o are.

Fiindcă iubirea-I am primit

Doresc de-acum o viață-ntreagă

Dragostea mea să i-o dedic

Inima mea să Îl aleagă.

Orice ar fi să Îi jertfesc

Cum El făcut-a pentru mine

"Să fie tot ce eu iubesc

Venit curat ca dar din Tine!"

Să fii tot ce-mi doresc vreodată

Ca tot de-aș pierde pe pământ

Să știu că sunt cea mai bogată

De-mi ești alături nu-s înfrânt.

Biruitor voi fi în toate

Dacă eu lupt de partea Ta

Ești Dumnezeu ce totul poate

Și ieri și azi și pururea! 

Burnița de dimineață 

Și văzduhul amorțit

Picura din ceață 

Din cerul ostenit  

Aripa din scoarță 

Tănguia răzleț, 

Înlemnită la față, 

Pișcată de îngheț.

Copacii ruginiți 

Din petale curgeau, 

Priveau încremeniți, 

Din ramuri se frângeau.. 

Răgușit pământul 

De frig ,se înăspri, 

Luptându-se cu vântul, 

Trupește se zbărci....

Arc de culori vii,

Peste cerul proaspăt stins,

Pace-n zare stă. 

Din frumoase crizanteme

Din frunze și foșnitoare șoapte

Peste noi și peste toate,

Toamna colanul și-a lăsat

Scriindu-și din tușe poeme.

Vântul fermecat de-a ei eșarfă

Adie ușor pe coarde de harfă

Și-alină genele nopții galant,

Cu brumă rece presărate.

Toamna zâmbește, în zare privește

Și ochii pomilor goi o privesc

Prin geamul umed al ploii

Frânturi de vitralii se risipesc

Pe veșmântul de mantie colorată,

Cu triste și vesele amintiri.

Dar,cohorte de nori se ivesc

Ar vrea toamna s-o alunge.

Îngrijorată , ea, strigă către cer:

Nu! Nu-i încă vremea de plecat…

Crizantemele petalele și le-au păstrat,

Mai am multe zorele înflorite

Și brândușele încă nu m-au sărutat.

Cerul, înduioșat, norii risipește

Iar peste noi și peste toate , toamna,

Toamna, încă, ne zâmbește.

E o vale întunecată, 

În pădurea de smarald, 

Ceața o cuprinde toată, 

Chiar formându-se un gard.

Când privești din depărtare, 

Poți zări un animal, 

Și te-ntrebi ce este oare? 

E un cerb sau un elan?

Spirit înfricoșător, 

Bântuie noaptea și ziua, 

Stele vor canta în cor, 

Pana va veni lumina.

E o vale întunecată, 

De sus dacă o privești, 

Pare-o lume fascinanta,

I-o placere s-o privești. 

Octombrie-a lăsat pe dealuri

Covoare galbene şi roşii.

Trec nouri de argint în valuri

Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru

Şi mă-nfior când scade-un pic,

Căci soarele e tot mai mic

În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai

Trec zile albe după zile,

Mai nestatornice şi mai

Subtile…

Întârziată fără vreme

Se plimbă Toamna prin grădini

Cu faldurii hlamidei plini

De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers

Ca o marchiză,

De parcă-ntregul univers

Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -

Un liliac nedumerit

De-alura ei de domnişoară

S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit

Şi de emoţie-a-nflorit

A doua oară…

Outubro

Outubro partiu nas colinas

Tapetes amarelos e vermelhos.

Nuvens prateadas passam nas ondas

E cante amor para o galo.

Eu sempre olho para o barômetro

E estremeço quando cai um pouco,

Porque o sol está ficando menor

em diâmetro.

Mas sob o céu quente como em maio

Dias brancos passam dias,

Mais inconstante e mais

Sutil…

Atrasado prematuramente

Outono caminha pelos jardins

Com as dobras da clamídia cheias

De crisântemos.

E como ele mal flutua em movimento

Como uma marquesa

Como todo o universo

Olhe para eles com surpresa, -

Um morcego confuso

Por causa de sua aparição inaugural

Ele ficou amarelo, confuso

E a emoção floresceu

A segunda vez…

    Plângeam, fugind printre mesteceni, 
    Îmbrăţişând copacii trişti şi reveni, 
    Cu sufletul întors pe dos, pe dinafară, 
    Striveam în colţ de ochi, o lacrimă amară... 
    
    Că nu mai pot să-ndur această ploaie rece, 
    De-mi udă pielea şi prin haine-mi trece: 
    Sleit, zac în noroi, şi-s fără de puteri, 
    Străpuns de frig, eu nu mai simt dureri...  
    
    Cu pumnii strânşi, vârâţi la subţiori, 
    Înaintez cu greu prin mlaştina de nori, 
    Şi tremurând cu buze vineţi şi crăpate 
    Prin întuneric, mă târăsc, fără de umbră-n spate... 
    
    Şi m-am oprit şi-am respirat numai odată, 
    Eliberat de-această zi cumplită şi ciudată, 
    Şi n-am băgat de seamă că e trecut de zece, 
    Şi-am rătăcit prin crângul de mesteceni…