Accidental

Sărutul e o floare

Aparte, fără frunze,

Nu are nici petale,

Doar cele patru buze.

Ce dis-de-dimineaţă,

Că-i soare sau că plouă,

Se ating cum faţă-n faţă

Stau două câte două.

E floarea ce-i seduce

Pe toţi cu al său nectar,

Dă mierea cea mai dulce

Iubiţilor în dar.

Tot timpul înfloreşte

Şi poate fi culeasă

De-ndrăgostiţi prin parcuri,

Grădini, pe lângă casă.

E gingaşă din fire

Şi roşie precum focul,

Miroase a iubire

Şi dor, bat-o norocul!

Numai în ordinea asta, cuvintele se pot frământa 

Într-un aluat uniform, fără cocoloașe.

Eu am întins atunci mâna, doar pentru o clipă

Să îmi încălzesc sufletul.

Hrăneai cerul cu scântei, dansai tango cu vântul

Ritmic  pocneau măduvele inimile capilarele copacilor 

Sub limbile fierbinți și, împreună cu ele,

Ardeam și eu.

Orbirea asurzirea sau pierderea simțurilor în pară

Nu-i deloc înspăimântător, era mai greu să identific 

ce am fost pentru tine: lemn, pâine sau cenușă.

Stiu sigur un lucru - tu mereu ai fost flacăra. 

Sub cenușă încă fumegând, vraja focului s-a desfăcut

S?i eventual, aluatul emoțiilor s-a desfrământat.

Azi știu să mă aprind, să mă ard și să-mi renasc

Pasărea focului singură. 

Cu penele de cenușă, ascult cum ploaia îngână o bossa tristă.

Atât.

Și dacă aș plânge ce aș rezolva?

Să-mi înec amarul în băutură?

Când știu exact că nu-ți mai pot avea inima...

Te vreau... te vreau iar lângă mine..

Însă îmi e frică... îmi e frică de a ta respingere

Tot ce știu este că iubirea ta a existat,

Iar eu în fiecare secundă de ea am profitat

Și împreună de probleme noi doi am scăpat.

Hai să fim iar împreună...

Hai să ne iubim din nou

Ne vom duce înapoi pe lună 

Și-ți voi picta un tablou

Te simt călătoare în praf de furtună,
Pierdută-n grămezi de cuvinte...
Cu mîna întinsă, nesigur, pășești înainte.
Și iară neliniști și gînduri s-adună
Pe repede-nainte.

Un cîntec spart, vocale căzute-n consoane,
Ascuse-n cuvinte de Calul Troian...
Și ceri, cu strigătul mut, portretul primului an,
Ce curge, se varsă-n neant,
În cioburi fine de porțelan.

Și rîzi. Mereu un zîmbet pe chipu-ți duios.
Ascunsă adînc ți-e tăcerea-n priviri...
Vrei un răgaz, cu gînduri culese din amintiri.
Alergi să te-nchizi în adînc,
Ascunsă-n trecutele noastre iubiri.

Scriu din nou, a nu știu câta oară

Și singură-mi fac sufletul să doară.

E-a nu știu câta poezie scrisă

Poveste-n versuri atât de tristă..

Atâtea lacrimi închinate-n van

Şi nici știi..nu bagi de seamă

Că sufletu-n mine se destramă

Și inima-mi..bate Cu teamă.

Atâtea simțuri stinse de lacrimi aprinse,

..lacrimi fierbinți ce curg pe obraz

În nopţile lungi, de dor incinse

Cu speranțe ce-mi țin incă..sufletul treaz

#winedrops #onewinewoman #unpahardepoezie

In suflet eu te port iubito

Ești fericirea din castel

Ești roua de pe frunze toamna

Ești albul iarna sus in tei.

Zimbetul tău m-ambată iară 

Inebunesc privind la el

Și fără să clipesc m-apropii

Că sa ador mirosul tău.

Ești pentru mine o comoară 

O nestemată dulce vie

Din cer tu ai venit la mine

Eu te iubesc la nebunie.

Eram și eu prin somptuoasa Franță...

Când m-ai paralizat cu a ta eleganță.

Mă porți prin Paris, Lyon, Marsilia, Nisa...

Cred că urmează Turnul din Pisa!

Dar asta când om fi noi suficienți de puternici

Să trecem hotare adevărate.

Că momentan ne împiedicăm de propriile umbre

Care par să imite grandiosul ”Le Louvre”.

Onorat că te-am cunoscut, mă declar...

La apus pe Valea Loirei, în dualul august.

- poezie redactată pe 27.01.2024 - Sergiu Țandără

Cade cortina peste noiembrie,

Iar sufletul strigă că-i la ananghie.

Ale timpului pânze par de nestrăpuns

Și ale iernii mreje parcă m-au ajuns...

Mii de iluzii se pierd în egoticul vals,

Dar spune-mi tu, inimă, ce-i cu acest fals?

Îmi aud sufletul rostind un pregnant ultimatum,

În timp ce eu refuz a pierde lupta cu sobrul bucium.

Las deoparte armele, deschid larg ochii...

Zăresc stropul de speranță ne-nsoțit de confuzii...

Și reușesc a înțelege busola sorții.

- poezie redactată pe 27.01.2024 - Sergiu Țandără

Eram și eu prin somptuoasa Franță...

Când m-ai paralizat cu a ta eleganță.

Mă porți prin Paris, Lyon, Marsilia, Nisa...

Cred că urmează Turnul din Pisa!

Dar asta când om fi noi suficienți de puternici

Să trecem hotare adevărate.

Că momentan ne împiedicăm de propriile umbre

Care par să imite grandiosul ”Le Louvre”.

Onorat că te-am cunoscut, mă declar...

La apus pe Valea Loirei, în dualul august.

- poezie redactată pe 27.01.2024 - Sergiu Țandără

Eram și eu prin somptuoasa Franță...

Când m-ai paralizat cu a ta eleganță.

Mă porți prin Paris, Lyon, Marsilia, Nisa...

Cred că urmează Turnul din Pisa!

Dar asta când om fi noi suficienți de puternici

Să trecem hotare adevărate.

Că momentan ne împiedicăm de propriile umbre

Care par să imite grandiosul ”Le Louvre”.

Onorat că te-am cunoscut, mă declar...

La apus pe Valea Loirei, în dualul august.

- poezie redactată pe 27.01.2024 - Sergiu Țandără

Cade cortina peste noiembrie,

Iar sufletul strigă că-i la ananghie.

Ale timpului pânze par de nestrăpuns

Și ale iernii mreje parcă m-au ajuns...

Mii de iluzii se pierd în egoticul vals,

Dar spune-mi tu, inimă, ce-i cu acest fals?

Îmi aud sufletul rostind un pregnant ultimatum,

În timp ce eu refuz a pierde lupta cu sobrul bucium.

Las deoparte armele, deschid larg ochii...

Zăresc stropul de speranță ne-nsoțit de confuzii...

Și reușesc a înțelege busola sorții.

- poezie redactată pe 27.01.2024 - Sergiu Țandără